Acțiune în anulare poprire instituită de creditorul bugetar asupra contului de insolvență al debitoarei. Temeinicia acțiunii

Decizie 246 din 16.07.2019


LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel. Procedura insolvenței. Acțiune în anulare poprire instituită de creditorul bugetar asupra contului de insolvență al debitoarei. Temeinicia acțiunii. Imposibilitatea indisponibilizării contului unic de insolvență prin măsuri de executare silită declanșate de creditorii deținând creanțe curente împotriva debitorului, scadente de mai mult de 60 de zile

- art. 143 alineat 1 și art. 163 alineat 3 din Legea nr. 85/2014

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 246 din 16 iulie 2019

Prin Sentința nr. (...) din 8 mai 2019 pronunțată de Tribunalul (...) a fost admisă în parte cererea formulată de administratorul judiciar (Aj) – Cabinete Asociate de Concordat și Insolvență cu sediul în (...), în contradictoriu cu creditorul Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...) cu sediul în (...), dispunând anularea măsurilor de poprire instituite de creditor asupra contului de insolvență RO(...) deschis la Banca (...) S.A. de către debitorul S.C. (D) S.R.L.

Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, față de debitorul S.C. (D) S.R.L. a fost deschisă prin Sentința nr. (...)/8.11.2018 procedura generală de insolvență, fiind desemnat în mod provizoriu în calitate de administrator judiciar practicianul în insolvență (Aj) – Cabinete Asociate de Concordat și Insolvență. La datele de 25.03.2019 și 2.04.2019 creditorul Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...) a procedat la măsura instituirii unei popriri asupra contului de insolvență al debitorului S.C. (D) S.R.L. deschis la Banca (...) S.A. cu numărul RO(...).

Din examinarea coroborată a prevederilor art. 75 și 143 din Legea nr. 85/2014 rezultă că posibilitatea declanșării executării silite a fost recunoscută creditorului cu o creanță curentă în ipoteza în care debitorului i-a fost confirmat un plan de reorganizare. Declanșarea executării silite se poate face numai asupra bunurilor care sunt excluse în mod expres de la măsuri de urmărire silită în baza unei dispoziții exprese.

În acest sens, art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 prevede că nu va putea fi indisponibilizat contul unic de insolvență prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanțele judecătorești. Din moment ce dispoziția legală interzice orice măsură prin care disponibilul bănesc din contul unic de insolvență este indisponibilizat, este evident că măsura luată de către creditor a fost dispusă cu încălcarea unor norme de ordine publică. Tocmai de aceea, față de împrejurarea că la acest moment este soluționată cererea de anulare a măsurii popririi, iar cererea de suspendare rămâne fără obiect, a admis în parte cererea și a dispus anularea măsurilor de poprire instituite de creditor asupra contului de insolvență RO(...) deschis la Banca (...) S.A. de către debitorul S.C. (D) S.R.L. și a respins ca nefondate celelalte pretenții.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...), solicitând instanței admiterea apelului în sensul casării sentinței cu trimitere spre o justă judecare în fața unei instanțe competente sau după caz schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de ridicare a popririi instituită asupra contului unic al debitorului SC (D) SRL.

În motivarea apelului se arată că, sentința apelată este netemeinică, având în vedere că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul (...), reclamanta a depus o cerere având ca obiect contestație la executare silită prin poprire. Calea de atac prevăzută de art. 260 - 261 Cod procedură fiscală împotriva actelor de executare silită este contestația la executare, cu privire la care competența de soluționare aparține judecătoriei, ca instanță de executare conform art. 651 alin. 3 și 714 Cod procedură civilă, tot judecătoria fiind competentă să soluționeze și cererea de suspendare a executării silite, conform dispozițiilor art. 719 Cod procedură civilă.

În mod legal și temeinic a fost demarată executarea silită împotriva contestatoarei, fiind emisă adresa de înființare a popririi emisă de creditoarea D.G.R.F.P. (...) - prin AJFP (...), pentru obligațiile fiscale aferente bugetului general consolidat pentru perioada de după deschiderea insolvenței, noiembrie 2018, declarate de contribuabil prin declarațiile 100, 112 și 300 și care nu au fost stinse, nefiind efectuate plăți. Faptul că reclamanta SC (D) SRL se află în procedura insolvenței la data emiterii actelor de executare silită, nu poate constitui un motiv pentru anularea executării silite demarate împotriva acesteia.

Astfel, executarea silită împotriva contestatoarei s-a început, în conformitate cu dispozițiile art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, modificată prin O.U.G. nr. 88/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței și a altor acte normative, care prevăd că: “Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită”.

Dispozițiile imperative ale art. IX din OUG nr. 88/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței și a altor acte normative, arată în mod expres că: (1) Termenele prevăzute la art. 75 alin. (3) și art. 143 alin. (1) și (3), precum și prevederile art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia, inclusiv celor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Prin urmare, solicită a se constata că există un text legal special, care îndreptățește organul fiscal să procedeze la executarea silită a contestatoarei, societate aflată în procedura insolvenței.

În concluzie, raportat la dispozițiile 143 alin.1 din Legea nr, 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, modificată prin O.U.G. nr. 88/2018, întrucât contestatoarea, societate în insolvență nu a efectuat plățile necesare pentru stingerea obligațiilor fiscale născute după deschiderea procedurii insolvenței, arată că în mod legal a fost începută executarea silită, pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile. Pe de altă parte, arată că în conformitate cu prevederile art. 711 Cod procedură civilă, natura contestației la executare este aceea a unei căi de atac ce are ca scop înlăturarea neregulilor ce s-ar fi ivit cu prilejul executării silite, în cadrul căreia părțile pot invoca vicii și nelegalități ale actelor de executare silită, ori motivele pe care contestatoarea înțelege să-și întemeieze prezenta contestație la executare nu fac referire la astfel de nereguli privind actele de executare silită.

Având în vedere motivele de fapt și de drept invocate în cuprinsul apelului solicită instanței admiterea apelului în sensul casării cu trimitere spre rejudecare instanței competente sau după caz schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației la executare ca inadmisibilă.

Instanța de apel analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate a reținut că este nefondat urmând ca în baza prevederilor art. 480 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:

La data de 25.03.2019 și data de 02.04.2019, creditoarea apelantă a procedat la instituirea unei popriri asupra contului de insolvență al debitoarei S.C. (D) S.R.L. deschis la Banca (...) S.A. cu numărul RO(...).

Prin apelul declarat împotriva sentinței prin care judecătorul sindic a dispus anularea măsurii instituite de către creditoarea apelantă, aceasta arată că judecătorul sindic nu era competent material să soluționeze cererea formulată de către administratorul judiciar deoarece competența de soluționare a cererii aparține judecătoriei, ca instanță de executare conform prevederilor art. 651 alin. 3 și art. 714 Cod procedură civilă, instanță competentă cu privire la cererea de executare silită.

Conform prevederilor art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat.

Dispozițiile art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, stipulează că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Din analiza acestei prevederi legale, rezultă că legiuitorul a stabilit un moment procesual până la care părțile pot invoca necompetența materială a instanței investite cu soluționarea cererii, nerespectarea acestui moment ducând la imposibilitatea invocării excepției de necompetență după primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, ori în cadrul căilor de atac.

Potrivit prevederilor art. 185 Cod procedură civilă, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

În speță, apelanta creditoare nu a invocat în fața judecătorului sindic excepția de necompetență materială a instanței, nici pe calea întâmpinării și nici verbal la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe, invocând necompetența materială a judecătorului sindic direct în apel. Ori, câtă vreme apelanta nu a înțeles să invoce necompetența materială în condițiile prevăzute de art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, aceasta nu poate invoca în calea de atac a apelului necompetența primei instanțe.

Drept urmare, curtea a constatat că aspectele invocate direct în apel referitoare la necompetența judecătorului sindic nu pot fi primite deoarece apelanta este decăzută din dreptul de a mai invoca excepția de necompetență materială.

În ceea ce privește motivele de apel formulate pe fondul cauzei, curtea a constatat că sunt nefondate, în mod corect dispunând judecătorul sindic anularea măsurilor de poprire instituite asupra contului unic al debitoarei.

Astfel, curtea a reținut că potrivit prevederilor art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvență, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment, iar pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită.

Cu toate acestea, dispozițiile art. 163 alin. 3 din lege, stipulează că contul de insolvență deschis în condițiile art. 39 alin. 2 nu va putea fi în nici un mod indisponibilizat prin nici o măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanțele judecătorești.

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că creditorii debitorului au posibilitatea pe perioada reorganizării de a declanșa executarea silită a debitorului pentru creanțele curente care au vechime mai mare de 60 de zile, însă doar asupra bunurilor care sunt excluse în mod expres de la măsuri de urmărire silită în baza unei dispoziții legale exprese, cum este și cea stipulată în privința contului unic al debitorului.

Prin urmare, curtea a constatat că apelanta creditoare nu avea posibilitatea de a institui măsura popririi contului unic de insolvență câtă vreme legiuitorul a stipulat expres că acest cont nu poate fi indisponibilizat prin nici o măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanțele judecătorești.

În consecință, curtea a constatat că motivele de apel invocate de creditoare cu privire la fondul cererii sunt nefondate, în mod legal dispunând judecătorul sindic anularea măsurilor luate de către apelantă cu încălcarea unor norme de ordine publică care interzic indisponibilizarea contului unic de insolvență.

Drept urmare, pentru considerentele mai sus expuse, curtea a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat în cauză și menținerea în tot a sentinței atacate, fără acordarea cheltuielilor de judecată.