Posibilitatea legală de încetare a măsurii de siguranţă a obligării făptuitorului la tratament medical pe cale contestaţiei.

Decizie 110 din 16.11.2016


Prin decizia penală nr. 110 din 16.11.2016, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul penal nr. 2649/321/2015, în temeiul art. 597 alin. 8 raportat la art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul I.C., împotriva sentinţei penale nr. 215 din 18.08.2016, pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ.

S-a reţinut în considerentele deciziei că, prin sentinţa penală nr. 215/18.08.2016, pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea  formulată de  petentul  I.C., privind încetarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, prevăzută de art. 109 Cod penal, aplicată prin  sentinţa penală nr. 1198 din 08.05.2014, pronunţată de Judecătoria Iaşi.

 În pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că petentul I.C. a solicitat încetarea măsurii de siguranţă privind obligarea sa la tratament medical, la care a fost obligat prin sentinţa penală pronunţată în dosarul penal nr. 2448/321/2013.

În motivarea cererii  petentul a arătat că în prezent este sănătos şi că recent a făcut o expertiză  psihiatrică la Iaşi în vederea recuperării permisului  de conducere, iar diagnosticul  de tulburare  delirantă persistentă a fost pus fals de medicul psihiatru  de la Spitalul Judeţean Neamţ -  Secţia Psihiatrie.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că prin sentinţa penală nr. 210 din 11.07.2013, pronunţată de Judecătoria Târgu- Neamţ în dosarul penal nr. 1643/321/2013, s-a dispus în temeiul art. 162 alin. 1, 3 Cod procedură penală, luarea în mod provizoriu a măsurii internării medicale, prevăzută de art. 114 Cod penal, faţă de petentul bolnav I.C., măsură confirmată  prin sentinţa penală nr. 291 din 31.10.2013.

  Ulterior, prin sentinţa penală nr. 1198 din 08.05.2014,  pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 1858/245/2014, s-a dispus în baza art. 571 alin. 3 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale, cu măsura de siguranţă a obligării la  tratament medical, prevăzută de art. 109 Cod penal, faţă de petentul bolnav I. C.

 În cauză s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice de către Institutul de Medicină Legală Iaşi.

 Conform concluziilor acestei expertize, petentul I.C. prezenta diagnosticul de „Tulburare delirantă persistentă. Tulburare depresivă recurentă în remisie sub tratament. Stadiul actual al afecţiunii necesita continuarea supravegherii şi tratament de specialitate în condiţii de ambulator. Comisia a recomandat menţinerea aplicării măsurii de siguranţă medicală a obligării la tratament în condiţii de ambulator, conform art. 109 Cod penal.

 Prin adresa nr. 28/27.05.2016, Spitalul Judeţean Neamţ - Centrul  de Sănătate  Mintală a arătat  că petentul figura în evidenţă din luna iunie 2012, cu diagnosticul de Tulburare delirantă persistentă, iar această afecţiune cronică putea fi remisă numai sub tratament.

 Faţă de concluziile raportului de  expertiză medico-legală psihiatrică nr. 10304 din 30.03.2016, prima instanţă a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea formulată de petentul I.C. şi a respins-o ca atare, reţinând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 567 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, deoarece expertiza medico-legală efectuată petentului, nu a constatat că din cauza ameliorării stării de sănătate a acestuia, măsura  obligării  la tratament medical  nu s-ar mai impune.

 Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie, în termen legal, petentul I.C., care a solicitat admiterea contestaţiei, în sensul înlăturării măsurii obligării la tratament medical, întrucât prima instanţă nu a luat în considerare înregistrarea audio-video a medicului care a pus un diagnostic fals la expertiză, iar faţă de această situaţie sentinţa  instanţei de fond este netemeinică.

Analizând încheierea contestată, în raport de motivele invocate de petent şi examinând-o şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Tribunalul Neamţ a constatat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor procedurale în materie.

Având în vedere persoana petentului I.C., aşa cum rezultă din actele medicale aflate la dosar, s-a apreciat că petentul prezentă încă un pericol concret şi actual pentru siguranţa publică, iar pentru înlăturarea acestuia s-a impus menţinerea obligării la tratament medical a susnumitului.

Potrivit art. 246 alin. 9 Cod procedură penală, în cazul în care după dispunerea măsurii s-a produs însănătoşirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol pentru siguranţa publică, judecătorul care a luat măsura dispune, la cererea suspectului sau inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, încetarea măsurii luate.

 Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. 10304 din 30.03.2016, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi şi avizat la data de 13.04.2016 de Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale,  numitul I.C. prezentă diagnosticul de „Tulburare delirantă persistentă. Tulburare depresivă recurentă în remisie sub tratament”. Stadiul actual al afecţiunii prezentată de susnumitul necesita continuarea supravegherii şi tratamentului de specialitate, în condiţii de ambulator. Comisia a recomandat menţinerea aplicării  măsurii de siguranţă medicală a obligării la tratament în condiţii de ambulator, conform art. 109 Cod penal.

 În raport de concluziile expuse, s-a constatat că sentinţa contestată de petent era temeinică şi legală şi a fost menţinută prin respingerea, ca nefondată, a contestaţiei.

Pentru pronunţarea unei soluţii de admiterea a contestaţiei şi implicit de admitere a cererii petentului I.C., în sensul încetării obligării acestuia le tratament medical, era necesar ca după dispunerea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, să se fi produs însănătoşirea solicitantului ori să fi intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate, care să înlăture starea de pericol pentru siguranţa publică, ori o asemenea situaţie nu a fost dovedită în speţă