Art.341 Cpp,plângere admisă împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr. 12805/63/2017

ÎNCHEIEREA NR. 14

Şedinţa din camera de consiliu de la 26 Ianuarie 2018

Completul compus din:

Judecător de cameră preliminară EF

Grefier CDA

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj

a fost reprezentat prin procuror CM

Pe rol judecarea cauzei penale privind  plângerea formulată de petenta DGRFP CRAIOVA împotriva Ordonanţei de clasare  din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul nr. 777/P/2011, în contradictoriu cu intimaţii AC, ŞM şi CMG, având ca obiect plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP).

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data 15 Ianuarie 2018, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 391 alin. 1 Cpp a stabilit ca deliberarea şi pronunțarea  să aibă loc la 22 Ianuarie 2018 şi ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. 2 C.p.p. a amânat pronunțarea hotărârii la data de 26.01.2018.

Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

La data de 06.11.2017 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 12805/63/2017, plângerea formulată de către petenta DGRFP, cu sediul în Craiova, str. Mitropolit Firmian, nr.2, jud.Dolj, împotriva ordonanţei de clasare din data de 11.09.2017, emisă de doamna procuror MI de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în dosarul nr.777/P/2011, soluţie menţinută prin Ordonanţa nr. 181/11/2/2017 din data de 17.03.2015, pronunţata de domnul prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj si împotriva, avand in vedere următoarele

În fapt, s-a arătat că prin Ordonanţa din data de 11.09.2017, pronunţata in dosarul nr.777/P/2011, s-a dispus clasarea cauzei fata de numiţii AC, ŞM si CMG, pentru savarsirea infracţiunii de evaziune fiscala prevăzută de art.9, alin. 1, lit.b si c din Lg.241/2005 privind evaziunea fiscala.

Împotriva acestei soluţii, in temeiul art.336 si următoarele din Noul Cod de procedura penala, DGRFP Craiova a formulat plângere adresata domnului prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj.

Prin Ordonanţa nr. 181/11/2/2017 din data de 23.10.2017, pronunţata de domnul prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj, a fost respinsa plângerea formulata de DGRFP Craiova, mentinandu-se soluţia de clasare a cauzei penale. 

De asemenea, in temeiul prevederilor art.275, alin.2 din Codul de procedura penala, domnul procuror a stabilit cheltuieli judiciare in cuantum de 500 lei in sarcina DGRFPCraiova.

Prin Ordonanţa atacata, domnul prim procuror a respins plângerea formulata de DGRFP Craiova, menţinând soluţia de clasare a cauzei penale, fara a arata care sunt motivele pe care se intemeiaza aceasta soluţie si pentru care au fost inlaturate criticile formulate.

Astfel, singura motivare se refera la analizarea probatoriului administrat in cauza, fara a arata care sunt probele care au condus la aceasta soluţie si fara a arata care sunt motivele, in fapt si in drept, pentru care au fost inlaturate criticile noastre, rezumandu-se la a relua concluziile din Ordonanţa din data de 11.09.2017.

S-a considerat ca soluţia pronunţata in cauza este netemeinica si nelegala si se bazeaza pe o interpretare eronata a probelor administrate in cauza si a textelor de lege aplicabile.

Cu ocazia verificării activitatii SC EMC SRL, s-a constatat de către organele de control faptul ca, au fost înregistrate in contabilitatea societăţii un număr de facturi fiscale emise către furnizori care, insa nu au declarat livrările către societatea verificata, nu s-a confirmat realitatea tranzacţiilor efectuate.

S-a mai retinut faptul ca SC EMC SRL nu deţine in patrimoniu mijloace de transport, spatii de depozitare, iar la sediul declarat al societăţii domiciliază alte persoane fizice care nu au legătură cu societatea.

Prin aceaste operaţiuni, societatea a înregistrat in contabilitate TVA deductibila in suma de 92.738 lei, aceasta taxa pe valoarea adaugata fiind dedusa ilegal.

Totodată, s-a constatat faptul ca SC EMC SRL a efectuat livrări in valoare totala de 230.233 lei, insa nu a depus deconul de TVA aferent acestei perioade.

Procedând astfel, prin cele doua modalitati de comitere a infracţiunii de evaziune fiscala, SC EMC SRL a prejudiciat in acest mod bugetul de stat cu suma de 270.585 lei, reprezentând impozit pe profit si TVA.

Astfel, s-a constatat faptul ca societatea a înregistrat in evidentele contabile documentele emise de către diverse societăţi, documente ce nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, conform prevederilor art.6, alin. 1 si 2 din Legea contabilităţii nr.82/1991, potrivit carora documentul justificativ este documentul care angajeaza răspunderea persoanelor care l-au întocmit, avand drept consecinţa diminuarea taxei pe valoare adaugata datorata bugetului de stat de către SC EMC SRL.

În vederea stabilirii tuturor obligaţiilor fiscale sustrase de la bugetul de stat prin desfasurarea acestor operaţiuni economice de cate SC EMC SRL, Activitatea de Inspecţie Fiscala din cadrul DGFP Dolj a întocmit Procesul verbal de control nr.303/29.06.2011, pentru SC EMC SRL.

Totodată, avand in vedere relaţiile comerciale desfăşurate cu diverşi agenţi economici, s-a procedat la solicitarea de către organele de control si la efectuarea de controale încrucişate pentru agenţii economici din tara care au emis facturile fiscale in cauza.

