Actiune în constatare

Hotărâre **** din 02.03.2014


Dosar nr. …….2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE ………..2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE : …….

GREFIER : …….

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamantul SC T……. M……SRL, în contradictoriu cu pârâtul SC E….T…. SRL, având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal  îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că s-au depus la dosar relaţiile solicitate Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – Bucureşti.

Instanţa procedând la verificarea competenţei, în temeiul art. 131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina în baza art. 94 C.pr.civ. raportat la art. 107 C.pr.civ.

Instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 238 C.pr.civ., estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni.

Instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul dispoziţiilor art. 244 Cod procedură civilă, instanţa constată terminată cercetarea judecătorească.

În temeiul dispoziţiilor art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa declară închise dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

 Având nevoie de timp pentru a delibera precum şi pentru a da  posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, va amâna pronunţarea, motiv pentru care,

 D I S P U N E

Amână pronunţarea la data de ….2014.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, …...2014.

Preşedinte, Grefier,

 .

 Î N C H E I E R E

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE …...2014

I N S T AN Ţ A

În aceeaşi compunere si pentru aceleaşi motive, urmează a amâna pronunţarea, motiv pentru care,

D I S P U N E

Amână pronunţarea la data de …..2014.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, …….2014.

Preşedinte, Grefier,

 

Dosar nr. ……/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. …….

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE ……..2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE : …….

GREFIER : ……

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamantul SC T…M.. SRL, în contradictoriu cu pârâtul SC E….. T…. SRL, având ca obiect acţiune în constatare.

Dezbaterile si susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de …..2014 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 17.03.2014.

I N S T A N Ţ A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ..2013 la data de …..2013 reclamanta SC T… M…. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E…T……. C.. SRL să se constate că nu există dreptul de stabilire a sediului social al pârâtei la adresa din …….., sector 4 Bucureşti şi să se constate că nu există dreptul de folosinţă a secţiunii ………, sector 4 Bucureşti.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că la data de …..2006 între aceasta şi SC A..G… SA a intervenit un contract de închiriere comercială prin care T… a primit dreptul de a folosi şi subînchiria pentru a stabili sediile clienţilor săi, spaţiul situat în …….., sector 4 Bucureşti; între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat un contract de subînchiriere la .. nr. ….., pârâta fiind înmatriculată în Registrul Comerţului cu acest sediu.

Mai arată reclamanta că la data de …… contractul de subînchiriere a expirat, dar pârâta figurează şi în prezent în evidenţe cu sediul social expirat în locaţia menţionată.

Învederează reclamanta că pentru a realiza obligaţia de returnare a folosinţei imobilului cu locatarul său, SC A….G… SA, aceasta trebuie să se asigure şi că nicio menţiune cu privire la sediul social al unei alte societăţi nu este înregistrată în evidenţele Registrului Comerţului, iar dacă o astfel de menţiune figurează în respectivele evidenţe atunci ar trebui să întreprindă acţiunile necesare pentru a le radia.; ori, radierea menţiunilor din Registrul Comerţului se face în baza art. 25 din legea 26/1990, respectiv numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 35 şi urm. Din Cpc, art. 969, 970, 998 şi 999 C civ.

În dovedire reclamanta a anexat la dosar, în copie: contract de subînchiriere nr. …..2007, contract de închiriere din ….2006, act adiţional nr. 2, extras de carte funciară pentru informare, hotărâre judecătorească şi încheiere referitoare la spaţiul închiriat, delegaţie din …...2013, certificate constatatoare.

Analizând ansamblul materialului probator, instanţa reţine următoarele:

La data de ..2006 între aceasta şi SC A…G… SA a intervenit un contract de închiriere comercială prin care T…. a primit dreptul de a folosi şi subînchiria pentru a stabili sediile clienţilor săi, spaţiul situat în …….., sector 4 Bucureşti; între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat un contract de subînchiriere la …...2010,  pârâta fiind înmatriculată în Registrul Comerţului cu acest sediu.

Faţă de această situaţie de fapt, instanţa observă, cu titlu preliminar, că reclamanta a formulat prezenta acţiune pentru a se constata încetării contractului de închiriere, pentru a putea cere ulterior radierea de la ONRC, a menţiunii potrivit căreia societatea pârâtă îşi are sediul la adresa din imobilul care a făcut obiectul respectivului contract.

Potrivit art.1436 C. civ., locaţiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine la împlinirea termenului, fără o prealabilă înştiinţare.

Printre principiile actului juridic civil se numără şi acela al forţei obligatorii a contractului. Acesta reprezintă acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune părţilor întocmai ca legea, în alte cuvinte executarea actului juridic civil este obligatorie pentru părţi, iar nu facultativă. Acest principiu este susţinut şi de art. 996 Cod civil care prevede: “contractul… are putere de lege”.

În concordanţă cu principiul menţionat, instanţa constată că, astfel cum se prevede art. 3.2 din contractul încheiat între părţi, contractul este reziliat automat la data prevăzută în art. 3,1 (respectiv ..02.2010) dacă părţile nu convin prelungirea acestuia prin notificare scrisă făcută cu o lună înaintea datei de mai sus.

Societatea pârâta, deşi a fost legal citată nu s-a apărat în niciun fel şi nu a invocat prelungirea contractului în discuţie sau încheierea unui alt contract, ca temei pentru a avea folosinţa imobilului. De asemenea, instanţa reţine că în conformitate cu certificatul constatator eliberat de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, depus la dosar, se precizează că societatea pârâtă îşi are sediul la adresa imobilului menţionat în contractul de închiriere încheiat cu reclamanta.

Având în vedere cele menţionate, precum şi faptul că termenul pentru care a fost încheiat contractul s-a împlinit la data de ….02.2010, fără a fi fost prelungit printr-o modalitate admisă de lege, instanţa urmează să admită în parte cererea formulată de reclamantă şi, faţă de încetarea contractului de închiriere încheiat între reclamanta şi pârâta la data de ...11.2007 cu privire la imobilul situat în Bucureşti, ……, să constate că pârâta nu are drept de stabilire a sediului social în calea …., sector 4 Bucureşti, ca urmare a încetării contractului de subînchiriere nr. ….2007, prin ajungere la termen, la data de ……..2010 şi ca urmare, nici drept de folosinţă asupra aceluiaşi spaţiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul SC T… SRL, cu sediul social în Bucureşti, ….. sector 4, în contradictoriu cu pârâtul SC E… T… SRL, cu sediul social în Bucureşti, ….., sector 4.

Constată că pârâta nu are drept de stabilire a sediului social în……., sector 4 Bucureşti, ca urmare a încetării contractului de subînchiriere nr. …..2007, prin ajungere la termen, la data de …...2010.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, martie 2014.

Preşedinte, Grefier,