Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Decizie - 22.03.2010

Admiterea actiunii în revendicare a fostului proprietar al imobilului în conditiile existentei unei hotarâri irevocabile prin care anterior fusese admisa actiunea în revendicare a reclamantului în contradictoriu cu reprezentantul statului

Decizie - 22.03.2010

Pentru imobilele preluate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate notificarea se adresează instituţiei publice ce a făcut privatizarea

Decizie - 22.03.2010

Constatarea existenţei dreptului de superficie ca efect al dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiei aflate pe un teren proprietatea altei persoane

Decizie - 22.03.2010

Admiterea acţiunii în revendicare a fostului proprietar al imobilului în condiţiile existenţei unei hotărâri irevocabile prin care anterior fusese admisă acţiunea în revendicare a reclamantului în contradictoriu cu reprezentantul statului

Decizie - 22.03.2010

Procedura insolventei. Renuntare la declaratia de creanta formulata ulterior deschiderii procedurii.

Decizie - 18.03.2010

Contract de cont. Drepturi si obligatii reciproce. Drepturi ale consumatorilor. Efectivitatea dreptului de a fi informat asupra operatiunilor efectuate în cont

Decizie - 18.03.2010

Deschiderea procedurii de insolvenţă. Starea de insolvenţă. Probe.

Decizie - 18.03.2010

Deschiderea procedurii insolvenţei. Creanţă certă. Refuz de plată.

Decizie - 18.03.2010

Apel. Legea nr.10/2001. Posibilitatea restituirii în natură a unui teren pe care se găseşte o construcţie începută şi nefinalizată. Destinaţia de uz sau de interes public. Răspundere pentru evicţiune. Momentul depunerii cererii de chemare în garanţie.

Decizie - 15.03.2010

Conflict de muncă având ca obiect contestaţie contra decizie de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.

Decizie - 12.03.2010

Conflict de muncă având ca obiect contestaţie împotriva unor decizii de concediere disciplinară.

Decizie - 11.03.2010

Litigiu de asigurări sociale având ca obiect acţiune în anulare decizie de pensionare şi obligarea recalculării drepturilor de pensie

Decizie - 10.03.2010

Litigiu civil având ca obiect acţiune în executarea unei obligaţii de „a face” şi despăgubiri. Inaplicabilitatea cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă

Decizie - 10.03.2010

Litigiu de asigurări sociale având ca obiect anularea unei decizii de acordare a pensiei anticipate parţiale şi obligarea Casei de Pensii la emiterea uneia noi. Greşita calificare dată de către instanţa de fond pretenţiilor deduse judecăţii

Decizie - 10.03.2010

În ceea ce priveste restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat se aplica legea speciala, regimul juridic al actiunilor formulate în instanta fiind guvernate de aceasta, ceea ce include si termenul de prescriptie pentru formularea actiunilo...

Decizie - 10.03.2010

Legea speciala prevede posibilitatea de recuperare a pretului imobilului de catre chiriasii-cumparatori, în situatia în care fostii proprietari au obtinut imobilul printr-o actiune în revendicare concretizata printr-o hotarâre judecatoreasca irevoca...

Decizie - 10.03.2010

Inadmisibilitatea exceptiei de neconstitutionalitate în ceea ce priveste constituirea unui partid politic prin comasarea prin absorbtie a unui alt partid politic.

Decizie - 09.03.2010

Absenta raspunsului persoanei juridice notificate are valoarea unui refuz de restituire (în natura sau prin echivalent) a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de catre instanta de judecata. Instanta va acorda despagubiri pe baza expertizei ef...

Decizie - 09.03.2010

Recurs inadmisibil. Aplicarea dispozitiilor art. 282 indice 1 Cod procedura civila, raportat la valoarea litigiului dedus judecatii.

Decizie - 09.03.2010

Contestatie în anulare. Neanalizarea motivelor de recurs, în raport de depunerea tardiva a acestora