Contracte de muncă

Lipsa consimţământului salariatei la încheierea contractului individual de muncă. Aplicarea dispoziţiilor art.57 C.muncii şi distincţia dintre nulitatea convenţională şi cea judecătorească. Aliniatul 6 al art.57 C.muncii reglementează constatarea convenţională a nulităţii. Astfel, părţile au posibilitatea să constate nulitatea şi să stabilească efectele acesteia, evident în limitele legii. Constatarea şi stabilirea efectelor se va realiza printr-un acord semnat de ambele părţi, practic act adiţional al contractului sau act de încetare a contractului individual de muncă, după caz.

Nulitatea judecătorească este reglementată prin cel de-al şaptelea aliniat care stabileşte că în situaţia în care părţile nu se înţeleg cu privire la nulitatea convenţională, nulitatea se pronunţă de instanţa judecătorească. Pentru aceasta este necesar ca oricare din părţi să introducă o cerere de chemare în judecată prin care să investească judecătorul cu constatarea nulităţii clauzei sau a contractului individual de muncă.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 03.03.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe  la data de 05.12.2016, reclamanta D. A. D. a formulat contestaţie împotriva  Deciziei nr.53207/08.11.2016,  emisă  de intimata SC P. R. F. SRL , solicitând ca prin hotărârea ce se va  pronunţa, să se  constate nulitatea deciziei de concediere nr. 53207/08.11.2016, a cererii de demisie nr. 53206/08.11.2016 şi a contractului individual de muncă încheiat între părţi, nr. 41752/17.10.2016, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 10.020 lei, reprezentând daune materiale şi morale pentru prejudiciu cauzat, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

În fapt,  a arătat că la data de 10.11.2016, printr-o firma de curierat rapid(Urgent Cargus), i s-a comunicat decizia nr. 53207/08.11.2016 prin care s-a dispus încetarea CIM nr. 41752/17.10.2016, în baza art. 55 lit. b) Codul muncii.

A motivat că, atât decizia cât şi actele ce au stat la baza emiterii acesteia sunt lovite de nulitate în condiţiile în care nu şi-a dat consimţământul la încheierea CIM, nu a fost informată cu privire la clauzele contractuale şi nici nu a semnat un asemenea act, nu a formulat scris/redactat şi semnat vreo cerere de demisie.

De asemenea, a arătat că ulterior comunicării deciziei de încetare a CIM, s-a adresat în data de 15.11.2016 ITM-Timiş, de unde a aflat că există înregistrat contractul individual de munca nr. 41752/17.10.2016, care la acea data era încă activ.

A menţionat că, şi-a dorit un post de lucru part-time la aceasta societate,a avut loc o discuţie cu cei de la biroul resurse umane, lăsând la solicitarea serviciului o copie după CI, însă între aceasta şi intimată nu a fost încheiat şi semnat vreun contract individual de muncă, nu a lucrat niciodată pentru aceasta, nu a fost remunerată şi nici nu a formulat vreo cerere de încetare a presupusului CIM încheiat între părţi, iar ulterior i s-a comunicat că din greșeală, au fost folosite datele personale la încheierea CIM nr. 41752/17.10.2016.

Mai mult decizia de încetare a CIM este nelegală, fiind lovită de nulitate întrucât încalcă principiul neretroactivităţii actelor civile, aceasta fiind emisă la data de 08.11.2016 şi comunicată la data de 10.11.2016, producând efecte începând cu data de 19.10.2016 conf. art. l, în condiţiile în care presupusa cererea de încetare a CIM prin acordul părţilor este formulată şi înregistrată sub nr. 53206 la data de 08.11.2016.

A mai arătat că, solicită despăgubiri reprezentând  prejudiciu material 20 lei, contravaloarea serviciului achitat ITM-Timiş pentru furnizarea de informaţii privind CIM  (chitanţa TM-1082422/15.11.2016) şi 10000 lei prejudiciu moral cauzat prin faptul că  i s-a afectat imaginea, suferind ca urmare a acţiunilor ilegale şi a falsurilor intimatei, suferinţă ce se răsfrânge şi în viitor privind ocuparea unui loc de munca.

De asemenea, contestatoarea a arătat că, intimata a încălcat disp. Legii 677/2001 cu modif. şi completările ulterioare privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora, atâta timp cât fără consimţământul său, a încheiat, semnat în numele şi pentru, CIM, respectiv cererile de demisie.

În drept, îşi întemeiază cererea pe disp. Codul muncii; art. 253; codului civil-art. 6, art. 301,art. 302,art. 303,art. 304 si urmat.,art. 330 din Codul de procedura civilă, Lg.677/2001 cu modif. şi completările ulterioare-decizia ICCJ din 07.12.2015.

În susţinerea contestaţiei a depus la dosar următoarele acte în copie: decizia nr. 53207/08.11.2016 de încetare a contractului individual de munca nr. 41752/17.10.2016 şi dovada comunicării acesteia;  înscrisul emis de ITM-Timiş privind activitatea de salariat a contestatoarei din data de 15.11.2016; chitanţa TM-1082422/15.11.2016 şi Factura nr.5078/15.11.2016 privind contravaloarea înscrisului, împuternicire avocaţială şi chitanţa privind onorariu avocat.

Pârâta SC P. R. F. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei instanţei, arătând că legiuitorul a reglementat competenţa materială a instanţelor abilitate să soluţioneze cererile care intră în aria jurisdicţiei muncii, prin legea 53/2003- Codul Muncii , potrivit art.266 „Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod" , iar articolul 267 al aceleiaşi legi statuează în mod cât se poate de clar cine poate fi parte într-un proces ce are ca obiect un conflict de muncă.

A precizat că, în speţa dedusă judecăţii, reclamanta, nu a avut niciodată, de facto, calitatea de angajată a subscrisei pârâte, iar pârâta subscrisă nu a avut vreodată de facto calitatea de angajator al reclamantei, aşa cum însăşi reclamanta susţine, între subscrisa şi reclamantă nu s-a născut niciodată un raport juridic, cu atât mai mult un raport juridic ce se circumscrie jurisdicţiei muncii.

Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că reclamanta s-a prezentat la magazin în vederea obţinerii unui post de casier cu normă întreagă, a participat la interviu, ulterior a fost selectată de către şefa de magazin,  i-a prezentat oferta de angajare, incluzând aici salariul, numărul de ore/zi etc, a înmânat datele personale în vederea redactării CIM, dar în ziua stabilită pentru semnarea CIM, respectiv 17.10.2016 nu s-a prezentat, şefa de magazin, conform procedurii până în ora 14.00 p.m. a încărcat, pentru reclamantă, deşi aceasta nu venise să semneze contractul individual de muncă, următoarelor documente: fişă de angajare reclamantă, D. A. D., copie carte de identitate reclamantă, D. A. D., contract individual de muncă M. L. L..

A mai arătat că, prin departamentul resurse umane, a procedat la declararea în  registrul Electronic General de Evidenţă al Salariaţilor a reclamantei din eroare, creându-se impresia prin actele trimise de şefa de magazin şi neverificate de departamentul Resurse Umane, că aceasta doreşte şi urmează să se angajeze, deşi Contractul Individual de Muncă este încheiat între o altă persoană şi subscrisa.

După solicitarea venită de la departamentul resurse umane a unei lămuriri referitoare la situaţia reclamantei, de la magazin, şefa de magazin a transmis către sediu, respectiv către departamentul Resurse Umane cererea de demisie în numele şi pentru reclamantă, de bună-credinţă, a operat încetarea C.I.M. şi a raportat-o în Registrul Electronic General de Evidenţă al Salariaţilor ca o încetare, conform cererii de încetare cu acordul părţilor recepţionate de la magazin, fiindu-i comunicată reclamantei la adresa de domiciliu decizia de încetare a contractului individual de muncă nr.53207/08.11.2016.

Cu privire la petitul prin care se solicită să se constate nulitatea deciziei de concediere şi a tuturor actelor subsecvente ce au stat la baza emiterii acestei decizii respectiv CIM nr. 4175/17.10.2016, cererea de demisie prin acord nr 53206/08.11.2016, intimata a arătat că toată situaţia descrisă constituie o eroare de fapt aşa cum este aceasta definită de codul civil art. 1207 coroborat cu art. 1211, eroare care odată descoperită a fost îndreptată în deplină concordanţă cu solicitarea reclamantei.

De asemenea, a arătat că părţile de comun acord au stabilit nulitatea raportului juridic născut dintr-o eroare de fapt, iar subscrisa căruia ii revine conform prevederilor codului muncii, obligaţia de a declara raporturile de muncă înnăscute, modificate şi/ sau încetate a repus părţile în situaţia anterioară, radiind şi declarând în consecinţă autorităţilor competente, respectiv I.T.M. Timiş R.E.G.E.S. astfel încât reclamanta nu mai apare să fi fost vreodată angajată a subscrisei.

Referitor la petitul privind despăgubiri în sumă de 10.020 lei, reprezentând 20 lei cheltuieli materiale şi 10.000 lei daune morale, arată că pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune morale este necesar să se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicită a angajatorului, care în cazul de faţă nu există, prejudiciul şi legătura de cauzalitate.

Dauna morală constă în atingerea adusă personalităţii omului: existenţa sa, integritatea corporală şi sănătatea, sensibilitatea fizică sau psihică, sentimentele sale, cinstea, onoarea, prestigiul profesional, elementele nepatrimoniale ce intră în conţinutul dreptului de autor sau inventator etc., în acest sens termenul de daune morale sau prejudiciu moral sugerează o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusă acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitatea, ori, nu se  poate susţine că a fost profund marcată de acest eveniment atât timp cât s-a rectificat registrul de evidenţă al salariaţilor şi s-a repus părţile în situaţia anterioară.

Cu privire la încălcarea prevederilor legii 677/2001 privind datele cu caracter personal, intimata a arătat că nu au fost încălcate niciuna din prevederile acestei legi deoarece, reclamanta manifestându-şi intenţia clară de a se angaja, a fost de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, în vederea întocmirii unui contract individual de muncă.

În ceea ce priveşte acuzaţiile de natură penală a arătat că, în calitate de angajator nu poate să-şi asume presupusele fapte ilicite ale unui angajat, astfel că în ceea ce priveşte cererea de demisie care nu este semnată de reclamantă, a susţinut că acest document nu a fost semnat de nici un reprezentant legal  al SC P. R. F. SRL, şi de îndată ce s-a lămurit eroarea produsă şi adevărul, s-a procedat la anularea tuturor actelor emanate de la societate.

Referitor la daunele morale de 20 lei, intimata a arătat că acestea au fost făcute voluntar de reclamantă deoarece odată recepţionată decizia de încetare a contractului individual de muncă, deşi i s-a comunicat că situaţia se va repara, la 4 zile distanţă a solicitat ITM Timiş extras REGES iar în loc să comunice subscrisei nelămuririle a acţionat în instanţă, folosindu-se de documentul emis de I.T.M. Timiş.

În dovedirea celor susţinute intimata a  depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: adresa nr. 61202/30.12.2016 către ITM Timiş şi înregistrată  sub nr. 18/03.01.2017, răspunsul ITM , extras REGES cu privire la activitatea reclamantei.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a combătut susţinerile  pârâtei din întâmpinare, reiterând acelaşi susţineri din cererea introductivă.

A solicită respingerea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, având în vedere existenta CIM şi a actelor subsecvente ce au stat la baza emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă dintre părţi  pe de o parte,iar pe de alta parte potrivit art. 269 din Codul muncii , judecarea conflictelor de muncă este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliu.

A arătat că, susţinerile intimatei privind selectarea, angajarea şi neprezentarea la locul de muncă în data de 17.10.2016 în vederea semnării CIM şi începerii activităţii cu data de 18.10.2016 sunt nereale, întrucât nu a fost contactată niciodată de intimată, în vederea angajării, iar în ceea ce priveşte existenţa unei erori nu poate fi reţinută apărarea intimatei privind eroarea de fapt strecurata în CIM, atâta timp cât ulterior acesteia, respectiv datei 18.10.2016, a continuat sa producă în numele şi pentru reclamantă acte prin contrafacerea semnăturii, în acest sens fiind cererea de încetare prin acord din data de  19.10.2016.

Referitor la prejudiciul material, a precizat că reprezintă contravaloarea serviciului achitat ITM-Timiş pentru furnizarea de informaţii privind CIM, iar prejudiciul moral cauzat este dat de afectarea imaginii,ce a suferit şi suferă ca urmare a acţiunilor ilegale şi a falsurilor intimatei, suferinţă ce se răsfrânge şi în viitor privind ocuparea unui loc de muncă.

Contestatoarea a depus la dosar adresa nr. 19/28.12.2016 către SC P. R. F. SRL Timişoara şi răspunsul emis de aceasta înregistrat sub nr. 273/12.01.2017.

În şedinţa publică din 10 februarie 2017 instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale, a dispus comunicarea către intimată a copiei interogatoriului propus de contestatoare şi emiterea  unei adrese către SC P. R. F. SRL pentru a comunica contractul individual de muncă nr. 41752/17.10.2016 încheiat cu reclamanta, decizia de încetare a contractului individual de muncă şi cererea de demisie înregistrată sub nr. 53206/08.11.2016.

La solicitarea instanţei intimata a înaintat adresa nr. 1679/28.02.2017 la care a anexat draftul contractului individual de muncă nr. 41752 şi e-mailul de înaintare, decizia  nr. 53207/08.11.2016  de încetare a contractului individual de muncă, copia cererii de demisie, extras din registrul electronic al contractelor individuale de muncă şi răspuns la interogatoriul propus de către contestatoare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Reclamanta D. A. D. a chemat în judecată pe pârâta SC P. R. F. SRL Timişoara, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză să se constate nulitatea deciziei de concediere emise de pârâtă nr. 53207/08.11.2016, a cererii de demisie nr. 53206/08.11.2016 şi a contractului individual de muncă încheiat între părţi, nr. 41752/17.10.2016, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 10.020 lei, reprezentând daune materiale în cuantum de 20 lei şi respectiv, daune morale în cuantum de 10.000 lei.

Se reţine că reclamanta D. A. D. s-a prezentat la unul din magazinele societăţii pârâte, din Timişoara, în vederea angajării, participând la un interviu pentru ocuparea unui post de casier, ocazie cu care a completat o fişă de angajare şi a pus la dispoziţia angajatorului o copie după cartea de identitate şi numărul său de telefon pentru a fi contactată, în cazul în care  va fi angajată.

Ulterior, reclamantei i-a fost comunicată de către pârâtă, la data de 10.11.2016, decizia nr. 53207/08.11.2016, de încetare a contractului individual de muncă nr. 71752/17.10.2016, în baza acordului dintre părţi, conform art. 55 lit. b) Codul muncii şi a fost contactată telefonic de către un angajat al societăţii pârâte, care i-a comunicat că, din greşeală, au fost folosite datele acesteia la încheierea contractului individual de muncă nr. 41752/17.10.2016.

Susţinerea reclamantei potrivit căreia nu a avut cunoştinţă de încheierea contractului individual de muncă şi  nu l-a semnat este reală, însăşi pârâta recunoscând acest fapt, susţinând că s-a produs o eroare prin completarea greşită în sistem a datelor reclamantei în baza fişei de angajare, document prins din eroare în dreptul contractului individual de muncă al altei persoane.

Contractul individual de muncă nr. 41752/17.10.2016 încheiat pe numele reclamantei a fost înscris în Registrul electronic al contractelor individuale de muncă (fila 56 dosar) şi, conform susţinerilor pârâtei, reclamanta a şi fost pontată ca prezentă timp de 10 zile, fiind încunoștințată chiar că beneficiază şi de tichete de masă aferente celor 10 zile cât a fost pontată prezentă.

După clarificarea situaţiei reclamantei, pontajele au fost refăcute corect, recunoscându-se de ambele părţi că reclamanta nu s-a  prezentat niciodată la locul de muncă.

Potrivit art. 16 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor.

Consimţământul părţilor este o aplicare a principiului consensualismului prevăzut de art. 8 alin (1) Codul muncii, iar dispoziţiile noului Cod civil privind consimţământul privind încheierea contractului (art. 1204-1205), inclusiv viciile de consimţământ (art. 1206-1224) sunt valabile şi în situaţia încetării contractului individual de muncă.

Potrivit art. 57 Codul muncii, nerespectarea oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă ( consimţământul fiind un element esenţial de valabilitate a contractului) atrage nulitatea acestuia.

De menţionat este că ambele părţi recunosc că reclamanta nu şi-a dat consimţământul la încheierea contractului individual de muncă, modalitatea aleasă însă de pârâtă pentru a reglementa situaţia creată fiind greşit aleasă şi nelegală.

Astfel, Codul muncii, prin disp. art. 57 alin. (6) şi (7) consacră 2 tipuri de constatare a nulităţii: convenţională şi judecătorească.

Aliniatul 6 al articolului mai sus menţionat reglementează constatarea convenţională a nulităţii.

Astfel, părţile au posibilitatea să constate nulitatea şi să stabilească efectele acesteia, evident în limitele legii. Constatarea şi stabilirea efectelor se va realiza printr-un acord semnat de ambele părţi, practic act adiţional al contractului sau act de încetare a contractului individual de muncă, după caz.

Nulitatea judecătorească este reglementată prin cel de-al şaptelea alineat care stabileşte că în situaţia în care părţile nu se înţeleg cu privire la nulitatea convenţională, nulitatea se pronunţă de instanţa judecătorească.

Pentru aceasta este necesar ca oricare din părţi să introducă o cerere de chemare în judecată prin care să investească judecătorul cu constatarea nulităţii clauzei sau a contractului individual de muncă.

Instanţa constată că se află în  a doua ipoteză prevăzută de lege, întrucât decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 53207/08.11.2016 emisă de pârâtă este ea însăşi lovită de nulitate, ambele părţi recunoscând că cererea de încetare prin acord, care a stat la baza deciziei de încetare, nu a fost semnată de către reclamantă, ci de către şefa de magazin în numele reclamantei.

De asemenea, nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei privind eroarea de fapt în încheierea contractului individual de muncă, de vreme ce, ulterior încheierii contractului, a ales să ,,corecteze această greşeală” printr-o încetare nelegală a contractului, urmată de radierea din Revisal a contractului, deşi contractul individual de muncă şi decizia de încetare a acestuia intraseră în circuitul civil şi au produs efecte juridice.

În consecinţă, instanţa urmează să constate nule atât contractul individual de muncă nr. 41752/17.10.2016, cât şi decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 53207/08.11.2016, emise de pârâtă, mai puţin cererea de demisie întrucât aceasta a stat la baza deciziei de încetare ce a fost deja constatată nulă.

În ceea ce priveşte daunele solicitate, instanţa le găseşte parţial întemeiate, doar cu privire la daunele materiale constând în suma de 20 lei reprezentând c/val serviciului achitat ITM –Timiş pentru furnizarea de informaţii privind încheierea contractului individual de muncă, reclamanta fiind nevoită să recurgă la serviciile acestei instituţii pentru a-şi clarifica situaţia, ca punct de pornire în rezolvarea problemelor create din culpa exclusivă a pârâtei.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, instanţa constată că nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu moral, la dosarul cauzei neexistând nici un înscris de natură să îngăduie instanţei de judecată să conchidă că reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu moral ca urmare a actelor şi faptelor angajatorului.

Astfel, instanţa consideră că angajarea răspunderii civile contractuale a societăţii, pentru pretinsele daune morale cauzate reclamantei, în temeiul art. 269 Codul muncii, nu operează automat, iar titulara cererii este obligată a face dovada, prin orice mijloc de probă,  a împrejurărilor de fapt ce permit instanţei să conchidă asupra existenţei şi întinderii prejudiciului, întrucât raţiunile art. 287 Codul muncii, care instituie în favoarea angajatului sarcina probei nu mai subzistă.

Reclamanta era ţinută să ofere indicii şi argumente pe baza cărora să se poată aproxima consecinţele negative suferite în plan psihic, dar şi afectarea, eventual, a prestigiului său profesional.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, găsind întemeiată în parte acţiunea, instanţa va constata nule contractul individual de muncă nr. 41752/17.10.2016 şi decizia nr. 53207/08.11.2016 de încetare a contractului individual de muncă emise de pârâtă, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 20 lei reprezentând c/val. chitanţă nr. TM-1082422/15.11.2016 a ITM Timiş, va respinge petitul privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

Văzând şi prevederile art.453 alin.1 NCPC va obliga pârâta la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.

Domenii speta

Spete similare