Anulare ordin de compensare

Anulare ordin de compensare

Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că judecătorul sindic a reținut în mod exact condițiile stabilite de art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 pentru anularea actelor juridice încheiate în fraudarea intereselor creditorilor, ajungând însă în mod eronat la concluzia că, în cauză, nu s-a dovedit că actul de compensare, care a fost încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, a avut ca efect prejudicierea creditorilor și a avut la bază complicitatea terțului la fraudă.

Ținând cont și de dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006, Curtea împărtășește afirmația pârâtei că, în principiu, operațiunea de compensare nu poate fi privită ca un act fraudulos și încheiat în detrimentul intereselor creditorilor. Însă, în situația în care prin actul de compensare nu se urmărește stingerea unor creanțe reciproce certe, lichide și exigibile, ci sustragerea unei creanțe deținute de debitoare față de o altă societate, operațiunea astfel realizată intră sub incidența art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

În speță, nu s-a făcut dovada existenței juridice a creanței în sumă de 60.000 lei invocate de pârâtă în contra debitoarei. Creanța a fost fundamentată pe contractul de consultanță din 18.7.2012, prin care debitoarea a achiziționat servicii de consultanță privind repararea și verificarea unui aparat de zbor, respectiv gyrocopter, fără a se face dovada executării prestației cuprinse în contract. În acest sens, Curtea reține că martorul, fost administrator al debitoarei, a arătat că a semnat contractul în discuție și biletul la ordin refuzat la plată, însă „până la data demiterii mele din 15 octombrie 2012, nu s-au prestat activități de întreținere. Câtă vreme eu am fost angajatul acestei societăți, nu s-au emis facturi către debitoare cu privire la serviciu de întreținere și reparații și nici decont final.” Factura fiscală emisă în executarea contractului, având nr. 005/17.10.2012 nu a fost semnată de reprezentantul legal al debitoarei, nu a fost înregistrată în contabilitatea acesteia și nu este însoțită de documente justificative care să confirme executarea prestațiilor asumate în contract. Față de aceste aspecte de fapt, Curtea va primi susținerea lichidatorului judiciar că nu s-au prestat serviciile arătate în Contractul de consultanță din 18.7.2012 și factura fiscală nr. 005/17.10.2012, de unde reiese caracterul fictiv al operațiunii juridice consemnate în actele menționate.

Inexistența creanței împotriva debitoarei impune constatarea că stingerea creanței în sumă de 60.000 lei, reprezentând contravaloarea Cabinei Prestige vândute de societatea debitoare prin factura nr. 006211/17.10.2012, la data emiterii facturii fiscale nr. 005/17.10.2012 și a încheierii ordinului de compensare, este lipsită de cauză juridică. Stingerea creanței debitoarei cu o datorie inexistentă a acesteia echivalează cu sustragerea unui activ al societății, care aduce în mod nemijlocit atingere intereselor creditorilor prin restrângerea bunurilor care pot fi supuse urmăririi acestora.

În ceea ce privește caracterul fraudulos al actului și complicitatea terțului la fraudă, Curtea reține din declarația martorului, că acesta a semnat ordinul de compensare din partea societății debitoare, fără a avea vreo calitate să angajeze societatea – asociatul unic și administrator al societății fiind soția martorului. Din declarația aceluiași martor reiese că a semnat ordinul de compensare la rugămintea administratorului al SC F SRL și IJ, fost administrator al debitoarei. Declarația martorului nu a fost combătută de pârâtă și relevă nu doar cunoașterea, ci chiar inițierea de către reprezentantul legal al pârâtei a operațiunii de compensare prin semnarea ordinului de către o persoană care nu deținea calitatea de administrator și nu a fost împuternicită să consimtă la stingerea unor creanțe.

Față de cele de mai sus, Curtea reține că prima instanță a evaluat în mod greșit probele administrate, dovezi confirmă întrunirea ipotezei reglementate de art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, deoarece actul a cărui anulare se cere a avut ca efect stingerea unei creanțe deținute în contra SC R SRL, în condițiile în care această din urmă societatea nu a putut opune debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă. Reținând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1-3 din acelaşi Cod, Curtea de apel va admite recursul, în sensul modificării hotărârea atacate şi a admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării Ordinului de compensare nr. 8718327 din data de 17.10.2012.

Domenii speta

Spete similare