Cerere de suspendare a executării actului fiscal. Condiţii. Lipsa aparenţei de legalitate a deciziei de impunere prin care în anul 2011 s-au stabilit obligaţii de plată pentru anii 2003 şi 2004
Accident de circulaţie. Moartea a trei persoane şi vătămarea corporală a altor două. Indivizibilitate pasivă. Încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Individualizarea pedepsei
Proces penal. Părţi. Problema răspunderii pentru fapta minorului. Furt calificat. Introducerea în cauză a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
Procedura insolvenţei. Creditor societate de leasing. Rezilierea contractului. Înscrierea în tabelul preliminar a ratelor restante până la finalizarea contractului cu titlu de creanţe provizorii. Nelegalitate
Răspunderea membrilor organelor de conducere. Lipsa dovezii că bunurile şi actele debitorului au fost predate lichidatorului judiciar. Neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea ce rezultă din nepredarea actelor contabile
Subvenţii prevăzute de art. 85 din Legea nr. 76/2002. Refuzul virării sumelor datorate, motivat generic prin absenţa creditului bugetar. Act administrativ nemotivat. Exces de putere
Cerere de suspendare a executării hotărârilor AGOA şi AGEA. Lipsa dovedirii urgenţei
Trafic de persoane. Existenţa laturii obiective şi subiective a infracţiunii reglementate de art. 12 alin.(1) şi (21) lit. a)
Plan de reorganizare. Condiţii pentru aprobare. Creditorii care controlează, sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul pot vota cu privire la plan doar dacă acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului
Funcţionar public. Decizie de imputare. Caracterul imperativ al termenului de 30 de zile în interiorul căruia trebuie emisă decizia.
Asigurări sociale de sănătate. Obligaţia virării revine şi persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfăşoare activităţi independente, iar plata unei contribuţii la Casa de asigurări a avocaţilor, nu scuteşt...
Părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, infracţiune prevăzută de art. 89 alin.(1) din O.U.G. nr. 195/2002. Elemente constitutive. Consecinţe
Recurs declarat împotriva încheierii de atribuire provizorie a unui bun. Inadmisibilitate
Procedura insolvenţei. Participarea la adunarea creditorilor a unui creditor înscris în tabelul definitiv doar cu o creanţă provizorie. Respingerea cererii de anulare a hotărârii adoptate. Respingere
Răspunderea membrilor organelor de conducere. Inexistenţa sumelor de bani şi a tuturor activelor evidenţiate în bilanţul contabil rezultată din nepredarea acestora lichidatorului judiciar.Folosire în interes personal
Actualizare pensie. Procuror pensionat. Obligarea parchetului la emiterea unei adeverinţe-tip care să cuprindă sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică
Antecontract de vânzare-cumpărare. Rezoluţiune pentru neexecutare în termenul stipulat ca „esenţial”. Condiţii. Repunere în situaţia anterioară. Raportare la moneda euro. calculul penalităţilor de întârziere raportat la preţul transformat în lei
Cerere de aplicare a unei amenzi administrative pe zi de întârziere, pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească irevocabilă pronunţată în contencios administrativ. Calitate procesuală pasivă
Recurs vizând înscrierea creditorului în tabelul definitiv de creanţe cu titlu provizoriu. Respingere
Procedura insolvenţei. Debitor dizolvat conf. art. 237 alin.(3) din Legea nr. 31/1990. Cerere de deschidere a procedurii simplificate formulată de lichidatorul desemnat. Lipsa dovezii existenţei creanţelor certe, lichide şi exigibile. Respingere