Somaţie europeana de plată. Competenţa internaţională a instanţelor române. Nu rezultă că părțile au stabilit, prin convenția încheiată, ca locul de livrare al bunurilor să fie pe teritoriul României. Sediul pârâtului nu se află pe teritoriul României, p

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de Y.Y.2017 sub număr A/299/2017, reclamanta S.C. S. .. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SS.H.H. S.A., ca instanța să dispună emiterea unei somații europene de plată prin care să oblige debitoarea la plata sumei de 5236 EUR, precum și a dobânzii legale de 6% pe an, începând de la data de 19.12.2014.

În motivarea cererii de somație europeană de plată, s-a arătat că între părți s-a încheiat un contract în formă simplificată prin care creditoarea S.C. S. .. S.A. s-a obligat să vândă diverse produse debitoarei, aceasta din urmă obligându-se la plata facturilor reprezentând contravaloarea produselor livrate. Deși pârâta a primit produsele și s-a folosit de ele, nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată la scadență, recunoscând, totodată, debitul în cuantum de 5236 euro ce reiese din facturile depuse  de reclamantă în dovedirea susținerilor sale.

Faptul că debitoarea a recunoscut suma datorată rezultă din corespondența purtată de părți prin intermediul poștei electronice la data de 13.10.2015 și 15.10.2015. Astfel, potrivit acestei corespondențe, pârâta a solicitat copii ale facturilor neachitate pentru efectuarea plății, solicitând, de asemenea, înțelegere din partea creditoarei, având în vedere criza datoriei publice a Greciei care a afectat în vara anului 2015 procedurile bancare cu privire la plăți.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile pe dispoziţiile Regulamentului nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată, precum și pe prevederile art. 1240 C. Civ., art. 272, 273 C. proc. civ., art. 1178 C. civ., 1170 C. civ.,1271 C. civ., art. 1516 C. civ.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare, creditoarea a invocat prevederile art. 1350 alin. (1), (2) C. civ., precum și cele ale art. 1535 alin. (1) C. civ. Totodată, pentru determinarea cuantumului daunelor moratorii ce nu au fost stabilite de părți, a invocat incidența prevederilor art. 4 din O.G. nr. 13/2011, precum și cele ale art. 9 din Legea nr. 72/2013.

La cererea de somație europeană de plată (Formularul A din Anexele la Regulamentul nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006)  au fost anexate înscrisuri constând în : facturi emise de creditoare, corespondența purtată de părți prin poșta electronică, dovada achitării taxei judiciare de timbru,  precum și informații obținute de la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu privire la S.C. S. … S.A..

Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 200 RON, potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Cauza a fost soluționată fără citarea părților, având în vedere prevederile art. 12 din Regulamentul nr. 1896/2006 din 12 decembrie 2006, din interpretarea cărora reiese că procedura emiterii unei somații europene de plată este una ce impune celeritate, în timp ce o eventuală citare a ambelor părți (necesară în vederea respectării principiului contradictorialității) ar fi condus la încălcarea imperativului soluționării cu celeritate avut în vedere de legiuitorul european.

Verificându-și din oficiu competența generală, instanţa reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Regulamentul nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată, în sensul aplicării regulamentului menționat, competența se determină în conformitate cu normele de drept comunitar aplicabile în materie, în special Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială  a fost abrogat prin Regulamentul nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, în vigoare de la 09.01.2013.

Astfel, în baza art. 4 din Regulamentul nr. 1215/2012, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru, în timp ce art. 5 alin. (1) din același act normativ prevede că persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din Capitolul II denumit ”Competența” din Regulamentul nr. 1215/2012.

Instanța reține că, potrivit art. 6 din actul normativ al Uniunii Europene anterior menționat, dacă pârâtul nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competența instanțelor este determinată, în fiecare stat membru, de legislația statului membru în cauză.

De asemenea, sub rezerva situațiilor în care legea ar dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul persoană juridică are sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii, așa cum rezultă din prevederile art. 1066 alin. (1) din C. civ. din Titlul I – Competența internațională a instanțelor române.

În continuare, art. 7 din Regulamentul nr. 1215/2012 prevede că o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul de executare a obligației în cauză, acest loc fiind, în cazul vânzării de mărfuri, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile.

Așadar, acest ultim caz ar putea reprezenta o situație în care legea ar dispune altfel, în sensul prevederilor art. 1066 alin. (1) din C. civ., la care s-a făcut referire anterior. Însă, în speță, din înscrisurile depuse la dosar nu reiese că părțile ar fi stabilit, prin convenția încheiată, ca locul de livrare al bunurilor să fie pe teritoriul României. Mai mult, în cuprinsul facturilor depuse de reclamantă în dovedirea pretențiilor sale, figurează mențiunea referitoare la scutirea de taxă pentru livrarea intracomunitară conform art. 143 alin. (2) din Codul fiscal român, aspect de natură a indica faptul că bunurile au fost livrate peste hotare.

Așadar, instanța constată că, în speță, pe de o parte, sediul pârâtului nu se află pe teritoriul României, pentru a se putea reține incidența art. 1066 C. civ., iar, pe de altă parte, nu se poate reține nici faptul că o eventuală competență a instanțelor române ar putea fi atrasă de prevederile art. 7 pct. 1 lit. a), b) din Regulamentul nr. 1215/2012, atât timp cât nu s-a făcut dovada faptului că produsele ar fi fost livrate pe teritoriul României.

 În baza art. 1071 C. civ., instanța sesizată verifică din oficiu competența sa internațională, procedând conform regulilor interne privind competența, iar dacă stabilește că nu este competentă nici ea, nicio altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența jurisdicției române, sub rezerva aplicării prevederilor art. 1070. Aceste din urmă prevederi se referă la faptul că instanța română de la locul cu care cauza prezintă o legătură suficientă devine competentă să soluționeze cauza, deși legea nu prevede competența instanțelor române, dacă se dovedește că nu este posibilă introducerea unei cereri în străinătate sau că nu se poate pretinde în mod rezonabil ca ea să fie introdusă în străinătate, însă, în cauză, nu sunt incidente aceste ipoteze.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept menționate în cele ce preced, instanța va respinge, ca nefiind de competența instanțelor române, cererea formulată de creditoarea S.C. S. 2000 S.A. în contradictoriu cu debitoarea SS.H.H. S.A., ca urmare a admiterii excepției necompetenței generale a instanțelor române, invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca nefiind de competența instanțelor române, cererea formulată de creditoarea S.C. S. … S.A. cu sediul în ….,  în contradictoriu cu SS.H.H. S.A. cu sediul în …, Grecia.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul şi motivele de recurs se depun la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, ….2017.

Domenii speta

Spete similare