Litigiu cu profesionistii - obligatia de a face - conversia creditului in lei

I. OBIECT:

Prin sentinţa civilă nr. 1376 din 23.04.2015, Judecătoria Piatra Neamţ a admis, în parte, cererea modificată având ca obiect constatare şi anulare clauze abuzive formulată de reclamanţii V. A.-T.şi Vaşnic Ioan-Florinel, în contradictoriu cu pârâtele S.C. V.R S.A. şi S.C. R.C.S R. S.R.L, a constatat caracterul abuziv al prevederilor cuprinse în art. 4.2 pct. I din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr., a obligat pârâta V.R S.A. să convertească, în lei, creditul acordat reclamanţilor V. A.-T.şi V. I.-F. prin contractul de credit nr., începând cu data de 01.01.2009, la un curs de referinţă de 2,5989 lei/1CHF, obligând, totodată, pârâtele V.R S.A. şi R.C.S R. S.R.L. să aplice fiecărei plăţi efectuate de reclamanţi în valuta CHF, ulterior datei de 01.01.2009, cursul oficial al BNR din data fiecărei plăţi, iar suma în lei astfel rezultată să fie imputată asupra sumelor datorate de reclamanţi ca urmare a conversiei creditului din CHF în lei, începând cu data de 01.01.2009.

II. APELANŢI:

Împotriva sentinţei civile nr. 1376 din 23.04.2015 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ au formulat apel B.T. S.A, în calitate de continuatoare în drepturi şi obligaţii a V.R S.A şi R.C.S R. S.R.L, prin împuternicit A. P. S. R. S.R.L, cererile fiind înregistrate la data de 01.03.2016, pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 6184/279/2014, solicitându-se admiterea apelului şi modificarea, în parte, a sentinţei, în sensul respingerii, în totalitate, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

III. MOTIVE DE APEL:

III.1. În motivarea apelului, B.T. S.A a arătat că sentinţa apelată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente, conţinând considerente contradictorii între ele sau faţă de dispozitivul său.

S-a arătat că prima instanţă a reţinut, în mod corect, că în cauză este vorba despre un credit scadent anticipat, pus în executare silită dar a interpretat, cu totul eronat, situaţia de fapt şi efectele juridice ale acesteia. Ca efect al declarării scadenţei anticipate a creditului, majoritatea clauzelor contractuale, cu excepţia celor privind dobânda, au rămas fără efect între părţile contractante, iar creanţa rezultată din contractul de credit a fost cesionată ulterior firmei de recuperare R.C.S R. S.R.L.

Singura sancţiune legală, potrivit disp.art.6 din Legea 193/2000, este lipsirea de efecte a clauzei pretins abuzivă faţă de consumator, iar din aceasta rezultă că instanţa de judecată nu poate dispune lipsirea de efecte a unor clauze care deja nu mai au efect între părţile raportului juridic. Pe cale de consecinţă, hotărârea de convertite a unui credit dintr-o monedă în altă monedă, aleasă aleatoriu de instanţa de judecată, este vădit nelegală.

Constatarea caracterului abuziv al clauzei 4.2 poate avea ca efect doar eliminarea acestei clauze din contract dar nu şi modificarea contractului.

S-a susţinut că sancţiunea nulităţii absolute nu este prevăzută de Legea nr. 193/2000, fiind o sancţiune dedusă de practica judiciară, teorie pe care apelanta nu o susţine pentru cel puţin trei argumente, şi anume: dacă legiuitorul ar fi dorit ca sancţiunea aplicabilă să fie nulitatea absolută, nimic nu l-ar fi împiedicat să dispună această sancţiune, în mod direct, iar principalul efect al nulităţii absolute este imposibil a fi atins în cazul contractelor de credit, deoarece este imposibilă repunerea în situaţia anterioară fără a fi afectat interesul consumatorului, care nu va putea restitui imediat întregul credit dar nici contraprestaţiile efectuate deja de bancă. Pe de altă parte, consumatorii, văzuţi ca indivizi, sunt entităţi private şi nu de drept public, astfel încât nu subzistă argumentul ocrotirii unui interes public.

S-a arătat că nu se poate stabili o altă sancţiune decât cea prevăzută expres de lege deoarece aceasta echivalează cu a adăuga la lege, ceea ce este inacceptabil, mai ales în cazul unei sancţiuni.

Apelanta a învederat instanţei de control că sentinţa apelată nu conţine motivele pentru care au fost respinse apărările apelantei privind incidenţa articolelor 1578 şi 1584 Cod civil. Clauza de la punctul 4.2 nu este neclară sau echivocă pentru a putea fi interpretată în favoarea debitorului. Dimpotrivă, chiar din unele considerente ale sentinţei rezultă că aceasta este clară şi că aplicarea ei induce un avantaj consumatorului. De asemenea, clauza 4.2 nu poate avea înţelesul unei clauze de risc valutar, căci nu are conţinutul specific unei asemenea clauze şi nici nu a existat intenţia părţilor de a-i da un asemenea înţeles.

Clauzele contractuale de la punctele 4.1 - 4.2 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nu pot avea caracter abuziv prin natura lor deoarece clauza 4.1 transpune în contract dispoziţiile art. 1578 Cod civil 1864, iar clauza 4.2.nu poate fi interpretată ca reglementând un risc valutar, ci poate fi calificată ca o clauză ce tinde la limitarea efectelor unei împrejurări exterioare asupra împrumutatului prin faptul că a dorit să contracteze creditul într-o altă monedă decât cea în care obţine în mod curent veniturile.

Clauza 4.2 din condiţiile generale ale convenţiei dispune că în cazul creditelor în monedă străină şi al creşterii cursului de schimb cu mai mult de 10% banca are dreptul, dar nu şi obligaţia, de a converti în RON creditul şi a de a aplica costurile specifice tipului de credit în RON, precum şi că împrumutaţii se obligă să plătească în continuare creditul în RON, suportând toate costurile conversiei şi punând la dispoziţia băncii documentele necesare conversiei. Din chiar modul de structurare a acestor prevederi rezultă că aplicarea lor este în favoarea debitorului dar aplicarea efectivă este lăsată la latitudinea exclusivă a băncii. O atare clauză, neaplicabilă direct şi/sau ca regulă contractuală, nu poate crea un dezavantaj semnificativ debitorilor şi nu poate fi, în nici un caz, stipulată cu rea-credinţă, cât timp eventuala ei aplicare ar crea un avantaj împrumutaţilor.

Apelanta nu a negat că împrumutatul poate suferi un risc valutar, însă acest risc este extern contractului de credit, nefiind un element intrinsec al acestuia şi mai mult decât atât, a fost asumat de către împrumutat când a cerut un credit într-o monedă străină în care ştia că nu obţine venituri. Tocmai de aceea, deşi riscul valutar nu este un element al contractului, banca a prevăzut articolul 4.2. ca pe o dispoziţie de protecţie a împrumutatului dar aplicabilă doar dacă şi când banca îşi permite să facă această favoare consumatorului.

În opinia apelantei, interpretarea dată de instanţă clauzei 4.2, conform căreia aceasta ar reprezenta o condiţie pur potestativă este un tip de sofism, deoarece clauza nu afectează în nici un fel obligaţiile principale ale părţilor, nu face parte din obiectul principal al contractului iar îndeplinirea obligaţiilor băncii nu este influenţată de eventuala aplicare a clauzei, în condiţiile în care obligaţia principală a băncii a fost deja executată integral, după cum, nici obligaţiile băncii şi nici cele ale debitorului nu sunt supuse voinţei exclusive a băncii.

Referindu-se la motivul de apel conform căruia hotărârea conţine considerente contradictorii între ele sau faţă de dispozitivul său, apelanta a arătat că deşi prin sentinţă se dispune conversia creditului în RON, soluţia finală ignoră celelalte condiţii stipulate de clauza 4.2 privind elementele costului creditului, respectiv, aplicarea dobânzilor şi comisioanelor specifice produsului în lei.

Apelanta a considerat că o clauză abuzivă pur – potestativă şi nulă nu mai poate fi interpretată în sensul de a produce, totuşi, efecte.

Aceeaşi apelantă concluzionează că valuta sau moneda de exprimare a preţului contractual se încadrează în obiectul principal al convenţiei dar şi în cerinţele de preţ şi de plată, astfel că, în temeiul disp.art.4 alin.6 din Legea 193/2000 este interzisă expres intervenţia instanţei şi asupra acestor clauze.

Pentru a face inoperabil art.4 alin.6 din Legea 193/2000, intimaţii ar fi trebuit să dovedească şi să se reţine de către instanţă în considerente că exprimarea clauzei privind costul total la consumator (preţul, DAE) este neclară şi echivocă, ceea ce însă nu a fost invocat şi nici demonstrat în prezenta cauză, atâta vreme cât DAE şi modalitatea de plată au fost stabilite în moneda creditului şi nu într-o altă monedă sau prin raportare la o altă moneda, ori pe baza unui mecanism de schimb.

Apelanta a considerat că întreaga teorie a intimaţilor şi, implicit, admiterea acţiunii porneşte de la o premisă total greşită, aceea că banca s-ar îmbogăţi în detrimentul consumatorului, arătând că dispoziţia privind conversia creditului în lei nu îşi găseşte temei juridic nici în dispoziţiile Legii 193/2000, nici în cele ale Codului civil 1864, această cerere tinzând la introducerea unei clauze noi, solicitare care este inadmisibilă, deoarece instanţa nu poate reforma contractul dincolo de voinţa părţilor, ci poate doar înlătura clauzele abuzive.

În concluzie, apelanta a arătat că sentinţa apelată nu analizează îndeplinirea condiţiilor legale pentru declararea caracterului abuziv al clauzei 4.2, respectiv, îndeplinirea celor trei condiţii referitoare la faptul că dispoziţia contractuală nu a fost negociată cu consumatorul, că s-a creat un dezechilibru semnificativ consumatorului iar clauza a fost inserată contrar cerinţelor bunei – credinţe.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

În drept, apelul s-a întemeiat pe dispoziţiile invocate în cuprinsul acestuia referitoarea la Legea 193/200 şi Codul civil din 1864.

În dovedire, apelanta a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

III.2. Apelanta R.C.S R. S.R.L. a arătat, în principal, că hotărârea apelată este nelegală deoarece instanţa s-a pronunţat asupra unor acte şi fapte anterioare contractului de cesiune, obligând cesionarul, în solidar cu banca, să pună în executare o obligaţie ce nu poate fi îndeplinită, deoarece reclamanţii şi-au încălcat obligaţia de plată, la termen, a ratelor creditului, ceea ce a determinat banca cedentă să declară creditul neperformant şi scadent anticipat, ulterior fiind cesionat apelantei care a preluat de la bancă toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de creditor a V. S.A.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte convertirea în RON a creditorului acordat în CHF, apelanta a invocat, în apărare, principiul nominalismului monetar, conform căruia împrumutaţii aveau obligaţia de a restitui aceeaşi cantitate de monedă, fie ea naţională sau străină, cu cea împrumutată, fiind exclusă orice susţinere privind denaturarea raportului juridic obligaţional prin îngreunarea excesivă a consumatorului şi oferirea în favoarea băncii a unui avantaj economic disproporţionat, în condiţiile în care obligaţia rambursării revine împrumutatului şi era firesc ca acesta să aibă în vedere la restituire modificările cursului valutar pentru care banca nu poate fi ţinută răspunzătoare şi nici obligată să accepte o sumă mai mică.

S-a susţinut că principiul nominalismului este prevăzut de lege şi nici o persoană nu poate invoca necunoaşterea legii pentru a obţine înlăturarea sau eliminarea unei obligaţii contractuale.

Condiţia privind lipsa negocierii clauzei nu este îndeplinită în speţă din moment ce reclamanţii aveau posibilitatea, atât anterior, cât şi ulterior încheierii contractului, de a obţine modificarea clauzelor sau de a opta pentru o altă monedă a creditului.

Referitor la solicitarea de stabilizare a cursului de schimb CHF/RON la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe întreaga durată a contractului şi denominarea în moneda naţională a plăţilor este inadmisibilă, deoarece instanţa nu poate interveni în acordul de voinţă al părţilor, modificând prin decizia sa însuşi obiectul contractului, adică, suma împrumutată împreună cu dobânda sau comisioanele, elemente ce fac parte din preţul contractului care nu poate fi stabilit arbitrar de către un terţ.

S-a concluzionat că sancţiunea declarării abuzive a unei clauze nu este nulitatea absolută, ci nulitatea relativă.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

În drept, cererea s-a întemeiat pe art.466 Cod procedură civilă.

În dovedire, apelanta nu a solicitat probe.

La data de 17.03.2016, apelanta R.C.S R. S.R.L, prin împuternicit A. P. S. R. S.R.L,  a formulat o cerere de renunţare la calea de atac a apelului, depusă în scris şi semnată de avocatul Gangiu Ileana Nicoleta, în calitate de avocat al mandatarului.

IV. MOTIVELE ÎNTÂMPINĂRII:

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii V .A. T şi V. I. F. au solicitat tribunalului să ia act de renunţarea la apelul formulat de R.C.S R. S.R.L, prin împuternicit A. P. S. R. S.R.L, iar în ceea ce priveşte apelul formulat de B.T. S.A, au solicitat respingerea, ca fiind făcut de o persoană fără calitate.

S-a arătat că, în condiţiile în care fuziunea prin absorbţie a V.R S.R.L. de către B.T. S.A. a survenit la data de 25.11.2015, rezultă că în patrimoniul B. T. S.A.  nu au fost transmise nici drepturile şi nici obligaţiile decurgând din convenţia de credit nr., efectele sentinţei civile pronunţate nefiind opozabile apelantei. Transmiterea prin cesiune a drepturilor şi obligaţiilor din convenţia de credit, anterior fuziunii, a fost de natură să împiedice dobândirea de către B.T. S.A, atât a calităţii procesuale pasive, cât şi a calităţii procesuale active, în formularea unei eventuale căi de atac.

Pe fondul apelului s-a arătat, cu trimitere la jurispudenţa Î.C.C.J. şi la cea a Curţii Europene de Justiţiei, citându-se cauza C-26/13 Kasler & Kaslerne Rabai, că un contract de credit trebuie să expună, în mod transparent, funcţionarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta, în ceea ce-l priveşte.

În ceea ce priveşte consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze, aceasta este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancţiunea nulităţii relative, deoarece prin jurisprudenţa Î.C.C.J. s-a statuat că, în ceea ce priveşte natura interesului protejat, norma respectivă ocroteşte un interes general şi nu unul individual, fiind evident că legea ocroteşte o categorie generică, aceea a consumatorilor şi nu o persoană particulară.

Având în vedere prevederile art.966-970 Cod civil, în vigoare la momentul încheierii contractelor dintre părţi, din interpretarea cărora rezultă că părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligaţie, distribuirea între părţi a pierderilor şi beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF faţă de moneda naţională, apare ca o soluţie justă şi echitabilă.

Obligaţiile părţilor trebuie să se întemeieze pe o cauză licită şi morală, conform disp. art.968 Cod civil. Întrucât s-au schimbat condiţiile de contractare de la momentul încheierii contractului, efectele acestuia au ajuns să fie altele decât cele cu privire la care părţile au convenit, motiv pentru care se impunea revizuirea efectelor contractului, în temeiul teoriei impreviziunii care a fost aplicată în jurisprudenţă.

Efectuarea plăţilor în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina împrumutatului, derivate din schimbul valutar din leu în euro şi din euro în CHF, cu consecinţa împovărării consumatorului, ceea ce determină o creştere a caracterului oneros al obligaţiilor asumate de către acesta, fapt contrar principiului echităţii şi bunei – credinţe care trebuie să guverneze executarea contractelor.

