Ucidere din culpă – art.192 alin.1,2 Cod penal, conducere sun influenţa alcoolului – art.336 cp

Sentinţă penală 363 din 08.07.2016


La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, vârsta, situaţia familială şi socială.

Faţă de procedura urmată în cauză în conf. cu art 375 NCPP, instanţa va mai avea în vedere şi disp. art. 396 alin 10 tz ultimă , conform căreia în caz de condamnare limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru pedeapsa închisorii se reduc cu o treime.

Pentru aceste motive în baza art. 336 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art 396 alin 10 va condamna pe inculpat, la 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi în baza art 192 alin 1,2 Cod penal cu aplicarea art 396 alin 10 Cod penal la 1 an şi 9 luni închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă, cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepselor.

Conform art 38 , 39 alin 1 lit b Cod penal, urmează ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea sporită la 2 ani închisoare.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa reţine dispoziţiile art.  91 Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 2 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 91 Cod penal, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 3  ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune  Galaţi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Tecuci sau în cadrul Colegiului Naţional de Agricultură şi Economie  din Tecuci, jud. Galaţi Tecuci  pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cor penal.

In ceea  ce  priveşte  latura civilă,  instanţa  o priveşte  întemeiată  în parte, având  în vedere  culpa  comună şi egală a  inculpatului  şi a  victimei , aşa cum s-a arătat.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa apreciază că acestea sunt dovedite, rezultând din declaraţiile  martorilor HP M şi A L că victima avea o relaţie apropiată cu membrii familiei sale, că aceştia nu îşi pot reveni psihic de pe urma decesului său şi că atât părinţii, cât şi fratele victimei sunt profund marcaţi de dispariţia timpurie a acesteia.

 Instanţa reţine că este evident că întreaga familie regretă dispariţia fiului şi respectiv fratelui lor şi că această dispariţie a provocat o mare suferinţă a membrilor familie din care victima făcea parte.

Conform  art 1391 alin 2 C.civ instanţa va putea să acorde despăgubiri ascendenţilor, fraţilor şi surorilor pentru durerea încercată prin moartea victimei.

Instanţa constată că SC C Ai SA – Sibiu nu este  asigurătorul RCA al autovehiculului implicat în accident, ci această societate a încheiat doar o poliţă pentru asigurarea de accidente persoane seria ACP 60000 pe care a ataşat-o la dosar.

În cauză s-a făcut dovada că are calitate de parte responsabilă civilmente SC O SA asigurătorul în cauză, iar conform  art .28 din Norma ASF 23/2014 cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă , în acelaşi sens fiind şi disp. art 1371 alin 1 CC.

Faţă de aceste considerente şi având în vedere culpa comună şi egală a inculpatului şi a victimei instanţa va obliga partea responsabilă civilmente SC O SA să plătească sumele de câte 70.000 lei pentru fiecare parte civilă cu titlu de daune morale, cuantum considerat suficient pentru o reparaţie echitabilă.

Conform art.72 alin.2 CP deduce din durata pedepsei timpul reţinerii pentru 24 de ore din data de 07.10.2015 cu începere de la orele 17 şi 15 şi până la data de 08.10.2015 orele 17 şi 15, iar con fart 399 alin 1 CPP va menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul C F în prezenta cauză.

Conform  art.276 alin 2 NCPP instanţa va obliga pe inculpat să plătească cheltuielile judiciare suportate de partea civilă G A N  cu titlu de onorariu avocat (f 196).

Domenii speta