Rejudecare după extrădare. Admisibilitate.

Rejudecare după extrădare. Admisibilitate.

Dispoziţiile art. 522/1 C.pr.pen asigură dreptul inculpaţilor judecaţi în lipsă de a beneficia de o judecată efectivă prin antamarea fondului cauzei. În consecinţă, dacă inculpatul judecat în lipsă de către instanţa de fond şi cea de apel nu a fost prezent, iar ulterior, deşi audiat de instanţa de recurs,  a fost  respins ca tardiv recursul acestuia, inculpatul nu a beneficiat de verificarea apărărilor pe care le-a invocat prin declaraţia dată, nu a beneficiat de o judecată pe fond, întrucât instanţa de recurs s-a pronunţat numai cu privire la excepţia tardivităţii şi, prin urmare,cererea de rejudecare după extrădare este admisibilă în principiu.

Secţia  penală -  Decizia  penală  nr. 1085/11 octombrie 2011

Prin sentinţa penală nr. 949/2011 pronunţată de Judecătoria Deva s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii de rejudecare după extrădare formulată de petentul condamnat P.M., pentru rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului cu nr. 6491/221/2008, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 713/2009 de Judecătoria Deva, definitivă prin decizia penală nr. 502/2011 a Curţii de Apel Alba Iulia la 26.04.2011.

A fost obligat petentul condamnat la  plata sumei de 160 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 1922/221/2011, numitul P.M., deţinut în Penitenciarul  Aiud a solicitat rejudecarea dosarului nr. 6491/221/2008 al Judecătoriei Deva susţinând că a fost judecat în lipsă.

Instanţa de fond a constatat că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru admiterea în principiu a cererii de rejudecare, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală nr. 713/2009 pronunţată de Judecătoria Deva în dosar nr. 6491/221/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 502/2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, la data de 260.04.2011,  numitul P.M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 26 C.p., rap. la art. 215 alin. 1 şi 2 C.p. şi art. 37 lit. b C.p. şi la 9 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. b c.p., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Verificând actele şi lucrările dosarului s-a constată că numitul P.M. a fost judecat în lipsă de către instanţa de fond şi cea de apel, întrucât, deşi s-au efectuat toate demersurile pentru a fi adus în instanţa s-a constat că acesta se sustrage de la judecata cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 6491/221/2008

Instanţa de fond a mai reţinut că în calea de atac a recursului, în calitate de inculpat recurent, numitul P.M. a fost prezent, astfel că, la data de 19.04.2011 s-a procedat şi la audierea acestuia, conform declaraţiei consemnată în procesul verbal de la fila X, din  dos. nr. 6491/221/2008, vol. IV a Curţii de apel Alba Iulia.

Totodată, la data de 19.04.2011 inculpatului recurent P.M. i s-a citit şi declaraţiile celorlalţi inculpaţi, audiaţi la termenul anterior, când el nu a fost prezent.

Prin urmare, persoana condamnată P.M. nu se află în situaţia potrivit căreia nu a avut cunoştinţă de judecarea cauzei sale şi a lipsit de la judecarea acesteia, astfel cum este cerinţa prevederilor art. 522/1 C.p.p.

Sa mai apreciat că, sintagma „judecate şi condamnate în lipsă”, conform textului de lege amintit, se referă exclusiv la persoanele care au lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare, pe întreaga durată a procedurii penale în faţa instanţelor judecătoreşti, respectiv în primă instanţă, în apel şi în recurs.

Ca atare, s-a concluzionat că dreptul la apărare al inculpatului a fost asigurat în cauză prin audierea şi prezenţa sa nemijlocită în cursul judecării recursului declarat, dar şi în faza de judecată în primă instanţă, şi, în permanenţă, prin apărătorul desemnat din oficiu acestuia, pe parcursul întregii proceduri penale, până la definitivarea acesteia, fiindu-i inaplicabile dispoziţiile art. 5221 C.proc.pen.,precum şi că potrivit jurisprudenţei Curţii Europeană a Drepturilor Omului, prezenţa inculpatului este în principiu obligatorie la soluţionarea cauzei însă în cazul procedurii în apel sau în recurs art. 6 din Convenţie se aplică cu mai puţină stricteţe, admiţându-se chiar regularitatea unor asemenea proceduri în care audienţa se desfăşoară fără prezenţa celui acuzat (Hotărârea Ekbatani). Se mai subliniază că se admit excepţii de la regula prezenţei inculpatului atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă această situaţie a fost verificată şi constatată şi dacă inculpatul are o culpă în absenţa sa, (Hotărârea Colozza şi Rubinat).( a se vedea în acest sens I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2517 din 9 mai 2007).

