Litigiu privind funcţionarii publici

Sentinţă civilă 464/CA/2016 din 07.03.2016


Conţinut speţă

Decizia nr. 279/2015 a Curţii Constituţionalea României, prin care art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii a  fost declarat neconstituţional, a devenit obligatorie de la  data la care a fost publicată în fost Monitorul Oficial nr. 273, respectiv de la 23.04.2015.  Dosarul având ca obiect contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă în baza art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii a fost soluţionat definitiv la data de 03.11.2014.

Având în vedere că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, asigurându-se astfel securitatea raporturilor juridice, precum şi împrejurarea că la data la care a devenit obligatorie decizia nr. 279/2015 a Curţii Constituţionale a României, prin care art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii a  fost declarat neconstituţional,  dosarul în care a fost contestată decizia de suspendare a contractului individual de muncă era soluţionat definitiv, instanţa apreciază că decizia anterior menţionată nu produce efecte cu privire la decizia contestată de reclamant.

O interpretare contrară  ar duce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice prin repunerea în discuţie a unei chestiuni litigioase soluţionată definitiv de o instanţă judecătorească, iar pe de altă parte ar goli de conţinut disp. art. 509 pct. 11 C.pr.civ. care stipulează că se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti în situaţia in care după ce hotărârea  a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a format obiectul acelei excepţii, or în dosarul nr. ………/111/2013* reclamantul nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, situaţie în care ar fi avut deschisă calea extraordinară de atac a  revizuirii.

Dosar nr…………../111/2015

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA A III-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA NR. ……………….

Şedinţa publică din ………..

Completul compus din :

PREŞEDINTE : …………..

GREFIER : ……………

 

Pe rol, fiind pentru azi, pronunţarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal formulată reclamantul CC , cu domiciliul în ……………….. contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ A PĂDURILOR ROMSILVA-DIRECŢIA SILVICĂ, cu sediul ……………., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederând instanţei cele de mai sus, prin serviciul de registratură al instanţei, la data de 01 martie 2016, pârâta a depus concluzii scrise, iar la data de 07 martie 2016, reclamantul a depus concluzii scrise, fondul cauzei s-a dezbătut în şedinţa publică din data de 22 februarie 2016, când părţile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, amânându-se pronunţarea pentru data de 07 martie 2016, când s-a pronunţat prezenta sentinţă:

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ şi fiscal, 

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B la data de …….10.2015, sub număr de dosar ………./111/2015, reclamantul CC a chemat în judecată pârâta Regia Autonomă A Pădurilor Romsilva-Direcţia Silvică B, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate că decizie nr. …../10.07.2013 prin care  s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului şi-a încetat  efectele Â, să dispună obligarea pârâtei al reluarea şi executarea contractului individual de muncă al reclamantului şi obligarea acesteia la plata tuturor drepturilor salariale datorate, cu începere de la data de 17.06.2015, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat prin decizia nr. ……/10.07.2013 s-a dispus de către pârâtă suspendarea contractului individual de muncă al acestuia, până la soluţionarea cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. …../P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B, în temeiul prevederilor art.52, alin.1, teza 1 din Codul Muncii.

A arătat că a solicitat pârâtei, prin notificarea din data de ………., să constate lipsa de temei a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, faţă de decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 pronunţată de Curtea Constituţională. Pârâta, prin adresa nr. …………, i-a comunicat refuzul său.

Referitor la dosarul nr. ………./111/2013 al Tribunalului B, soluţionat definitiv, reclamantul a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat să se constate nelegalitatea şi netemeinicia deciziei nr……../10.07.2013, apreciind, astfel, că nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art.147 din Constituţie, dispoziţiile art.194, şi următoarele din Codul de pr.civ.

În probaţiune, reclamantul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, decizia nr…../10.07.2013, răspunsul nr. ………, cerere, contract de muncă din ………, decizia nr. ……../CA/2014.

Pârâta, Regia Autonomă A Pădurilor Romsilva-Direcţia Silvică B, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii.

În susţinerea excepţiei invocate, pârâta arătat că reclamantul a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. …./10.07.2013, care a format obiectul dosarului nr. ………/111/2013*. Prin sentinţa nr. ……../CA/……….2014 pronunţată de Tribunalul Bihor, contestaţia a fost respinsă, soluţia devenind definitivă la data de 03.11.2014, prin respingerea recursului.

A apreciat că decizia Curţii Constituţionale nr. 279/23.04.2015 nu produce efecte asupra deciziei nr. ………./10.07.2013, având în vedere că la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, dosarul nr. …../111/2013* era soluţionat definitiv. Pârâta a mai arătat că incidenţa deciziei Curţii Constituţionale în această cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii şi ar nega autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art.205 din Codul de Procedură Civilă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia nr. …../10.07.2013, emisă de pârâtă, s-a dispus suspendarea începând cu data de 15.07.2013  a contractului individual de muncă al reclamantului CC, inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic X, în baza art. 51 alin. 1 lit. b din contractul colectiv de muncă al Romsilva, respectiv art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii.

În cuprinsul deciziei s-a  menţionat că suspendarea va dura până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. ……/P/2013  al Parchetului de pe lângă judecătoria B, privind plângerea angajatorului prin care s-au reclamant  fapte incompatibile cu funcţia deţinută (f.11).

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat acţiune în instanţă,  care însă a fost  respinsă ca neîntemeiată prin Sentinţa nr. ……/.2014 pronunţată de Tribunalul B în dosarul nr. ……./111/2013* , definitivă prin respingerea recursului la data de 03.11.2014.

Prin cererea care formează obiectul prezentului doar reclamantul solicită anularea deciziei nr. ……/10.07.2013, emisă de pârâtă, invocând în susţinerea cererii decizia nr. 279/2015 a Curţii Constituţionalea României, publicată în Monitorul Oficial nr. 273/23.04.2015, prin care art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii a fost declarat neconstituţional.

Analizând cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă în raport cu dosarul nr. ……../111/2013*,  în baza art. 248 C.pr.civ. instanţa o va respinge ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 431 C.pr.civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaţi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Văzând Sentinţa nr. ……/2014 pronunţată de Tribunalul B în dosarul nr. ……../111/2013* şi cererea dedusă judecăţii în prezentul dosar, instanţa constată că între prezentul litigiu şi cel care a format obiectul dosarului ……../111/2013* există identitate de părţi şi obiect (fiind contestată aceeaşi decizie) însă nu există identitate de cauză în condiţiile în care  în susţinerea noii cereri s-a invocat  decizia nr. 279/2015 a Curţii Constituţionalea României, publicată ulterior soluţionării definitive a dosarului nr. ……../111/2013*.

Analizând pe fond cererea, în raport cu actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că este neîntemeiată pentru considerentele prezentate în continuare.

Decizia nr. 279/2015 a Curţii Constituţionalea României, prin care art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii a  fost declarat neconstituţional, a devenit obligatorie de la  data la care a fost publicată în fost Monitorul Oficial nr. 273, respectiv de la 23.04.2015.  Dosarul având ca obiect contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă în baza art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii a fost soluţionat definitiv la data de 03.11.2014.

Având în vedere că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, asigurându-se astfel securitatea raporturilor juridice, precum şi împrejurarea că la data la care a devenit obligatorie decizia nr. 279/2015 a Curţii Constituţionale a României, prin care art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii a  fost declarat neconstituţional,  dosarul în care a fost contestată decizia de suspendare a contractului individual de muncă era soluţionat definitiv, instanţa apreciază că decizia anterior menţionată nu produce efecte cu privire la Decizia nr. ………/10.07.2013, emisă de pârâtă.

O interpretare contrară  ar duce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice prin repunerea în discuţie a unei chestiuni litigioase soluţionată definitiv de o instanţă judecătorească, iar pe de altă parte ar goli de conţinut disp. art. 509 pct. 11 C.pr.civ. care stipulează că se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti în situaţia in care după ce hotărârea  a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a format obiectul acelei excepţii, or în dosarul nr. ………/111/2013* reclamantul nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, situaţie în care ar fi avut deschisă calea extraordinară de atac a  revizuirii.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept instanţa va respinge cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Văzând prev. art. 453 alin. 1 C.pr.civ., în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată pârâtei, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă.

Respinge ca neîntemeiată cererea  formulată de reclamantul  CC, cu domiciliul în ………… în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva- Direcţia Silvică B, cu sediul în …….

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul B.

Pronunţată în şedinţă publică, azi ……………..

Preşedinte, Grefier,