Calitate procesuală pasivă

Aşa cum se reţine în considerentele deciziei nr. 1/15.02.2016  a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, răspunderea de care este ţinut asiguratorul RCA este una limitată  de contractul de asigurare şi de lege, dar nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale  a asiguratului, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător.

Analiza deciziei nr. 1/2016  a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în interpretarea  şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, nu conduce la  concluzia la care a ajuns prima instanţă, care în mod eronat a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului invocată din oficiu în prezenta cauză.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile legii  speciale, respectiv ale art. 320 din Legea nr. 95/2006 (fost art. 313 înainte de republicarea legii)

Prin sentinţa civilă nr. 1016/17.02.2016, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. 6350/182/2015, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. G., invocată din oficiu.

S-a respins acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă ,,Dr. Constantin Opriş” Baia Mare în contradictoriu cu pârâtul D. G., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul D. G. în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtul D. G. a sumei de 173 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că: Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului D. G. la plata sumei de 2396,82 lei reprezentând cheltuieli cu asistenţa medicală acordată persoanei vătămate D. G. ca urmare a accidentului auto produs la data de 20.05.2012.

Conform poliţiei de asigurare de răspundere civilă auto de la fila 20, la data accidentului autoturismul condus de către pârât era asigurat la societatea EUROINS S.A.. Conform art. 248 alin. 1 prevede că ,,Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Totodată, art. 247 alin. 1, teza I, Cod procedură civilă prevede că  ,,Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel”. În completare, art. 246 alin. 1 prevede că ,,Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică.”

Sub aspectul naturii sale juridice instanţa reţine că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de fond (vizând încălcarea unei condiţii de exercitare a acţiunii civile), absolută (putând fi invocată oricând în cursul procesului şi de către oricare dintre părţi ori de instanţă din oficiu) şi cu caracter peremptoriu (ducând la respingerea cauzei în caz de admitere).

Conform art. 36, teza I, Cod procedură civilă ,,Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii”.

Raportat la dispoziţia legală anterior menţionată, instanţa reţine că, din punct de vedere procesual, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între cel obligat în temeiul raportului  juridic obligaţional dedus judecăţii şi cel chemat în judecată în calitate de pârât.

Lipsa calităţii procesuale pasive, în caz de admitere, respingerea cererii ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă, conform art. 40 alin. 1 Cod procedură civilă.

Raportat la prezenta cauză, instanţa reţine că art. 56, teza 1, din Legea nr. 136/1995 prevede că ,,Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.” Corelativ, art. 26 alin. 1, teza I, din Ordinul C.S.A. 14/2011 prevede că ,,Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă.” Instanţa apreciază că raportat la normele anterior citate în cazul prejudiciilor cauzate prin accidente acţiunea în răspundere civilă delictuală se formulează împotriva asigurătorului de răspundere civilă delictuală, autorul prejudiciului având doar calitatea de intervenient forţat în scopul realizării opozabilităţii hotărârii. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia civilă nr. 352/A/2014 în care a arătat că ,,asigurătorul, în baza contractului de asigurare, în temeiul art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, trebuie să răspundă direct faţă de terţele persoane păgubite prin accidentul de circulaţie produs de asigurat, despăgubirile acordându-se, astfel cum se prevede în art. 49 şi art. 50 din acelaşi act normativ, pentru sumele pe care inculpatul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin decesul victimei,…” În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Faţă de aceste considerente instanţa a apreciat că nu se poate formula o acţiune direct împotriva pârâtului, autorul ilicitului delictual civil, acesta neavând calitate procesuală pasivă în condiţiile în care răspunderea revine în mod direct asigurătorului, astfel a admis excepţia invocată din oficiu şi a respins acţiunea ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârât, în condiţiile în care instanţa a respins cererea principală, a respins-o şi pe aceasta.

Conform art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă ,,Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.” Având în vedere că instanţa a respins cererea formulată de către reclamant, a fost obligat acesta la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 173 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanţei de la fila 18.

Împotriva sentinţei civile nr. 1016/17.02.2016 a Judecătoriei Baia Mare, în termenul legal prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă a formulat apel apelantul-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare, solicitând desfiinţarea în tot a sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare, precum şi admiterea acţiunii civile aşa cum a fost formulată şi depusă la Judecătoria Baia Mare.

În motivele de apel s-a arătat că: Excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului D. G., invocată din oficiu a fost admisă cu nerespectarea prevederilor legale. Art. 54, teza 1, (în Sentinţa civilă este menţionat greşit art. 56 teza 1) din Legea nr. 136/1995 reglementează despăgubirile prin hotărâre judecătorească, iar Normele de aplicare a legii din 29.11.2011, art. 45 reglementează în mod expres situaţiile în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, astfel: se formulează pretenţii de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepţia lipsei de folosinţă a mijloacelor de transport cu care persoana prejudiciată îşi realizează obiectul de activitate şi pentru care deţine licenţă şi autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparaţiei pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosinţă se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparţine păgubitului şi se face cu înscrisuri doveditoare; se formulează pretenţii de despăgubiri pentru: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de artă, obiecte din platină, aur sau argint, mărci poştale, timbre, precum şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor; nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse.”

Apelantul arată că în cazul de faţă nu se află în niciuna din situaţiile expres prevăzute de norma de aplicare a Legii 136/2015.

În opinia apelantului, Sentinţa civilă pronunţată la data de 17.12.2016 a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 313 din Legea 95/2006 (după republicare art. 320 din Legea 95/2006) care stabileşte că: „(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii alte persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţă medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.” În prezenta cauză, persoana care a adus daune sănătăţii altei persoane este pârâtul D. G., iar persoana a cărei sănătate a fost afectată este D. G.. Spitalul a acordat servicii medicale persoanei vătămate D. G..

Societatea de asigurare la care a fost încheiată asigurarea de răspundere civilă obligatorie, chemată în garanţie, trebuie să acorde despăgubiri în baza contractului de asigurări încheiat între persoana vinovată de producerea accidentului şi asigurător, în baza art. 50 din Legea 136/1995.

Intimatul-pârât D. G. a depus întâmpinare la cererea de apel solicitând respingerea apelului ca  nefondat – filele 12-14 din dosar.

Analizând sentinţa civilă  nr. 1016/17.02.2016 a Judecătoriei Baia Mare, pe baza motivelor de apel formulate, având în vedere susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale invocate, tribunalul  constată că apelul este fondat pentru considerentele ce succed:

Conform  art. 476 alin. 1 Cod procedură civilă  apelul exercitat  în termen provoacă o nouă judecată  asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept.

În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde  motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, în baza celor invocate la prima instanţă.

Conform art. 477 Cod procedură civilă alin. 1 instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele solicitate expres sau implicit de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Devoluţiunea va opera cu privire la  întreaga cauză atunci când apelul  nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea  hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.

În conformitate  cu  dispoziţiile  art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică  pot fi invocate şi din oficiu.

În conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. 3 , în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul  evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

În speţă, apelantul-reclamant a solicitat anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare - fila 3 din dosarul de apel.

Analizând cuprinsul sentinţei civile nr. 1016/17.02.2016 a Judecătoriei Baia Mare, actele şi lucrările dosarului primei instanţe, tribunalul constată întemeiate criticile apelantului, formulate în memoriul de apel.

Prin sentinţa civilă nr.1016/17.02.2016, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a respins acţiunea ca fiind formulată  împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingând pe cale de consecinţă şi cererea de chemare în garanţie.

Din considerentele sentinţei atacate rezultă că pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a avut în vedere Decizia nr. 1/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Prin decizia nr. 1/15.02.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul  nr. 23/2015, admiţând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, instanţa supremă a stabilit că în cazul  asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare, are calitate de parte  responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin  dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

Acest recurs în interesul legii viza expres problemele calităţii procesuale a asiguratorului de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule în procesul penal şi ale limitelor răspunderii acestui asigurator.

Aşa cum se reţine în considerentele deciziei nr. 1/15.02.2016  a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, răspunderea de care este ţinut asiguratorul RCA este una limitată  de contractul de asigurare şi de lege, dar nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale  a asiguratului, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător.

Analiza deciziei nr. 1/2016  a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în interpretarea  şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, nu conduce la  concluzia la care a ajuns prima instanţă, care în mod eronat a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului invocată din oficiu în prezenta cauză.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile legii  speciale, respectiv ale art. 320 din Legea nr. 95/2006 (fost art. 313 înainte de republicarea legii) care prevăd că: „(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţă medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.” În prezenta cauză, persoana care a adus daune sănătăţii altei persoane este pârâtul D. G., iar persoana a cărei sănătate a fost afectată este D. G.. Spitalul a acordat servicii medicale persoanei vătămate D. G..

Raportat la  considerentele ce preced, în baza art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare

Domenii speta

Spete similare