Anulare contract de închiriere. Proprietar aparent. Consecinţe
Anulare hotărâre de consiliu local. Instanţa competentă material
Indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat acordată la încetarea contractului individual de muncă. Cuantificarea ei în situaţia în care salariatul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă pe parcursul întregului an calendaristic sau a une...
Excepţie de neexecutare a contractului. Omisiunea primei instanţe de a se pronunţa în mod expres asupra acesteia. Irelevanţă
Încheiere de şedinţă. Cale de atac. Condiţii de admisibilitate
Litigiu aflat pe rolul instanţelor. Notare în cartea funciară. Efecte
Putere de lucru judecat. Condiţii
Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul de creanţe. Încălcarea principiului disponibilităţii şi pe cel al legalităţii căilor de atac. Consecinţe
Funcţionar public. Spor pentru condiţii vătămătoare. Inexistenţa unui drept vătămat
Încheiere de carte funciară. Cale de atac
Liberare provizorie sub control judiciar. Ridicarea controlului judiciar. Dispariţia temeiurilor care au impus luarea unor măsuri de asigurare a controlului judiciar. Conduita procesuală a inculpatului, comportamentul procedural sporadic al organelor...
Plan de reorganizare judiciară. Creanţă defavorizată. Condiţii
Liberarea provizorie pe cauţiune. Necesitatea evaluării cererii de liberare provizorie prin prisma verificării a trei categorii de condiţii, referitoare la legalitatea măsurii arestării preventive, admisibilitatea cererii de liberare provizorie pe ca...
Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorilor. Creanţă izvorâtă dintr-un contract de credit bancar
Executare contract de achiziţii publice. Competenţă materială. Intrarea în vigoare a noului Cod civil. Irelevanţă
Drepturi salariale reglementate între o limită minimă şi o limită maximă. Imposibilitatea individualizării lor în absenţa adoptării unor norme metodologice pentru evaluarea salariaţilor
Indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat acordată la încetarea contractului individual de muncă. Cuantificarea ei în situaţia în care salariatul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă pe parcursul întregului an calendaristic sau a une...
Clauză de neconcurenţă. Nelegalitatea stabilirii anticipate a întinderii prejudiciului provocat angajatorului prin nerespectarea clauzei de neconcurenţă de către salariat
Opoziţie la executare. Cec în alb emis cu titlu de „garanţie”. Consecinţe
Conflict de muncă. Noţiune. Natura juridică a indemnizaţiei cuvenită magistraţilor, cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile