Încadrare în grad de handicap

Decizie 311/R din 08.04.2015


Încadrare în grad de handicap

Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, reclamanta a contestat Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 1905/31.07.2013 eliberat de Consiliul Judeţean Harghita - Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi Decizia nr. 14342/13.11.2013 emisă de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap iar acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu cele două emitente ale actelor contestate. Prin urmare nu Consiliul Judeţean a fost chemat în judecată ci Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Harghita, aspect ce rezultă şi din ştampila aplicată pe Certificatul nr. 1905/2013, contrar susţinerilor din întâmpinare unde se invocă lipsa calităţii procesuale pasive. De altfel, la dosarul instanţei de fond, Consiliul Judeţean Harghita „citat în calitate de parte în cauză”, a formulat întâmpinare şi a invocat apărări pe fondul cauzei, fără nicio referire la calitatea sa procesuală pasivă iar la dosar fond, s-a depus răspunsul dat Consiliului Judeţean Harghita de Preşedintele Comisiei de evaluare referitor la adresa nr. 3864/26.02.2014 privind acţiunea în contencios a reclamantei. Chiar şi în situaţia în care Comisia de evaluare funcţionează efectiv în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, această direcţie aparţine tot Consiliului Judeţean Harghita.

Potrivit art. 5 pct. 14 din Legea nr. 448/2006, Comisia de evaluare este un organul de specialitate fără personalitate juridică în subordinea Consiliilor Judeţene, respectiv a Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale cărei atribuţii principale sunt stabilite prin lege.

Pentru considerentele arătate, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului judeţean Harghita-Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.

Pe fondul cauzei, este de reţinut că reclamanta a solicitat evaluarea în cadrul serviciului de evaluare complexă a  persoanelor adulte cu handicap, în vederea încadrării într-un grad de handicap, anexând o serie de documente, la data de 18.07.2013.

Comisia de evaluare constituită în baza Legii nr. 448/2006 a stabilit că reclamanta „nu se încadrează în criteriile medicopsihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/31.08.2007 al M.M.E.F.S.  şi Ordinul nr. 1992/19.11.2007 al M.S.P.” iar Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice – Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, prin Decizia nr. 14342/13.11.2013 a respins contestaţia reclamantei cu următoarea motivare : „Nu se încadrează în grad de handicap conform criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 cu modificările şi completările ulterioare - Cap. 4-A-I”.

La dosar, reclamanta a depus o scrisoare medicală din care rezultă diagnosticul „Artroproteză totală cimentată şold stâng. Spondiloză lombară. Coxartroză dreaptă. HTA. Osteoporoză o adeverinţă medicală din care rezultă că reclamanta suferă de „coxartroză stângă secundară displaziei congenitale, hipertensiune arterială esenţială, Cardiopatie ischemică, Insuficienţă cardiacă” şi că „nu este deplasabilă”, aceleaşi afecţiuni rezultând şi din Biletul de externare/scrisoare medicală depus la dosar fond.

Din conţinutul celor două acte administrative  contestate în instanţă, nu rezultă nici o motivare concretă cu referire la diagnosticul ce rezultă din documentele medicale şi situaţia personală a reclamantei, fiind folosită la rubrica „Motivare” respectiv „Justificare/motivare”, doar formule standard „Nu se încadrează în grad de handicap conform criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/1.992/2007”, în motivarea Deciziei nr. 14342/13.11.2013 adăugându-se „cu modificările şi completările ulterioare  - Cap. 4-A-I”.

Aşa cum a stabilit şi ÎCCJ, prin Decizia nr. 1800/2012, Comisiile abilitate pentru stabilirea gradului de handicap au un drept exclusiv de apreciere cu privire la diagnosticarea şi evaluarea gradului de handicap, însă, în acelaşi timp au şi obligaţia legală de a motiva măsurile dispuse, motivaţia trebuind să cuprindă elemente de fapt şi drept pe care s-au sprijinit în luarea deciziilor, spre exemplu : istoricul bolii, actele medicale verificate, aspecte legate de examinarea reclamantei, indicarea concretă a criteriilor ce nu sunt îndeplinite prin raportare la concluziile celor două Ordine, etc., elemente care, să permită atât reclamantei să cunoască şi să evalueze respectiva decizie dar şi instanţei să poată exercita controlul asupra  modului în care cele două comisii şi-au exercitat dreptul de apreciere.

Întrucât conform art. 902 din Legea nr. 448/2006, Deciziile emise de Comisia superioară de evaluare sunt acte care pot fi atacate la instanţa de contencios iar potrivit art. 14 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap aprobat prin Ordinul nr. 2299/13.08.2012 publicat în M. Oficial nr. 672/26 septembrie 2012, Comisia Superioară va analiza documentele care au stat la baza încadrării în grad şi tip de handicap, decizia cuprinzând o justificare de specialitate, necesitatea motivării/justificării rezultând şi din modelul deciziei prevăzut la anexa 1 din Regulament, instanţa, constatând că au fost ignorate prevederile legale menţionate, va admite recursul reclamantei şi va modifica sentinţa atacată în senul că va admite acţiunea în contencios dispunând anularea Certificatului nr. 1905/31.07.2013 eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Harghita şi a Deciziei nr. 14342/13.11.2013 emisă de Comisia Superioară de Evaluare. Va obliga comisia la reevaluarea reclamantei în vederea stabilirii gradului şi tipului de handicap în raport de prevederile Ordinului comun nr. 762/2007 – Normele referitoare la afecţiunile osteo-articulare congenitale sau contractate precoce din Cap. I „Evaluare grad de handicap în afectarea mobilităţii articulaţiilor şi oaselor”, Capitol care, aşa cum rezultă din conţinutul întâmpinării formulate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Comisia Superioară de Evaluare nici nu a fost luat în considerare din moment ce se face referire doar la Cap. 4 „Funcţiile sistemului cardiovascular, hematologic, imunitar şi respirator Secţiunea I” . Este  evident că şi în formula standard din motivare s-a referit la această categorie de afecţiuni, nu şi la cele osteo-articulare care i-au creat reclamantei un deficient grav de locomoţie, aspect ce rezultă şi din ancheta socială de la dosar fond.