Contract prestări servicii telefonie mobilă. pretenţii. neexecutarea obligaţiei de plată a contravalorii serviciilor din motive imputabile pârâtului

Autor: Radu Monica Raisa

Domeniul asociat:  Răspundere civilă

Obiect: CERERE DE VALOARE REDUSĂ

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 05.09.2014 sub numărul …../281/2014, reclamanta S.C. V.R S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului A.C. S.R.L. la plata sumei de 1076,77 lei reprezentând preţ al serviciilor de telefonie prestate şi în continuare la plata dobânzilor legale penalizatoare.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 31.05.2013 a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii de telefonie mobilă, iar în contul serviciilor prestate au fost emise facturi în valoare totală de 1076,77 lei, sumă pe care pârâtul nu a achitat-o, deşi scadenţa stabilită convenţional de părţi şi reluată pe fiecare dintre facturi a fost depăşită.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1489 C.civ. şi art. 1269 C.civ., OG 9/2000 şi OG 13/2011.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, alăturând formularului de cerere următoarele: copii semnate pentru conformitate cu originalul de pe facturile  nr. 161231190/27.12.2013, nr. 158854667/27.11.2013, nr.156528846/27.10.2013 şi contract prestări servicii de telefonie mobilă încheiat între reclamantă şi pârât.

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 50 de lei potrivit dispoziţiilor art. 6 alin.(1) din OUG 80/2013.

Deşi legal citat potrivit dispoziţiilor art. 1029 alin.(3) C.proc.civ., pârâtul nu a depus formularul de răspuns.

La termenul din data de 14.01.2015, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind că administrarea acesteia poate duce la soluţionarea cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 31.05.2013 între S.C. V.R.S.A. şi A.C.S.R.L. a fost încheiat contractul de prestări servicii de telefonie mobilă seria POS nr. 12808334, depus la dosarul cauzei, prin care reclamanta s-a obligat la furnizarea serviciilor de comunicaţii pentru care pârâtul, în calitate de client, a optat. Potrivit pct. 2 din Partea a II-a a clauzelor contractuale principale, accesul şi utilizarea serviciilor V… s-a realizat începând cu data activării menţionate în Partea I a contractului, respectiv 31.05.2013. De la acea dată clientul a beneficiat de oferta corespunzătoare planului tarifar convenit, potrivit pct.9 din Partea a II-a a clauzelor contractuale principale acesta declarând că  a acceptat clauzele cuprinse în convenţie, semnând ambele exemplare ale contractului.

Astfel cum rezultă din contract, părţile au stabilit că durata acestuia este nedeterminată, dar nu mai mică de un an, clientul urmând să plătească la termenul de plată sau în avans, potrivit pct. 4 din Partea a II-a a clauzelor contractuale, preţul serviciilor cuprins în facturile emise de V…, respectiv tarifele stabilite prin acord la care se adaugă TVA, termenul de plată fiind de maxim 14 zile de la data emiterii facturii. În continuare, potrivit acordului părţilor, în cazul depăşirii acestei perioade s-a stabilit că vor fi aplicate penalităţi potrivit termenilor contractuali generali.

În continuare, potrivit facturilor depuse la dosar, nr. 161231190/27.12.2013, nr.158854667/27.11.2013, nr. 156528846/27.10.2013, instanţa constată că pe perioada celor 3 luni de facturare pârâtul debitor nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a contravalorii serviciilor prestate de reclamantă, având de restituit la data scadentă a ultimei facturi, respectiv 10.01.2014, suma de 1269,50 lei, din care penalizări în cuantum de 135,90 lei potrivit facturii nr. 161231190/27.12.2013 şi 58,01 lei potrivit facturii nr. 158854667/27.11.2013 .

 Penalizările evidenţiate anterior, au fost calculate potrivit termenilor contractuali generali, restituirea acestora nefiind solicitată de către reclamantă, în temeiul principiului disponibilităţii. Instanţa constată că reclamanta a solicitat obligarea la plata sumei de 1076,77 lei reprezentând contravaloarea abonamentului şi extraopţiunilor şi a serviciilor utilizate, astfel cum sunt acestea evidenţiate în facturile emise potrivit dispoziţiilor contractuale şi, în continuare, obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei ultimei facturi, precizată de reclamantă la  27.12.2013, până la data stingerii debitului principal.

Instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1270 alin.(1) Noul C.civ., legea în vigoare la momentul încheierii convenţiei, contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, astfel că acestea sunt ţinute, potrivit acordului lor de voinţe, să îşi îndeplinească obligaţiile corelative drepturilor născute din respectivul contract. În temeiul art. 1516 alin.(1) N.C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei de către debitor, iar atunci când acesta din urmă nu îşi îndeplineşte obligaţia, fără justificare, să folosească orice mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

Condiţia stabilită potrivit prevederilor cadru ale răspunderii contractuale, în vederea realizării dreptului de către creditor, este ca debitorul să fie pus în întârziere în legătură cu îndeplinirea obligaţiei sale. Astfel cum rezultă din art. 1522 C.civ., debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi cere executarea obligaţiei, fie prin introducerea cererii de chemare în judecată. După cum rezultă din pct. 5 al clauzelor contractuale principale dintre părţi - Partea a II –a (f.12), reclamanta are dreptul de a suspenda furnizarea serviciilor sau de a rezilia contractul în cazul în care clientul nu îşi respectă obligaţiile fără a emite o notificare prealabilă în acest sens debitorului. Prin urmare, în lipsa unei astfel de notificări, potrivit clauzelor contractuale, instanţa apreciază că pârâtul-debitor a fost pus în întârziere prin emiterea facturilor care conţin data scadentă pentru plata contravalorii serviciilor prestate.

Instanţa constată că prin intermediul prezentei cereri, reclamanta-creditoare solicită realizarea dreptului său. Prin urmare, faţă de solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata contravalorii serviciilor furnizate, în cuantum de 1076,77 lei cu titlul de debit principal, având în vedere precizările făcute prin cererea introductivă, instanţa apreciază că, în drept, sunt incidente dispoziţiile art. 1025 şi următoarele C.proc.civ.

Procedura privind cererile cu valoare redusă se aplică cererilor al căror obiect principal, în cuprinsul căruia nu sunt incluse dobânzile, cheltuielile de judecată sau alte accesorii adăugate capitalului, este mai mic sau egal valorii de 10.000 lei. Cererea reclamantei nu se încadrează între excepţiile prevăzute în mod expres de art. 1025 alin.(3) C.proc.civ., dispoziţii care individualizează situaţiile juridice în privinţa cărora nu se poate utiliza această procedură specială.

Instanţa constată, deci, ca fiind întrunite condiţiile de admisibilitate ale cererii reclamantei formulată pe calea specială a procedurii prevăzute de art. 1025 şi urm. C.proc.civ.

Aşadar, astfel cum a fost analizat anterior, în temeiul contractului semnat între părţi, reprezentând manifestarea de voinţă bilaterală în temeiul căreia fiecare dintre acestea este îndreptăţită la realizarea pretenţiilor şi ţinută, în mod corelativ, la îndeplinirea obligaţiilor, instanţa constată că pârâtul nu şi-a executat obligaţia stabilită convenţional de plată a contravalorii serviciilor furnizate de reclamantă. Răspunderea civilă a pârâtului este urmarea neîndeplinirii obligaţiei de plată a preţului serviciilor de care a beneficiat, prin acest fapt aducându-se atingere dreptului corelativ al reclamantei la contraprestaţia stabilită potrivit convenţiei părţilor. Această atingere se concretizează într-un prejudiciu patrimonial constând în sumele datorate cu titlu de restanţe.

Neexecutarea obligaţiei de plată a contravalorii serviciilor este imputabilă pârâtului, aspect care derivă din însuşirea dispoziţiilor contractuale şi convenirea asupra cuantumului şi termenelor de plată a contraprestaţiilor succesive. Debitul principal aflat în sarcina pârâtului constituie suma prestaţiilor lunare la care aceasta s-a angajat contractual, astfel cum reiese din facturile emise de creditoare în perioada 27.10.2013-27.12.2013, depuse la dosarul cauzei (f.8-10) şi necontestate de către pârât.  Emiterea facturilor:nr.161231190/27.12.2013, nr. 158854667/27.11.2013 şi nr. 156528846/27.10.2013 s-a făcut în baza contractului valabil încheiat între părţi, acestea având rolul de a detalia situaţia costurilor, perioada pentru care au fost calculate tarifele respective şi data scadentă. Fiind vorba despre o prestaţie lunară, succesivă, facturile depuse la dosar constituie o dovadă în plus a existenţei neîndoielnice a creanţei,  acestea probând faptul că reclamanta este îndreptăţită la plata preţului de către pârât pe măsură ce acesta beneficiază de serviciile incluse în contract.

Faptul că pârâtul nu formulează întâmpinare şi nu depune răspuns potrivit art. 1029 alin. (4) C.proc.civ., fără a se apăra prin discutarea în fapt şi în drept a celor susţinute de reclamantă, generează ideea că nu este făcută dovada contrară susţinerilor reclamantei, în sensul că debitul restant a fost acoperit. Prin atitudinea sa, pârâtul nu tăgăduieşte raportul juridic obligaţional între părţi şi nu contestă existenţa şi întinderea creanţei invocate de reclamantă, nefăcând dovada achitării debitului. Faptul ca pârâtul-debitor nu contestă în niciun fel cele susţinute de creditoare creează o prezumţie de recunoaştere a pretenţiilor reclamantei, instanţa reţinând că pârâtul nu a procedat la acoperirea debitului restant.

Instanţa apreciază că reclamanta este îndrituită la obţinerea sumei solicitate în cuantum de 1076,77 lei, echivalent al serviciilor furnizate pârâtului în baza raportului juridic contractual stabilit între aceştia, astfel că va dispune, în temeiul art. 1030 alin.(2) C.proc.civ., obligarea pârâtului la plata acestei sume către creditoare.

Referitor la obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente debitului principal, instanţa are în vedere art. 10 ind.1 din O.G.9/2000 care statuează că ”Dispoziţiile art. 1535 şi ale art. 1.538-1.543 din Codul civil sunt aplicabile dobânzii penalizatoare”  şi ale art. 1.535 alin. (1) N.C.civ. potrivit cărora  în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Prin urmare, instanţa apreciază că reclamanta este îndreptăţită şi la acordarea dobânzilor legale penalizatoare, astfel că va admite în parte cererea şi cu privire la acest aspect, dobânzile urmând a fi acordate pentru perioada cuprinsă între scadenţa obligaţiei de plată a ultimei facturi emise, respectiv 10.01.2014, iar nu 27.12.2013 cum eronat apreciază reclamanta,  şi până la data stingerii debitului principal.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată, faţă de dispoziţiile art. 453 alin.(1) C.proc.civ., instanţa va dispune  obligarea pârâtului şi la plata sumei de 50 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru  astfel cum rezultă din  chitanţa depusă la fila 7 din dosar.

Domenii speta

Spete similare