Despagubiri

„Potrivit art. 19 alin. 12 și art. 23 Norma ASF 20/2017, art. 19 „(12) Soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată” și art. 23 „(1) La stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare următoarele:

a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: (ii) manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului.”

Prin Sentinţa civilă nr. 2392/02.04.2020, Judecătoria Baia Mare, a admis acţiunea formulată de reclamantul P M V, în contradictoriu cu pârâtele S A – R C I SA, SC C I SA B M, şi intervenientul forţat G I.

A obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 1268 lei reprezentând diferenţă neachitată din valoarea despăgubirii.

A obligat pârâtele la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculată la suma de 9624 lei începând cu data de 27.02.2019 şi până la data de 22.07.2019.

A obligat pârâtele la plata penalităţilor de întârziere de 0,2 % calculate asupra sumei de 1268 lei , începând cu data de 27.02.2019 şi până la data plăţii integrale a acestei sume.

A obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1283,76 lei, reprezentând onorariu de avocat şi taxa judiciară de timbru.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că:

La data de 8.12.2018 a avut loc un accident de circulaţie produs din culpa intervenientului forţat G I,  eveniment rutier în care au fost implicate autoturismul marca Dodge cu nr. de înmatriculare --------, condus de către intervenientul forţat, asigurat RCA la societatea pârâtă ( potrivit poliţei RCA ---- nr. ----) şi autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare --------, proprietatea reclamantului.

Pârâta a deschis dosarul de daună RCA------- iar la data de 18.02.2019 reclamantul a adresat pârâtei o cerere de despăgubire în cuantum de 10.892,17 lei  din care suma de 10.575,33 lei reprezenta  contravaloarea reparaţiilor efectuate la autoturismul marca Renault ca urmare a avariilor suferite în evenimentul rutier menţionat mai sus, iar suma de 316,84 lei reprezenta chiria achitată de reclamant pentru folosinţa unui alt autoturism, pe perioada efectuării reparaţiilor la autoturismul marca Renault.

Suma solicitată cu titlu de despăgubire a fost justificată cu factura seria SXS nr. 7136/18.02.2018 în valoare de 10.573, 33 lei emisă de către unitatea service care a efectuat reparaţiile, SC S SRL şi devizul de reparaţii întocmit la data de 14.01.2019 şi respectiv, factura seria SXS nr. 7137/18.02.2019  în valoare de 316,84 lei emisă de aceeaşi unitate service şi contractul de închiriere nr. 29/13.02.2019 încheiat între reclamant şi SC S SRL.

Reclamantul a solicitat pârâtei să achite despăgubirea direct către SC S SRL.

Prin adresa nr. 3668 emisă la data de 25.02.2019 pârâta a comunicat reclamantului faptul că în ceea ce priveşte valoarea reparaţiilor,  a fost acceptată la plată numai suma de 9624,81 lei , deoarece tariful de manoperă de 300 de lei plus TVA, prezentat în devizul de reparaţie întocmit de SC S SRL depăşeşte cu mult unităţile multimarca precum şi oferta altor  unităţi de specialitate. Tariful de manoperă acceptat de asigurator este de 150 lei/oră.

La data de 22.07.2019 pârâta a achitat unităţii service suma de 9624 lei , astfel cum rezultă din extrasul de cont eliberat de U B, respectiv contravaloarea reparaţiilor autoturismului avariat în cuantum de 9307,97 lei şi contravaloarea lipsei de folosinţă în cuantum de 316,84 lei.

Instanţa a apreciat că motivele invocate de către pârâtă pentru a justifica acceptarea la plată a contravalorii reparaţiei numai în limita sumei de 9624, 81 lei, sunt neîntemeiate.

S-a reţinut că potrivit art. 11 alin. 1 şi 2  din Legea nr. 132/2017 asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, fără a depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, iar despăgubirea se acordă printre altele, şi pentru costurile  privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii.

De asemenea, s-a arătat că potrivit art. 14 alin. 3 din Legea nr. 132/2017, valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată.

Totodată, potrivit art. 23 alin. 1 lit. a (ii) din Norma ASF nr. 20/2017, privind asigurările auto din Romania, la stabilirea ofertei de despăgubire, se ia în calcul, alături de alte elemente şi manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului.

S-a reţinut că prevederile legale mai sus invocate nu stabilesc vreo limită în ceea ce priveşte tariful pentru manoperă perceput de către unitatea reparatoare şi totodată nu conferă asiguratorului dreptul de a cenzura acest tarif şi implicit de a diminua în acest mod valoarea despăgubirii dovedită de către persoana prejudiciată.

Factura seria SXS nr. 7136/18.02.2018 în valoare de 10.573, 33 lei  emisă pe numele reclamantului, coroborată şi cu devizul de reparaţii emis de SC S SRL face dovada cheltuielilor necesare pentru readucerea autoturismului avariat în starea anterioară, cheltuieli pe care reclamantul ar fi obligat să le achite unităţii reparatoare, prin urmare suma facturată ( incluzând şi tariful de manoperă ) constituie un prejudiciu cert iar în temeiul prevederilor art. 1385 Cod civil coroborate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 132/2017, reclamantul este îndreptăţit să pretindă pârâtei repararea integrală a acestuia.

Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

(5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.

Instanţa reţine că potrivit înscrisurilor depuse de către reclamant odată cu cererea de despăgubire, pârâta avea toate elementele necesare pentru cuantificarea despăgubirii cuvenite acestuia. Motivele invocate pentru acceptarea parţială a părţii din despăgubire reprezentând contravaloarea reparaţiilor în limita sumei de 9.624 lei, au fost neîntemeiate, prin urmare asigurătorul a diminuat  în mod nejustificat valoarea despăgubirii.

Pe de altă parte, despăgubirea acceptată la plată a fost achitată de către asigurator cu întârziere, la o dată stabilită în mod unilateral de către acesta, respectiv la data de 22.07.2019, deşi divergenţele dintre părţi priveau doar diferenţa neacceptată.

Pentru aceste considerente instanţa va admite acţiunea reclamantului  astfel cum a fost formulată şi va obliga pârâtele să plătească reclamantului suma de 1268 lei reprezentând diferenţă neachitată din valoarea despăgubirii.

Totodată instanţa va obliga pârâtele la plata  penalităţilor  de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 27.02.2019 ( la expirarea termenului de 10 zile de la data formulării cererii de despăgubire)  pe de o parte, pentru suma de 9624 lei începând cu data de 27.02.2019 şi până la data de 22.07.2019  ( data plăţii ) şi pentru diferenţa neachitată, în cuantum de 1268 lei,  începând cu data de 27.02.2019 şi până la data plăţii integrale a acestei sume.

În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1283,76 lei, reprezentând onorariu de avocat ( 1190 lei ) şi taxa judiciară de timbru (93,76 lei ).

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a formulat apel pârâta S A R C I SA B prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei apelate în sensul respingerii ca neîntemeiată şi nefondată.

În motivarea cererii de apel s-a arătat că instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul P M V şi a obligat S A R C I SA B la plata sumei de :

-1,268 lei diferenţa despăgubire în dosarul de daună RCA/-------;

- penalităţi de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei de 9.624 lei de la data 27.02.2019 şi până la data de 22.07.2019;

-penalităţi de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei de 1.268 lei de la data 27.02.2019 şi până la data plăţii integrale;

-cheltuieli de judecată în cuantum de 1.283,76 lei.

Înţelege să critice această sentinţă faţă de următoarele aspecte:

Solicită ca instanţa să constate faptul că în prezenta speţă conform art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă judecătorul trebuie sa stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În prezenta speţă deşi pârâta a arătat în mod clar, indicând toate elementele contestate (ora de manoperă în cuantum de 300 lei) instanţa de fond s-a limitat doar la a constata faptul că prevederile legale menţionate în apărările pârâtei nu stabilesc vreo limită în ceea ce priveşte tariful pentru manoperă perceput de către unitatea reparatoare, şi nu conferă dreptul asigurătorului de a cenzura acest tarif, şi implicit de a diminua valoarea despăgubirii dovedită de către persoana prejudiciată.

Prin urmare, a fost obligată să achite contravaloarea sumelor solicitate de reclamanta cu titlu de despăgubire.

Ori, înţelege să critice aceasta motivare în baza dispoziţiilor legale potrivit cărora:

Art. 11 alin 2 lit. c din Legea 132/2017: „fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA (...). asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru costuri privind readucerea vehiculului în starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii”

Conform art. 14 alin 3 din legea 132/2017 valoarea despăgubirilor se stabileşte astfel:

„(3) Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată.”

Ori, printr-o afirmaţie superfluă şi lipsită de fundament legal, instanţa reţine că refuzul de a achita tariful orei de manoperă stabilit prin devizul depus de către unitatea reparatoare este nejustificat, dispoziţiile legale oferind dreptul asiguratului să repare autovehiculul la orice unitate de specialitate.

Solicită instanţei de control, să observe că reclamanta nu a făcut dovada preţului conform Legii 132/2017 - aspect obligatoriu având în vedere ca suma ce face obiectul prezentului litigiu are la baza fundamentele Legii 132/2017 si ale Normei ASF nr.20/2017.

Din aceste prevederi legale rezultă cu certitudine faptul că reclamanta are sarcina probei în privinţa preţului.

De asemenea, prin raportare la prevederile art. 22 alin 2 coroborat cu art. 14 alin 3 din Legea 132/2017, valoarea despăgubirii ce poate fi acordată de asigurătorul RCA este determinată prin raportare la preţurile de referinţă de pe piaţă la data producerii riscului asigurat calculate într-un sistem de evaluare specializat. Obligaţia de plată în temeiul asigurării de răspundere civilă auto obligatorie subzistă într-un cadru predeterminat, o evaluare a reparaţiilor într-un cadru ce excede Legii 132/2017 neputând fi imputabilă pârâtei.

Astfel, determinarea cuantumului obligaţiei de plată în sarcina subscrisei se face prin raportare la preţuri de referinţă de pe piaţă, nicidecum la preţurile impuse de reclamantă, aflându-se în prezenţa unei evaluări legale a prejudiciului suferit de proprietarul vehiculului avariat. Prin urmare determinarea valorilor reparaţiilor autovehiculului avariat în altă modalitate decât cea instituită de Legea 132/2017 nu arată decât caracterul neîntemeiat al răspunderii asigurătorului - astfel adăugarea unui adaos comercial la preţul maximal recomandat nu poate fi pus în sarcina asigurătorului în baza poliţei de răspundere civilă.

În altă ordine de idei, face următoarele precizări despre sistemul de specialitate Audatex:

• sistemul de specialitate Audatex afişează automat datele autoturismului cu toate opţiunile de model, variantele de echipare din momentul livrării acestuia potrivit informaţiilor existente în baza de date a producătorului, fiind selectat în mod automat Producătorul, Modelul, Submodelul precum şi Opţiunile (dotările) modelului.

• Ulterior, utilizatorul sistemului Audatex identifică, selectează piesele şi aplică soluţiile tehnice de reparaţie corespunzătoare aşa cum sunt stabilite în Nota de Constatare.

• Un calcul de reparaţie simplu cuprinde manopera, costuri vopsitorie si preţuri piese conform documentaţiei şi listelor oficiale ale producătorului/importatorului oficial al mărcii.

Sistemul de evaluare Audatex permite utilizatorului să intervină asupra preţurilor, în sensul că acesta are posibilitatea de a introduce manual ora de manoperă, posibilitatea de a activa factorii de corecţie ce dau posibilitatea de a realiza o calculaţie în care se pot evidenţia adaosuri sau discounturi, diferite modalităţi de calcul al materialelor de vopsitorie etc.

 Aşadar, după selectarea pieselor, aplicarea soluţiilor tehnologice necesare reparării autoturismului, sistemul de evaluare Audatex va oferi automat un calcul exact al costului reparaţiei ce include manopera, costuri vopsitorie şi preţuri piese potrivit listei oficiale ale producătorului/ importatorului oficial al mărcii respective, SAU o altă valoare aleatorie, dacă sistemul a fost manipulat manual de către utilizator, prin introducerea orei de manoperă la libera apreciere a utilizatorului sau introducerea factorilor de corecţie sub formă de adaosuri sau discount-uri.

Având în vedere aceste aspecte, precum şi din interpretarea sistematică şi logico-juridică a dispoziţiilor art. 14 alin 3 teza I din legea 132/2017, şi art. 23 si 24 din Norma 20/2017, apreciază că la stabilirea despăgubirii datorate trebuie avut în vedere calculul de reparaţie simplu emis în baza Audatex, respectiv calculul fără intervenţii manuale unilaterale asupra preţului orei de manopera sau adaosuri, conform tehnologiei producătorului.

Or este evident că adaosul practicat nu contribuie sub nicio formă la readucerea autovehiculului avariat la forma anterioară, ci la maximizarea profitului unităţii reparatoare.

Se întreabă care ar fi contravaloarea despăgubirii datorate de asigurător în ipoteza în care unitatea reparatoare ar introduce valori exagerate (cu titlu de exemplu manopera de 10.000 lei/oral).

2. Faţă de capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, solicită respingerea acestora ca neîntemeiate, să aibă în vedere că instanţa de fond a făcut greşita aplicare a dispoziţiilor legale în vigoare ce reglementează plata penalităţilor de întârziere, având în vedere că Legea 132/2017 raportează termenul de plata a despăgubirii pe cale amiabilă la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzute la art.21 alin.1 litera a).

Or în cauza dedusă judecăţii, apreciază că nu avem o acceptare a ofertei de despăgubire transmise prin adresa 3668/25.02.2019 motiv pentru care termenul de plată nu poate fi raportat decât la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitivă prin care se stabileşte suma de plată, doar din acest moment creanţa solicitată de reclamantă prin prezenta cerere de chemare în judecată devenind certă.

Pe cale de consecinţă, penalităţile în acest caz sunt datorate numai daca asigurătorul nu efectuează plata despăgubirii stabilită prin hotărâre judecătorească în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii judecătoreşti definitive.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 466 si următoarele din NCPC, art.247 Cod procedura civilă , art.1654 alin.3 litera c si art. 1567 alin.3 Cod civil, Norma ASF nr.20/2017 în speţă art. 29 si art.30 , Legea 132/2017 privind asigurările şi reasigurările din România, OG 99/2000, Codul Fiscal.

Faţă de apelul pârâtei S A R C I SA B a formulat întâmpinare  reclamantul P M V, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat şi nefondat, cu consecinţa menţinerii în totalitate a  sentinţei atacate.

În motivarea întâmpinării se arată că prima instanţă a constatat faptul că motivele invocate de către pârâtă pentru a justifica acceptarea la plată a contravalorii reparației numai în limita sumei de 9.624 lei sunt neîntemeiate.

Raportat la probatoriul administrat în cauză se poate constata faptul că instanța de fond a reținut temeinic starea de fapt supusă jurisdicției sale, prin urmare nu se poate susţine o situaţie contrară celei probate în cauză, astfel că apelul C I SA apare neîntemeiat.

Referitor la solicitarea apelantei adresată instanţei de control de a verifica existența prețului precizează că nu înțelege această solicitare, întrucât a depus înscrisurile doveditoare ale contravalorii reparației reprezentată prin factura de reparație cu nr. 7136/18.02.2019 emisă de unitatea service reparatoare SC S SRL precum şi modul de calcul al reparației conform devizului din 14.01.2019. Prin urmare a făcut dovada întinderii prejudiciului astfel încât cererea apelantei apare nejustificată şi neavenită.

Lecturând în continuare apelul arată că a remarcat faptul că asigurătorul insistă că determinarea cuantumului obligaţiei de plată în sarcina sa se face prin raportare la prețurile de referinţă de pe piaţă, aspect străin de reglementările speciale în materie (art. 14 din Legea 132/2017) precum și de dispoziţiile art. 135 din Constituția României care promovează concurenţa și stipulează expres faptul că economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență, statul trebuind să asigure libertatea comerţului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Pe această cale se întreabă care sunt prețurile de referinţă de pe piaţă la care face referire asiguratorul de îndată ce tarifele de reparație diferă de la o regiune la alta a țării și mai mult, acestea sunt influențate de preţul de cost pentru fiecare unitate service reparatoare în parte, ținând cont de nivelul tehnologic al utilajelor/instalațiilor folosite în procesul de reparație. Având în vedere nivelul de evoluţie al autoturismelor actuale precum și de complexitatea tehnicii/automatizării instalate pe fiecare autoturism apărut pe piață, nu se poate accepta plafonarea prețului manoperei la nivelul dorit/acceptat de asigurator, în aceeași măsură și pentru a păstra principiul simetriei, unde s-ar ajunge dacă unităţile service reparatoare ar stabili preţul tarifelor RCA și astfel le-ar impune acest tarif asigurătorilor?

Obligația de despăgubire incumbă asigurătorului în temeiul legislației speciale a asigurărilor RCA și are ca fundament răspunderea civilă delictuală a asiguratului său, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 1349 Cod civil:

(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Prin urmare cel protejat prin dispozițiile Legii nr. 132/2017 a asigurărilor RCA este persoana prejudiciată în calitate de persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract RCA și nu asiguratul vinovat de producerea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, pentru care asiguratorul răspunde în baza contractului de asigurare obligatoriu.