În drept, cererea s-a întemeiat pe disp.art.205 şi 471 Cod procedură civilă.

În dovedire, intimaţii au înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând tranzacţia pe care au încheiat cu R.C.S R. S.R.L.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de B.T. S.A, apelanta a arătat că se impune aplicarea, la adresa intimaţilor, a adagiului latin „electa una via” faţă de următoarele premise de raţionament: dacă B.T. S.A nu a dobândit nici un drept ca urmare a fuziunii prin absorbţie a V.R S.A, atunci nu a dobândit nici obligaţii ale V.R S.A. iar dacă nu are obligaţii faţă de intimaţi, aceştia nu pot pune în executare sentinţa împotriva B. T.S.A, sentinţă prin care s-au stabilit obligaţii doar în sarcina V.R S.A, prin urmare, respingerea apelului ca fiind făcut de o persoană fără o calitate procesuală activă va duce la imposibilitatea punerii acesteia în executare deoarece V.R S.A. nu mai există.

Nu se poate considera, în acelaşi timp, că V.R S.A. are sau a avut calitate procesuală pasivă la fond, însă societatea rezultată ca urmare a fuziunii cu B.T. S.A. nu mai are calitate procesuală activă în apel. Ori dacă litigiul se poartă doar în contradictoriu cu R.C.S R. S.R.L. şi a fost încheiat o tranzacţie cu acesta prin care litigiul a fost stins după pronunţarea sentinţei,  atunci înseamnă că litigiul a fost stins în întregime, cererea de chemare în judecată rămânând fără obiect, pe cale de consecinţă, soluţia legală şi temeinică fiind cea de admitere a apelului B. T. S.A, anularea sentinţei şi constatarea lipsei obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, apelanta B.T. S.A a concluzionat că, fie intimaţii îşi vor preciza poziţia procesuală faţă de B.T. S.A, fie instanţa va trebui să se pronunţe pe baza susţinerilor incoerente ale acestora.

Faţă de susţinerile intimaţilor pe fondul apelului s-au făcut următoarele precizări:

S-a arătat că elementele esenţiale ale unui contract de credit, adică moneda, valoarea creditului, durata de rambursare şi dobânda, sunt stabilite de consumator, ori sunt ajustate pe baza negocierii cu banca, iar acordul de voinţă al părţilor nu se poate da în acest contract decât prin negociere.

La momentul 2007- 2008, în R. exista o piaţă valutară liberă, de peste 14-16 ani, în care moneda naţională, leul, a avut o evoluţia cvasi – depreciativă iar din acest fapt de notorietate un consumator minim diligent se putea aştepta la o evoluţie similară, deci crescătoare, şi pentru moneda euro, însă ceea ce au speculat majoritatea împrumutaţilor în euro sau în CHF a fost preţul mult mai mic plătit de dânşii pentru un credit echivalent faţă de împrumutaţii în lei.

S-a arătat că cererile intimaţilor, admise de instanţă, sunt inadmisibile, reiterându-se susţinerile din cererea de apel referitoare la imposibilitatea eliminării clauzei 4.1 fără de care contractul nu poate exista.

De asemenea, s-a susţinut că plata ratelor de credit, în aceeaşi monedă în care creditul a fost acordat nu induce contractului un caracter aleatoriu.

Apelanta arată că nu s-a respectat principiul aplicării legii civile în timp de către intimaţii reclamanţi care au apreciat că în cauză devine aplicabil noul Cod civil şi art.1721, analizat superficial, deoarece aplicarea art.1721 este nelegală, legea civilă neputând retroactiva.

Totodată, apelanta a învederat tribunalului că dezlegările de drept date de C.J.U.E în cauza Kasler nu sunt incidente în prezenta cauză, deoarece acolo se pornea de la premisa creditului în valută da pus la dispoziţie în forinţi la un curs de vânzare al băncii iar Curtea a stabilit ca şi restituirea să se facă potrivit aceluiaşi curs de vânzare, ori în cauză nu se porneşte de la aceeaşi premisă.

În concluzie, apelanta B.T. S.A a arătat că se impune, cu necesitate, ca intimaţii să aleagă o cale.

La data de 20.10.2016, apelanta B.T. S.A. a formulat răspuns faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale active a aceleiaşi apelante, invocată de intimaţi, în care s-a arătat că atâta timp cât cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva V. S.A. şi câtă vreme, între reclamanţi şi V.  au existat raporturi juridice rezultate dintr-un contract de credit, înseamnă că V. S.A. putea avea calitate procesuală pasivă la fond, şi activă în apel, calitate ce s-a transmis către B.T. S.A. ca urmare a fuziunii prin absorbţie.

Concluzionând, B.T.  a solicitat admiterea apelului, constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a V. S.A, şi a B. T.S.A şi respingerea, în tot, a acţiunii, iar în subsidiar, în cazul respingerii excepţiei s-a solicitat admiterea apelului B. T., constatarea cesiunii contractului de credit şi a faptului că a intervenit o tranzacţie între cesionarul R.C.S R. S.R.L. şi debitorii intimaţi iar cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Răspunzând excepţiei lipsei calităţii procesuale active a B. T. apelanta R.C.S R. S.R.L., prin notele scrise depuse la data de 26.11.2016, a solicitat respingerea excepţiei, motivat de faptul că B.T. este entitatea care poate răspunde în numele băncii care a practicat manevre abuzive R.C.S R. S.R.L. fiind numai cesionara unei creanţe scadente anticipat.

