Concesionări

Concesionări

Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, referitor la dispoziţia instanţa de fond cuprinsă în Încheierea din 15.01.2014,  este de remarcat că, după cum a susţinut şi recurenta, aceste cereri de intervenţie principală se impuneau a fi respinse având în vedere că  în nici un caz, intervenienţii nu puteau pretinde un drept sau un interes propriu, în raport de obiectul acţiunii şi acestea au fost formulate şi cuprindeau apărări în interesul pârâtei.

În consecinţă, soluţia care se impunea asupra acestor cereri de intervenţie era aceea a respingerii, ca inadmisibile, în principiu, potrivit art. 64 alin. 2 NCPC.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare al acţiunii principale, Curtea reţine următoarele:

HCL nr. 42/16.04.2013, a Consiliului local al Comunei a aprobat Caietul de sarcini privind concesionarea unor pajişti din proprietatea privată a Comunei, procedura de atribuire în concesiune urmând a fi guvernată de prevederile OUG nr. 54/2006.

Referitor la acest act normativ, este de observat că acesta reglementează, potrivit art. 1, regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri, proprietate publică, şi, potrivit art. 3 din acelaşi act normativ,  obiectul acestor contracte îl constituie bunurile care sunt proprietate publică a Statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.

Pe de altă parte, art. 15 alin. 1 din Legea nr. 214/2011 prevede că pentru punerea în valoare şi folosirea optimă a pajiştilor, consiliile locale, la cererea organizaţiilor şi asociaţiilor locale ale crescătorilor de animale, legal constituite, scot la licitaţie concesionarea suprafeţelor de pajişti, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Aşa fiind, prin prisma textelor legale precitate, este cert că pe de o parte, prevederile OUG nr. 54/2006 erau inaplicabile  prin prisma domeniului de reglementare al acesteia (regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică), şi, pe de altă parte, alte reglementări speciale vizând concesionarea suprafeţelor de pajişti prin licitaţie nu erau în vigoare la data adoptări HCL nr. 42/2013; şi, mai mult, aplicarea instituţiei arendării reglementate de art. 1836-1850 Cod civil, nu era posibilă tocmai datorită formulării legale din art. 15 alin. 1 din Legea nr. 214/2011 (…scot la licitaţie concesionarea suprafeţelor de pajişti, în conformitate cu legislaţia în vigoare…).

În altă ordine de idei, în cuprinsul cererii de recurs s-au invocat nereguli anterioare iniţierii procedurii, însă, acceptând ipoteza aplicării OUG nr. 54/2006, Curtea apreciază că recurenta nu se poate prevala de aceste eventuale nereguli întrucât acceptând participarea la această licitaţie, înţelege să se supună procedurii, acceptând condiţiile în care urmează să se desfăşoare, pentru viitor, această procedură.

Referitor la neregulile relative la încălcarea dispoziţiilor legale privind  procedura,  existente pe parcursul derulării acesteia, este de remarcat că, deşi art. 15 alin. 1 prevede o încărcătură optimă pe hectar, nu mai mică de 0,3 UVM/ha (care reprezintă o cerinţă obligatorie impusă de legiuitor), deşi în  Caietul de sarcini este  cuprinsă această condiţie legală,  aceasta nu reprezintă o cerinţă de calificare, impusă în cuprinsul ofertei.

Cu toate acestea, după deschiderea ofertelor financiare, pârâtul C.L. Comunei, solicită clarificări vizând tocmai această încărcătură optimă de animale, încălcând dispoziţiile art. 38 alin. 2 din OUG nr. 54/2006, care stabilesc că „concedentul nu are dreptul ca prin clarificări să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant”; demersul pârâtului fiind de natură să conducă la încălcarea prevederilor art. 13 din OUG nr. 54/2006, relative la principiile care stau la baza atribuirii Contractelor de concesiune. Această încălcare se impune a fi reţinută în condiţiile în care reclamanta a fost singurul participant care a cuprins în ofertă tabelul cu membrii formei de organizare, or, dacă această cerinţă ar fi reprezentat o condiţie de calificare, ceilalţi doi ofertanţi nu ar fi îndeplinit-o la data deschiderii ofertelor.

Revenind la legislaţia în vigoare, aplicabilă în materie (organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor), este de observat că, deşi art. 15 alin. 3 din Legea nr. 214/2011 face referire la cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească utilizatorii de pajişti, prevăzuţi la alin. 1 (organizaţiile şi asociaţiile locale ale crescătorilor de animale), acestea nu au putut fi cuprinse  în caietul de sarcini, întrucât se impuneau a fi stabilite, anterior, printr-un Ordin al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, care însă nu a fost adoptat.

Şi nu în ultimul rând, este de remarcat că, în ceea ce priveşte procedura de concesionare a pajiştilor din proprietatea privată a Comunei, aceasta se impune a fi anulată şi prin prisma preambulului noului act normativ aplicabil în materie, şi anume OUG nr. 34/2013, care, chiar dacă nu retroactivează, constată inaplicabilitatea Legii nr. 214/2011, şi, mai mult, efectele negative care pot fi generate de aplicarea acestui act normativ.

Astfel, s-a constatat că Legea nr. 214/2011 cuprinde prevederi neuniforme care au condus la imposibilitatea implementării acestora în termenul prevăzut de lege, şi că acest act normativ care vizează pajiştilor aflate doar în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale nu pot fi concesionate în baza OUG nr. 54/2006.

Pe de altă parte, Legea nr. 214/2011 viza doar situaţia pajiştilor în domeniul privat al unităţi administrativ teritoriale, lăsând în afara reglementării pajiştile disponibile, aflate în domeniul public.

Şi nu în ultimul rând, aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 214/2011 a condus la efecte juridice negative, în principal fiind de remarcat blocajul implementării schemelor de plăţi pe suprafaţă, pentru anul 2013, tocmai prin inadvertenţele cuprinse în prevederile acestui act normativ.

În consecinţă, Curtea apreciază că hotărârea pronunţată este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a legii,  astfel fiind realizat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 NCPC, soluţia care se impune, atât cu privire la Încheierea nr. 3/15.01.2014, cât şi cu privire la Sentinţa nr. 253/29.01.2014, fiind casarea acestora şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii formulate de către reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii, şi anularea HCL nr. 42/16.04.2013 a Consiliului local, Procesul verbal al licitaţiei publice de concesionare nr. 5426/8.05.2013, rezultatul procedurii nr. 5426/14.05.2013 şi procedura de concesionare a păşunilor.

Ca urmare a casării Încheierii nr. 3/15.01.2014, cererile de intervenţie formulate vor fi respinse pentru considerentele din cuprinsul deciziei.

Domenii speta

Spete similare