4.Raport de evaluare emis de A.N.I.. Deţinerea concomitentă a funcţiei de medic şef de secţie şi cea de prorector/rector prin delegare. Neîncălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor.
3.Contencios administrativ. Acţiune în anularea Raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională pentru Integritate. Deţinerea simultană a funcţiei de consilier local şi cea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al pr
1.Contencios administrativ. Acţiune în anularea Deciziei prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Procesului – verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.
6.Contencios administrativ-fiscal. Corecții financiare. Obligația autorității contractante de a preciza în cadrul anunţului de participare cerinţele minime pe care ofertanţii/candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a fi consideraţi calificaţi.
Contencios administrativ-fiscal. Anulare decizie de soluționare a contestației administrative și decizie de impunere. Impozit pe profit și accesorii. Nedeductibilitate.
12.Contencios administrativ. Anulare acte administrative. Concurs de ocupare a postului de inspector școlar general.
10.Drept procesual. Contencios administrativ. Distincția între penalități de întârziere, acordate pe temeiul Legii nr. 554/2004 și amenda civilă, prevăzută de Codul de procedură civilă sau de Legea nr. 554/2004.
Contencios administrativ. Anulare acte emise în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, vizând constatarea neregulilor și stabilirea corecțiilor financiare
Regulator de competență. Conflict negativ de competență, în etapa apelului, cu privire la o cauză având ca obiect nulitatea absolută a încheierilor emise de notarul public
Contencios administrativ. Obligare la emiterea unui act administrativ.
Contencios administrativ. Contestație împotriva raportului de evaluare.