V. ANALIZA INSTANŢEI:

Prin sentinţa civilă nr. 1376 din 23.04.2015, Judecătoria Piatra Neamţ a admis, în parte, cererea modificată având ca obiect constatare şi anulare clauze abuzive formulată de reclamanţii V. A.-T.şi V. I.-F., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V.R S.A. şi S.C. R.C.S R. S.R.L, a constatat caracterul abuziv al prevederilor cuprinse în art. 4.2 pct. I din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr., a obligat pârâta V.R S.A. să convertească, în lei, creditul acordat reclamanţilor V. A.-T.şi V. I.-F. prin contractul de credit nr., începând cu data de 01.01.2009, la un curs de referinţă de 2,5989 lei/1CHF, obligând, totodată, pârâtele V.R S.A. şi R.C.S R. S.R.L. să aplice fiecărei plăţi efectuate de reclamanţi în valuta CHF, ulterior datei de 01.01.2009, cursul oficial al BNR din data fiecărei plăţi, iar suma în lei astfel rezultată să fie imputată asupra sumelor datorate de reclamanţi ca urmare a conversiei creditului din CHF în lei, începând cu data de 01.01.2009.

Pentru a pronunţa această soluţie referitoare la constatarea caracterului abuziv al prevederilor cuprinse în art.4.2. pct. I din condiţiile generale ale convenţiei de credit, prima instanţă  a reţinut că între pârâta banca V. R. S.A., prin sucursala  Piatra Neamţ şi reclamanţii V .A. T şi V. I. F.s-a încheiat contractul de credit nr. din data de 02.10.2008. Prin încheierea acestui contract banca a acordat reclamanţilor suma de 123.000 CHF cu titlu de împrumut. Deşi în cursul derulării raporturilor contractuale banca a cesionat dreptul său de creanţă pârâtei R.C.S R. S.R.L. nu au putut face obiect al cesiunii şi obligaţiile asumate de bancă prin încheierea contractului având în vedere că cesiunea de datorie nu se poate realiza decât cu acordul debitorului cedat. Or, acţiunea reclamanţilor este fundamentată tocmai pe nerespectarea unor obligaţii legale ale băncii. Ca urmare justifică calitate procesuală în prezenta cauză atât banca cât şi cesionarul creanţei.

Instanţa de fond a reţinut ca regulă generală în materia contractului principiul libertăţii contractuale consacrat legislativ în art. 970 din Codul Civil din 1864, reglementare în vigoare la momentul încheierii contractului de împrumut. Ca principiu, libertatea contractuală echivalează cu dreptul părţilor de a încheia un anumit contract având conţinutul şi forma asumate prin exprimarea liberă a consimţământului. 

Cu toate acestea, anumite contracte cunosc o reglementare specială cu dispoziţii legale specifice, parte din aceste dispoziţii având un caracter supletiv, completând contractul acolo unde părţile nu au dispus,  iar o parte având un caracter imperativ, impunându-se în mod obligatoriu contractului încheiat chiar peste voinţă părţilor sau, mai mult, împotriva voinţei exprese a părţilor astfel cum aceasta s-a manifestat în cuprinsul clauzelor contractului. Astfel de contracte au fost denumite ca fiind contractele numite având o reglementare specifică care completează dispoziţiile generale din materia contractului ca specie a actului juridic.

Contractul de împrumut a cunoscut o reglementare legislativă prin chiar Codul civil din anul 1864, iar contractele de împrumut bancare o reglementare expresă prin acte normative succesive. În acelaşi timp, raportul contractual dintre bancă şi persoanele fizice a intrat in sfera raportului între comerciant, iar ulterior profesionist, şi consumator, drepturile consumatorilor fiind pe deplin aplicabile persoanelor fizice părţi ale contractelor încheiate cu băncile ca entităţi juridice funcţionând în temeiul unei legi specifice, respectiv Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. În sfera contractelor încheiate de bancă cu persoane fizice intră atât contractele de cont curent cât şi contractele de împrumut sau de depozit, contracte care sunt o expresie a raportului profesionist-consumator, fiind astfel supuse reglementărilor legale specifice acestui raport. Cu toate acestea reglementările derogatorii din materia dreptului consumatorului sunt, ca regulă de principiu, derogatorii dreptului comun, cel al libertăţii contractuale, astfel încât ele trebuie să fie analizate cu o strictă interpretare.

Reclamanţii, în calitatea lor de consumatori, au invocat, în principal, dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori dar şi alte dispoziţii legale din materia protecţiei consumatorului OUG nr. 50/2010).

Dispoziţiile Legii nr. 193/2000 stabilesc o serie de limitări ale libertăţii contractuale în convenţiile încheiate între profesionişti şi consumatori. Cu titlu de regulă generală se stabileşte că „orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate” iar „în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”. – art. 1 alin. 1 şi 2.

Prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 sunt definite clauzele abuzive în sensul în care „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.

Esenţiale în analiza cererii reclamanţilor sunt şi prevederile alin. 6 ale art. 4 din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj uşor inteligibil”.

Dispoziţiile speciale din Legea nr. 193/2000 nu exclud aplicarea dispoziţiilor generale din materia interpretării convenţiilor, respectiv art. 977-985 Cod civil din anul 1864. acestea rămân aplicabile oricăror convenţii în măsura în care nu există dispoziţii speciale derogatorii.

Conform art. 6 din Convenţia de credit nr. “rambursarea creditului se face conform Secţiunii 4) din Condiţiile generale”.

Relevante din condiţiile generale –secţiunea 4. Plăţi au fost considerate următoarele prevederi contractuale:

-“4.1 Orice plată efectuată în baza convenţiei se va face în moneda creditului, cu excepţia cazurilor menţionate expres în Condiţiile Speciale….”;

- “4.2 În cazul în care creditul este acordat într-o altă monedă naţională, fiecare codebitor şi fiecare garant declară cp recunoaşte şi acceptă în mod expres faptul că, în situaţia în care, pe parcursul  duratei creditului, cursul de schimb pentru moneda creditului fluctuează, în sens crescător cu mai mult de 10% faţă de valoarea acestuia de la data semnării prezentei convenţii, în vederea evitării continuării/majorării expunerii la Riscul Valutar:

I. Banca are dreptul, dar nu şi obligaţia ca, în mod unilateral:

a. că convertească în RON creditul acordat împrumutatului în baza prezentei convenţii, utilizând în acest scop cursul de schimb EUR/RON, respective CHF/RON practicat de către aceasta la data efectuării conversiei, valoarea creditului urmând a fi reprezentată, de la acel moment de valoarea în RON rezultată în urma realizării conversiei şi, pe cale de consecinţă:

(b) să aplice, începând de la data efectuării conversiei, rata dobânzii curente practicată de bancă şi toate celelalte condiţii valabile pentru acelaşi produs de creditare/produsul de creditare similar, în RON, aflat în oferta Băncii la data efectuării conversiei;

(c)  să calculeze dobânda curentă, în condiţiile prevăzute la pct. 3.1 in prezentele Condiţii Generale, precum şi oricare şi toate costurile (dobânzi, comisioane etc.) şi sumele datorate de împrumutat în baza prezentei convenţii, prin raportare la valoarea creditului denominat în RON”

În raport de cererea reclamanţilor şi de argumentele pârâtei instanţa de fond a reţinut că nu solicitarea de conversie se va face în raport de prevederile contractuale analizate ci în raport de prevederile legale din materia interpretării convenţiilor cu aplicarea dispoziţiilor speciale din materia dreptului consumatorilor.

Cu titlu de principiu instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 978 Cod civil din 1864 “când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul”.

Pârâta a susţinut faptul că aplicarea prevederii contractuale ţine de aprecierea sa exclusivă, având doar dreptul iar nu şi obligaţia de a proceda astfel. Din interpretarea prevederilor contractuale menţionate instanţa de fond a concluzionat că s-a prevăzut posibilitatea conversiei creditului din moneda CHF în RON în condiţiile în care cursul de schimb al monedei de referinţă din contract s-ar majora cu mai mult de 10% faţă de valoarea de la data semnării convenţiei de credit. Ca urmare, o posibilă conversie a creditului acordat ar crea beneficii reclamanţilor care au calitatea de împrumutaţi având în vedere că veniturile acestora nu au nici o legătură cu moneda de referinţă din contract ci sunt realizate în moneda naţională (RON).

Toate acestea au fost de natură să formeze convingerea primei instanţe că operaţiunea de conversie a creditului reprezintă pentru bancă o obligaţie atunci când condiţiile prevăzute în contract ar fi îndeplinite. Or, prin apărările sale banca a invocat faptul că aprecierea asupra îndeplinirii conversiei era atributul său exclusiv fără a avea o obligaţie în acest sens. Toate acestea au fost considerate echivalente unei obligaţii pur potestative din partea debitorului, iar potrivit art. 1010 Cod civil din 1864 „obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea acelui ce se obligă”. Această nulitate însă nu poate lipsi de efecte întreaga prevedere înscrisă în contract, având în vedere că ar crea beneficii doar părţii care avea obligaţia a de a-i da curs iar orice clauză contractuală trebuie interpretată în sensul în care poate avea un efect iar nu în sensul în care ar fi lipită de orice consecinţe. În aceste condiţii clauza anterior descrisă a fost interpretată de instanţă în sensul în care, odată îndeplinite condiţiile de majorare a cursului de referinţă banca avea obligaţia de a converti din moneda străină în moneda naţională creditul acordat.

Pentru a decide astfel instanţa a avut în vedere şi faptul că această prevedere contractuală a fost prevăzută doar în ipoteza  în care “pe parcursul  duratei creditului, cursul de schimb pentru moneda creditului fluctuează, în sens crescător cu mai mult de 10% faţă de valoarea acestuia de la data semnării prezentei convenţii “ . În aceste condiţii singurul beneficiar al unei astfel de prevederi, raportat la evoluţia cursului de schimb RON /CHF, ar fi debitorul obligaţiei de rambursare a creditului, respectiv reclamanţii. Nu lipsit de relevanţă în analiza acestei prevederi contractuale este şi faptul că prevederea contractuală face referire la riscul valutar definit prin aceleaşi condiţii generale ca posibil efect negativ al creşterii gradului de îndatorare generat de fluctuaţia ratelor de schimb valutar pe care l-ar putea avea de suportat împrumutatul ca urmare a contractării creditului într-o altă monedă decât moneda naţională. Iar cu titlu de comision la acordarea creditului banca a stabilit în sarcina împrumutaţilor obligaţia de plată a unui comision de risc. Acesta este definit prin dispoziţiile art. 3.5 din condiţiile generale şi avea o valoare semnificativă raportat la suma împrumutată (0,26% lunar). Or, perceperea unui astfel de  comision ca un drept al băncii impune şi obligaţii în sarcina sa cum ar fi cea de a asigura protejarea consumatorului de riscurile valutare pe parcursul derulării unui contract încheiat pe o lungă perioadă de timp.