În cauză s-a reţinut că pe întreaga derulare a procesului penal s-au efectuat numeroase demersuri pentru ca inculpatul să fie adus în faţa instanţei şi că, în declaraţia dată de către acesta, în recurs, menţionează faptul că, în 20 mai 2007 a părăsit ţara, plecând în Italia, deşi, din dosarul de urmărire penală şi a actelor efectuate în cursul judecaţii reiese faptul că, cercetarea penală, asupra sa şi a celorlalţi inculpaţi a fost anterioară lunii mai 2007, ceea ce conduce la ideea că, acesta a plecat din ţară tocmai pentru a se sustrage cercetărilor penale.

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs condamnatul P.M. solicitând casarea sentinţei atacate şi în rejudecare să se dispună admiterea cererii de rejudecare şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea soluţionării pe fond a cauzei. În motivarea recursului ,recurentul arată că judecata s-a efectuat în lipsa sa fiind astfel lipsit de posibilitatea de a se apăra pe fondul cauzei.

Curtea analizând sentinţa atacată potrivit motivelor de recurs invocate precum şi analizând cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit art.385/al.3,385/14 C.pr.pen. constată că prezentul recurs este fondat.

Curtea constată că sentinţa atacată a fost pronunţată printr-o greşită aplicare a legii, împrejurare ce se subscrie motivului de recurs prevăzut de art.385/9 pct17/2 C.pr.pen. ,pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Condamnatul P. prin sentinţa penală nr. 713/2009 pronunţată de Judecătoria Deva în dosar nr. 6491/221/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 502/2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, la data de 26.04.2011,a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 26 C.p., rap. la art. 215 alin. 1 şi 2 C.p. şi art. 37 lit. b C.p. şi la 9 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. b c.p., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Verificând actele şi lucrările dosarului se constată că numitul P.M. a fost judecat în lipsă de către instanţa de fond şi cea de apel. Potrivit adresei nr./1735957/RRRC/16 12 2010 emisă de Biroul Naţional Interpol, numitul P.M. a fost arestat provizoriu la data de 05 08 2010 în vederea predării de către autorităţile judiciare din Italia. După încarcerare  condamnatul a formulat recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, înregistrat la data de 19 04 2011, şi a fost audiat de instanţa de recurs potrivit declaraţiei aflate la fila X  din dosar 6491/221/2008.

Prin decizia penală nr.502/2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba –Iulia a fost respins ca tardiv recursul inculpatului P.M.,astfel că deşi audiat, inculpatul nu a beneficiat de verificarea apărărilor pe care le-a invocat prin declaraţia dată în faţa instanţei de recurs.Ca atare deşi prezent la instanţa de recurs inculpatul nu a beneficiat de o judecată pe fond, întrucât instanţa de recurs s-a pronunţat numai cu privire la excepţia tardivităţii.

Instanţa de recurs a reţinut că scopul reglementării prevederii rejudecării cauzei după extrădare este acela al garantării dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, în a cărui substanţă se regăseşte dreptul la apărare.

Curtea apreciază de asemenea că dispoziţiile art. 522/1 C.pr.pen asigură tocmai dreptul inculpaţilor judecaţi în lipsă de a beneficia de o judecată efectivă prin antamarea fondului cauzei. Ori întrucât în recurs nu s-au analizat aspecte de fond în ce-l priveşte pe condamnatul din prezenta cauză, nu se poate aprecia că acesta a beneficiat de o judecată efectivă, astfel că potrivit art.522/1 C.pr.pen şi art. 6 CEDO a admis recursul formulat de condamnatul P.M.  a  casat sentinţa penală atacată şi procedând la rejudecare a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare formulată de petentul condamnat P.M. Pentru a nu priva condamnatul de căile de atac prevăzute de lege a  trimis cauza instanţei de fond  spre rejudecare potrivit art. 522/1 Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare