Contestatie decizie de concediere.Încălcarea dispoz.art.252 alin.2 lit.a C.muncii

Dosar nr...R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINŢA  Nr. 3710/2016 Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2016

Asupra cauzei de faţă,La 05.02.2016 contestatoarea CCM, a chemat în judecată pe intimata DGASPC D... solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa,  să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 96/15.01.2016 emisă de intimată şi în consecinţă să fie obligată intimata la repunerea în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată (pe perioada 15.01.2016 până la finalizarea procesului), cu cheltuieli de judecată.În fapt, a arătat că a fost angajată la societatea intimată, îndeplinind funcţia de şef de centru, cu contract individual de muncă şi că prin decizia contestată a fost concediată în temeiul art. 248 alin. 1 litera e din codul muncii, pe motivul săvârşirii unei abateri disciplinare grave.Consideră că această decizie este netemeinică şi nelegală, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute expres de art 252 alin 2 lit a din Codul muncii, neprecizând-se în cuprinsul ei descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, angajatorul limitându-se a menționa că afirmațiile făcute de către reclamantă în nota explicativă sunt contrazise de declarațiile anumitor angajați.Astfel, se observă din lecturarea deciziei contestate că aceasta nu cuprinde descrierea clară şi explicită a faptei sau faptelor care constituie abateri disciplinare, data săvârșirii pretinselor abateri şi data luării la cunoștință cu privire la fiecare dintre fapte de cel în drept să emită decizia, date care se impun a fi menționate atât pentru a permite verificarea respectării termenelor prevăzute de art 252 alin 1 din Codul Muncii, referitoare la aplicarea sancțiunii, cât şi pentru a putea aprecia asupra existentei şi gravității conduitei culpabile a salariatului şi care a dus la sancționarea disciplinară a acestuia.Practic, în cuprinsul dispoziției de desfacere a contractului de muncă, sunt preluate informații dintr-un raport intern, din care nu rezultă cu claritate faptele imputate şi data concretă la care se pretinde că salariata ar fi săvârșit faptele imputate şi pentru care a fost sancționată disciplinar.Se menționează că doar din unele declarații ale angajaților şi ale copiilor rezultă că afirmațiile făcute de către reclamantă în cuprinsul notei explicative ar fi contrazise, dar fără să se precizeze ce prevederi regulamentare concrete a încălcat reclamanta.Acuzațiile aduse reclamantei prin decizia atacată sunt neîntemeiate şi nedovedite.

Reclamanta nu a dat niciun fel de dispoziţii pentru aplicarea unor astfel de pedepse şi nici nu a avut cunoştinţă despre sancţionarea vreunui copil.

Susţine că măsurile luate de persanele din subordinea sa,  sunt măsuri pe care le consideră fireşti pentru a restabili o  anumită ordine şi disciplină pe care copii trebuie să o respecte. A mai arătat că nu a fost niciodată încheiat vreun proces verbal de control unde să fie semnalate nereguli, nu există nici un document scris prin care să fie semnalate nemulțumiri sau plângeri ale copiilor sau angajaților din centru.Reclamanta susţine că sancţiunea aplicată este prea aspră, invocând în acest sens prevederile 248 alin 1 lit a – d raportat la art. din 250 Codul muncii , în sensul că reclamanta putea să fie sancționată cu una din sancțiunile disciplinare mai puţin drastice, respectiv avertismentul, retrogradarea din funcţie, reducerea salariului de bază pe o durată de 1 – 3 luni, având în vedere că până la data aplicării celei mai grave sancţiuni , aceasta nu a mai fost sancţionată.Solicită să se aibă în vedere ca obligațiile precizate în dispoziția atacată, ca fiind cele pe care reclamanta le-ar fi încălcat, sunt menționate în mod general, abstract fără să se precizeze în concret ce anume a încălcat şi pentru ce abatere disciplinară i s-a desfăcut contractul de muncă, astfel încât, în aceste condiții, nu se pot verifica nici temeinicia faptelor reţinute în sarcina salariatului şi nici legalitatea sancțiunii aplicate.Referitor la ancheta administrativă declanșată împotriva reclamantei, aceasta a fost făcută în mod abuziv şi tendențios având în vedere că declarațiile luate copiilor au fost luate prin presiune, prin inducerea lor în eroare atunci când au fost luați şi aduşi la Craiova spunându-li-se că merg într-o excursie, prin obligarea şi sugerarea a ceea ce trebuie să declare.

În drept si-a intemeiat contestatia pe dispozitiile art 248, 250, 252 si 268  alin. 1 din Codul muncii.În dovedirea actiunii a solicitat proba cu înscrisuri si martori.A anexat dispoziţia atacată.La data de 26.02.2016, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că dispoziția contestată de reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în cuprinsul ei fiind descrise în mod clar şi concis faptele care reprezintă abaterile disciplinare ale reclamantei.Contestatoarea nu a reacţionat în nici un fel cu privire la pedepsele aplicate copiilor. Sistemul de pedepse a fost tolerat, chiar instituit de către contestatoare care avea cunoştinţă despre sancţiunile aplicate copiilor. Aceasta a permis luarea unor sancţiuni neadecvate impotriva copiilor şi care măsuri, de altfel, nu au fost constructive.Intimata a invocat în această susţinere Ordinul 21/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecţia copişuşui de tip rezidenţial aplicabil acestui centru, standardul 19 – "controlul comportamentului", care presupuneformarea conduitei copilului. La nivel de centru , nu sunt enumerate astfel de măsuri de sancţionare a unor astfel de comportamente. În cazul de faţă sancțiunile au fost utilizate în mod excesiv, nu au avut un rol educativ şi nu au reglat problemele existente.Susţine pârâta că chiar dacă beneficiarii sistemului de protecţie specială au un comportament dificil, sancţiunile nu s-au aplicat în protecţia acestora.Astfel, şeful centrului de protecţie nu a stabilit limite în utilizarea sancţiunilor şi nu a menegeriat eventualele conflicte. Sancțiunile alicate nu sunt permise de legislația în vigoare, astfel :indiferent de vârstă, beneficiarii nu trebuiau supuși sau amenințați cu indiferent ce formă de pedeapsă fizică ;beneficiarii nu trebuiau opriți de la masă; nu trebuia interzisă comunicarea ;beneficiarii nu trebuiau excluși nesupervizat din grup, aceasta fiind o experiență purtătoare de pericole potențiale ;trebuia exclusă utilizarea oricărei forme de umilire.La stabilirea sancțiunii disciplinare aplicabile, angajatorul a avut în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită ;gradul de vinovăție al salariatului; consecințele abaterii disciplinare – şeful centrului nu a reacționat pozitiv la diversele comportamente ale copiilor şi a permis luarea unor sancțiuni neadecvate şi care nu au fost constructive încălcând dispozițiile legale în vigoare, în speța prevederilor Ordinului nr 21/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copilului de tip rezidențial aplicabil acestui centru, standardul 19," controlul comportamentului. Aceasta nu a luat toate măsurile necesare în limita atribuțiunilor sale şi potrivit legii  pentru realizarea în mod eficient a activităţii interne, asigurarea unor condiţii corespunzătoare de muncă şi pentru îmbunătăţirea activităţii centrului.A solicitat proba cu înscrisuri , sens în care a depus la dosar în copie un set de acte ce au stat la baza emiterii deciziei de concediere.La data de 21.03.2016 contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor pârâtei şi admiterea contestaţei aşa cum a fost formulată.Prin încheierea de şedinţă din 13.05.2016 instanţa a încuviinţat pentru contestatoare, proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii ANM şi DDŞ. Ulterior, la termenul din 08.07.2016, contestatoarea a renunţat la audierea martorului DDŞ.Instanţa a administrat proba testimoniala cu martora ANM, declaraţia acesteia fiind consemnata şi ataşata la dosar, martor propus de către contestatoare şi din oficiu, a dispus ascultarea martorilor NAM şi TDC, ale căror declaraţii, de asemenea, se află consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.Intimata a depus, în copie conformă cu originalul, dispoziţiile nr. 214/2016 şi 162/2016 cu privire la sancţionarea martorilor AN şi DDŞ.Contestatoarea a depus extras Ecris.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Contestatoarea CCa fost angajata intimatei în funcţia de şef al C... de P... în R... de U...C..., cu contract individual de muncă, iar prin decizia nr. 96/ 15.01.2016 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al acesteia începând cu data de 15.01.2016.Sancţiunea a fost aplicată ca urmare a raportului nr 566/14.01.2016 privind concluziile asupra cercetării disciplinare prealabile efectuate în temeiul art 251 alin 2 C.muncii, aşa cum rezultă din decizia de concediere atacată.De asemenea, în decizie s-a menţionat şi temeiul de  drept în baza căruia a fost luată această sancţiune, respectiv art 248 alin 1 lit e şi art 250 coroborate cu art 61 lit a C.muncii şi art 8 alin 1 din Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a DGASPC aprobat prin HG 1434/2004 (republicată şi modificată).Contestatoarea a invocat încălcarea prevederilor art. 252 alin 2 lit.a din Codul muncii, în sensul că decizia nu cuprinde nicio menţiune cu privire la descrierea abaterii disciplinare săvârşite, angajatorul limitându-se a menţiona că afirmaţiile făcute de către reclamantă în nota explicativă sunt contrazise de declaraţiile anumitor angajaţi şi nu cuprinde nici data săvârşirii pretinselor abateri şi data luării la cunoştinţă cu privire la fiecare dintre fapte de cel în drept să emită decizia, date care se impun a fi menţionate atât pentru a permite verificarea respectării termenelor prevăzute de art 252 alin 1 din Codul Muncii, referitoare la aplicarea sancţiunii, cât şi pentru a putea aprecia asupra existenţei şi gravităţii conduitei culpabile a salariatului şi care a dus la sancţionarea disciplinară a acesteia. Potrivit art 252 alin 1 şi 2 C.muncii "Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată."

Aşadar, pentru a fi legală, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă toate elementele enumerate în textul de lege citat, lipsa oricăruia dintre aceste elemente atrăgând nulitatea absolută a deciziei.Menţiunea de la lit.a, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, se impune, pe de o parte, pentru ca  angajatul să-şi poată formula apărarea în raport de elementele concrete care i se impută, iar de pe altă parte, pentru ca decizia de sancţionare să poată fi suspusă controlului de obiectivitate realizat de către instanţa de judecată.Descrierea faptei presupune menţionarea tuturor aspectelor care o individualizează şi anume, în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina salariatului, prezentarea explicită a elementelor care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare a normelor de disciplină săvârşită în legătură cu munca sa.Aşa cum s-a reţinut şi în literatura de specialitate, menţionarea faptei nu este suficientă dacă nu este indicată şi data comiterii ei. Precizarea datei reprezintă un element esenţial pentru individualizarea faptei imputabile celui sancţionat, indicarea momentului sau a intervalului de timp în care s-a comis abaterea fiind fundamentală pentru a asigura legalitatea decizie de sancţionare. În lipsa datei la care au fost săvârşite abaterile, instanţa nu poate verifica respectarea dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia aplicării sancţiunii disciplinare.În speţă, în decizia atacată se menţionează că s-a avut în vedere raportul înregistrat la intimată sub nr. 566/14.01.2016, privind concluziile asupra cercetării disciplinare prealabile, prin care se arată presupusele abateri de la disciplina muncii reţinute în sarcina contestatoarei.Instanţa reţine că în decizia contestată sunt descrise, unele destul de vag, mai multe nereguli constate de angajator la locul de muncă al contestatoarei, fără însă a se menţiona în concret faptele ce i se impută acesteia şi care ar constitui abatere disciplinară, raportat la actul normativ încălcat, şi, mai ales, fără a fi arătată data săvârşirii acestora. Astfel, s-a menţionat că, din verificările efectuate, Comisia de cercetare disciplinară a reţinut că la nivelul C... C... exista instituit un sistem de pedepse aplicate beneficiarilor centrului, şeful centrului, contestatoarea din cauză, având cunoştinţă de sancţiunile aplicate copiilor, fără însă a fi individualizate în timp aceste abateri. Nu există niciun fel de menţiune cu privire la plasarea în timp a sancţiunilor ce ar fi fost aplicate beneficiarilor centrului, cum ar fi: jignirea şi lovirea minorilor, nepermiterea accesului în instituţie noaptea, drept pedeapsă pentru nerespectarea orei prevăzută în biletul de voie, privarea beneficiarilor de hrană, excluderea nesupervizată din grup a minorilor, confiscarea telefoanelor mobile, reţinerea alocaţiei, spălarea hainelor de către minori cu apă rece şi detergent afară, şi, cu atât mai mult, nu se precizează în mod clar fapta ilicită a contestatoarei şi data comiterii, în ce constă acţiunea sau inacţiunea săvârşită cu vinovăţie prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern. De altfel, dacă intimata a înţeles să îi impute contestatoarei o inacţiune, tolerarea pedepselor aplicate copiilor, această avea obligaţia de a descrie faptul pozitiv contrar ce ar fi trebuit îndeplinit de către contestatoare în exercitarea atribuţiilor sale. Prin urmare, dat fiind că pentru aceste fapte nu s-a precizat de către intimată data săvârşirii lor, instanţa constată că nu se poate verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termenul prevăzut, sub sancţiunii nulităţii de art. 252 alin 1 Codul muncii.De altfel, din declaraţiile martorilor audiati în cauză rezultă că alte persoane  au aplicat sancţiuni copiilor şi nu contestatoarea, între aceasta şi copii neexistând relaţii tensionate. Tot martorii au susţinut că aceasta se purta frumos cu copii din centru, ea neavând relaţii directe cu copii, ci prin intermediul persoanelor din subordine (ingrijitori, instructor de educaţie). Martorii au mai arătat că nu au sesizat în scris conducerea centrului despre aplicarea sancţiunilor şi eventuale urmări ale aplicării acestora.Referitor la nerespectarea de către constestatoare a programului de lucru, instanţa reţine că nici în privinţa acestei abateri nu este consemnată în decizia de sancţionare data comiterii, aşa încât nu se poate verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termen.În ceea ce priveşte cele două concedii medicale din lunile mai şi iunie 2016 ce vizau o angajată a centrului şi care au fost găsite rupte în biroul contestatoarei, intimata a reţinut că angajata respectivă a figurat în pontajele şi graficele de lucru din lunile mai şi iunie 2015, inaintate de contestatoare la Serviciul Resurse Umane, Organizare, Salarizare, însă nici de această dată nu se arată data la care ar fi fost comisă fapta ilicită a contestatoarei şi în ce ar consta în concret această faptă, menţiuni esenţiale pentru individualizarea faptei şi verificarea prescripţiei sancţiunii, cu atât mai mult cu cât concediile medicale datează din lunile mai şi iunie 2015, iar sancţiunea a fost aplicată în ianuarie 2016.Privitor la donaţiile primite la nivelul centrului care nu au fost repartizate copiilor, la utilizarea autoturismului de serviciu şi la deplasarea minorului C.O. la antrenament, instanţa reţine că in decizia atacată, de asemenea, nu se arată data la care au fost comise pretinsele abateri de către contestatoarea, în ce ar consta în mod clar aceste abateri, şi nici din enumerarea obligaţiilor prevăzute în fişa postului şi Regulamentul Intern al DGASPC D... (art.5 alin.2 şi art.25), obligaţii redate de intimată în cuprinsul decizie de sancţinare ca fiind cele încălcate de contestatoare, nu pot fi deduse aceste abateri.

S-a mai reţinut în decizia contestată că un angajat al centrului a declarat că a auzit-o pe contestatoare vorbind foarte urât la adresa fetelor mai mari din centru, însă nici în privinţa acestei presupuse abatere nu este menţionată data. Mai mult, aşa cum am arătat mai sus, din proba testimonială administrată a reieşit că sefa Centrului, contestatoarea din cauză, a avut un comportament corespunzător faţă de beneficiarii centrului. Astfel, martora AMN (f.143) a declarat că reclamanta se purta foarte bine cu minorii din centru, iar martorele NAM şi TDC au arătat că nu au văzut şi nici nu au auzit de la alte persoane ca d-na C, contestatoarea, să jignească sau să se poarte urât cu minorii plasaţi în centru.Intimata a reţinut că d-na C a precizat că minora V.O. nu a lipsit din centru în perioada 09.11.2015-02.12.2015, iar din listele de alimente pentru această perioadă a reieşit că au fost scoase alimente pentru 9 beneficiari, deşi minora VO a lipsit din centru. Din această menţiune nu rezultă ce faptă i se impută contestatoarei şi unde ar putea fi încadrată această faptă în enumerarea obligaţiilor redate de intimată, în mod expres, ca fiind încălcate de aceasta. Astfel, nu se arată cine a scos alimentele, pentru câţi beneficiari trebuiau scoase şi care era atribuţia contestatoarei privitor la acest aspect.Faţă de toate aceste considerente, instanţa va admite contestaţia şi va anula decizia de concediere nr. 96/15.01.2016 emisa de intimata.În baza art.80 din Codul muncii, va dispune  reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii şi va obliga intimata către contestatoare la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care ar fi  beneficiat începând cu data de 15.01.2016 si pana la reintegrare.Sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, art.453 alin.1 C.p.c dă dreptul părţii care a câştigat să solicite plata cheltuielilor de judecată. Ca urmare, instanţa va dispune obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand onorariu de avocat redus conform prevederilor art. 451 alin.2 C.p.c.Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezentei.

Domenii speta

Spete similare