S-a considerat că art. 4.2 poate face obiectul analizei pe tărâmul clauzelor abuzive reglementate de dispoziţiile Legii nr. 193/2000  având în vedere dispoziţia generală anterior redată din  art. 1 lin. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2000.

Faţă  de argumentele deja expuse cererea reclamanţilor nu s-a impus a fi analizată în raport de principiul impreviziunii în contracte.

În consecinţă instanţa a constatat caracterul abuziv al prevederilor cuprinse în art. 4.2 pct. I din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr..

Înainte de soluţionarea apelului pe fond, tribunalul se va pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în privinţa fondului, şi a lipsei calităţii procesuale active, în formularea apelului, privind pe apelanta – pârâtă B.T. S.A, excepţii pe care le va respinge, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a B. T.S.A, invocată de aceasta privind dreptul de a sta în judecată, în calitate de pârâtă, în acţiunea principală, tribunalul o va respinge deoarece obiectul acţiunii este acela al constatării nulităţii clauzelor contractului de credit încheiat între V.R S.A. şi intimaţii V .A. T şi V. I. F., părţi între care s-a stabilit un raport juridic, în virtutea căruia există o legătură între subiectul de drept care a dobândit calitatea de succesor în drepturi al V.R S.A. şi raportul juridic litigios.

Faţă de susţinerea intimaţilor, potrivit căreia, B.T. S.A. nu are avea calitatea procesuală activă pentru introducerea cererii de apel, tribunalul va avea în vedere că prin preluarea, prin fuziune, a drepturilor şi obligaţiilor V. S.A. de către B. T. S.A, aceasta a dobândit şi calitatea procesuală activă, respectiv, pe aceea de apelant.

Tribunalul, în limita motivelor de apel invocate, va admite apelurile, va schimba, în parte, sentinţa apelată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii, pentru următoarele motive:

Clauza constatată de prima instanţă ca fiind abuzivă este cea prevăzută în secţiunea 4, „plăţi”, art.4.2 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr., potrivit căruia “în cazul în care creditul este acordat într-o altă monedă naţională, fiecare codebitor şi fiecare garant declară cp recunoaşte şi acceptă în mod expres faptul că, în situaţia în care, pe parcursul  duratei creditului, cursul de schimb pentru moneda creditului fluctuează, în sens crescător cu mai mult de 10% faţă de valoarea acestuia de la data semnării prezentei convenţii, în vederea evitării continuării/majorării expunerii la Riscul Valutar:

I. Banca are dreptul, dar nu şi obligaţia ca, în mod unilateral:

a. că convertească în RON creditul acordat împrumutatului în baza prezentei convenţii, utilizând în acest scop cursul de schimb EUR/RON, respective CHF/RON practicat de către aceasta la data efectuării conversiei, valoarea creditului urmând a fi reprezentată, de la acel moment de valoarea în RON rezultată în urma realizării conversiei şi, pe cale de consecinţă:

(b) să aplice, începând de la data efectuării conversiei, rata dobânzii curente practicată de bancă şi toate celelalte condiţii valabile pentru acelaşi produs de creditare/produsul de creditare similar, în RON, aflat în oferta Băncii la data efectuării conversiei;

(c)  să calculeze dobânda curentă, în condiţiile prevăzute la pct. 3.1 in prezentele condiţii generale, precum şi oricare şi toate costurile (dobânzi, comisioane etc.) şi sumele datorate de împrumutat în baza prezentei convenţii, prin raportare la valoarea creditului denominat în RON”.

Instanţa de fond a concluzionat că aceasta este o clauză abuzivă deoarece operaţiunea de conversie a creditului reprezintă pentru bancă o obligaţie atunci când condiţiile prevăzute în contract ar fi îndeplinite, nefiind primită apărarea apelantei B.T. S.A, conform căreia aprecierea asupra îndeplinirii conversiei era atributul său exclusiv, fără a avea o obligaţie în acest sens, instanţa de fond concluzionând că dacă s-ar admite o atare apărare, obligaţia ar fi una pur – potestativă, în condiţiile în care, conform art.1010 Cod civil din 1864, obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea celui care se obligă.

De asemenea, s-a reţinut că dacă se împlinea condiţia creşterii cu mai mult de 10% a cursului de schimb faţă de valoarea acestuia de la data semnării convenţiei, singurii beneficiari ai prevederii ar fi fost debitorii, care oricum suportau plata unui comision de risc, perceput de bancă, comision care nu dădea naştere numai dreptului băncii de a-l impune, ci şi obligaţiei acesteia de a asigura protejarea consumatorului de riscurile valutare pe parcursul derulării unui contract încheiat pe o lungă perioadă de timp.

Conform disp. art.4 din Legea 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei – credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.

Conform art.4 alin.6 din Legea 193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.

Ceea ce au urmărit reclamanţii – intimaţi este ca V. S.A. să recalculeze anuităţile la cursul de schimb CHF din momentul la care cursul de schimb s-a majorat cu 10% faţă de cursul de la data acordării împrumutului.

 În motivarea apelului, B.T. S.A. a susţinut, printre altele, că valuta sau moneda de exprimare a preţului contractual se încadrează, în mod evident, în obiectul principal al convenţiei dar şi în cerinţele de preţ şi plată astfel că, în temeiul disp.art.4 alin.6 din Legea 193/2000 este interzisă expres intervenţia instanţei şi asupra acestor clauze.

Motivul de apel este întemeiat, tribunalul considerând că valuta sau moneda de exprimare a preţului contractului face parte din obiectul principal al convenţiei, iar instanţa putea interveni pentru declararea abuzivă a dispoziţiilor contractuale prevăzute de art.4.2 din condiţiile generale numai în măsura în care constata că această clauză era exprimată într-un limbaj neinteligibil.

Tribunalul, verificând conţinutul art.4.2 apreciază că această clauză nu este abuzivă, întrucât este exprimată în mod clar şi inteligibil, consumatorii – debitori ştiind, cu exactitate, în ce monedă li s-a acordat împrumutul, precum şi faptul că ambele părţi contractante îşi asumă o serie de consecinţe negative rezultate din riscul valutar.

Astfel, în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este supus contestatorul nu este susceptibilă de a fi soluţionată pe calea unei acţiuni întemeiată pe Legea 193/2000 întrucât riscul valutar este suportat de consumator, nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contract, ci este consecinţa aplicării principiului nominalismului consacrat din disp. art. 1578 Cod civil din 1864.

Solicitarea intimaţilor –debitori, de stabilire a art.4.2 ca fiind o clauză abuzivă este neîntemeiată, în condiţiile în care fluctuaţia cursului valutar este de notorietate, iar apelanta B. T. S.A. nu are nici o influenţă asupra stabilirii cursului valutar de schimb al francului elveţian.

Tribunalul apreciază că nu poate interveni într-un contract sinalagmatic, faţă de disp.ar.969 Cod civil 1864, potrivită căruia „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, acordul de voinţă referitor la acest aspect fiind legal şi liber exprimat.

Instanţa de apel va avea în vedere că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dezlegările de drept stabilite de C.J.U.E în cauza C-26/13 Kasler, deoarece situaţiile de fapt sunt diferite, intimaţii din prezenta cauză contractând şi primind creditul în franci elveţieni, în timp ce soţii Kasler au contractat un credit în valută care le-a fost pus la dispoziţie în forinţi.

Tribunalul va lăsa necercetate celelalte motive de apel, invocate de B.T. S.A, dat fiind că acesta analizat este de natură să conducă la admiterea apelului.

În ceea ce priveşte apelul formulat de S.C. R.C.S R. S.R.L, tribunalul îl va soluţiona după respingerea cererii de renunţare la calea de atac a apelului, motivat de faptul că, în conformitate cu disp. art.463  alin.1 şi 3 Cod procedură civilă raportat la art.404 Cod procedură civilă, partea poate renunţa, după declanşarea căii de atac, la aceasta, fie prin prezentarea sa înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta, ori prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, ceea ce în speţa de faţă nu s-a respectat de către apelantă, care nici nu s-a prezentat prin reprezentantul legal sau prin mandatarul cu procură specială dată expres pentru efectuarea actului de dispoziţie şi nici nu a depus înscrisul autentic, astfel încât tribunalul nu putea da eficienţă actului de dispoziţie al părţii.

Apelul formulat de apelanta S.C. R.C.S R. S.R.L. va fi admis pentru aceleaşi motive pentru care a fost admis şi apelul B. T.S.A. dat fiind că unul dintre motivele de apel invocat este acela al respectării principiului nominalismului monetar de către bancă, la data la care a inserat în condiţiile generale ale creditului dispoziţiile cuprinse în art.4.2.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul va admite apelurile, va schimba, în parte, sentinţa apelată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, în integralitatea sa, acţiunea, în condiţiile în care instanţa de fond a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, fără ca însă în dispozitiv să arate care dintre clauzele solicitate a fi constatate nule absolut au fost menţinute, tribunalul deducând din modalitatea de admitere în parte şi din considerentele sentinţei care sunt clauzele menţinute, soluţia sub acest aspect intrând sub puterea lucrului judecat, în condiţiile în care reclamanţii –debitori nu au formulat apel împotriva sentinţei instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa fondului, respectiv a lipsei calităţii procesuale active în formularea apelului, privind pe apelanta-pârâtă B.T. SA, invocate de intimaţi.

Respinge cererea de renunţare la apel formulată de apelanta R.C.S R. SRL, prin reprezentant A. P. S. SRL.

Admite apelurile civile formulate de apelanţii B.T. pentru S.C.V.R S.A, cu sediul social în, cu sediul procedural ales la S.C.A Ş. ŞI A.” din, şi R.C.S S.R.L, cu sediul în, prin împuternicit A. P. S. R. S.R.L, cu sediul social în, împotriva sentinţei civile nr. 1376 din 23.04.2015 pronunţată de  Judecătoria Piatra Neamţ, în contradictoriu cu intimaţii V .A. T  ŞI V. I. F., domiciliaţi  , cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat N. A. din,  în cauza având ca obiect constatare nulitate act, pretenţii şi obligaţia de a face.

Schimbă, în parte, sentinţa apelată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acţiunea.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare