Servitute

Sentinţă civilă 5673 din 23.06.2011


Dosar nr. 9290/318/2009

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr. 5673/2011

Sedinta publica de la 23 iunie 2011

Instanta constituita din:

PRESEDINTE: ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier: LACRAMIOARA BOBOC

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta AMM, în contradictoriu cu pârâtul PM, având ca obiect servitute.

La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns avocat PC în substituire pentru avocat SS pentru reclamanta si pârâtul personal.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta care învedereaza ca s-a depus raportul de expertiza întocmit în cauza de catre expertul BC, dupa care pârâtul depune la dosar fotografii pentru imobilul în litigiu si proces verbal al executorului judecatoresc, iar aparatorul reclamantei depune delegatie de substituire.

Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat si probatorii de administrat, instanta apreciaza cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Avocat PC în substituire pentru avocat SS pentru reclamanta solicita admiterea actiunii civile asa cum a fost formulata, fara cheltuieli de judecata si subliniaza ca pârâtul a efectuat o parte din lucrari pentru a respecta servitutea de vedere, însa nu poate aprecia daca acestea corespund raportului de expertiza.

Pârâtul arata ca este de acord cu actiunea, dar ca deja a realizat mai multe lucrari în acest sens.

Atât avocat PC, cât si pârâtul, subliniaza ca sunt de acord cu admiterea actiunii în sensul concluziilor raportului de expertiza.

JUDECATA

Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 16.07.2009, sub nr. 9290/318/2009, reclamanta AMM a chemat în judecata pârâtul PM, solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat acesta din urma sa desfiinteze servitutea de vedere creata contrar legii, iar instanta sa faca în cauza aplicatiunea dispozitiilor art. 274 C. pr. civ.

În fapt, reclamanta a aratat ca este proprietara unui imobil situat în mun. Tg-Jiu, str. Comuna din Paris, nr. 9, conform contractului de vânzare-cumparare cu clauza întretinerii, autentificat sub nr. 2010/08.10.2001 de catre BNP Nicolae Popescu Bejat, teren care se învecineaza cu proprietatea pârâtului.

Aceasta a mentionat ca pârâtul are deschise ferestre de vedere directa pe toata latura zidului vecin cu proprietatea sa, la o distanta mai mica decât cea prevazuta din dispozitiile art. 612 C. civ., respectiv 1, 90 m. Totodata, la acelasi imobil, vecinul are deschise si balcoane de vedere, atât în partea din fata a imobilului, cât si în partea din spate, respectiv o cale de acces sub forma unei scari care duce la etajul imobilului care, de asemenea, sunt deschise si sunt la o distanta mai mica decât cea prevazuta de dispozitiile legii fata de proprietatea sa.

Reclamanta a invocat dispozitiile art. 612 C. civ. si a precizat ca aceste dispozitii instituie o garantie a exercitarii depline a dreptului de proprietate, independent de existenta sau nu a prejudiciului, considerând ca este afectata proprietatea sa prin modul în care sunt amplasate toate aceste servituti de vedere.

În drept, actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 611 - 614 C. civ.

Conform prevederilor art. 112 C. pr. civ., reclamanta a depus la dosar contractul de vânzare-cumparare cu clauza întretinerii autentificat sub nr. 2010/08.10.2001 (filele 5, 6).

Pârâtul a formulat întâmpinare la data de 08.10.2009, solicitând suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. pr. civ., pâna la solutionarea actiunii în granituire ce face obiectul dosarului nr. 745/318/2009, masura pe care instanta a dispus-o la termenul de judecata din data de 08.10.2009.

Dupa repunerea cauzei pe rol, pârâtul a fost audiat de instanta si a aratat ca este de acord cu actiunea formulata (filele 22, 24).

În cauza a fost întocmit si un raport de expertiza tehnica judiciara, având ca obiective: sa se identifice imobilele din litigiu, prin suprafata, dimensiuni si întocmirea unei schite corespunzatoare, precum si constructiile amplasate pe acestea; sa se identifice ferestrele, balcoanele si scara exterioara situate pe partea de E. a imobilului pârâtului (spre proprietatea reclamantei); sa se stabileasca daca ferestrele, balcoanele si scara exterioara a proprietatii pârâtului respecta distanta legala de 1, 90 m fata de proprietatea reclamantei; sa se identifice modalitatea de închidere a acestor ferestre, balcoane si scara interioara pentru a se respecta distanta legala (filele 42-52).

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Partile prezentului litigiu sunt proprietari vecini pe doua suprafete categoria curti-constructii situate în mun. Tg-Jiu, str. Comuna din Paris, iar prin sentinta civila nr. 4378/09.06.2010 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu în dosarul nr. 745/318/2009 s-a stabilit linia de hotar, potrivit raportului de expertiza întocmit în acest dosar.

De asemenea, conform raportului de expertiza întocmit în prezenta cauza s-a stabilit ca pârâtul a deschis mai multe ferestre, balcoane, scara de acces la constructia edificata pe proprietatea sa, dar pe fatada dinspre proprietatea reclamantei, si ca acestea nu respecta decât în parte dispozitiile Codului civil cu privire la servitutea de vedere (fila 46).

Fiind audiat în cauza, pârâtul a aratat ca este de acord cu actiunea si, ulterior, cu concluziile raportului de expertiza, partile solicitând admiterea acesteia si pronuntarea unei solutii în concordanta cu propunerile expertului.

Prin urmare, instanta apreciaza întemeiata actiunea si, în temeiul art. 612 C. civ., urmeaza sa o admita si sa oblige pârâtul sa înlocuiasca fereastra din lemn cu 3 canate de la parter cu una fixa cu geam mat sau sa o zideasca (se poate zidi si cu caramida de sticla de tip "Nevada"); sa desfiinteze usa din lemn cu luminator de la parter; sa execute lucrari structuri cadru - rigide (din lemn, metal, aluminiu, PVC) de închidere a celor doua terase si a scarii de acces la etaj (închise de pârât cu panouri de policarbonat) ancorate de zidul exterior al casei si de parapeti, pe care ulterior sa monteze geamuri mate sau panouri din policarbonat suficient de rigide si care sa nu permita vederea spre proprietatea vecina.

Fata de precizarile partilor de la ultimul termen de judecata, instanta va lua act ca reclamanta nu mai solicita cheltuielile de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite actiunea civila ulterior precizata formulata de reclamanta AMM, cu domiciliul în ................................., în contradictoriu cu pârâtul PM, cu domiciliul în .........................

Obliga pârâtul sa înlocuiasca fereastra din lemn cu 3 canate de la parter cu una fixa cu geam mat sau sa o zideasca (se poate zidi si cu caramida de sticla de tip "Nevada"); sa desfiinteze usa din lemn cu luminator de la parter; sa execute lucrari structuri cadru - rigide (din lemn, metal, aluminiu, PVC) de închidere a celor doua terase si a scarii de acces la etaj (închise de pârât cu panouri de policarbonat) ancorate de zidul exterior al casei si de parapeti, pe care ulterior sa monteze geamuri mate sau panouri din policarbonat suficient de rigide si care sa nu permita vederea spre proprietatea vecina.

Ia act ca nu se mai solicita cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 23.06.2011.

Presedinte,

ANA MARIA NICOLCESCU Grefier,

LACRAMIOARA BOBOC

Red. A.N./Tehn. L.B.

4 ex. - 12 iulie 2011