Procedura insolvenţei

Pentru atragerea răspunderii în temeiul art. 169 alin. 1 din Legea 85/2014 este necesar, mai întâi, să se dovedească săvârșirea de către foştii administratori statutari a uneia dintre faptele menționate în acest text de lege şi, de asemenea, să fie îndeplinită condiţia expresă, ca faptele să fi cauzat starea de insolvenţă. Este subliniată astfel una dintre condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv legătura de cauzalitate dintre faptă şi starea de insolvenţă.

Prin Decizia Civilă nr. 251/A/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 694/26.09.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.  … având ca obiect atragerea răspunderii în baza art. 169 din Legea nr. 85/2014, fiind reţinute următoarele argumente:

Prin sentinţa apelată, judecătorul sindic de la Tribunalul Arad a respins acţiunea civilă având ca obiect atragerea răspunderii formulată de lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenţei debitoarei - societate în faliment, în contradictoriu cu pârâţii, fără cheltuieli de judecată.

S-a reținut că la data de 18.01.2016, în dosarul de bază  nr. … a fost  emisă  sentința comercială nr. 6 prin care s-a admis cererea lichidatorului judiciar, astfel că, în temeiul art. 45, lit. r raportat  la art. 45, lit. j şi m din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, coroborat  cu  art. 123, al. 1 şi art. 59, al. 5 -7 din aceeaşi  lege, urmare a necontestării raportului de activitate întocmit de lichidatorul judiciar sub nr. 1626/11.12.2015 şi publicat în B.P.I. nr. 21609714.12.2015, prin care lichidatorul judiciar  a procedat, în baza art. 123 din Legea nr. 85/2014,  la denunţarea unilaterală  a contractului de închiriere nr. 1/05.01.2015 şi a actului adiţional nr. 1/07.01.2015, s-a constatat ca devenită operantă denunţarea unilaterală realizată în baza art. 123 din Legea nr. 8572014 de către lichidatorul judiciar a contractului de închiriere nr. 1/05.01.2015 şi actul adiţional  nr. 1/07.01.2015 având ca obiect  următoarele bunuri ale debitorului:

- tractor marca …, cu un nr. de 1800 ore de funcţionare, cu încărcător frontal cu  cupă model …;

- tractor marca …, cu un nr. de 1400 ore de funcţionare, cu încărcător frontal cu cupă model .., având numerele de înmatriculare .., respectiv … şi s-a stabilit termen pentru continuarea procedurii la data de 15.02.2016.

În motivarea aferentă, s-a constatat că, prin raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar sub nr. 1626/11.12.2015 şi publicat în B.P.I. nr. 21609714.12.2015, se învederează că acesta a procedat, în baza art. 123 din Legea nr. 85/2014, la denunţarea unilaterală a contractului de închiriere nr. 1/05.01.2015 şi a actului adiţional nr. 1/07.01.2015, având ca obiect următoarele bunuri ale debitorului:

- tractor marca .., cu un nr. de 1800 ore de funcţionare, cu încărcător frontal cu cupă model ..

- tractor marca …, cu un nr. de 1400 ore de funcţionare, cu încărcător frontal cu cupă model …, având numerele de înmatriculare …, respectiv ...

S-a mai reţinut că, la dosarul de insolvenţă au fost depuse notificările de denunţare a respectivelor contracte, realizate faţă  de fostul administrator statutar şi faţă de fostul administrator special, precum şi faţă de locatarul bunurilor închiriate de la debitoare,  iar cei notificaţi nu au contestat raportul lichidatorului judiciar privind denunţarea contractului de închiriere a celor două  tractoare.

Împotriva acestei  hotărâri a formulat apel locatarul, înregistrat  sub dosar asociat a4, dosar soluţionat de Curtea de Apel Timişoara în sensul anulării  cererii  de apel, ca urmare a netimbrării  acesteia.

La data de 25.01.2016, în dosarul asociat a3, a fost  emisă  sentința civilă nr. 48 prin care, judecătorul-sindic a admis în parte acţiunea civilă având ca obiect constatare denunţare contract, pretenţii şi revendicare mobiliară formulată de reclamanta- debitoare - societate în faliment, reprezentantă prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâţii sus menţionaţi, astfel că s-a constatat denunţarea unilaterală a contractul de închiriere nr. 1/05.01.2015 şi a actului adiţional  nr. 1/07.01.2015 având ca obiect următoarele bunuri ale debitoarei:

- tractor marca …, cu un nr. de 1800 ore de funcţionare, cu încărcător frontal cu  cupă model .., cu  serie matricolă .. şi

- tractor marca .., cu un nr. de 1400 ore de funcţionare, cu încărcător frontal cu cupă model ..,  , având numerele de înmatriculare …, respectiv ….

Prin aceeaşi  hotărâre, a fost obligat pârâtul - locatar să plătească către averea debitoarei în faliment debitoare :

- suma de 5.000 euro, cu titlu de chirie anuală datorată pentru perioada 01.01.2015-31.12.2015

- în continuare, chiria datorată pentru perioada de timp ulterioară  datei  de 01.01.2016 şi până la data predării efective, calculată în funcţie de chiria anuală  de 5.000 euro,

- cu  dobânda legală  aferentă  calculată până la data plăţii efective: pentru suma de 5.000 euro, cu titlu de chirie anuală datorată pentru perioada 01.01.2015-31.12.2015, dobânda se datorează începând cu  data de 01.01.2016 şi pentru chiria datorată în continuare.

De asemenea, a fost obligat acelaşi pârât să restituie către averea debitoarei în faliment debitoare, bunurile obiect al celor două contracte denunţare mai sus arătate.

A fost respinsă în rest acţiunea civilă, cu privire la cererea de obligare a celorlalţi pârâţi la plata în solidar alături de locatar a sumelor reprezentând preţul chiriei, respectiv cu privire la cererea de obligare a pârâţilor, în solidar alături de locatar la restituirea bunurilor, cu motivarea că, faţă de dispozițiile art. 1270 C.civ., art. 1796, lit. b şi d C.civ. şi art. 1821 C.civ., referitoare la efectele încetării contractului de locaţiune, obligaţia de restituire şi de plată a chiriei subzistă doar în sarcina locatarului.

Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.

În cadrul procedurii de executare silită a acestui titlu executoriu, lichidatorul a demarat procedura de executare silită prin executor judecătoresc, sens în care pe rolul unui executor judecătoresc din judeţul Bacău este deschis dosar de executare silită faţă de obligatul din sentinţa de mai sus pentru plata chiriei (încheierea de încuviinţare fiind emisă la data de 12.05.2016), iar pe rolul Judecătoriei Ineu a fost înregistrat un dosar de executare silită pentru predarea bunurilor, în care instanţa sesizată şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Oneşti (conform î.c. nr. 681/29.07.2016 emisă în dosar nr. … cu privire la cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ Ineu, în dosar execuţional nr.120/2016 la cererea creditoarei-debitoare, în insolvenţă, prin administrator judiciar.

Conform informaţiilor existente pe portalul instanţelor de judecată, cu privire la cererea declinată de la Judecătoria Ineu, Judecătoria Oneşti la data de 07.09.2016, a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul B.E.J., astfel că, în temeiul art. 666 din Codul de procedură civilă, s-a încuviinţat executarea silită a debitorului de mai sus, în baza titlului executoriu – sentinţa civilă nr. 48/25.01.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. …, pentru predarea bunurilor mobile antemenţionate., bunuri aflate la sediul debitoarei falite, a fost autorizată aceasta să treacă la a executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu.

S-a reținut că reclamantul este titularul unui titlu executoriu obţinut atât pentru plata chiriei, cât şi pentru restituirea bunurilor debitoarei, urmare a denunţării  contractului de închiriere şi a actului adiţional aferent celor două tractoare.

Atât pentru chirie, cât şi mai ales pentru restituirea tractoarelor, există dosare de executare silită, în care instanţa de executare a admis cererile de încuviinţare.

Practic, la data prezentei, reclamantul lichidator se află în procedura de executare silită aferentă procedurii  de restituire a bunurilor ce au format obiectul contractelor denunţate.

În această situaţie nu se poate reţine în sarcina pârâţilor, fost administrator statutar al debitoarei, respectiv fost mandant al acestuia din urmă comiterea vreuneia din faptele prev. de art. 169, al. 1, lit. a, b, c, e, f şi h din Legea nr. 85/2014, privind atragerea răspunderii.

Sub acest aspect este de reţinut că, practicianul în insolvenţă nu a înţeles să dea prevalenţă dispoziţiilor art. 117, al.1 şi 2, lit. c şi g din legea insolvenţei, privitoare la invocarea cauzelor de anulare a actelor făcute în frauda intereselor debitoarei, ci a iniţiat demersul procedural reglementat de art. 123, al. 1 din Legea insolvenţei, sens în care a denunţat cele două contracte de închiriere (contractul de închiriere şi actul adiţional), înţelegând astfel să se raporteze la aparenţa de legalitate a celor două contracte de închiriere.

În cadrul acestei proceduri pe care a iniţiat-o, practicianul în insolvenţă a obţinut un titlu executoriu faţă de persoana cu privire la care judecătorul-sindic a reţinut, cu  titlu de putere de lucru judecat, că are calitatea de debitor atât pentru obligaţia de plată a chiriei restante, cât şi pentru obligaţia de restituire, sens în care cererea acestuia formulată şi faţă de pârâţii  din cauza de faţă a fost respinsă.

În continuare, lichidatorul a iniţiat demersuri de punere în executare a titlului faţă de obligat, fiind încuviinţată executarea silită atât pentru pretenţii, cât şi pentru predarea bunurilor.

În cadrul acestor coordonate juridice, nu se poate reţine în sarcina celor pârâţi din cauza de faţă comiterea vreunei  fapte dintre cele prev. de art. 169, al. 1, lit. a, b, c, e, f şi h din Legea nr. 85/2014, privind atragerea răspunderii.

În cadrul operaţiunii de închiriere a celor două tractoare de către pârâtul care a acţionat în calitate de mandatar al pârâtei, către locatar, nu se poate aprecia că cei doi pârâţi au folosit respectivele tractoare în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, bunurile fiind închiriate contra cost.

Închirierea celor două tractoare, ulterior acumulării pasivului rezultat din neplata datoriilor societăţii debitoare nu se încadrează în cerinţa legală  expusă.

Cele două tractoare au fost închiriate, potrivit contractelor de închiriere, la datele de 05.01.2015, respectiv 07.01.2015, anterior  :

- datei  de 24.02.2015, când fostul  administrator judiciar a încheiat cu  alt locatar procesul-verbal de predare primire  prin care administratorul judiciar  a luat  în primire scriptic cele două tractoare, respectiv

- datei de 09.04.2015, când s-a încheiat proces-verbal de inventariere de către fostul  administrator judiciar şi pârâtul din cauza de faţă, prin care s-a constatat că  debitoarea are în proprietate, nu şi în deţinere efectivă, cele două  tractoare.

Nimeni nu a contestat caracterul simulat al celor două contracte de închiriere sub aspectul datelor la care acestea au  fost încheiate.

Pentru aceste motive s-a respins acţiunea civilă având ca obiect atragerea răspunderii, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-reclamantă prin lichidator judiciar al falitei, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, în solidar, pentru suma de 722.958,91 lei, și respingerea eventualelor cheltuieli de judecată solicitate de pârâţii intimaţi pentru aceleaşi motive menţionate şi în cererea iniţială de atragere a răspunderii formulate în faţa judecătorului sindic.

Din dosar se constată că, odată cu cererea de deschidere a procedurii insolveței, debitoarea prin administrator a depus ca și acte contabile - bilanţul la 2013, contul de profit și pierdere la 2013, balanţa la 31.12.2013.

Apelanta a notificat deschiderea procedurii falimentului societăţii debitoare, debitoarei prin notificarea nr. 1436/13.10.2015 si asociatei prin notificarea nr. 1433/13.10.2015, punându-le în vedere și obligaţia de a depune actele contabile conform prevederilor art. 74 coroborat cu art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Până la data prezentei nu s-a îndeplinit această obligaţie.

Prima instanţă a interpretat greşit cererea dedusă judecăţii raportat la faptul că, s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale având în vedere că dosarele execuţionale pentru recuperarea bunurilor debitoarei cât și a contravalorii chiriei acestora sunt datorate săvârşirii faptelor prezentate de art. 169 din Legea 85/2014, astfel că, instanţa a reținut că față de faptele invocate nu se poate vorbi de intenţie, raportat la faptul că există contract de închiriere a bunurilor, anterior deschiderii procedurii și că fostul administrator judiciar ar fi preluat doar scriptic bunurile, nu și faptic, și le-ar fi predat tot sub această formă în custodie pârâtului mandatar.

Aceste aspecte nu rezultă din actele depuse în probațiune, respectiv executorul judecătoresc nu poate în mod legal să predea scriptic bunurile conform dispoziţiilor art. 894 CPC ci doar efectiv, executorul judecătoresc ridică bunul de la debitor, în cauză locatarul și le predă către creditor, respectiv fostul administrator judiciar, punând falita astfel în drepturile sale.

Prima instanţă a dispus o sentinţă cu încalcarea normelor de drept material.

Bunurile la data de 24.02.2015 au fost preluate efectiv de executorul judecătoresc și predate efectiv către fostul administrator judiciar, care la rândul său efectiv le-a predat în custodie, în data de 09.04.2015 către administratorul special.

Sentinţa dată de prima instanţă este nelegală, raportat la susţinerea că aceste bunuri au fost predate/primite doar scriptic.

Acestea sunt și motivele pentru care nu puteau fi îndeplinite formele unei acţiuni în temeiul art. 117 din Legea nr. 85/2014, ci doar în temeiul art. 123 din Legea nr. 85/2014.

Atât asociatul statutar, cât și împuternicitul (anterior deschiderii procedurii insolvenței debitoarei) ulterior deschiderii procedurii insolvenței, administratorul special, prin operaţiunile efectuate cu intenţie, au urmărit fraudarea creditorilor prin transfer sub forma de contract de închiriere, încheiat în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii, de sustragere a bunurilor.

Cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată de debitoare prin administrator statutar, la câteva zile de la data încheierii contractului de închiriere și a actului adiţional al acestuia.

Asociatul unic/administrator al debitoarei a dat dreptul administratorului special să închirieze singurele bunuri ale societăţii, către locatar prin contractul de închiriere nr. 1/05.01.2015 și actul adiţional nr. 1/07.01.2015. astfel debitoarea nemaifiind în măsura să exercite activitatea sa.

 La data de 24.02.2015,  fostul administrator judiciar, a ridicat cele două bunuri ale debitoarei de la fostul chiriaş în baza comunicării B.E.J., bunuri în stare de funcţionare.

La 09.04.2015, acelaşi fost administrator judiciar, a încheiat două procese-verbale:

a)Proces-verbal de inventariere a celor două bunuri;

b)Proces-verbal de custodie prin care bunurile au fost predate catre administratorul special.

Administratorul special a înstrăinat bunurile, conform susţinerilor acestuia în baza contractul de închiriere și actului adiţional mai sus enunţat, fără acordul administratorului judiciar.

Conform dispoziţiilor art. 2109 C.Civ., administratorul special nu avea dreptul să se servească de bunurile încredinţate în custodie conform procesului-verbal de custodie din 09.04.2015, fară învoirea expresă a administratorului judiciar.

Conform dispoziţiilor art. 2103 și 2115 C.Civ., administratorul special în calitate de custode al bunurilor, la cererea administratorului judiciar/lichidator judiciar are obligaţia să predea de îndată bunurile aliate în custodia sa. Aceasta reprezintă o condiţie pentru încheierea valabilă a procesului-verbal de custodie. Cu toate acestea, administratorul special a refuzat predarea acestora.

Având în vedere acest aspect, s-a formulat acţiune de denunţare unilaterala a actelor de închiriere a bunurilor și obligaţia de predare ale acestora rămasă definitivă în dosarul 273/30/2015/a3 a Tribunalului Arad.

Contractul de închiriere, cât și actul adiţional, au fost semnate de administratorul special ca împuternicit al administratorului/asociatului unic al debitoarei în ianuarie 2015.

Raportat la prevederile art. 168 alin. 1 din Legea 85/2014, asociatul unic/administratorul social, direct și prin împuternicit au folosit bunurile debitoarei în interes propriu și au ascuns activul persoanei juridice prin închirierea singurelor bunuri ale debitoarei, au înstrăinat bunurile inclusiv după data deschiderii procedurii, astfel aducând societatea debitoare în incapacitate de plată.

În drept, apelanta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 168 și următoarele din Legea nr. 85/2014 și art. 2103, 2019 și 2015 C. Civ., precum și art. 466 și următoarele C. Penal.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât administrator special a solicitat respingerea apelului, pentru următoarele motive:

În baza procurii speciale nr. 5390/04.11.2009, autentificată de către Biroul Notarial, prin care intimatul a fost împuternicit de către administratorul falitei să preia toate atribuţiile acesteia, respectiv să desfăşoare toată activitatea și să ia toate deciziile privind activitatea acestei societăţi, coroborată cu faptul că în iarna anului 2015, cele două tractoare aflate în proprietatea societăţii falite, nu aveau nicio activitate și nu aduceau niciun venit societăţii, ținând cont de oferta primită, a hotărât închirierea acestora. În acest sens a încheiat contractul de închiriere nr. 1/05.01.2015, respectiv actul adiţional la contract nr. 1/07.01.2015, prin care a închiriat cele două tractoare proprietatea falitei, preţul pe care urmând să-1 plătească chiriaşul fiind de 5000 euro/an, contractul urmând a se derula până la data de 31.12.2015.

Ulterior, la data de 09.02.2015, față de debitoare a fost deschisă procedura insolvenței prevăzută de Legea 85/2014,  fiind desemnat lichidatorul judiciar. Odată cu deschiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare, au fost depuse și actele contabile ale societăţii la dosarul de insolvență nr. 273/108/2015, precum și contractul de închiriere nr. 1/05.01.2015, respectiv actul adiţional la contract, nr. 1/07.01.2015, prin care cele două tractoare au fost închiriate, preţul contractului fiind de 5000 euro/an, valabil până la 31.12.2015. În condiţiile în care situaţia societăţii era dramatică din punct de vedere financiar, prin închirierea celor două bunuri, societatea beneficia de o sursă de bani de care avea nevoie date fiind condiţiile în care se afla. În acea perioadă cele două tractoare nu erau angajate în niciun fel de activitate, astfel că nu produceau absolut nimic din punct de vedere material în folosul societăţii debitoare.

S-a luat decizia de a închiria cele două bunuri, singurele bunuri ale societății, constrâns fiind de situaţia financiară deosebit de critică a debitoarei falite, raportat la aspectul că la acea dată preţul chiriei era singura sursă de venit a societăţii.

La data de 24.02.2015, fostul lichidator judiciar a ridicat cele două bunuri, acestea fiind sechestrate de către B.E.J., fiind predate în custodie.

Fostul lichidator judiciar avea cunoştinţă de existența contractului de închiriere nr. 1/05.01.2015, și a actului adiţional la contract, nr. 1/07.01.2015, prin care cele două tractoare au fost închiriate, preţul contractului fiind de 5000 euro/an, valabil până la 31.12.2015, astfel că atunci când, respectând clauzele contractuale ale contractului de închiriere, s-a procedat la predarea bunurilor închiriate către chiriaş, încunoștiințând fostul lichidator judiciar despre acest aspect.

Lichidatorul judiciar ulterior desemnat, numit în data de 22.07.2015, a notificat în repetate rânduri predarea contabilității societăţii debitoare și bunurile aflate în patrimoniul acesteia. La toate aceste notificări pârâtul a răspuns printr-o singură adresă, prin care l-a încunoștiințat despre faptul că actele contabile au fost predate fostului lichidator judiciar iar în privinţa bunurilor societăţii, în calitate de lichidator judiciar în temeiul art. 64 din Legea 85/2014 a insolvenței actualizată, să-și exercite atribuţiile de lichidator judiciar, în sensul de a denunţa contractul de închiriere și de a uza de toate procedurile pe care i le conferă legea pentru recuperarea celor două bunuri aflate în patrimoniul debitoarei falite. Reclamanta a luat act de îndrumare, în sensul că după o anumită perioadă de timp scursă, a înţeles să denunţe contractul de închiriere nr. 1/05.01.2015, și actul adiţional la contract nr. 1/07.01.2015. La data de 25.01.2016 în dosarul asociat nr. …, judecătorul-sindic a admis în parte acţiunea civilă având ca obiect constatare denunţare contract, pretenţii și revendicare mobiliară formulate de către falită reprezentată prin lichidator judiciar astfel că s-a constatat denuțarea unilaterală a contractului de închiriere nr. 1/05.01.2015 și a actului adițional nr. 1/07.01.2015 având ca obiect cele două tractoare marca …. Prin aceeaşi hotărâre pârâtul locatar a fost obligat să plătească către averea debitoarei falite suma de 5000 de euro și în continuare chiria datorată pentru perioada 01.01.2016 până la predarea tractoarelor, de asemenea pârâtul a fost obligat să restituie către averea debitoarei cele două tractoare marca …, bunuri obiect al celor două contracte denunţate. A fost respinsă în rest acţiunea civilă, astfel cum a arătat judecătorul sindic.

Lichidatorul judiciar a demarat procedura de executare silită prin executor judecătoresc, astfel cum corect a reţinut judecătorul sindic.

Instanţa de fond a reţinut temeinic și legal toate aceste aspecte.

În această situaţie așa după cum și instanța de fond a reţinut nu se poate antrena atragerea răspunderii în sarcina administratorului special, în calitate de fost administrator statutar al debitoarei.

Practicianul în insolvență nu a înțeles să dea prevalență dispoziţiilor art. 117, alin. 1 și 2, lit. c și g din Legea 85/2014 a insolvenței, privitoare la invocarea cauzelor de anulare a actelor făcute în fraudă intereselor debitoarei falite, ci a iniţiat demersul procedural reglementat de art. 123, alin. 1 din Legea 85/2014 a insolvenței, sens în care a denunţat cele două contracte de închiriere, înţelegând astfel să se raporteze la aparența de legalitate a celor două contracte de închiriere. În cadrul acestei proceduri pe care a inițiat-o reclamanta-apelantă a obţinut un titlu executoriu față de o persoană - fost locatar, cu privire la care judecătorul-sindic a reţinut, cu titlu de putere de lucru judecat, că are calitate de debitor atât pentru obligaţia de plată a chiriei restante cât și pentru obligaţia de restituire a bunurilor sens în care cererea lui formulată față de intimat și față de fosta administratoare statutară a fost respinsă.

În cadrul acestor temeiuri juridice nu se poate reține în sarcina pârâtului comiterea vreunei fapte prevăzute de art. 169, alin. 1, lit. a, b, c, e, f și h din Legea 85/2014 a insolvenței actualizată.

În cadrul operaţiunilor de închiriere a celor două tractoare de către acesta, nu se poate aprecia faptul că a folosit cele două tractoare în folosul propriu sau în cel al unei alte persone, bunurile fiind închiriate contra cost.

Instanţa de fond a reţinut aspectul că nu sunt incidente prevederile 169, alin. 1, lit. a, b, c, e, f și h din Legea 85/2014 a insolvenței actualizată. Așa după cum și instanţa de fond a constatat, în mod temeinic și legal închirierea tractoarelor, ulterior acumulării pasivului rezultat din neplata datoriilor, nu se încadrează în cerinţa legală expresă, cele două tractoare fiind închiriate, conform contractelor de închiriere, anterior datei când fostul administrator a încheiat, procesul-verbal de predare-primire prin care administratorul judiciar a luat în primire scriptic cele două tractoare.

Astfel, susţinerea apelantei-reclamante că intimatul ar fi ascuns cele două bunuri, ale societăţii, este falsă câtă vreme a predat de îndată atât actele contabile ale societăţii debitoare cât și contractul de închiriere nr. 1/05.01.2015, și a actului adiţional la contract, nr. 1/07.01.2015, prin care cele două tractoare au fost închiriate. Nu a încercat să ascundă niciun moment locaţia sau persoana care a procedat la închirierea acestor bunuri, prezentând în acest sens, fără a pune vreun obstacol, ori a îngreuna procedura, toate actele care i s-au cerut.

In drept, intimatul-pârât a invocat dispozițiile art. 205 din Noul Cod de procedură civilă, art. 169 alin. 1, lit. a, b, c, e, f, h din Legea 85/2014 a insolvenței, art. 117 din Legea 85/2014 a insolvenței, art.1270, art 1769, art.1821 cod civil.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului declarat de către apelanta-reclamantă pentru aceleaşi motive ca cele redate mai sus de către pârâtul-intimat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Apelanta-reclamantă a solicitat atragerea răspunderii pârâților-intimați cu motivarea că nu au predat actele contabile și bunurile societății debitoare, că pârâta-intimată l-a împuternicit pe pârâtul-intimat să închirieze singurele bunuri ale societății, două tractoare, fiind încheiate contractul de închiriere nr. 1/7.01.2015 și actul adițional nr. 1/7.01.2015 cu chiriaşul și că pârâtul-intimat, deși a primit în custodie bunurile ridicate de la acesta de către fostul administrator judiciar, le-a predat din nou locatarului.

Potrivit art. 169 al. 1 lit. a,b,c,e,f,h din Legea 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

h) orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.

Pentru atragerea răspunderii pârâților-intimați în temeiul art. 169 alin. 1 din Legea 85/2014 este necesar, mai întâi, să se dovedească săvârșirea de către aceștia a uneia dintre faptele menționate.

De asemenea, se poate observa că, potrivit art. 169 al. 1 din Legea 85/2014, se cere condiţia expresă, ca faptele să fi cauzat starea de insolvenţă. Este subliniată astfel una dintre condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv legătura de cauzalitate dintre faptă şi starea de insolvenţă.

Faptele prevăzute în această normă nu sunt apte prin ele însele să provoace starea de insolvenţă, neputându-se stabili o relaţie de necesitate între acestea şi insolvenţă, context în care sarcina probei revine celui care o invocă, prezumţiile legale fiind expres şi limitativ prevăzute de lege.

Simplul fapt al încheierii unui contract de închiriere având ca obiect bunurile societății, respectiv două tractoare, nu este suficient prin sine însuși pentru atragerea răspunderii pârâților-intimați.

Astfel, închirierea bunurilor societății reprezintă o modalitate de exploatare a patrimoniului acesteia care are un caracter licit.

Chiar și în situația în care locatarul nu își îndeplinește obligațiile aferente, concluzia este aceeași.

De altfel, Curtea observă că prin sentința civilă nr. 48/25.01.2016 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr… s-a constatat denunţarea unilaterală a contractului de închiriere nr. 1/05.01.2015 şi a actului adiţional  nr. 1/07.01.2015 având ca obiect tractorul marca …, cu un nr. de 1800 ore de funcţionare, .., şi tractorul marca … cu un nr. de 1400 ore de funcţionare, cu încărcător frontal cu cupă model …, având numerele de înmatriculare …, respectiv ….

A fost obligat pârâtul-locatar să-i plătească debitoarei în faliment: suma de 5.000 euro, cu titlu de chirie anuală datorată pentru perioada 01.01.2015-31.12.2015; în continuare, chiria datorată pentru perioada de timp ulterioară  datei  de 01.01.2016 şi până la data predării efective, calculată în funcţie de chiria anuală  de 5.000 euro, dobânda legală  aferentă  calculată până la data plăţii efective.

A fost obligat acelaşi pârât la restituirea bunurilor.

Apelanta-reclamantă a efectuat demersuri de executare silită a acestei hotărâri judecătorești.

Curtea constată că nu s-a dovedit că prin aceste fapte s-a cauzat starea de insolvență a debitoarei, astfel că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. a,b,c,e,f,h din Legea 85/2014.

Cu privire la faptul că pârâtul-intimat i-a predat chiriaşului bunurile după ce acestea au fost ridicat de la locatar și le avea în custodie, aceasta reprezintă o faptă ulterioară intrării în insolvență a debitoarei, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea sa cu temeiul legal invocat de către apelanta-reclamantă. În actuala reglementare, răspunderea administratorului special pentru actele și operațiunile efectuate pe parcursul procedurii insolvenței poate fi atrasă în condițiile art. 84 și 87 din Legea 85/2014, care nu au fost invocate de către apelanta-reclamantă.

Față de cele de mai sus, reținând că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală, Curtea a respinge apelul ca nefondat.

În baza art. 451-455 din Codul de procedură civilă, nefiind solicitate, nu a acordat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare