9. Recurs declarat împotriva încheierii judecătorului de respinge a cererii de înlocuire a arestării preventive. Admisibilitate. Prioritatea dispoziţiilor art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale faţă de dispoziţiile art. 140/3 alin.1 teza ultimă Cod procedură penală
Prin încheierea din 6 februarie 2006, pronunţată în dosarul penal nr. 1355/62/2007, judecătorul din cadrul Tribunalului Braşov a respins cererea inculpatului C.S., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, motivând că temeiurile care au determinat luarea arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul solicitând casarea încheierii atacate şi înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. S-a motivat că nu există probe din care să rezulte săvârşirea in fracţiunii de trafic de influenţă, iar interceptarea unor convorbiri a fost autorizată de un judecător din cadrul judecătoriei, fiind încălcate dispoziţiile art.91/1 alin.3 Cod procedură penală.
Faţă de prevederile art. 140/3 alin.1 teza ultimă Cod procedură penală, potrivit cărora încheierea prin judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, cererea de înlocuirea măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac, curtea a pus în discuţie admisibilitatea recursului declarat de inculpat.
Atât inculpatul cât şi procurorul au considerat că, faţă de principiile ce se degajă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, recursul este admisibil.
Deşi în art.140/3 teza ultimă Cod procedură penală legiuitorul a preluat soluţia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XII/2005 într-un recurs în interesul legii, este de observat că, cel puţin în ceea ce priveşte arestarea preventivă, aceste prevederi contravin articolului 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Este adevărat că, astfel cum a statuat constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului( a se vedea spre exemplu Hotărârea din 12 decembrie 1991 în cazul Toth contra Austriei), textul citat nu garantează dreptul la o cale de atac împotriva deciziei judiciare prin care s-a respins cererea de înlocuire a arestării preventive, dar poziţia legiuitorului ar fi fost în concordanţă cu norma internaţională numai dacă nici procurorul nu avea calea de atac a recursului împotriva încheierii judecătorului de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură preventivă. În condiţiile în care însă procurorului i se recunoaşte dreptul de a ataca cu recurs o asemenea încheierea, acelaşi drept trebuie recunoscut şi persoanei deţinute pentru respectarea principiului „egalităţii armelor” între procuror şi persoana deţinută.
În consecinţă, curtea constată că inculpatul are dreptul de a ataca cu recurs încheierea prin care i s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Încheierea nr. 8 din 9 februarie 2007
Curtea de Apel București
Confirmarea arestării preventive. Momentul de la curge perioada de 30 de zile. Nerespectarea termenului de 24 de ore prevăzut de art. 231 C.pr.pen. Consecințe
Curtea de Apel București
Omisiunea instanţei de a întreba inculpatul dacă solicită aplicarea art.3201 Cod procedură penală.
Curtea de Apel Alba Iulia
Relevanța juridică a dezlegărilor date de instanța de judecată în cadrul unor hotărâri prin care se verifică legalitatea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi urmare a efectuării auditului financiar la entitatea verificată, în cadrul acțiunilor ulterioar
Curtea de Apel Brașov
Latură civilă. Sechestru asigurător
Curtea de Apel București
Legea nr.302/2004, modificata prin Legea nr.222/2008 - privind cooperarea judiciara internationala in materie penala. Punerea în executare a mandatului european de arestare.