Principiile procesului civil. Principiul disponibilității

Codul de procedură civilă prevede în art. 22 alin. 1 că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor  de drept  care îi sunt aplicabile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. 4 Cod procedură civilă  judecătorul dă sau restabileşte calificarea  juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii,  chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă, judecătorul va pune în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord  expres privind drepturile de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. 6  Cod procedură civilă, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut,  fără însă a depăşi limitele investirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În cauză nu s-a formulat  în condiţiile prevăzute de lege un capăt de cerere  având ca obiect constatarea  nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

Din actele şi lucrările dosarului, din procesele verbale de şedinţă  nu rezultă că prima instanţă ar fi invocat din oficiu şi nici că ar fi pus în discuţia  părţilor, conform art. 22 din Codul de procedură civilă, nulitatea absolută pentru lipsa formei autentice.

Doar în considerentele sentinţei atacate se analizează motivul de nulitate absolută pentru lipsa formei autentice, motivându-se soluţia exclusiv pe acest  motiv şi arătându-se că nu se mai apreciază necesar a fi analizate celelalte  motive invocate.

Codul de procedură civilă prevede în art. 9 alin. 2 că obiectul  şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 241/13.04.2016, pronunţată de Judecătoria Tg. Lăpuş în dosarul nr. 524/319/2015 s-a admis cererea formulată de reclamanta F. V.,  în contradictoriu cu pârâtul B. M. şi s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 11.08.2015, având ca obiect terenul în suprafaţă de 7 ari în locul numit „La podu trestii” de pe raza localităţii Libotin.

A fost obligat  pârâtul B. M. la plata către reclamanta F. V. a sumei de 2316,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că: la data de 11.08.2015  a fost încheiat şi semnat înscrisul sub semnătură privată cu denumirea ,,Contract de vânzare-cumpărare’’, încheiat între reclamanta  F. V., în calitate de vânzător şi pârâtul B. M., în calitate de cumpărător,  având ca obiect terenul în suprafaţă de 7 ari situat în locul numit „La podu trestii” de pe raza localităţii Libotin.

Înscrisul ataşat la dosar la fila 5, menţionează că preţul în sumă de 1.000 Euro, a fost plătit respectiv primit de către vânzătoarea F. V. la data semnării.

Prin întâmpinare, pârâtul B. M. a recunoscut faptul că semnătura prezentă la rubrica ,,Cumpărător’’ îi aparţine.

Reclamanta F. V. şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1206, art. 1207, art. 1225 alin. 2, art. 1244 şi  art.1246 din Codul civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 1244 din Codul civil: „În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.”

Raportat la acest motiv de nulitate, întrucât la încheierea contractului de vânzare  din data de 11.08.2015, având ca obiect un imobil, nu s-au respectat cerinţele de formă prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, instanţa a constatat că cererea este întemeiată.

În ce priveşte celelalte motive invocate în susţinerea cererii, respectiv viciul de consimţământ al erorii şi obiectul ilicit, instanţa a apreciat că nu mai este necesar a fi analizate deoarece urmează a se constata nulitatea absolută a contractului ce formează obiectul cauzei.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, reţinând culpa procesuală a pârâtului B. M., instanţa l-a obligat să plătească reclamantei suma de 2316,5 lei, reprezentând onorariul avocaţial, conform chitanţei nr.35/09.10.2015 şi taxa judiciară de timbru în sumă de 316,5 lei, conform chitanţei nr. 0211110043/02.11.2015.

Prin hotărârea de completare a dispozitivului pronunţată de Judecătoria Târgu Lăpuş în dosarul nr. 524/319/2015  la data de 1.06.2016 s-a respins cererea formulată de pârâtul B. M.  având ca obiect completarea dispozitivului sentinţei civile nr.241 din 13.04.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Lăpuş în dosarul nr. 524/319/2015,  ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii de completare dispozitiv din data de 1.06.2016 se reţine în esenţă că: prin sentinţa civilă nr. 241  din 13.04.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Lăpuş în prezentul dosar instanţa a admis cererea formulată de reclamanta F. V., în contradictoriu cu pârâtul B. M. şi a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 11.08.2015, având ca obiect terenul în suprafaţă de 7 ari în locul numit „La podu trestii” de pe raza localităţii Libotin.

Totodată pârâtul B. M. a fost obligat la plata către reclamanta F. V. a sumei de 2316,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 444 Cod procedură civilă: „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată”.

Raportat la aceste prevederi legale, instanţa a reţinut că, cererea formulată este  neîntemeiată  şi a fost respinsă, pentru următoarele considerente:

 Prin acţiunea introductivă reclamanta F. V. în contradictoriu cu pârâtul B. M. a formulat o singură cerere prin care a solicitat  anularea actului juridic intitulat contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 11.08.2015 (sub semnătură privată), cu cheltuieli de judecată.

Pe parcursul judecăţii nici reclamanta, printr-o precizare de acţiune sau pârâtul pe calea cererii reconvenţionale nu au formulat vreun capăt de cerere având ca obiect  restituirea contraprestaţiei.

Raportat la faptul că instanţa nu a fost investită cu soluţionarea  unui astfel de capăt de cerere  şi nefiind întrunite condiţiile art. 444 Codul de procedură civilă, a respins cererea.

Împotriva sentinţei civile nr. 241/13.04.2016 a Judecătoriei Tg. Lăpuş, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă a formulat apel apelantul-pârât B. M., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare  primei instanţe  pentru cercetarea fondului cauzei, iar, în subsidiar, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii reclamantei, respectiv admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul reducerii cheltuielilor de judecată.

În motivele de apel apelantul a arătat că prima instanţă a dat un alt înţeles cererii de chemare în judecată a reclamantei. Prima instanţă nu reţine, în opinia apelantului, nicăieri în hotărâre  că invocă din oficiu nulitatea absolută a convenţiei pe motivul că aceasta nu a fost încheiată în formă autentică, doar în motivare sunt invocate dispoziţiile art. 1244 care fac referire la nulitatea absolută pentru lipsa formei autentice a convenţiei.

Apelantul arată că prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor motivul de nulitate absolută pe care l-a reţinut în motivare şi trecând  peste susţinerile părţilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 Cod procedură civilă a admis acţiunea.

Prima instanţă nu a observat, în opinia apelantului,  nici faptul că reclamanta s-a arătat de acord să-i restituie suma de 1000 euro pe care a primit-o pentru contravaloarea terenului cumpărat de apelant.

Apelantul arată că prima instanţă nu a analizat fondul cauzei, respectiv cererea reclamantei şi nu s-a administrat  probatoriu pentru a se verifica dacă aceasta i-a vândut sau nu terenul care provenea de la tatăl ei.

Prima instanţă l-a obligat pe apelant la cheltuieli  de judecată într-un cuantum exagerat de mare raportat la valoarea contractului şi anume are de achitat reclamantei cheltuieli de judecată  ce reprezintă  mai mult de jumătate din valoarea contractului dintre părţi.

Apelantul-pârât a formulat, în termenul prevăzut de art. 446 raportat la art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă apel şi împotriva  hotărârii de completare dispozitiv pronunţată în data de 1.06.2016, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de completarea dispozitivului.

În motivele apelului apelantul a arătat că prima instanţă a respins cererea pe motiv că reclamanta a solicitat anularea actului juridic  intitulat vânzare-cumpărare  încheiat la data de 11.08.2015 şi nu s-a considerat  investită cu cererea  privind restituirea contraprestaţiei.

În cererea de chemare în judecată la fila 2 alin. 1 rezultă cu claritate, în opinia apelantului că reclamanta a solicitat să se constate nulitatea contractului, menţionând că este de acord să restituie  pârâtului suma de 1000 euro.

În consecinţă, din cererea reclamantei rezultă că s-a avut în vedere  concomitent cu solicitarea  de a se constata nulitatea contractului restituirea sumei de 1000 euro.

Apelantul invocă dispoziţiile art. 1254 alin.1 care arată că: „contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat  a nu fi  fost considerat niciodată încheiat”. Alin.2 „Desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui” .Alin. 3  „În cazul în care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647 chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu”.

Intimata-reclamantă F. V. a depus întâmpinare la cererea de apel, îndreptată împotriva sentinţei nr. 241/13.04.2016 solicitând respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimata-reclamantă a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată, cu apelantul la data de 11.08.2015. Intimata a cerut instanţei de fond a se constata nulitatea absolută a contractului  având în vedere că obiectul acestuia este un imobil  iar potrivit art. 1244 Cod civil un astfel de contract trebuia încheiat prin  înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Intimata arată că abia după semnarea contractului, şi la o citire ulterioară a constatat că s-a identificat greşit terenul, respectiv  că poziţionarea terenului este greşită, în locul numit Podul Trestii, terenul său având alţi vecini decât terenul arătat în contract.

Intimata arată că apelantul nu şi-a manifestata sub nicio formă intenţia de a fi de acord cu anularea contractului, urmând a i se restitui suma de 1000 euro, preţul de vânzare a terenului.

Analizând sentinţa civilă nr. 241/13.04.2016 şi hotărârea de completare dispozitiv  din 1.06.2016, ambele  pronunţate de Judecătoria Tg. Lăpuş în dosarul nr. 524/319/2015, pe baza motivelor de apel formulate  prin cele două cereri  de apel şi apărărilor părţilor, tribunalul constată că apelurile sunt fondate şi urmează a fi admise, cu consecinţa anulării sentinţei şi  hotărârii de completare şi trimiterii cauzei spre rejudecare  aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce succed:

Analizând cuprinsul cererii de chemare în judecată, se remarcă faptul că reclamanta a investit prima instanţă cu soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea actului juridic  intitulat „contract de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 11.08.2015 prin înscris  sub semnătură privată, cu motivarea  în esenţă că terenul pe care reclamanta l-ar fi vândut  nu ar fi fost proprietatea  acesteia, respectiv că terenul său se află în altă parte  şi are alţi vecini.

De asemenea, reclamanta a arătat că este de acord să restituie pârâtului suma de 1000 euro, deoarece obiectul contractului este un imobil care nu este proprietatea sa.

Codul de procedură civilă prevede în art. 22 alin. 1 că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor  de drept  care îi sunt aplicabile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. 4 Cod procedură civilă  judecătorul dă sau restabileşte calificarea  juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii,  chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă, judecătorul va pune în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord  expres privind drepturile de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. 6  Cod procedură civilă, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut,  fără însă a depăşi limitele investirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În cauză nu s-a formulat  în condiţiile prevăzute de lege un capăt de cerere  având ca obiect constatarea  nulităţii absolute pentru lipsa formei autentice.

Din actele şi lucrările dosarului, din procesele verbale de şedinţă  nu rezultă că prima instanţă ar fi invocat din oficiu şi nici că ar fi pus în discuţia  părţilor, conform art. 22 din Codul de procedură civilă, nulitatea absolută pentru lipsa formei autentice.

Doar în considerentele sentinţei atacate se analizează motivul de nulitate absolută pentru lipsa formei autentice, motivându-se soluţia exclusiv pe acest  motiv şi arătându-se că nu se mai apreciază necesar a fi analizate celelalte  motive invocate.

Codul de procedură civilă prevede în art. 9 alin. 2 că obiectul  şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Prima instanţă  nu a analizat motivele arătate în considerentele cererii de chemare în judecată  şi nu a observat nici susţinerea reclamantei vizând intenţia acesteia  de a restitui apelantului  suma de 1000 euro reprezentând contravaloarea terenului.

Codul de procedură civilă arată în art. 480 alin. 3 că, în cazul în care se constată că, în mod greşit  prima instanţă  a soluţionat  procesul  fără a intra în judecata fondului […], instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe în cazul în care părţile  au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

Domenii speta

Spete similare