Cu ocazia verificărilor financiare si fiscale, a fost întocmit de către organele de control si Raportul de inspecţie fiscala nr.F-DJ 439/29.06.2011, act de control ce a fost înaintat organelor de cercetare penala, in vederea analizării caracterului penal al faptelor savarsite.

S-a considerat ca soluţia de clasare pronunţata prin Ordonanţa din data de 11.09.2017, soluţie menţinută si prin Ordonanţa domnului prim procuror, nu este motivata in drept si se bazeaza pe o interpretare greşita a textelor de lege aplicabile in cauza.

S-a arătat că în primul rând, aratam faptul ca atata prin Ordonanţa din data de 11.09.2017,cat si prin ordonanţa primului procuror a fost adoptata soluţia de clasare a cauzei, fara a fi administrate suficiente probe in cauza.

S-a considerat că este necesar a fi administrate noi probe pentru a se verifica realitatea vânzărilor pretins a fi efectuate de către societăţile a cărui reprezentant este învinuita, efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili in mod clar veridicitatea tranzacţiilor desfăşurate de SC EMC SRL, in temeiul prevederilor art.202 din Codul de procedura penala referitoare la obligaţia organelor de urmărire penala de a strange probe in vederea aflarii adevărului.

Asa cum s-a aratat, prin Ordonanţa din data de 11.09.2017, s-a dispus clasarea czuzei penale fara a fi administrate aceste probe necesare unei juste soluţionări a cauzei.

S-a arătat faptul ca domnul procuror a dispus clasarea cauzei pentru aceste fapte fara a arata motivele pe care se întemeiază aceasta soluţie.

Astfel, singura motivare se refera la faptul ca nu au existat probe suficiente ca aceste cheltuieli ar fi avut la baza operaţiuni nereale.

In cauza nu au fost efectuate cercetări si nu au fost administrate probe care sa justifice adoptarea acestei soluţii si care sa combata constatările organelor de inspecţie fiscala, nu au fost lămurite toate aspectele reţinute de organele de control pentru stabilirea exacta a stării de fapt.

S-a apreciat ca in cauza se impunea a se proceda la identificarea si audierea persoanelor care au fost reprezentanţi ai societăţilor cu care SC EMC SRL a desfasurat relaţii comerciale, verificări ce nu au fost efectuate.

Deşi s-a solicitat SC EMC SRL punerea la dispoziţie a documentelor contabile, aceste informaţii nu au fost comunicate, invocandu- se in acest sens faptul ca suspecta CMG nu mai deţine aceste documente contabile, intruct le-a predat o data cu cesionarea pârtilor sociale, fapt ce nu corespunde realitatii.

S-a considerat ca aceasta motivare nu poate fi reţinuta întrucât este nelegala, suspecţii încercând sa creeze o stare de dubiu care sa le profite.

S-a arătat ca potrivit art.25 din Legea contabilităţii nr.82/1991: “Registrele de contabilitate obligatorii şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani"

De asemenea, s-a arătat ca aceste obligaţii sunt prevăzute si de prevederile OMFP 3512/2008, lit.F, pct.51 din Normele metodologice de aplicare, cu modificările si completările ulterioare.

Având in vedere aceste prevederi legale, s-a considerat ca suspecţii, cu intenţie nu au pus la dispoziţia organelor de cercetare documentele solicitate, cu scopul împiedicării efectuării verificărilor in prezenta cauza, deşi aveau obligaţia legala de păstrare a acestor documente contabile si chiar daca aceste documente se regăsesc in arhiva societăţii.

Mai mult, s-a subliniat faptul ca, de la data savarsirii faptelor si pana in prezent, nu a trecut o perioada mare de timp, care sa justifice imposibilitatea de a prezenta documentele solicitate, fiind vorba de numai cativa ani.

2. Referitor la realitatea tranzacţiilor efectuate si livrarea efectiva a mărfurilor intre societăţile implicate, soluţia in cauza se bazeaza pe o interpretare greşita a probelor administrate.

Prin rezoluţia primului procuror se arata faptul ca operaţiunea comerciala desfasurata cu SC SC SRL este reala si nu fictiva, fara a indica probele ce au condus la aceasta concluzie.

Astfel, nu se poate retine faptul ca existenta mărfurilor este confirmata de declaraţia martorului MC- administrator de fapt al SC SC SRL, din care rezulta ca aceasta societate a vândut diverse cantitati de piei de bovine către SC EMC SRL, fapt ce ar atesta realitatea tranzacţiilor, intrucat aceste aspecte nu denota prezenta mărfurilor in patrimoniul societăţii executante.

Tocmai acest aspect a fost sesizat organelor de cercetare penala si anume faptul ca suspecţii au “procurat” aceste facturi de la o societate de tip fantoma, cu scopul de a justifica existenta mărfurilor fara provenienţa si de a diminua impozitul cuvenit bugetului de stat prin deducerea cheltuililor care nu au la baza operaţiuni reale.

S-a considerat ca nici unul dintre motivele invocate nu fac dovada livrării efective si existenta mărfurilor din facturi in patrimoniul societăţii, ba chiar conduc la suspiciuni majore privind realitatea acestor tranzacţii (livrarea ulterioara a unor bunuri de acelaşi gen, nu inseamna livrarea chiar a aceloraşi bunuri din facturile de achiziţie, ci poate dovada ca societatea ar fi putut dispune de de aceste bunuri fara documente de provenienţa, procedând la întocmirea acestor facturi, cu scopul introducerii ulterior a acestor bunuri in circuitul economic bazat pe documente financiar contabile in relaţiile desfăşurate, plata ulterioara reprezentând contravaloarea serviciului de a emite acele facturi).

La pronunţarea solutieie de clasare nu au fost avute in vedere următoarele aspecte care denota fictivitatea tranzacţiilor desfăşurate:

A)Nici unul dintre administratorii societăţilor de la care SC EMC SRL a declarat achiziţiile nu a putut fi audiat in cauza.

Astfel, in cuprinsul ordonanţei de arata ca:

- reprezentanţii SC SC SRL nu s-au prezentant la convocare;

-SC AVSRL nu a declarat livrări de mărfuri către SC EMC SRL;

-reprezentanţii SC DC SRL nu au putut fi audiaţi in cauza;

-reprezentanţii SC P SRL nu au putut fi audiaţi.

B)Nici unul dintre reprezentanţii acestor societăţi nu a pus la dispoziţie documentele contabile in vederea analizării caracterului tranzacţiilor efectuate cu SC EMC SRL, refuzând categoric aceste solicitări;

C)SC AV SRL a avut ca asociat si administrator pe inculpatul ŞM iar soţia acestuia SE a îndeplinit funcţia de administrator al acestei societăţi, ulterior fiind cesionate părţile sociale numitului Ciu Adrian.

D)SC DC SRL a avut ca administrator pe numita SRA- fiica inculpatului ŞM iar din

declaraţia martorului PC, rezulta ca inculpatul ŞM este cel care a intermediat cesiunea pârtilor sociale către inculpatul AC.

E) SC P SRL a avut ca asociaţi si administratori pe inculpatul ŞM si soţia acestuia Serbana Elena, ulterior procedând si in acest caz la cesionarea pârtilor sociale.

Cu toate ca este foarte evident ca aceste societăţi care SC EMC SRL (ai cărei administratori sunt inculpaţii ŞMAC si CMG), au fost controlate de către inculpatul ŞM(atat personal, cat si prin intermediul fiicei si soţiei acestuia) cedând ulterior pârtie sociale către diverse persoane, printre care si inculpatul AC, in cauza s-a dispus clasarea fara a analiza in ansamblu activitatea infracţionala desfasurata si modalitatea de comitere a infracţiunilor.

Astfel, reprezentanţii acestor societăţi in calitate de persoane care s-au ocupat efectiv de operaţiunile economico-financiare derulate cu SC EMC SRL au produs prejudicierea bugetului de stat prin inregistarea in contabilitate a unor operaţiuni fictive.

Mai mult, asa cum rezulta din starea de fapt prezentata anterior, inculpaţii au procedat la vanzarea succesiva a pârtilor sociale, tocmai cu scopul de a crea o stare de dubiu care sa le profite si a nu mai putea fi puse la dispoziţia organelor fiscale si ale celor de cercetare penala documentele contabile ale societăţilor in cauza pentru a putea fi analizate.

Doamna procuror nu a analizat nici aceasta stare de fapt sub aspectul savarsirii infracţiunii prevăzute de art.272, alin.1, lit.b din Lg.31/1990 privind societăţile comerciale: “Se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, care:

2. foloseşte, cu rea-credinta, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate în care are interese direct sau indirect”. ”

3. Cu privire la efectuarea unei expertize contabile, in cauza s-a dispus soluţia de clasare a cauzei penale, fara a fi efectuata o expertiza contabila care sa stabilească in mod clar veridicitatea tranzacţiilor desfăşurate de SC EMC SRL, deşi aceasta proba se impunea a fi efectuata in cauza.

Consideram ca in mod nelegal s-a apreciat de către organele de cercetare penala ca efectuarea unei expertize contabile este neconcludenta pentru stabilirea vinovăţiei învinuitului, atata vreme cat obiectul infracţiunii il reprezintă înregistrările contabile efectuate de învinuita cu scopul de a prejudicia bugetul de stat.

4.Cu privire la starea de dubiu la care se face referire in cuprinsul rezoluţiei atacate, apreciem ca in cauza nu au fost efectuate verificări pentru a lamuri aceasta stare de dubiu care profita învinuitului.

Probele administrate in cauza nu au dovedit o stare de fapt diferita fata de constatările organelor fiscale, insa cu toate acestea, in cauza s-a dispus clasarea cauzei penale.

Faptul ca suspecţii, in calitate de reprezentanţi atat ai SC EM SRL, cat si ai societăţilor cu care aceasta a desfasurat relaţii comerciale, au refuzat in mod categoric sa pună la dispoziţia organelor de control si a organelor de cercetare penala documentele contabile, tocmai cu scopul sa creeze o stare de dubiu care sa le profite acestora, prin împiedicarea analizării documentelor.

S-a considerat ca organele de ceretare penala, in situaţia in care au nu putut identifica persoanele care au avut avut calitatea de administratori ai societăţilor furnizoare, in vederea lămuririi stării de dubiu si a faptelor sesizate, aveau obligaţia de a efectua verificări si cercetări suplimentare.

S-a arătat ca, in temeiul art.202 din Codul de procedura penala, in vederea aflarii adevărului, lămuririi cauzei sub toate aspectele, in vederea justei soluţionări a acesteia, organul de cercetare penala avea obligaţia de aduna probe atat in favoarea, cat si in devafoarea învinuitului, fapt ce nu s-a petrecut in prezenta cauza.

In aceste condiţii, s-a considerat ca organele de cercetare penala nu făcut verificări in cauza pentru a lamuri aspectele invocate prin plângerea formulata de către organele de inspecţie fiscala, fiind necesara suplimentarea probatoriului administrat in cauza.

5.Cu privire la livrările efectuate de SC EMC SRL, in cuprinsul ordonanţei atacate, se retine faptul ca nu se poate stabili vinovăţia inculpatului, probele administrate in cauza conducând la o stare de dubiu.

Cu privire la motivul invocat in cuprinsul ordonanţei atacate referitor la existenta unui dubiu serios, cu privire la realitatea operaţiunilor comerciale, aratam ca acest motiv nu poate fi retinut întrucât nu reprezintă o certitudine, nu corespunde realitatii si nu este un motiv întemeiat legal.

Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscala prevede ca infracţiune in art.9, lit.b: “omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”.

Aşadar elementul obiectiv al infracţiunii se realizează printr-o inacţiune, respectiv neînregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate sau veniturilor realizate.

Astfel, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, aratam că această infracţiune este una de pericol şi nu una de rezultat şi constă în omisiunea în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Incriminarea priveşte exclusiv impunerile datorate în sistem real, pentru care contribuabilul are obligaţia de a organiza evidenţe contabile, pe dimensiunea activă a patrimoniului acestuia.

În ceea ce priveşte conţinutul omisiunii cum este cazul în prezenta speţă, prin raportare la mecanismul de evidenţiere contabilă aplicabilă în sistemul nostru juridic este necesar ca omisiunea să se transmită într-un lanţ de operaţiuni contabile: întocmirea documentelor justificative, înregistrarea documentelor justificative, elaborarea situaţiilor financiare recapitulative şi depunerea declaraţiilor fiscale.

Prin comiterea infracţiunii prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. b), bugetul general consolidate este prejudiciat, intrucat contribuabilul nu numai ca urmăreşte sa se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, dar chiar si reuşeşte sa se sustragă de la îndeplinirea lor.

O problema aparte la stabilirea urmării imediate o constituie estimarea prejudiciului.

Potrivit art. 14 din Legea 241/2005, in cazul in care, ca urmare a savarsirii unei infracţiuni, nu se poate stabili, pe baza evidentelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, in condiţiile Codului de procedura fiscala.

În aplicarea art. 67 din OG nr. 92/2003, OPNAF nr. 3389/2011 arata ca pentru estimarea bazei de impunere organele de inspecţie fiscala vor identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.

În cazul de fata, organul fiscal a efectuat verificări la SC EMC SRL si a constatat ca nu poate verifica documentele de evidenta contabila. In plus, organele fiscale au constatat ca societatea nu a depus la organele competente declaraţii fiscale.

Drept urmare, organele fiscale au încercat sa identifice cumva operaţiunile comerciale desfăşurate de SC EMC SRL, efectuând verificări la clienţi. Astfel, se constata ca societatea a emis facturi de livrari/prestari servicii, realizând venituri impozabile, pe care nu le-a declarat.

Mai mult, se retine faptul ca livrările de bunuri au existat in realitate ( declaraţia martorului EV).

S-a considerat ca nu are nici o relevanta in cauza acest aspect, întrucât, tocmai aceste aspecte au fost sesizate si anume faptul ca SC EMC SRL nu a înregistrat in avidenta contabila si nu a declarat la organul fiscal livrările de bunuri.

Prin rezoluţia atacata, domnul procuror a retinut ca faptele savarsite de învinuit nu se incadreaza in infracţiunea de evaziune fiscala prevăzută de art.9, alin. 1, lit.c din Lg.241/2005 privind evaziunea fiscale, întrucât, cercetările efectuate in cauza au demnonstat faptul ca marfa a existat in realitate, fiind revanduta ulterior, învinuita nu a avut ca scop diminuarea obligaţiilor fiscale pentru a se putea fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

S-a considerat ca, daca s-ar da relevanta acestor susţineri referitoare la faptul ca marfa a existat in realitate, fiind vanduta ulterior, in cauza ar fi întrunite elemente constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art.43 din Legea contabilităţii nr.82/1991 cu referire la art.289 din Codul penal.

Astfel, in condiţiile in care societatea a cărei administrator este învinuita, cu intenţie a înregistrat in contabilitate facturi provenind de la unele societăţi inexistente, ce nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, cu scopul de a ascunde caracterul fictiv al tranzacţiilor privind achiziţionarea mărfurilor.

S-a arătat faptul ca, in acest sens s-a pronunţat înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia penala nr.3907/20.11.2012.

În aceste condiţii, s-a arătat faptul ca obligativitatea incadrarii in drept a faptelor, identificarea făptuitorilor si stabilirii răspunderii acestora revine organelor de cercetare penala, in temeiul prevederilor art.200 din Codul penal.

S-a arătat că prin sesizarea adresata organelor de cercetare penala de către inspectorii fiscali, a fost prezentata starea de fapt a savarsirii faptei, împrejurările in care aceasta a fost comisa, consecinţele juridice ale producerii acestei fapte, apreciindu-se ca a fost savarsita infracţiunea de fals prevăzută de art.9, alin. 1, lit.c din Lg.241/2005 privind evaziunea fiscala.

S-a considerat ca organele de ceretare penala, in situaţia in care au constatat ca faptele nu întrunesc elementele infactiunilor sesizate, in situaţia in care au fost dovedita savarsirea faptelor si consecinţele juridice ale acestora, aveau obligaţia încadrării juridice a faptelor.

S-a Arătat ca, in temeiul art.202 din Codul de procedura penala, in vederea aflarii adevărului, lămuririi cauzei sub toate aspectele, in vederea justei soluţionări a acesteia, precum si in temeiul prevederilor art.238 indice 1 din Codul de procedura penala, organul de cercetare penala, constatând existenta datelor cu privire la schimbarea incadrarii juridice a faptei, avea obligaţia de a face propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale.

Astfel, intrucat s-au constatat împrejurări care pot duce la schimbarea incadrarii juridice a faptei, ori s-a constatat savarsirea altor infracţiuni decât cele sesizate, organul de cercetare penala avea obligaţia de a sesiza procurorul pentru extinderea cercetărilor sau schimbarea incadrarii juridice a faptelor.

S-a subliniat faptul ca, din probele administrate in cauza, respectiv faptul ca societatea emitenta a facturilor înregistrare in contabilitatea SC EMC SRL, rezulta savarsirea faptelor, fiind dovedite totodată si consecinţele juridice ale acesteia.

Cu privire la caracterul fictiv al tranzacţiilor efectuate.

Asa cum s-a aratat si in procesul verbal de control întocmit de organele de control, din verificările efectuate la societăţile furnizoare din tara, a rezultat faptul ca nu se confirma realitatea tranzacţiilor comerciale ce figurează efectuate intre aceştia si SC EMC SRL.

Astfel, urmare a controlului incruciasat efectuat de organele de control, s-a constatat ca societăţile respective nu au livrat mărfuri către SC EMC SRL.

ÎÎn aceste condiţii, apreciem ca atata timp cat facturile fiscale si documentele contabile nu au fost analizate, in cauza nu exista dovezi care sa ateste o alta stare de fapt decât cea constatata de către organele de inspecţie fiscala, sau care sa înlăture constatările acestora, pentru a se putea pronunţa soluţia de clasare a cauzei penala fata de reprezentanţii legali ai SC EMCSRL.

De asemenea, nu a fost analizata înregistrarea facturilor respective in contabilitatea societăţii si nu a fost avuta in vedere stabilirea prejudiciului adus bugetului de stat, prin inregistrerea ilegala de TVA si diminuarea impozitului pe profit.

Ori, asa cum s-a aratat si in sesizarea formulata de organele de control, din verificările efectuate cu ocazia desfăşurării controlului fiscal, s-a constatat faptul ca agentul economic in cauza nu avea dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata, intocmindu-se astfel actul de control, in care au fost menţionate toate aceste aspecte constatate de organele de control.

Consideram ca prin deducerea ilegala a taxei pe valoarea adaugata sunt îndeplinite condiţiile prevezute de textul de lege mai sus amintit, intrucat aceste operaţiuni au fost efectuate cu scopul de a deduce aceasta plata.

S-a arătat ca potrivit Legii contabilităţii nr.82/1991 la art.41, pct.b, prevede obligaţia intocmirii si utilizării documentelor justificative si contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea in contabilitate a acestora la perioada la care se refera.

În cuprinsul art.145 din Codul fiscal, la alin. (8) din acest articol se prevede că exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată este condiţionată de justificarea dreptului respectiv, în funcţie de felul operaţiunii, cu unul dintre documentele specificate, diferenţiat, la lit. a) şi b) din acel alineat.

De asemenea, prin art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, se prevede, la alin. (1), că "Orice operaţiune economico- financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ", iar la alin. (2) că "Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".

În acelaşi spirit, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, în vigoare de la 1 iunie 2002, s-a precizat că "Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată orice persoană impozabilă trebuie să justifice suma taxei", menţionându-se în continuarea aceluiaşi alineat, prin reglementările de la lit. a) - e), documentele necesare pentru fiecare caz de deducere prezentat.

Mai mult, în cuprinsul art. 29 din aceeaşi lege s-au instituit obligaţii pentru "persoanele impozabile care realizează operaţiuni taxabile şi/sau operaţiuni scutite de drept de deducere", specificându-se, la lit. a) şi b) de la punctul B, modul cum ele trebuie să consemneze "livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate şi să completeze în mod obligatoriu" anumite date, precum şi că "persoanele plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate şi să verifice întocmirea corectă a acestora", cu sancţiunea pierderii "dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente", dacă nu au fost respectate cerinţele de înregistrare în contabilitate "în cazul cumpărărilor cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei inclusiv".

Ca urmare, potrivit acestor reglementări lipsite de echivoc, taxa pe valoarea adăugată nu se poate deduce şi nici nu poate fi diminuată baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit dacă documentele justificative nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată.

Arătăm faptul ca in acest sens s-a pronunţat înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţiile Unite prin Decizia nr.V din 15 ianuarie 2007, publicata in MO.nr.732/30 10 2007.

Potrivit art. 9 din Lg.241/2005 privind prevenirea si combterea evaziuni fiscale “constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

In aceste condiţii, consideram ca organele de cercetare penala nu au analizat toate aspectele invocate prin plângerea formulata de către organele de inspecţie fiscala.

Nu a fost contestata existenta mărfurilor ci, obiectul infracţiuni il reprezintă faptul ca, in contabilitatea acestei societăţi au fost înregistrate facturi fictive.

Astfel, SC EMC SRL a procedat la vanzarea unor mărfuri pentru care nu avea documente de provenienţa, facturi fiscale pentru achizitioanrea mărfii.

Caracterul fictiv al acestor facturi si al operaţiunilor de aprovizionare a mărfurilor, rezulta si din faptul ca societăţile comerciale care figurează ca si furnizor (emitente ale acestor facturi), nu au recunoscut aceste facturi si nici faptul ca ar fi desfasurat tranzacţii comerciale cu SC EMC SRL.

Lipsa operaţiunii efectiv realizate duce implicit la lipsa documentului justificativ (a facturii fiscale) si este suplinita de către făptuitor prin contrafacerea unui document contabil - in speţa a facturilor de aprovizionare a mărfurilor.

Fata de aceste împrejurări, apreciem ca probatoriul administrat in cauza este insuficient, intrucat nu au fost efectuate cercetări cu privire la inregisrarile efectuate in evidenta contabila a SC EMC SRL, in cauza impunand-se efectuarea unei expertize contabile care sa verifice legalitatea tranzacţiilor desfăşurate.

Cu toate acestea, fara a exista alte dovezi in cauza, care sa dovedească o alta stare de fapt decât cea reţinuta de către organele de control si care sa combată constatările făcute prin raportul de inspecţie fiscala efectuat in cauza, s-a dispus clasarea cauzei penale.In motivarea ordonanţei atacate nu se face nici o referire la alte probe efectuate in cauza care sa conducă la pronunţarea acestei soluţii.

Deși am invocat aceste aspecte si in plângerea adresata primului procuror, acestea nu au fost analizate.

Cu privire la stabilirea cheltuielilor judiciare in cuantum de 500 lei in sarcina DGRFP Craiova, in temeiul prevederilor art.275, alin.2 din Codul de procedura penala, consideram ca si aceasta soluţie este netemeinica si se bazeaza pe o interpretare eronata a textului de lege aplicabil in cauza.

Potrivit art. 275 alin.2 din Codul de procedura penala, în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea.

Conform art. 275 alin. 5 din Codul de procedura penala, dispozițiile alin.2 se aplică în mod corespunzător în situația respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor şi măsurilor dispuse de organele de urmărire penală.

S-a apreciat ca, în temeiul acestor două texte, persoana care a formulat împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată dispuse de procuror o plângere, care a fost respinsă, nu poate să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare.

S-a subliniat faptul ca textul de lege menţionat anterior nu face referire expresă la plângerea împotriva soluţiilor procurorului, ceea ce a permite interpretare soluţiilor de clasare şi renunţare la urmărirea penală în sensul că art.275 alin. 5 din Codul de procedura penala nu se referă şi la plângerile împotriva soluţiilor, care nu se circumscriu sferei actelor procurorului, având în vedere prevederile art.339 alin.5 din Codul de procedura penala, care le enumeră explicit ("Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate...”).

S-a considerat ca soluţiile de netrimitere in judecata ale procurorului, nu au fost incluse de către legiuitor, în noţiunea de "acte ale procurorului”.

Astfel, din analiza corelativă a dispoziţiilor art. 275, art. 286 alin. 1 şi 4, art. 287 alin. 1 şi art. 339 din Codul de procedura penala, rezultă că sintagma "actele procurorului” este folosită atât în sensul de înscris în care sunt consemnate dispoziţiile magistratului, cât şi în acela de dispoziţie a magistratului care produce efecte în procesul penal.

Relevante pentru această distincţie sunt dispoziţiile art. 286 din Codul de procedura penala, având denumirea marginală ’’Actele organelor de urmărire penală”, potrivit căruia procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale şi soluţionează cauza prin ordonanţă, dacă legea nu prevede altfel (alin. 1), iar organele de cercetare penală dispun, prin ordonanţă, asupra actelor şi măsurilor procesuale şi formulează propuneri prin referat (alin. 4).

Astfel cum se poate observa, termenul ”act” este folosit aici atât în sensul de ’’înscris”, în cuprinsul denumirii marginale, cât şi în sensul de ”act procesual”, în textul alin. 1 şi alin. 4.

Se poate observa că, în primul caz, în categoria actelor sunt incluse şi soluţiile dispuse de procuror, în timp ce, în cel de al doilea caz, acestea sunt enumerate ca o categorie distinctă, alături de acte şi măsuri.

Distincţia este, în egală măsură, observabilă la analiza art. 287 din Coduld e procedura penala, având denumirea marginală ’’Păstrarea unor acte de urmărire penală”. Potrivit acestui text, când legea prevede că un act sau o măsură procesuală trebuie să fie încuviinţată de autorizată sau confirmată, un exemplar al actului rămâne la procuror (alin. 1). în mod evident, denumirea marginală şi teza finală se referă la act ca înscris, în timp ce prima teză a alin. 1 are în vedere actul procesual.

Pornind de la această distincţie, putem proceda la analiza dispozițiilor art. 339 din Codul de procedura penala.

Se poate astfel observa că în cuprinsul denumirii marginale a acestuia (’’Plângerea împotriva actelor procurorului”) termenul ”act” este folosit în sensul de ’’înscris în care este consemnată dispoziţia procurorului”, indiferent dacă această dispoziție privește un act procesual o măsură sau o soluţie.

În cuprinsul articolului, legiuitorul reglementează distinct situația în care actul (în sens de înscris) cuprinde acte procesuale, măsuri sau soluții, făcând referire în cuprinsul alin. 1 şi 2 la primele două categorii (acte şi măsuri) şi în cuprinsul alin. 4 la soluții.

Distincția între acte - în sens de înscrisuri -, care cuprind toate cele trei categorii de dispoziţii, şi acte procesuale, categorie distinctă, alături de măsuri şi soluţii, este cu atât mai evidentă dacă observăm dispozițiile art. 339 alin.5 din Codul de procedura penala, în cuprinsul căruia legiuitorul foloseşte în loc de ”act”, în sens de ’’înscris”, termenul ’’ordonanţă”.

Din această perspectivă, prevederile art. 257 alin.5 din Codul de procedura penala nu se referă şi la plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, ci doar la plângerile împotriva actelor şi măsurilor dispuse de organele de urmărire penală.

În consecinţă, în ceea ce priveşte plângerile împotriva soluţiilor, devin incidente dispoziţiile art. 275 alin.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Normele de procedură fiind de strictă interpretare, în cazul respingerii plângerii împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată, nu se impune a se dispune obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare, ci acestea vor rămâne în sarcina statului.

Mai mult, s-a considerat ca primul procuror a procedat la obligarea DGRFP Craiova la plata unor cheltuieli judiciare exagerate si nejustificate, in cuantum de 500 lei.

Potrivit art.272 din Noul Cod de Procedura penala: „1)Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedura, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de proba, onorariile avocaţilor, precum si orice alte cheltuieli ocazionate de desfasurarea procesului penal se acopera din sumele avansate de stat sau plătite de parti.

(2)Cheltuielile judiciare prevăzute la alin. (1), avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, in bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public, precum si al altor ministere de resort. ”

Consideram ca obligarea DGRFP Craiova la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 500 lei este nelegală în condiţiile în care aceste cheltuieli nu sunt justificate şi nu se indică ce anume reprezintă.

Cheltuielile judiciare reprezintă o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile care au fost efectuate pentru soluţionarea litigiului in cauza.

În cazul de faţă, nu se arata ce reprezintă aceste cheltuieli, cum au fost stabilite, apreciem ca nu putem fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare decât in măsura în care se constata realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

În cauza de faţă, aşa cum se poate observa, soluţionarea plângerii formulate de DGRFP Craiova nu a presupus administrarea unor probe costisitoare, prin urmare cheltuielile judiciare nu puteau să fie puse în sarcina noastră.

Pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar şi suficient a se reţine culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul şi a căzut astfel în pretenţii.

Într-o teza subsidiara, solicitam instanţei de judecata reducrea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligata Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova.

Astfel, s-a considerat ca, în prezenţa unor înscrisuri doveditoare, instanţa are dreptul să cenzureze cheltuielile de judiciare la care am fost obligaţi şi să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluţia pronunţată, precum şi de obiectul şi complexitatea cauzei.

Instanţei îi revine îndatorirea de a cerceta cu atentie înscrisurile doveditoare existente la dosarul cauzei, pentru a le acorda doar cheltuielile efectiv alocate pentru susţinerea acelui litigiu, întrucât aceste cheltuieli au caracter de despăgubire pentru partea îndreptăţită a le primi, nefiind indicat ca acestea să se transforme într-un izvor de îmbogăţire fără justă cauză.

Este vorba despre un prejudiciu material care, poate fi dovedit numai prin documente justificative.

Totodată, cheltuielile de judiciare reprezintă pierderea efectiv suferită, sumele efectiv cheltuite (damnum emergens) pentru soluţionarea litigiului respectiv.

Având in vedere motivele prezentate anterior, solicitam infirmarea soluţiei privind obligarea DGRFP Craiova la plata cheltuielilor judiciare in suma de 500 lei, iar, intr-o teza subsidiara, solicitam instanţei de judecata, reducerea cuantumului acestor cheltuieli, in măsură in care acestea sunt dovedite.

Din aceste considerente, s-a solicitat admiterea plângerii formulate, infirmarea ordonanţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei la parchet in vederea punerii in mişcare a acţiunii penale împotriva numiţilor AC, ŞM si CMG pentru savarsirea infracţiunilor prevăzute de si art.9, lit.b si c din Lg.241/2005 privind evaziunea fiscala.

In drept, plângerea a fost ne întemeiată pe dispoziţiile art. 336 si următoarele din Noul Cod de procedura penala.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus clasarea cauzei  faţă de inculpaţii AC, ŞM şi CMG sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscala prevăzută de art.9, alin. 1, lit.b si c din Lg.241/2005 privind evaziunea fiscala, reţinându-se în esenţă că nu există probe certe că inculpaţii ar fi săvârşit infracţiunile sesizate.

Potrivit art. 97 alin. 1 C.proc.pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

În acţiunea penală sarcina probei aparţine în principal procurorului, iar în acţiunea civilă, părţii civile ori, după caz, procurorului care exercită acţiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă. Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare. În procesul penal, persoana vătămată, suspectul şi părţile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.

Potrivit art. 100 alin. 1 C.proc.pen., în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.

Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare.

Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:

a)proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză;

b)se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă;

c)proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;

d)proba este imposibil de obţinut;

e)cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită;

f)administrarea probei este contrară legii.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că în cauză în cazul societății furnizoare S.C. SCS.R.L. Jilava a fost audiat doar administratorul societăţii MCcare a declarat că a vândut S.C. EMC S.R.L.  diferite cantităţi de piei bovine, însă nu s-au verificat actele contabile ale aceste societăți pentru a stabili dacă societatea avea în patrimoniu astfel de bunuri pentru a le putea comercializa.

De asemenea în cazul  societăţii S.C. AV S.R.L. deşi administratorul societății CAC a declarat că nu a desfășurat activități comerciale şi nu a comercializat către S.C. EMC S.R.L., totuşi având în vedere declarația inculpatului ŞM, s-a reținut că există o stare de dubiu  însă nu s-a verificat dacă evidența contabilă a societății furnizoare a fost refăcută, o astfel de obligație existând în cazul sustragerilor de documente.

Totodată în privinţa societăţii furnizoare S.C. DC S.R.L. Craiova, s-a reţinut că reprezentanţii acesteia nu au putut fi audiaţi şi nu s-a putut intra în posesia evidenţei contabile, însă din procesul verbal aflat la fila 211 Volumul 6, rezultă că DRA(fiica inculpatului ŞM, cea care a preluat la data de 24.03.2009 jumătate din părţile sociale ale societăţii furnizoare) a fost găsită însă nu a fost audiată nici în calitate de martor şi nici întrebată unde se află evidenţa contabilă a societăţii pentru a se verifica realitatea tranzacţiilor.

Referitor la cea de a patra societate furnizoare, S.C. P S.R.L. Craiova, s-a reţinut că nu au putut fi examinat evidențele contabile, şi nici audiați reprezentații furnizorilor, însă singurele verificări s-au limitat la căutarea administratorului acestei societăți, CŞ, omițându-se faptul că la data de 14.12.2010 societatea a intrat în insolvență şi a fost numit lichidator judiciar NC care nu a fost căutată, nu a fost audiată în calitate de martoră, şi implicit nici întrebată cu privire la existența evidenței contabile a societății.

Din aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară va admite în parte plângerea formulată de petenta ANAF - DGRFP Craiova împotriva ordonanţei nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Va desfiinţa în parte ordonanţa nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale faţă de inculpatul AC, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., faţă de inculpatul ŞM sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi faţă de suspecta CMG, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.

În completare, se vor verifica actele contabile ale societăți .C. SCS.R.L. Jilava, pentru a stabili dacă societatea avea în patrimoniu astfel de bunuri pentru a le putea comercializa, va fi reaudiat martorul CAC pentru a stabili dacă a fost refăcută evidența contabilă a societății furnizoare S.C. AVS.R.L., va fi audiată martora DRA și vor fi ridicate actele contabile ale S.C. DCS.R.L. Craiova, în măsura în care se află în posesia martorei și de asemenea va fi audiată martora NC și vor fi ridicate actele contabile ale S.C. P S.R.L., în măsura în care se află în posesia martorei.

De asemenea, în măsura în care se vor găsit acte contabile și din ansamblul probelor administrate va rezulta fictivitatea tranzacțiilor, în cauză se va dispune efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului.

Judecătorul de cameră preliminară mai reține că în privința infracțiunii prev. De art. 9 alin. 1 lit. b) din legea 241/2005 cu aplic. art. 31 alin. 1 C.P., soluția este legală și temeinică deoarece din probele administrate rezultă realitatea tranzacțiilor comerciale dintre S.C. EMC S.R.L. și S.C. N S.R.L.

 Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. 6 lit. b şi alin.7 pct. 2 lit. b C.proc.pen. va admite în parte plângerea formulată de petenta ANAF - DGRFP Craiova împotriva ordonanţei nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Va desfiinţa în parte ordonanţa nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale faţă de inculpatul AC, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., faţă de inculpatul ŞM sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi faţă de suspecta CMG, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.

Va menține soluția de clasare dispusă faţă de inculpatul AC pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi faţă de inculpatul ŞM pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p..

În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 341 alin. 6 lit. b şi alin.7 pct. 2 lit. b C.proc.pen.

Admite în parte plângerea formulată de petenta ANAF - DGRFP Craiova împotriva ordonanţei nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Desfiinţează în parte ordonanţa nr. 777/P/2011 din data de 11.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale faţă de inculpatul AC, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., faţă de inculpatul ŞM sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi faţă de suspecta CMG, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.

Menţine solouţia de clasare dispusă faţă de inculpatul AC pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. şi faţă de inculpatul ŞM pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p..

În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen.,

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 26.01.2018.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

EF

Grefier,

CDA

Domenii speta

Spete similare