Procedura insolvenţei. Participarea la adunarea creditorilor a unui creditor înscris în tabelul definitiv doar cu o creanţă provizorie. Respingerea cererii de anulare a hotărârii adoptate. Respingere

Decizie 3685 din 11.10.2011


Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3685 din 11 octombrie 2011

Prin sentinţa comercială nr. 882 din data de 09.11.2011 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea formulată de creditoarea SC T.Q.C. SRL şi s-a constatat nulitatea hotărârii adunării generale a creditorilor S.C. D. S.R.L. adoptată în data de 30.07.2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că  prin încheierea comercială nr. 44/C/26.01.2010 a fost deschisă procedura general a insolvenţei faţă de debitoarea S.C. D. S.R.L., fiind desemnat în calitate de administrator judiciar R.P. IPURL.

La data de 13.04.2010 administratorul judiciar a afişat tabelul preliminar de creanţe, în tabel fiind înscrisă şi creditoarea S.C. M.E.P. S.R.L. cu o creanţă provizorie în cuantum de 1.469.283,67 lei, reprezentând 50,85% din cuantumul total al creanţelor. Din raportul de activitate în cuprinsul căruia au fost analizate cererile de admitere a creanţelor rezultă că înscrierea provizorie a acestei creanţe a fost determinată de faptul că la Tribunalul de Arbitraj se poartă un litigiu cu privire la această creanţă.

Prin sentinţa comercială nr. 2913/a/1.07.2010 s-a definitivat tabelul creanţelor împotriva averii debitoarei SC D. SRL, în tabel fiind înscrisă şi creditoarea SC M.E.P. SRL cu o creanţă provizorie în cuantum de 1.469.283,67 lei, urmând ca definitivarea acestei creanţe să se realizeze după administrarea probelor necesare dovedirii pretenţiilor formulate de creditoare.

Din cuprinsul procesului verbal al adunării generale a creditorilor debitoarei SC D. SRL din data de 30.07.2010 rezultă că ordinea de zi a fost următoarea: prezentarea stadiului procedurii, desemnarea comitetului creditorilor, stabilirea remuneraţiei administratorului judiciar, confirmarea administratorului judiciar şi prezentarea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă.

La adunarea creditorilor au fost prezenţi următorii creditori: SC M.E.P. SRL care deţine 52,95% din valoarea masei credale,  B.G.S.G. SA  care deţine 18,52% din valoarea masei credale, SC D.I. SRL care deţine 2,59% din valoarea masei credale, SC T.Q.C. SRL care deţine 9,69% din valoarea masei credale, SC N.P. SRL care deţine 3.13% din valoarea masei credale,  SC V.R.  SRL care deţine 6,39% din valoarea masei credale, SC T. SRL care deţine 0,44% din valoarea masei credale, A.I. care deţine 2,52% din valoarea masei credale şi MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA care deţine 0,01% din valoarea masei credale şi care a votat prin corespondenţă.

Cu privire la punctul de pe ordinea de zi având ca obiect desemnarea comitetului creditorilor, administratorul judiciar a propus ca acesta să aibă în componenţă pe creditorii SC M.E.P. SRL, B.G.S.G. SA şi SC D.I. SRL, propunere pentru care a votat pozitiv numai creditoarea SC M.E.P. SRL, creditoarea SC T. SRL s-a abţinut de la vot, iar ceilalţi creditori prezenţi au votat împotrivă. S-a considerat că pentru acest punct s-a exprimat un vot pozitiv, astfel încât acesta a fost adoptat.

Cu privire la remuneraţia administratorului judiciar, creditorii A.I., SC T.Q. SRL şi SC V.R.  SRL au votat împotrivă, creditorii B.G.S.G. SA, SC N.P. SRL şi SC T. SRL s-au abţinut de la vot, iar creditoarea SC M.E.P. SRL a votat pozitiv, astfel încât a fost considerat votat şi acest punct al ordinii de zi.

Creditorii SC M.E.P. SRL, SC D.I. SRL şi SC N.P. SRL au confirmat ca şi administrator judiciar pe R.P. SPRL, iar ceilalţi creditori prezenţi nu au fost de acord cu confirmarea acestui administrator judiciar şi au propus desemnarea altui administrator judiciar în persoana doamnei G.M..

Conform art. 14 al 7 din Legea 85/2006, hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul sindic pentru motive de nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat la şedinţa adunării creditorilor.

Creditoarea SC T.Q.C. SRL a fost prezentă la şedinţa adunării creditorilor, având calitatea procesuală activă pentru a formula o cerere de desfiinţare a hotărârii adoptate în cadrul acestei adunări, iar cererea a fost formulată în cadrul termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 al 8 din Legea nr. 85/2010. A învederat judecătorul sindic că motivul de nelegalitate invocat pentru desfiinţarea hotărârii adunării creditorilor din data de 30.07.2010 este că la adunare a participat şi a votat şi creditoarea SC M.E.P. SRL care nu avea acest drept deoarece a fost înscrisă în tabelul definitiv de creanţe cu o creanţă provizorie.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 85/2006 rezultă că adunarea creditorilor are loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor asupra averii debitorului, la calculul valorii totale a creanţelor avându-se în vedere valoarea creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe pentru perioada cuprinsă între afişarea tabelului definitiv şi data confirmării unui plan de reorganizare. Aceste prevederi legale au un caracter general, iar prin dispoziţiile art. 64 alin 5 din Legea nr. 85/2006 se instituie o excepţie de la regula conform căreia toţi creditorii înscrişi în tabelul definitiv de creanţe pot participa şi vota în cadrul adunării creditorilor, excepţia referindu-se la titularii creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii, care vor fi îndreptăţiţi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei respective.

Creditoarea SC M.E.P. SRL a fost înscrisă în tabelul definitiv de creanţe cu o creanţă provizorie în valoare de 1.469.283,67 lei. Conform art. 64 alin 4 din Legea nr.85/2006 se vor admite provizoriu la masa credală creanţele nescadente şi sub condiţie la data deschiderii procedurii. Creanţa pretinsă de creditoarea SC M.E.P. SRL a fost înscrisă în mod provizoriu la masa credală avându-se în vedere că trebuie administrate probe pentru a se face dovada caracterului cert al acestei creanţe, iar în această situaţie creanţa este afectată de o condiţie suspensivă, urmând a fi înscrisă în tabel în mod definitiv numai după dovedirea îndeplinirii condiţiilor necesare definitivării acestei creanţe.

Prin prezenta cerere, a precizat judecătorul sindic, creditoarea nu urmăreşte să supună judecăţii caracterul creanţei creditoarei SC M.E.P. SRL, deoarece prin sentinţa prin care a fost definitivat tabelul de creanţe s-a stabilit că înscrierea acestei creanţe este provizorie, iar înscrierea cu acest titlu este specifică numai creanţelor nescadente şi celor sub condiţie, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 64 alin 4 din Legea nr.85/2006, astfel încât s-a apreciat că cererea formulată nu este inadmisibilă.

Este de reţinut că dispoziţiile art. 74 alin 3 din Legea nr. 85/2006 conform cărora titularii de creanţe sub condiţie suspensivă vor putea participa la vot în adunările creditorilor numai după îndeplinirea condiţiei respective au fost abrogate în mod expres prin dispoziţiile Legea nr. 169/2010. Însă prin acelaşi act normativ a fost modificat art. 64 alin 5 din Legea nr. 85/2006, în sensul că titularii creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii, vor fi îndreptăţiţi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei respective, astfel încât judecătorul sindic a apreciat că nu se poate susţine că în actuala formă a Legii nr. 85/2006 se permite participarea la vot a acestor creditori.

Creditoarea S.C. M.E.P. S.R.L. este titulara unei creanţe sub condiţie suspensivă, astfel încât nu are dreptul de a participa la vot în adunarea creditorilor. Astfel, şedinţa adunării creditorilor din data de 14.04.2010 a avut loc numai cu prezenţa valabilă a creditorilor reprezentând 43,02% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot înscrise în tabelul definitiv, iar votul exprimat de aceşti din urmă creditori, care fie s-au abţinut, fie au votat împotriva punctelor înscrise pe ordinea de zi, nu a întrunit condiţia majorităţii impusă de art. 15 alin 1 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care hotărârea adoptată este nelegală, motiv pentru care a fost admisă cererea formulată de creditoarea SC T.Q.C. SRL şi s-a constatat nulitatea hotărârii adunării generale a creditorilor SC D. SRL adoptată în data de 30.07.2010.

Împotriva acestei sentinţe, creditoarea S.C. M.E.P. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii/contestaţiei formulate de intimata-creditoare S.C. T.Q. privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor D. din data de 30.07.2010 precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.pr.civ. coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 85/2006, creditoarea susţine, contrar celor reţinute de judecătorul sindic,că în calitate de titulară a unei creanţe înscrise în tabelul definitiv al creanţelor debitoarei S.C. D. S.R.L. este îndreptăţită să participe şi să voteze în cadrul şedinţei Adunării Creditorilor D. din data de 30.07.2010, deoarece a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe, iar conform art. 73 alin 3 din Legea nr. 85/2006 după afişarea tabelului preliminar de creanţe, creditorii înscrişi pot participa la adunările creditorilor, fără a se face vreo distincţie între titularii de creanţe chirografare, garantate, sub condiţie sau nescadente. De asemenea, din dispoziţiile art. 15 alin 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 rezultă că şedinţele adunării creditorilor vor avea loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor asupra averii debitorului, avându-se în vedere valoarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv, nici în acest caz nefiind făcută vreo distincţie cu privire la categoriile de creanţe.

Or, raportat la aceste dispoziţii legale şi luând în considerare faptul că respectiva creanţă a societăţii este înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor D., confirmându-se astfel legitimitatea creditoarei-recurente de a participa la procedura insolvenţie asupra debitoarei, rezultă că, este îndreptăţită să participe şi să voteze asupra punctelor înscrise în ordinea de zi a şedinţei Adunării Creditorilor D. din data de 30.07.2010, deci inclusiv cu privire la confirmarea R.P. IPURL de administrator judiciar.  În acest sens, a mai apreciat recurenta, în mod greşit, s-a reţinut în sentinţa recurată că nu ar fi avut dreptul de a participa la vor în şedinţa din 30.07.2010 şi prin urmare, hotărârea astfel adoptată ar fi lovită de nulitate. Apoi, dispoziţiile art. 72 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 85/2006, nu disting cu privire la dreptul creditorilor de a vota în şedinţa adunării generale a acestora, între titularii de creanţe chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţie ori nescadente, ci statuează exclusiv faptul că după afişarea tabelului preliminar de creanţe, toţi creditorii înscrişi în tabel sunt îndreptăţiţi să participe la adunările creditorilor. Astfel, la adunarea creditorilor din data de 30.07.2010 au participat şi votat creditori însumând mult peste valoarea avută în vedere de dispoziţiile art. 15 alin 1 din Legea nr. 85/2006 şi nu există motive care să atragă nulitatea hotărârii adoptate. Mai mult, dispoziţiile art. 74 alin 3 din Legea nr. 85/2006 a fost abrogată expres  prin Legea nr. 169/2010, legiuitorul înţelegând astfel să confirme, încp odată, legitimitatea inclusiv a creditorilor sub condiţie suspensivă de a participa şi de a vota la şedinţele adunărilor creditorilor.

În consecinţă, raportat la situaţia de fapt şi de drept, creditoarea apreciază că se impune admiterea recursului şi respingerea contestaţiei formulate de S.C. T.Q. S.R.L.

Intimaţii,deşi legal citaţi, nu s-au prezentat personal sau prin reprezentat în faţă instanţei şi nu au depus întâmpinări prin care să-şi exprime poziţia procesuală.

Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele:

Criticile aduse sentinţei recurate sunt întemeiate deoarece contrar celor reţinute de către judecătorul sindic prin sentinţa recurată, în calitate de titulară a unei creanţe înscrise în tabelul definitiv al creanţelor debitoarei creditoarea S.C. D. S.R.L. era îndreptăţită să participe şi să voteze în cadrul şedinţei Adunării Creditorilor D. din data de 30.07.2010, deoarece a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe, iar conform art. 73 alin 3 din Legea nr. 85/2006 după afişarea tabelului preliminar de creanţe, creditorii înscrişi pot participa la adunările creditorilor, fără a se face vreo distincţie între titularii de creanţe chirografare, garantate, sub condiţie sau nescadente. De asemenea, din dispoziţiile art. 15 alin 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 rezultă că şedinţele adunării creditorilor vor avea loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor asupra averii debitorului, avându-se în vedere valoarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv, nici în acest caz nefiind făcută vreo distincţie cu privire la categoriile de creanţe.

Judecătorul sindic reţine în mod întemeiat faptul că dispoziţiile art. 74 alin. 3 din Legea 85/2006 care interziceau expres creditorilor ale căror creanţe erau afectate de o condiţie suspensivă să voteze în adunările creditorilor au fost abrogate anterior pronunţării sentinţei recurate şi chiar anterior procesului verbal care consemnează hotărârea adoptată de adunarea creditorilor. În consecinţă, acest text nu este incident în cazul concret analizat.

Cu toate acestea, judecătorul sindic dispune anularea hotărârii adunării creditorilor în urma unei interpretări eronate a noilor dispoziţii ale art. 64 alin. 5 din Legea nr. 85/2006. Astfel, potrivit acestui text legal se prevede că titularii creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii, vor fi îndreptăţiţi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei respective. În mod eronat judecătorul sindic a extins efectele acestei dispoziţii şi a concluzionat că nici în actuala formă a Legii nr. 85/2006 nu se permite participarea la vot a acestor creditori ale căror creanţe sunt sub condiţie. Or în opinia instanţei de recurs excepţiile sunt de strictă interpretare, situaţie în care imposibilitatea de a participa la distribuiri nu echivalează în nici un fel cu imposibilitatea de a vota în adunarea creditorilor, cele două competenţe fiind radical diferite. Şi intenţia legiuitorului a fost în acest sens, de a permite acestei categorii de creditori să voteze, doar astfel putînd fi interpretat demersul de abrogare al art. 74 alin. 3 din Legea 85/2006.

Mai mult, dispoziţiile art. 72 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 85/2006, nu disting cu privire la dreptul creditorilor de a vota în şedinţa adunării generale a acestora, între titularii de creanţe chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţie ori nescadente, ci statuează exclusiv faptul că după afişarea tabelului preliminar de creanţe, toţi creditorii înscrişi în tabel sunt îndreptăţiţi să participe la adunările creditorilor. La adunarea creditorilor din data de 30.07.2010 au participat şi votat creditori însumând mult peste valoarea avută în vedere de dispoziţiile art. 15 alin 1 din Legea nr. 85/2006 şi nu există motive care să atragă nulitatea hotărârii adoptate.

Trebuie precizat în acest context faptul că sunt incidente în soluţionarea contestaţiei deduse judecăţii şi două decizii irevocabile pronunţate de către Curtea de Apel Cluj prin care s-a recunoscut irevocabil şi cu putere de lucru judecat dreptul creditoarei recurente S.C. M.E.P. S.R.L. de a participa şi de vota la adunările creditorilor: decizia civilă nr. 1081/2011 şi decizia 2996/2011. Or, în aceste condiţii soluţia în prezentul dosar nu poate fi contrară celor anterior enunţate.

Pentru toate aceste argumente, în baza dispoziţiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c. instanţa va admite recursul declarat de S.C. M.E.P. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 882 din 09.11.2010 a Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge contestaţia formulată de intimata creditoare S.C. T.Q.C. S.R.L. (Judecător Axente Irinel Andrei)