Vătămarea corporală prevăzută de art.194 alin.1 lit. e Cod penal

Sentinţă penală 350 din 07.07.2016


Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În drept, fapta inculpatului C C  de a lovi partea vătămată A O  şi a-i cauza leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale cu punerea în primejdie a vieţii realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de vătămare corporală , prev.de art. 194 alin.1 lit.e  Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura , faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, acesta având o atitudine sinceră şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Faţă de procedura urmată în cauză în conf. cu art 375 NCPP, instanţa va mai avea în vedere şi disp. art. 396 alin 10 tz ultimă , conform căreia în caz de condamnare limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru pedeapsa închisorii se reduc cu o treime.

Pentru aceste motive în baza art. 194alin 1 lit e C. pen. va condamna pe inculpat, la 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepselor.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa reţine dispoziţiile art.  91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 1 an şi 4 luni închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune  Galaţi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.  93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Cosmeşti sau în cadrul Şcolii Gimnaziale General D D din com C, jud. G  pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa reţine următoarele:

Inculpatul a fost de acord să despăgubească pe partea civilă AO  cu suma de 2000 lei daune materiale,aşa încât  instanţa va obliga pe inculpat să plătească acesteia  această sumă de bani cu titlu de despăgubiri civile conf. art 1357 şi 1381 alin 1 Cciv.

De asemenea, conf. art 1357 şi 1381 alin 1 Cciv. va obliga inculpatul să plătească şi părţii civile  Spitalul Judeţean Sf. Apostol Andrei Galaţi cu suma de 6076,51 lei cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea persoanei vătămate A O, conform decontului depus la dosar.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.