Referitor la cererea de acordare a penalităților de întârziere, dispozițiile Legii nr. 132/2017 prevăd următoarele „dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii”.

Prin adoptarea art. 21 legiuitorul a dat posibilitatea asiguratorului să efectueze investigații proprii, însă refuzul neîntemeiat al acordării de despăgubiri este sancționat cu acordarea de penalități legale în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere. Această clauză penală stabilită de lege este prevăzută ca o sancțiune a abuzului asigurătorului în îndeplinirea obligațiilor sale sau în cazul diminuării nejustificate a despăgubirii. Putem concluziona faptul că această ”sancțiune” este o clauză penală legală prin care legea stabilește o valoare forfetară care să fie plătită de către partea care nu-și va respecta o anumită obligație stabilită prin lege.

În drept s-au invocat dispozițiile: art. 193 și 194 Cod procedură civilă, art. 138 și următoarele din Codul civil, Legea nr. 132/2017 și Norma ASF nr. 20/2017.

 Analizând apelul declarat prin raportare la considerentele de fapt şi de drept invocate şi probele administrate, Tribunalul constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2392/02.04.2020 a Judecătoriei Baia Mare, s-a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamantul P M V, în contradictoriu cu pârâtele S A R C I SA B M, şi intervenientul forţat G I. S-a dispus obligarea pârâtelor la plata către reclamant a sumei de 1.268 lei reprezentând diferenţă neachitată din valoarea despăgubirii, la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculată la suma de 9.624 lei începând cu data de 27.02.2019 şi până la data de 22.07.2019, la plata penalităţilor de întârziere de 0,2 % calculate asupra sumei de 1.268 lei, începând cu data de 27.02.2019 şi până la data plăţii integrale a acestei sume, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.283,76 lei, reprezentând onorariu de avocat şi taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel S A R C I SA, solicitând ca în urma admiterii apelului să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată.

Apelul declarat de către pârâtă este întemeiat doar în ceea ce priveşte data de la care curg penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere.

În fapt, tribunalul reţine că, în urma accidentului de circulaţie produs în Baia Mare, în data de 08.12.2018, în care au fost implicate autoturismul condus de intervenientul forţat G I, cu nr. ------- şi autovehiculul cu nr. ----- condus de A B, proprietatea reclamantului, a rezultat avarierea autoturismului acestuia din urmă.

La data de 18.02.2019, reclamantul a formulat cerere de despăgubire la societatea de asigurări, solicitând plata sumei de 10.892,17 lei, reprezentând contravaloarea reparaţiilor calculate în sumă de 10.575,33 lei şi 316,84 lei reprezentând închiriere auto pe perioada reparaţiei conform Contractului de închiriere nr. 29/13.02.2019 şi factura fiscală seria SXS nr. 7137/18.02.2019.

La data de 25.02.2019 – data de ieşire (f. 11, dosar fond) se află atașat un răspuns din partea S A R C I SA B prin care aceasta a adus la cunoştinţa reclamantului că a fost acceptată la plata suma de 9.624,81 lei.

În data de 22.07.2019, pârâta a efectuat plata parţială a sumei de bani, respectiv suma de 9.624 lei din suma solicitată de către reclamant de 10.892,17 lei (f. 69 dosar fond, extras de cont).

În cuprinsul dosarului de daună nu există dovada comunicării către reclamant a unui refuz al despăgubirii/o acceptare parţială la plată, ci doar înscrisul ataşat acţiunii de către reclamant şi menţionat mai sus.

Din înscrisurile depuse la fond şi criticile din apel, rezultă că pârâta a refuzat să achite suma de 1.268 lei reprezentând contravaloarea manoperei întrucât apreciază că aceasta are un caracter nejustificat, atât raportat la preţul pieţei cât şi raportat la preţul manoperei din alte devize emise de unitatea reparatoare.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, prin cererea de apel, pârâta a arătat că nu există o acceptare a ofertei de despăgubire, termenul de la care curg penalităţile de întârziere apreciind că nu poate fi decât data de la care asigurătorul a primit hotărârea judecătorească definitivă prin care se stabileşte suma de plată – moment din care suma solicitată de către reclamant a devenit certă.

Tribunalul reţine că, potrivit art. 19 alin. 12 și art. 23 Norma ASF 20/2017, art. 19 „(12) Soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată.” și art. 23 „(1) La stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare următoarele:

a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: (ii) manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului.”

Conform art. 14 alin. 3 din Legea 132/2017, „(3) Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.”

La data de 03.06.2019 (f. 13-14, dosar fond), reclamantul a comunicat societăţii de asigurări un înscris referitor la despăgubirea acceptată parţial la plată, prin care aduce la cunoştinţa pârâtei că apreciază ca neîntemeiate aserţiunile asigurătorului privind incidenţa OG nr. 34/2014 şi diminuarea despăgubirii ca nejustificată, înscris care poate fi apreciat ca o acceptare a despăgubirii oferite efectiv de asigurător dar din care rezultă şi nemulţumirea reclamantului faţă de diminuarea cu suma de 1.268 lei.

Cu privire la suma de 1.268 lei reprezentând diferenţa neachitată din valoarea despăgubirilor, în mod corect a reţinut prima instanţă că prevederile legale nu stabilesc vreo limită în ceea ce priveşte tariful pentru manoperă perceput de către autoritatea reparatoare şi totodată, nu conferă asigurătorului dreptul de a cenzura acest tarif şi implicit de a diminua în orice mod valoarea despăgubirii dovedită de către persoana prejudiciată, dacă, în opinia tribunalului nu se dovedeşte încălcarea art. 14 alin. 3 din Legea 132/2017.

În cauză, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, valoarea despăgubirilor s-a stabilit prin sistemul Audatex (f. 17,  dosar fond) – sistem de evaluare specializat, emis la 14.01.2019, aşa cum rezultă din data menționată pe înscris. Totodată, înscrisurile depuse de către pârâtă la filele 47-50 dosar fond „Calculator reparaţie” din sistemul Audatex sunt din 11.04.2018, iar cel depus de reclamant este din 14.01.2019, preţul, atât al materialelor cât şi al manoperei putând varia în decurs de aproximativ 9 luni, fiind singura dovadă depusă de asigurător în susţinerea afirmaţiilor sale, respectiv că preţul manoperei este unul nejustificat de mare atât raportat la preţul pieţei cât şi raportat la preţul manoperei din alte devize emise de unitatea reparatoare.

Cât priveşte penalităţile de întârziere, conform art. 21 alin. 1-2 şi 4-5 din Legea 132/2017, „1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii. (4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F. (5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.”

Tribunalul constată că asigurătorul a răspuns reclamantului în termen de 7 zile de la data cererii de despăgubire, prin comunicarea acceptării la plată a sumei de 9.624,81 lei, însă a achitat despăgubirea în data de 22.07.2019, fără a justifica motivele pentru care a efectuat plata la această dată, considerent pentru care se impune ca aceasta să plătească penalităţi de întârziere la suma de 9.624 lei, de 0,2% pe zi de întârziere de la expirarea termenului de 10 zile de la data de 25.02.2019, respectiv începând cu data de 07.03.2019 până la data de 22.07.2019.

În ceea ce priveşte diferenţa neacordată de 1.268 lei, nu există o acceptare a ofertei ţinând cont de acceptarea la plată a sumei de 9.624,81 lei fără suma de 1.268 lei, diferenţa fiind astfel stabilită pe cale judecătorească, moment de la care a dobândit caracter cert, penalităţile de întârziere datorându-se începând cu cea de-a 11-a zi de la data comunicării hotărârii definitive până la data plăţii integrale a acestei sume.

Potrivit art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”

Raportat la faptul că apelul a fost admis iar hotărârea instanţei de fond a fost schimbată în parte, doar sub aspectul momentului de la care curg penalităţile de întârziere, dar și a faptului că din actele din dosarul de apel rezultă că taxa judiciară achitată de apelanta-pârâtă în cuantum de 47 lei a vizat doar debitul de 1.268 lei, nu şi cuantumul penalităţilor de întârziere, debit cu privire la care s-a menţinut soluţia primei instanţe, se impune respingerea cererii apelantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S A R C I SA B, împotriva Sentinţei civile nr. 2392/02.04.2020, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, jud. Maramureş, pe care în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, a fost schimbată în parte, în sensul că:

Va obliga pârâtele în solidar:

- la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculată la suma de 9.624 lei începând cu data de 07.03.2019 până la data de 22.07.2019 şi,

- la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 1.268 lei începând cu cea de a 11-a zi de la data comunicării hotărârii definitive până la data plăţii integrale a acestei sume.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii.

S-a respins cererea apelantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare