Pretentii

Dosar nr. XXXX/40/2013 - pretenţii -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOŞANI - SECŢIA CIVILĂ

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx 

Instanţa constituită din: 

PREŞEDINTE – 

 GREFIER –

 SENTINŢA CIVILĂ NR. XXX

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. I. C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect pretenţii.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de xx.xx.xxxx, situaţie consemnată în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea succesiv pentru astăzi, când:

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani sub nr. XXXX/40/2013 în data de xx.xx.xxxx, reclamantul B. I. C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale, pentru grava eroare judiciară comisă.

În motivare, reclamantul a arătat că, în baza mandatului de executare nr. XXX/xx.xx.xxxx, comisia din cadrul Penitenciarului Botoşani i-a schimbat regimul de executare a pedepsei din regim semideschis în regim închis. A contestat mandatul de executare menţionat, care a fost anulat şi s-a emis un nou mandat cu nr. XXXX/xx.xx.xxxx, care prevedea executarea pedepsei închisorii în regim semideschis. În perioada xx.xx.xxxx – xx.xx.xxxx a executat pedeapsa închisorii în regim închis. A fost transferat la Penitenciarul Iaşi, ceea ce a dus la îndepărtarea sa de familie. În perioada menţionată i s-a restrâns libertatea de mişcare în penitenciar, întrucât trebuia să stea cu uşile închise la camera unde era cazat, la vorbitor era separat cu geam şi nu putea să-şi strângă copiii şi familia în braţe, a stat printre deţinuţi periculoşi, care aveau pedepse de peste 5 ani închisoare. 

În drept, s-au invocat disp. art. 998 şi urm. Cod civil, art.3 din CEDO.

În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare, în data de xx.xx.xxxx, prin care a solicitat respingerea ca netemeinică şi nelegală a acţiunii. A arătat pârâtul că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin Sentinţa penală nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. XXX/xx.xx.xxxx a Curţii de Apel Bacău. În conformitate cu disp. art. 3 pct. 81 din HG 34/2009 MFP reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ. În cauză nu poate fi reţinut faptul că reclamantul a fost victima unei erori judiciare, astfel ca temeiul dreptului de reparare a pagubei să îl constituie declararea ca nedreaptă a hotărârii de condamnare. Răspunderea statului este limitată doar la prejudiciile cauzate de erori judiciare săvârşite în procesele penale, ceea ce nu s-a dovedit de către reclamant.

A mai arătat pârâtul că reclamantul a invocat ca temei de drept art. 3 din CEDO, fără a indica şi proba situaţiile arătate.

Prin Sentinţa civilă nr. XXX/xx.xx.xxxx, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. XXXX/40/2013, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.

Pe rolul Judecătoriei Botoşani cauza s-a reînregistrat sub nr. XXXX/40/2013, din data de xx.xx.xxxx.

În data de xx.xx.xxxx, reclamantul a formulat precizări la acţiune, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 lei reprezentând despăgubiri, pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită comisă. A învederat reclamantul că, din cauza pârâtei, a executat 411 zile în regim de detenţie închis, în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx, la Penitenciarul Iaşi, unde a fost transferat. În această perioadă nu a putut beneficia de dreptul la muncă şi a suferit în fiecare zi, fiindu-i frică pentru viaţa sa. Din cauza regimului de executare a pedepsei şi a condiţiilor aspre de detenţie s-a îmbolnăvit de mai multe afecţiuni şi a suferit şi o depresie. A stat în cameră cu mai multe persoane decât a fost normal, fără a beneficia de spaţiul fizic minim la care era îndreptăţit, conform standardelor europene.

În drept, s-au invocat disp. art. 1349 al. 1 şi 2, 1359, 1381, 253 al. 4 Cod civil.

În data de xx.xx.xxxx, pârâtul a formulat răspuns la precizări, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, iar, pe fond, a solicitat respingerea ca netemeinică şi nelegală a acţiunii, reiterând susţinerile din întâmpinare.

A mai arătat pârâtul că reclamantul nu se situează în niciuna din ipotezele reglementate de legiuitor drept cazuri care dau dreptul la repararea pagubei. Răspunderea revine statului, decurgând din raporturile de drept public, în ipotezele strict reglementate de art. 504 din Codul de procedură penală. Astfel, răspunderea statului este circumscrisă celor 2 ipoteze avute în vedere de lege, respectiv arestarea, ca măsură preventivă, şi condamnarea definitivă. Existenţa unei erori judiciare este un element indispensabil pentru angajarea răspunderii statului.

Susţine pârâtul că atribuţia stabilirii regimului de executare a pedepsei revine comisiei din cadrul penitenciarului. Astfel, calitate procesual pasivă are în cauză Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin Penitenciarul Botoşani, conform art. 6 din HG 1894/2004. Principiul răspunderii delictuale, prevăzut de art. 1349 şi urm. Cod civil, este coroborat cu art. 504 al. 1 din Codul de procedură penală şi art. 52 al. 3 din constituţie.

Menţionează pârâtul că reclamantul nu a dovedit eroarea judecătorească, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile privind acordarea despăgubirilor.

În drept s-au invocat disp. Legii 257/2006, Legea 303/2004, Codul de procedură civilă.

Pârâtul a formulat concluzii scrise, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar, pe fond, a solicitat respingerea ca netemeinică şi nelegală a acţiunii, reiterând susţinerile din întâmpinare şi din răspunsul la precizări. A mai arătat pârâtul că este vorba de o eroare judiciară ori de câte ori o persoană a fost condamnată definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală, ca infracţiune, cu condiţia ca o asemenea hotărâre să fi fost ulterior desfiinţată sau anulată prin intermediul căilor extraordinare de atac, iar în rejudecare să se pronunţe o hotărâre definitivă de achitare a persoanei în cauză, pentru un fapt nou sau recent descoperit, care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară. Principala condiţie pentru a se aplica disp. art. 538 Cod procedură penală, respectiv art. 3 din protocolul 7 adiţional la Convenţie vizează preexistenţa unei hotărâri definitive de condamnare. Curtea a statuat că disp. art. 3 din protocolul 7 adiţional la Convenţie nu se aplică atunci când hotărârea de condamnare nu a fost desfiinţată/anulată pentru descoperirea de fapte noi, ci pentru o nouă calificare a faptelor făcută de instanţa superioară.

A mai arătat pârâtul că la data formulării acţiunii erau în vigoare disp. noului Cod civil.

În final, susţine pârâtul că, în speţă, reclamantul nu a făcut dovada erorii judiciare, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile privind acordarea de despăgubiri de către Statul român prin MFP.

Prin încheierea pronunţată în data de xx.xx.xxxx, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru justa soluţionare a cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială (martorii S. M. – fila 53 dosar, M. C. – fila 98 dosar, B. O. L. – fila 107 dosar) s-a solicitat documentaţie din partea Penitenciarului Iaşi şi a Penitenciarului Botoşani, şi s-au ataşat dosarele nr. XXXX/180/2011, XXXX/180/2011* ale Judecătoriei Bacău.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul pretinde, în temeiul art. 998 din Codul civil, prin cererea de la fila 9 obligarea pârâtului Statul Român  prin Ministerul Finanţelor  la plata de despăgubiri pentru daune morale. Pretinde reclamantul că prin mandatul de executare XXX/2011  Comisia din cadrul Penitenciarului Botoşani i-a schimbat regimul de executare a pedepsei în regim închis în urma unei erori judiciare care s-ar fi produs prin Sentinţa definitivă XXX//2011  din dosarul XXXXX/180/2010.

În temeiul art. 103 din Legea nr. 71/2011, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârşirii faptei ilicite.

Dispoziţiile legale incidente în cauză sunt art. 998, 999 din Codul civil de la 1864, pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011 şi  dispoziţiile art. 1349 din  Codul civil după această dată când intră în vigoare acest act normativ.

ART. 998, 999 din Codul civil de la 1864 prevede că:

Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Art. 1349 alin. (1) C.civ. prevede că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Arată reclamantul că a contestat mandatul de executare menţionat, care a fost anulat şi s-a emis un nou mandat cu nr. XXXX/xx.xx.xxxx, care prevedea executarea pedepsei închisorii în regim semideschis. În perioada xx.xx.xxxx – xx.xx.xxxx a executat pedeapsa închisorii în regim închis.

Mandatul de executare de la fila 22 consenează că reclamantul a fost condamnat la 5 ani închisore prin Sentinţa Judecătoriei Bacău XXX/2011 şi că trebuie să execute, în urma revocării suspendării conditionate  a executării unei pedepse de 2 ani aplicată prin Sentinta XX/2011 a Tribunalului Militar Iaşi, o pedeapsă totala de 7 ani. Prin Decizia FXXXXX/XX.XX.XXXX s-a dispus executarea acestei pedepse în regim închis.

Sentinţa Judecătoriei Bacău XXX/2011 a fost casată în totalitate de către Curtea de Apel Bacău şi cauza  a fost transmisă spre o nouă judecată Judecătoriei Bacău(fila 24).

Din mandatul de executare XXXX/xx.xx.xxxx de la fila 25 rezultă că reclamantul a primit o nouă condamnare de 3 ani în urma rejudecării dosarului. În total, în urma revocării suspendării conditionate  a executării unei pedepse de 2 ani aplicată prin Sentinta XX/2011 a Tribunalului Militar Iaşi, reclamantul urma să execute 5 ani închisoare.

Reclamantul pretinde că prin condamnarea la 5 ani închisore prin Sentinţa Judecătoriei Bacău XXX/2011, solutie infirmata în rejudecare în ce priveste durata pedepsei aplicate,  s-ar fi săvârşit o grava eroare judiciară, fapta ilicită care i-a cauzat prejudicii  în sensul că a executat pedeapsa în regim închis în loc de semideschis.

Aceasta instanţă nu are competenţa legală de a examina legalitatea şi temeinicia hotărârilor penale. Pentru controlul legalităţii şi temeiniciei sentinţelor şi deciziilor penale există căi  ordinare şi extraordinare de atac  pe care reclamantul le-a valorificat. De asemenea, acestă instanţă nu poate examina, în această procedură,  legalitatea regimului de executare a unei pedepse.

LEGE Nr. 275 din  4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal  prevedea în art. 22: (1) Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani. 

Art. 28 din acelaşi act normativ prevede că: Împotriva modului de stabilire a regimului de executare persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la data când a luat cunoştinţă de regimul de executare a pedepsei stabilit. Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

Din încheierea judecătorului delegat de la fila 26 rezultă că reclamantul a valorificat şi acest drept.

Nu au fost invocate dispoziţiile art. 538 din Codul de procedură penală şi nici nu sunt incidente astfel de dispoziţii având în vedere că nu s-a dovedit pronunţarea unei hotărâri definitive de achitare.

Din fişa privitoare la condamnările în primă instanţă, a condamnărilor definitive şi a mandatelor de executare, depusă a fila 68, rezultă că pe numele reclamantului fusese emis un mandat de executare cu numărul XXXX/xx.xx.xxxx pentru o pedeapsă de 6 ani închisoare ce începe la data de xx.xx.xxxx şi încetează la xx.xx.xxxx, mandat care a fost anulat în urma contopirii pedepselor la data de xx.xx.xxxx. Prin urmare, este exclusă orice posibilă eroare la stabilirea regimului de detenţie.

Constatând lipsa faptei ilicite, element esenţial al condiţiilor generale de răspundere civilă, instanţa nu va mai analiza îndeplinirea celorlalte condiţii, acest lucru fiind de prisos, şi va respinge  cererea reclamantului de a i se acorda despăgubiri pentru acest pretins prejudiciu, constatând că nu sunt incidente referirile la art. 998 din Codul civil.

Prin precizările de la fila 28  din dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Botoşani reclamantul îşi măreşte câtimea pretenţiei de la 50000 lei la 150000 lei şi modifică şi cauza cererii de chemare în judecată. Arată reclamantul că pretenţia sa se întemeiază pe dispoziţiile art. 1349,1359, 1381 din Codul civil, prejudiciul moral care trebuie reparat rezultă din îmbolnăvirea provocată de regimul aspru de detenţie şi sunt enumerate mai multe afecţiuni medicale: gastroduodenită, psoriazis, hemoroizi externi depresie şi alte afecţiuni. Mai arată reclamantul că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii ar fi nu numai regimul de detentie nelegal stabilit în Penitenciarul Iaşi, regim închis în loc de semideschis, în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx ci şi faptul că a fost cazat în cameră cu mai multe persoane decât ar fi fost normal, fără a beneficia de minimul de spaţiu fizic.

Instanţa pentru considerentele arătate mai sus va reţine că în cauză nu s-a făcut dovada săvârşirii unei fapte ilicite de către parat la stabilirea regimului de detentie.

În ce priveşte cea de a doua fapta ilicită pretins a fi fost săvârşită în această perioadă de detenţie,  faptul că a fost cazat în cameră cu mai multe persoane decât ar fi fost normal, fără a beneficia de minimul de spaţiu fizic,  urmează a fi analizate probele administrate în cauză.

Deşi cererea nu este foarte riguros formulată şi motivată  din înscrisul de la fila 28 rezultă clar că reclamantul cere obligarea pârâtului la plata de despăgubiri şi pentru condiţii de detenţie necorespunzătoare.

 Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice a răspuns acestor precizări  prin înscrisul de la fila 39  şi prin concluziile de la fila 115, arătând că nu are calitate procesuală pasivă pentru că regimul de detentie este stabilit de comisia special constituită în cadrul penitenciarului. Mai arată că statul nu răspunde pentru modul de îndeplinire a obligaţiilor  de către celelalte organe sau instituţii de stat, ci numai pentru erorile judiciare aşa cum dispune art. 96, alin. 1) din Legea 303/2004.  Nu se face nicio apărare cu privire la lipsa spaţiului fizic minim necesar invocată de reclamant iar pe fondul cauzei se fac apărări numai cu privire la lipsa dovezilor privind eroarea judiciară învocată de reclamant. Prin încheierea pronunţată în data de xx.xx.xxxx, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a cerceta acest aspect s-a solicitat Penitenciarului Iaşi să comunice câte persoane au fost cazate în celula în care a executat pedeapsa şi reclamantul  în perioada 2010-2013. Din răspunsul  Penitenciarului Iaşi(fila 211 )rezultă că în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxxreclamantul a  executat pedeapsa în regim închis  în această unitate, în mai multe perioade de timp şi că  a fost cazat împreună cu alti 9 respectiv  25 de detinuti în celule care aveau capacitatea legală de cazare pentru 7 sau 8 persoane depăşindu-se capacitatea de a caza cu pana la 325%.  Mai arată Penitenciarul Iaşi că a formulat numeroase  propuneri de transfer  pe fondul supraaglomerării şi al încălcării normelor minime obligatorii la cazare. În condiţiile în care capacitatea legală a unităţii era de 769 de deţinuţi erau cazaţi efectiv 1521 de deţinuţi. Rezulta fara dubiu din informatiile furnizate de la fila 211 ca spatiu de cazare a fost insuficient. Timp de 31 de luni reclamantul a executat pedeapsa  fiindu-i încălcate drepturile stabilite prin Ordinul Ministrului Justiţiei 433/2010.

Prin adresa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu s-au oferit soluţii nu s-a aprobat cererea de transfer cu motivarea că toate unităţile din subordine se confruntă cu problema supraaglomerării.

Aceste date au fost comunicate şi paratului pentru a formula un punct de vedere însă nici de acestă dată nu s-a dat un  răspuns.

 Din  situaţia prezentată de Penitenciarul Iaşi rezultă o imposibilitate  a respectării dispoziţiilor: Art. 1 din Ordinul nr. 433/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind conditiile de cazare a persoanelor private de libertate pe durata celor 31 de luni în care reclamantul a executat pedeapsa în această unitate:(1) Spatiile destinate cazarii persoanelor private de libertate trebuie sa respecte demnitatea umana si sa intruneasca standardele minime sanitare si de igiena, tinandu-se cont de conditiile climatice si, in special, de suprafata de locuit, volumul de aer, iluminare, sursele de incalzire si ventilatie. (2) Camerele de cazare si celelalte incaperi destinate persoanelor private de libertate trebuie sa dispuna de iluminat natural, de instalatiile necesare asigurarii iluminatului artificial si sa fie dotate cu utilitati igienico-sanitare si instalatii de incalzire. (3) Camerele de cazare din penitenciarele existente trebuie sa asigure: a) cel putin 4 metri patrati (m^2) pentru fiecare persoana privata de libertate, incadrata in regimul inchis sau de maxima siguranta.

Art. 5 (1) Grupurile si instalatiile sanitare din camerele de detinere trebuie sa asigure accesul permanent la apa potabila si sa permita fiecarei persoane private de libertate sa isi satisfaca nevoile fiziologice ori de cate ori este necesar, in conditii de igiena si intimitate.

(2) Grupurile sanitare se doteaza cu instalatii sanitare si se amenajeaza astfel incat sa se asigure cel putin o chiuveta, un WC si un dus pentru maximum 10 persoane private de libertate.

Este notoriu faptul că majoritatea penitenciarelor din România nu respectă standardele europene referitoare la asigurarea unor condiţii minimale de plasare ale deţinuţilor, supraaglomerarea şi condiţiile improprii de deţinere fiind frecvente. Aceste împrejurări au fost subliniate în mod constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care România a fost condamnată pentru încălcarea art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamantul a suportat o gravă situaţie de supraaglomerare. Astfel, din informaţiile prezentate de Penitenciarul Iaşi, fiecare dintre persoanele deţinute în celulele reclamantului dispunea de un spaţiu de 1,26 m2.

Instanţa va da curs solicitărilor petentului în această procedură, în sensul de a fi despăgubit pentru suferinţele îndurate pentru perioada în care condiţiile de detenţie nu au fost corespunzătoare, din două motive: 1. procedura reglementată de art. 56 din Legea nr. 254/2013 nu diferă substanţial de cea anterioară, a Legii 275/2006, reglementare cu privire la care însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu este eficientă pentru a obţine restabilirea dreptului încălcat sau eventuala despăgubire a petentului (art. 197 şi urm. din CAUZA IACOV STANCIU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI (Cererea nr. 35972/05)sau cauza Micu împotriva României paragraful 70); 2. parte în cauză este Statul Român, care este în culpă în ceea ce priveşte nerespectarea drepturilor petentului, întrucât este vorba de o chestiune de politică statală, ce depăşeşte cu mult posibilităţile efective ale administraţiei locului de deţinere de a lua măsuri concrete pentru respectarea drepturilor petentului. Pârâtul, Statul Român, are legitimitate procesuală pasivă în vederea obligării sale pentru a-i plăti despăgubiri petentului, fiind singurul responsabil ce nu a efectuat demersurile necesare în vederea dotării centrelor de deţinere cu spaţii corespunzătoare, deşi se impunea aşa cum rezultă din răspunsurile date de Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fila 122.

Nu vor fi examinate celelelate fapte reclamate de reclamant: restrângerea libertăţii de mişcare în penitenciar; închiderea uşilor de la celulă; programul de vizită, faptul că a fost cazat cu deţinuţi periculoşi şi faptul că nu a beneficiat de dreptul de a munci. Pentru astfel de pretinse încălcări reclamantul avea deschise procedurile stabilite de: Legea nr. 254/2013 şi  Legea 275/2006.

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă  în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită  persoană, ca  urmare  a faptei ilicite comise de o alta persoană.

Din fişele medicale depuse la dosar de la fila 69 la fila 86 nu se poate reţine aşa cum afirmă reclamantul că  în timpul detenţii ar fi suferit vreo îmbolnăvire cauzată de condiţiile de detenţie. Afectiunile mentionate în fişele medicale fiind constant aceleaşi de la prezentarea în penitenciar şi până în luna august 2014 când s-a efectuat ultimul examen medical în Pentenciarul Iaşi.

De obicei, măsurile privative de libertate sunt însoţite de suferinţe şi umilire, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând, în Hotărârea din 08.02.2011 în cauza Micu împotriva României, paragraful  82 că art. 3 al Convenţiei impune statului să asigure oricărui deţinut condiţii care sunt compatibile cu respectarea demnităţii umane, să se asigure că modalităţile de executare a pedepsei nu supun persoana în cauză unei suferinţe sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că, ţinând seama de cerinţele practice din închisoare, sănătatea şi confortul deţinutului sunt asigurate în mod corespunzător [Kudła împotriva Poloniei (GC), nr. 30.210/96, pct. 92-94, CEDO 2000-XI].

 În speţă, deşi nu există indicii privind intenţia de a-l umili sau înjosi pe reclamant, absenţa acestora nu poate exclude constatarea încălcării art. 3, respectivele condiţii de viaţă pe care reclamantul a trebuit să le suporte aducând  atingere demnităţii sale şi inspirându-i sentimente de umilinţă.

 Inexistenţa dovezilor privind latura materială a prejudiciului încercat de reclamant nu poate conduce la respingerea acţiunii acestuia, în condiţiile existenţei unui prejudiciu moral şi îndeplinirii tuturor celorlalte condiţii legale ale răspunderii delictuale din partea pârâtului, cum s-a arătat mai sus, a cărui cuantificare este lăsată la aprecierea instanţei.

Întreaga jurisprudenţă a Curtii Europene a Drepturilor Omului  este în sensul existenţei prezumţiei că respectivele condiţii de detenţie necorespunzătoare i-au cauzat persoanei afectate un prejudiciu moral. Aşa cum a subliniat Curtea în mod repetat, Guvernului îi revine sarcina de a-şi organiza sistemul penitenciar de aşa natură încât să asigure respectarea demnităţii deţinuţilor (a se vedea, printre alte autorităţi, Ananyev şi alţii împotriva Rusiei, nr. 42525/07 şi 60800/08, pct. 229, 10 ianuarie 2012, cu trimiterile suplimentare).

Chiar dacă nu s-a făcut dovada că afecţiunile medicale invocate de reclamant au fost provocate de condiţiile de detenţie, nu se poate reţine că un deţinut care timp de 31 de luni a beneficiat de un spatiu în celulă de 1,26 m2 nu a suferit niciun prejudiciu moral si că aceste conditii corespund cerintei respectării demnităţii deţinutului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcări ale art. 3 din Convenţie în legătură cu condiţiile de detenţie care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare (a se vedea, printre alte cauze, Bragadireanu, citată anterior; Petrea împotriva României, nr. 4792/03, 29 aprilie 2008; Gagiu împotriva României, nr. 63258/00, 24 februarie 2009; Brânduşe împotriva României, nr. 6586/03, 7 aprilie 2009; Măciucă împotriva României, nr. 25673/03, 26 august 2009; Artimenco împotriva României, nr. 12535/04, 30 iunie 2009; Marian Stoicescu împotriva României, nr. 12934/02, 16 iulie 2009; Eugen Gabriel Radu împotriva României, nr. 3036/04, 13 octombrie 2009; V.D. împotriva României, nr. 7078/02, 16 februarie 2010; Dimakos împotriva României, nr. 10675/03, 6 iulie 2010; Coman împotriva României, nr. 34619/04, 26 octombrie 2010; Dobri împotriva României, nr. 25153/04, 14 decembrie 2010; Cucolaş împotriva României, nr. 17044/03, 26 octombrie 2010; Micu împotriva României, nr. 29883/06, 8 februarie 2011; Fane Ciobanu împotriva României, nr. 27240/03, 11 octombrie 2011; şi Onaca împotriva României, nr. 22661/06, 13 martie 2012). Constatările Curţii vizează multe penitenciare din România, răspândite pe întreg teritoriul, precum Bucureşti-Jilava, Bucureşti-Rahova, Giurgiu, Ploieşti, Gherla, Aiud, Mărgineni, Timişoara, Botoşani, Târgu-Ocna, Mândreşti, Poarta-Albă, Târgşor, Baia-Mare, Galaţi şi Craiova.

În ceea ce priveşte culpa, răspunderea delictuală se antrenează şi pentru culpa cea mai uşoară, în speţă pentru neasigurarea unor condiţii de detenţie adecvate, conforme cu normele europene . Chiar dacă reclamantul ar fi  avut acces la activităţi pe linie educativă şi psihologică şi că beneficia de un program zilnic de plimbare nu înlătură suferinţele provocate de petrecerea  a celei mai mari părţi din zi într-un spaţiu supraaglomerat.

În ultimul raport publicat la 11.12.2008 în urma unei vizite la mai multe penitenciare din România, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante  recomandă autorităţilor române să ia măsurile necesare pentru care norma de 4 mp spaţiu vital pentru fiecare deţinut în celulele colective să fie respectată în toate penitenciarele din România.

Cuantumul daunelor morale se va stabili, prin apreciere, avându-se în vedere consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

În anumite cazuri, atunci când suprapopularea din celule atinge un anumit nivel, lipsa de spaţiu dintr-un penitenciar poate constitui elementul central care trebuie luat în considerare în aprecierea conformităţii unei anumite situaţii cu art. 3 din Convenţie, jurisprudenţa Curţii Europene fiind constantă în acest sens .

Pentru aceste considerente instanţa va reţine că sunt întrunite cerinţele răspunderii delictuale a paratului, va admite în parte cererea  şi va obliga Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice să achite reclamantului suma de 10000 de lei cu titlul de  despăgubiri pentru daune morale. Acordarea unei despăgubiri de 150000 lei ar fi vădit neîntemeiată în raport cu atingerea minimă adusă drepturilor personale garantate de Constituţia României, prin atitudinea pârâtului. Instanţa reţine drept criterii de apreciere despăgubirile acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele arătate mai sus şi faptul că în România salariul minim net pe economie în anul 2012 era de 538 de lei.

În temeiul art. 19 din OUG 51/2008 cheltuielile procesuale avansate de către Statul Roman în cuantum  2611  lei pentru plata taxei de timbru, rămân în sarcina acestuia.

PENTRU  ACESTE MOTIVE,

 ÎN NUMELE LEGII,

 HOTĂRĂŞTE:

 Admite în parte cererea formulată de reclamantul B. I. C., CNP XXXXXXXXXXXXX, cu domiciliul în mun. Botoşani, str. X nr. Y, sc. Z, et. T, ap. U, jud. Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, sector 5, str. Apollodor nr. 17/mun. Botoşani, str. Piaţa Revoluţiei nr. 5, jud. Botoşani, având ca obiect pretenţii.

Obligă pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice să achite reclamantului suma de 10000 de lei cu titlul de despăgubiri pentru daune morale.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Botoşani.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în data de xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE,   GREFIER,

Domenii speta

Spete similare