Abatere disciplinară. Lipsa rezultatului dăunător nu înlătură caracterul de abatere disciplinară a faptei săvârşite de salariat.

Rezumat:

Prima instanţă a reţinut în mod just că obligaţia reclamantei de a participa la şedinţa de lucru din xxxx 2016 de la Y constituia, în acelaşi timp, o sarcină de serviciu dar şi de respectare a dispoziţiei scrise a şefului ierarhic. În mod nelegal, însă, s-a reţinut de către prima instanţă că fapta trebuie să fie în legătură cu un rezultat dăunător, nefiind invocate şi nici dovedite în cauză care au fost consecinţele neparticipării reclamantei la acea şedinţă de lucru.

În conformitate cu dispoziţiile art.247 alin.2 din Codul muncii, menţionat de prima instanţă, în coroborare cu art.250 din acelaşi act normativ: ,,Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

În conformitate cu prevederile art. 250 din Codul muncii: ,,Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:

a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;

b) gradul de vinovăţie a salariatului;

c) consecinţele abaterii disciplinare;

d) comportarea generală în serviciu a salariatului;

e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta”.

Din dispozițiile art.247 alin.2 din Codul muncii,  coroborate cu cele ale  art.250 din același act norma nu rezultă însă că fapta, pentru a fi considerată abatere disciplinară, trebuie să producă un rezultat dăunător. Salariatul se află în raport de subordonare cu angajatorul său, astfel încât primul trebuie să respecte ordinele, dispoziţiile superiorilor. Este adevărat că sunt obligatorii doar acele ordine care sunt legale. Neexecutarea unui ordin nelegal nu constituie abatere disciplinară. În speţă, însă, reclamanta nu a invocat o asemenea ipoteză, pentru a putea fi exonerată de săvârşirea abaterii disciplinare de a nu fi respectat dispoziţia sefului său ierarhic.

( Decizia civilă nr.138 din 22.02.2017)

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B, sub nr., reclamanta X.Y., a formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâtele R. N. şi D. S., solicitând constatarea nulităţii absolute a Deciziei de sancţionare nr. 134/28.04.2016, emisă de directorul D.S., Hotărârii nr. 9/27.04.2016, înregistrată la R.N., sub nr. 7810/27.04.2016, emisă de Comisia de disciplină din cadrul R.N. şi Raportului privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8/27.04.2016, întocmit de Comisia de disciplină din cadrul R.N., înregistrat sub nr. 4983, respectiv anularea acestora,cu cheltuieli de judecată.

1. În fapt, reclamanta a arătat că este angajată la RN pe postul de consilier juridic prin Decizia nr. 137/24.10.2012, anterior desfăşurându-şi activitatea pe postul de consilier juridic la D. S., în total având o vechime de 8 ani şi 2 luni în structura R.N. şi o vechime totală în muncă de 27 de ani.

Prin Decizia nr. 134/28.04.2016, emisă de directorul D.S., a fost sancţionată cu „avertisment scris”, motivându-se că ar fi încălcat cu vinovăţie prevederile art. 20 alin. 1 lit. b) şi lit. h), respectiv art. 44 alin. 3 din CCM în vigoare, precum şi art. 38 lit. b) şi lit. h) din Regulamentul intern al R.N., aprobat prin HCA nr. 7/2015.

Decizia de sancţionare a fost emisă, având în vedere Hotărârea nr. 9/27.04.2016 a Comisiei de disciplină din cadrul R.N. şi Raportul comisiei nr. 8/27.04.2016, aprobat de Directorul General al R.N. „în baza” art. 41 alin. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, aprobat prin HCA nr. 9/2011, care prevede conţinutul hotărârii comisiei de disciplină şi nu temeiul în care conducătorul unităţii are posibilitatea de a aplica sancţiunea.

Din conţinutul deciziei rezultă că motivul sancţionării constă în refuzul său de a participa la şedinţa de lucru cu toţi consilierii juridic din cadrul R.N., la care a fost convocată prin adresa R.N. nr. 22125/CLB/28.03.2016, cuprinzând o descriere generală a faptei, care nu permite o verificare a acesteia, fără ca fapta să fie descrisă în concret: în ce constă, modalitatea în care s-a săvârşit, data la care s-a săvârşit, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 252 alin. 2 lit. a) din Codul muncii si art. 42 alin. 3 lit. a”) din Regulamentul Comisiei de disciplină aprobat prin HCA nr. 9/2011.

2. Prin adresa nr. 22125/CLB/28.03.2016 a R.N., s-a dispus participarea consilierilor juridici la şedinţa de lucru în perioada ....., organizată în cadrul D.S. X, în localitatea X, jud.X.

Iniţial, a solicitat, verbal, maşină de serviciu condusă de şoferul angajat al D.S., având în vedere cazarea doar pentru două nopţi, aşa cum s-a procedat întotdeauna cu salariaţii care au participat la şedinţe de lucru similare, având în vedere programul comunicat, care îi permitea să efectueze şi lucrări repartizate în această perioadă, unele având caracter de secret de serviciu, care urmau a fi transportate împreună cu un laptop şi bibliografia necesară.

I s-a adus la cunoştinţă că va pleca la şedinţă cu maşina, însă aceasta se va întoarce şi va reveni în ziua în care ar trebui să se întoarcă, nefiind emise ordine de deplasare în acest sens, care să o asigure că va avea asigurat transportul la întoarcere.

Pentru acest motiv, neavând încredere într-o promisiune verbală a conducerii unităţii că va avea asigurat transportul, precum şi datorită volumului de lucrări foarte mare, fiind şi o situaţie fără precedent în care nu s-a acordat sprijin unui salariat care nu conduce autovehicule, prin emiterea unui ordin de deplasare pentru conducătorul auto al unităţii, a redactat rapoartele 268/4.04.2016, 269/4.04.2016 şi 277/6.04.2016, prin care a solicitat să rămână în unitate pentru a-şi efectua lucrările, întrucât la nivelul D.S., postul de consilier juridic este unic, iar depăşirea oricărui termen poate aduce prejudicii unităţii şi poate atrage răspunderea sa.

Raportul 268/4.04.2016 a fost transmis la R.N., primind rezoluţia şefului serviciului juridic, prin care i s-a comunicat prezenţa obligatorie, fără a fi analizată împrejurarea relatată.

Raportul 269/4.04.2016, prin care şi-a asumat o cercetare disciplinară pe motivul necesităţii prezenţei sale în unitate pentru a efectua lucrări, în raport de prezenţa la o şedinţă de lucru, nu a fost comunicat la R.N., până la data în care urma să efectueze deplasarea.

La data de 12.04.2016, i s-a emis Ordinul de deplasare nr. 102 pentru perioada ....., fiindu-i eliberată suma de 900 lei necesară doar pentru cheltuirile de cazare, nu şi pentru alte eventuale cheltuieli pe care le putea avea în caz de neasigurare a transportului la întoarcere sau alte evenimente neprevăzute.

Pentru conducătorul auto s-a emis Ordinul de deplasare nr. 103 numai pentru data ...., motiv pentru care a arătat prin Raportul nr. 304/12.04.2016 faptul că este în imposibilitate să se deplaseze, întrucât nu are asigurat transportul la întoarcere.

Pe acest raport a primit o rezoluţie potrivit căreia i s-ar fi asigurat transportul în ziua ...., însă nu s-a emis un ordin de deplasare conducătorului auto în acest sens, motiv pentru care, având în vedere şi că în perioada ....., conducătorul auto urma să facă o deplasare de 600 km în ziua de ........., pe ruta X-Y-X şi apoi în data de ....., a decis să nu facă deplasarea având temerea că viaţa sa nu poate fi în siguranţă în condiţiile unui astfel de efort uman şi neavând posibilitatea să facă deplasarea prin resurse proprii.

Reclamanta a menţionat şi că în zilele de ....., s-a prezentat la serviciu, a participat la o şedinţă de Comitet director în calitate de membru, a redactat un număr de 29 lucrări, a analizat lucrări primite şi dosare aflate pe rol sau în cercetare penală, a vizat acte pentru legalitate şi a asigurat consultanţa juridică a unităţii.

Atât în perioada în care a ocupat postul de consilier juridic la D.S., cât şi anterior, nu a avut sancţiuni disciplinare, iar calificativele anuale sunt „foarte bine”.

3. Potrivit art. 251 alin. (1) din Codul muncii, sancţiunea avertismentului scris se aplică fără derularea procedurii cercetării disciplinare, însă aceste dispoziţii legale nu împiedică angajatorul să efectueze cercetarea disciplinară dacă doreşte, cum s-a întâmplat în cazul său.

Dacă angajatorul a optat pentru efectuarea cercetării disciplinare, avea obligaţia de a respecta art. 251 alin. 2 din Codul muncii şi prevederile legale care reglementează desfăşurarea întregii proceduri ce reprezintă garanţii ale respectării dreptului la apărare al salariatului, iar nu să le aplice parţial, astfel încât a fost încălcat dreptului său la apărare garantat prin art. 24 din Constituţia României din 2003 şi art. 6.1. din CEDO, întrucât din Hotărârea nr. 9/27.04.2016 şi Raportul nr. 8/27.04.2016, rezultă că nu a fost cercetată, ci „judecată”, în baza sesizării nr. 4375/12.04.2016 şi Raportului D.S. nr. 6749/12.04.2016, fără ca să-i fie aduse la cunoştinţă aceste înscrisuri, pe care nici în momentul formulării prezentei contestaţii nu le deţine.

Potrivit art. 22 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, aprobat prin HCA nr. 9/2011, Comisia poate fi investită doar cu cercetarea disciplinară a abaterilor disciplinare pentru care este sesizată cu propuneri de aplicare a sancţiunilor prevăzute de art. 106 alin. 2 lit. b) - e) din CCM aplicabil (corespunzătoare art. 248 alin. 1 lit. b) - e) din Codul muncii) şi nu cu cercetarea pentru propunerea sancţiunii prevăzută de art. 106 alin. 2 lit. a) din CCM aplicabil (corespunzătoare art. 248 alin. 1 lit. a), motiv pentru care atât Hotărârea nr. 9/27.04.2016, cât şi Raportul nr. 8/27.04.2016, sunt lovite de nulitate absolută.

Cu toate că Regulamentul Comisiei de disciplină nu prevede competenţa de cercetare pentru sancţiunea „avertisment scris”, deşi a efectuat o cercetare disciplinară, nu i-a comunicat nici Raportul D.S. nr. 6749/12.04.2016 şi nici sesizarea nr. 4375/12.04.2016, cu încălcarea dreptului său la apărare prevăzut şi de art. 75 alin. 1 din Regulamentul intern al R.N., aprobat prin HCA nr. 7/2015.

Mai mult, în temeiul art. 19 alin. 3 din Regulamentul Comisiei de disciplină, în situaţia în care s-a constatat că obiectul sesizării nu se circumscrie sferei legale de competenţă a comisiei, aceasta era obligată să comunice persoanei care a formulat sesizarea, declinarea competenţei.

4. Reclamanta a arătat şi că Decizia de sancţionare nr. 134/28.04.2016 menţionează că ar fi încălcat cu vinovăţie prevederile art. 20 alin. 1 lit. b) şi lit. h), respectiv art. 44 alin. 3 din CCM în vigoare, precum şi art. 38 lit. b) şi lit. h) din Regulamentul intern al R.N., aprobat prin HCA nr. 7/2015, fără ca fapta sa să fie analizată în raport de art. 5 alin. 1 şi art. 6 alin 1 din Codul muncii, nefiindu-i asigurate condiţii de egalitate de tratament în raport cu ceilalţi salariaţi ai D.S. şi consilierii juridici din alte D.S., condiţii de securitate şi sănătate în muncă, precum şi respectarea demnităţii, salariaţi pentru care un ordin de deplasare din dispoziţia R.N. nu se poate transforma într-o problemă personală a salariatului, cu consecinţa unei sancţionări nelegale.

În plus, deplasarea consilierilor juridici în perioada .... nu a fost în scopul efectuării unei perfecţionări profesionale şi nu a avut loc o astfel de perfecţionare în sensul definit de Titlul VI din Codul muncii şi în mod greşit s-a reţinut că nu ar fi preocupată de perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale, în condiţiile în care unitatea i-a pus la dispoziţie din anul 2008 şi până în prezent doar două cursuri de perfecţionare, respectiv „Manager de proiect” - COR - 242101, Certificat seria H nr. 4615 şi „Mediator”, pentru care deţine Autorizaţia seria C nr. 7448.

Este absolventă a facultăţii de drept la Universitatea „..”, deţine Diplomă de studii postuniversitare de specializare - noiembrie 2005, pentru specializarea „Probleme speciale de drept public şi privat”, emisă de Universitatea „...” şi Diplomă de master în Drept european, emisă de Universitatea „...” - iunie 2006.

Individual, s-a pregătit profesional, astfel: Curs relaţii de muncă - ITM; arbitru judiciar în cadrul Tribunalului de Arbitraj Judiciar x de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere x- 2015; formator - COR - 242401, Certificat de absolvire seria K nr. 42200 - 2015; evaluator de competenţe profesionale - COR - 2424505, Certificat de absolvire seria k nr. 44519, iar în prezent a absolvit cursul de expert fonduri europene pentru care urmează să se organizeze examenul de absolvire.

Cu privire la presupusa încălcare a art. 44 alin. 3 din CCM, reclamanta a menţionat că nu a primit nici o delegare în sensul definit de art. 43 din Codul muncii, iar sancţionarea sa s-a propus şi s-a dispus fără a se avea în vedere dispoziţiile art. 250, care ar fi arătat că în fapt, nu a săvârşit o abatere disciplinară.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 252 alin. 2 lit. a), b), c), d), art. 252 alin. 5, art. 268 alin. 1 lit. c), art. 5 alin. 1, art. 6 alin. 1, art. 242 lit. g) din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 (r); art. 192, 194 NCPC; art. 75 alin. 1 şi 2, art. 78-88 din Regulamentul intern al R.N., aprobat prin HCA nr. 7/2015; Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, aprobat prin HCA nr. 9/2011.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.

Ambele pârâte au depus întâmpinări (f. 134-140 şi 143-149), prin care au solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată; în plus, pârâta RN a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport cu contestaţia împotriva deciziei de sancţionare, întrucât actul atacat este emis de către D.S.

În apărare, pârâtele au arătat că, prin Hotărârea nr. 7/29.02.2016 a Consiliului de Administraţie al R.N., a fost aprobat Programul de formare profesională din cadrul R.N. pentru anul 2016, care cuprinde şedinţe de lucru, programe de instruire şi cursuri de formare profesională.

Şedinţa de lucru a consilierilor juridici a fost programată în perioada .... 2016, în localitatea X, judeţul X, iar, prin adresa nr. 22125/CLB/28.03.2016, transmisă la toate unităţile, s-a adus la cunoştinţa tuturor directorilor şi consilierilor juridici de la perioada şi locaţia pentru şedinţa de lucru, precum şi faptul că prezenţa este obligatorie.

După primirea acestei adrese, prin rapoartele nr. 268 şi nr. 269 din data de 04.04.2016, reclamanta informează conducerea D. S. că din cauza unui volum mare de lucrări este în imposibilitatea de a se deplasa la şedinţa de lucru.

În data de 12.04.2016, directorul D. S. semnează ordinele de deplasare nr. 102, pentru petenta P., şi nr. 103, pentru C.N., conducător auto, iar prin dispoziţia de plată nr. 60/12.04.2016 se pune la dispoziţia reclamantei P. suma de 900 lei.

Prin rapoartele nr. 304 şi nr. 305 din 12.04.2016, reclamanta informează conducerea D.S. că refuză participarea la şedinţa de lucru a consilierilor juridici motivat de faptul că în data de 15.04.2015 conducătorul auto va trebui să conducă 600 km fără odihnă.

Faţă de refuzul reclamantei, prin sesizarea nr. 4375/12.04.2016, Comisia de disciplină din cadrul R.N. a fost învestită cu judecarea cauzei care face obiectul Raportului nr. 6749/12.04.2016 a directorului D. S., respectiv cu faptul că reclamanta, consilier juridic în cadrul D.S., se face vinovată de nerespectarea ordinelor transmise de R. N. şi a ordinului Directorului D.S..

Anexat raportului, au fost transmise şi rapoartele reclamantei nr. 268/04.04.2016, nr. 269/04.04.2016, nr. 304/12.04.2016 şi nr. 305/12.04.2016, înregistrate la D. S. sub nr. 5891/04.04.2016, nr. 6000/04.04.2016, nr. 6747/12.04.2016 şi sub nr. 6748/12.04.2016, Dispoziţia de plată nr. 60/12.04.2016, Ordinul de deplasare nr. 102/12.04.2016, Ordinul de deplasare nr. 103/12.03.2016 şi adresa nr. 22125/CLB/28.03.2016.

1. În ceea ce priveşte susţinerea petentei că Hotărârea nr. 9/27.04.2016 şi Raportul nr. 8/27.04.2016 ale Comisiei de disciplină sunt lovite de nulitate pe motiv că nu era de competenţa comisiei cercetarea unei cauze pentru care propunerea de sancţiune era „avertisment scris”, s-a solicitat respingerea pentru următoarele argumente:

Comisia de disciplină nu numai că a fost competentă să analizeze cauza, dar era şi obligată să procedeze la analizarea acesteia, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină din cadrul R.N., aprobat prin Hotărârea nr. 9/29.09.2011 a Consiliului de Administraţie al R.N.-  art. 12, alin. 2, lit. a) şi alin. 3, lit. b, din Regulament:

„(2) Comisia de disciplină are următoarele atribuţii administrative: a) primeşte sesizările şi toate documentele care îi sunt adresate, după ce au fost înregistrate de către secretarul Comisiei;

(3) Comisia de disciplină are următoarele atribuţii funcţionale b) propune sancţiunea disciplinară aplicabilă sau, după caz, propune clasarea sesizării, cu votul majorităţii membrilor comisiei”.

Faţă de aceste precizări, Comisia de disciplină a fost sesizată prin Raportul nr. 6749/12.04.2016 al directorului D.S., fiind înregistrat la registratura generală a R.N., sub nr. 4375/12.04.2016 şi, în şedinţă în data de 21.04.2016, a analizat acest raport şi toate documentele anexate şi a constatat că, faţă de gravitatea faptei, consecinţele abaterii disciplinare raportat la faptul că reclamanta nu a mai fost anterior sancţionată disciplinar, a propus sancţiunea cea mai uşoară, respectiv „avertisment scris”. Or, pentru această sancţiune nu este necesară cercetarea disciplinară a salariatului, care include şi audierea acestuia.

Este eronată susţinerea reclamantei că, potrivit art. 19, alin. 3, din Regulament, comisia trebuia să îşi decline competenţa, pentru că acesta prevede:

„În situaţia în care obiectul sesizării nu se circumscrie sferei legale de competenţă a comisiei de disciplină, aceasta transmite sesizarea comisiei de disciplină competente şi comunică persoanei care a formulat sesizarea declinarea competenţei. Comunicarea se face printr-o adresă semnată de preşedinte şi de ceilalţi membri ai comisiei de disciplină, precum şi de secretarul acesteia”.

Or, în cazul de faţă, potrivit art. 21, alin. 1, lit. d, din Regulament, competentă era comisia de disciplină din cadrul R.N., deoarece reclamanta este consilier juridic:

„Sesizarea se adresează comisiei de disciplină din centrala Regiei în situaţia în care este îndreptată împotriva următoarelor persoane:

d) consilierii juridici de la D.S.”.

De asemenea, eronat susţine reclamanta că i s-a încălcat dreptul la apărare, drept prevăzut de art. 251 din Codul muncii şi garantat de art. 24 din Constituţie şi art. 6.1. din CEDO, întrucât Comisia de disciplină nu a efectuat o cercetare disciplinară, ci a analizat doar Raportul nr. 6749/12.04.2016 şi toate documentele anexate acestuia şi, pe cale de consecinţă, nu trebuia convocată reclamanta la audieri.

Reclamantei i-a fost aplicată cea mai uşoară sancţiune prevăzută de art. 248, alin. l, lit. a, din Legea 53/3003 (r), „avertisment scris”. Această sancţiune este mai mult o sancţiune cu caracter moral, prin care i se atrage atenţia salariatului că în cazul în care va mai săvârşi o abatere disciplinară i se va aplica o sancţiune mai gravă Pentru aplicarea sancţiunii „avertisment scris” nu este obligatorie cercetarea disciplinară, fapt prevăzut de art. 251, Legea 53/2003.

Este eronată susţinerea reclamantei că în acest caz trebuia efectuată cercetarea disciplinară prealabilă, întrucât se consideră „judecată” şi că nu i-au fost înaintate documentele, Comisia apreciind că, pentru sancţiunea propusă, sunt suficiente rapoartele reclamantei şi că nu este necesar şi nici obligatoriu desfăşurarea cercetării disciplinare prealabile şi audierea reclamantei.

Astfel, din analizarea Raportului nr. 6749/12.04.2016 şi înscrisurile anexate, rezultă aspecte contradictorii referitoare la motivul pentru care reclamanta nu a putut participa la şedinţa de lucru a consilierilor juridici, desfăşurată în perioada . 2016. Dacă prin rapoartele 268 şi 269 din 04.04.2016 reclamanta a susţinut că nu poate participa la şedinţă invocând volumul mare de lucrări şi întârzierea cu formularea acţiunilor în instanţă, prin rapoartele nr. 304 şi nr. 305 din ..... revine asupra motivelor invocând nesiguranţa transportului, determinată de parcurgerea distanţei de 600 de km fără posibilitatea de odihnă a conducătorului auto.

Însă, conform normativelor româneşti şi europene (Regulamentul CE nr. 561/2006), durata de conducere zilnică nu trebuie să depăşească nouă ore, iar după o perioadă de patru ore şi jumătate de conducere, conducătorul auto trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puţin patruzeci şi cinci de minute.

Distanţa X-Y este de 291 km şi se parcurge în 4,36 ore. Când ajungea la Y şoferul putea să facă o pauză de 3-4 ore şi nu doar de 45 minute, aşa cum prevăd normativele. Se poate astfel constata că refuzul reclamantei de participare la şedinţa de lucru din perioada 13-15 aprilie 2016 este neîntemeiat.

2. Cu privire la anularea Decizia nr. 134/28.04.2016, s-a solicitat respingerea acestei cereri pentru că decizia cuprinde toate elementele prevăzute de art. 252, alin. 2, din Legea 53/2003 - Codul muncii republicată, în sensul că este motivată atât în fapt, cât şi în drept, este descrisă fapta, prevederile din Regulamentul intern şi din Contractul Colectiv de Muncă în vigoare încălcate de reclamantă, termenul şi instanţa la care decizia de sancţionare poate fi contestată.

Argumentele pe care reclamanta îşi întemeiază cererea sunt mai degrabă de natura unei disculpări a petentei faţă de nerespectarea ordinelor R.N. şi ale şefului ierarhic direct, respectiv Directorul D.S., însă refuzul nejustificat al reclamantei de a participa la şedinţa de lucru a consilierilor juridici se constituie, fără putinţă de tăgadă, într-o abatere disciplinară, petenta încălcând, cu vinovăţie prevederilor art. 20, alin. l, lit. (b) şi lit. (h), art. 44, alin. 3, din Contractul Colectiv de Muncă în vigoare, a prevederilor art. 38, lit. b şi lit. h, din Regulamentul Intern al R.N., aprobat prin Hotărârea nr. 7/30.07.2015 a Consiliului de Administraţie.

Astfel, prin neparticiparea la şedinţa de lucru a consilierilor juridici, reclamanta a încălcat obligaţia de perfecţionare continuă a pregătirii profesionale şi a refuzat să execute atât ordinul scris al R.N., respectiv adresa nr. 22125/CLB/28.03.2016, dar şi a şefului ierarhic direct. Iar prin faptul că a refuzat deplasarea laY , a încălcat şi art. 44, alin. 3 din CCM.

Afirmaţia petentei că nu i-au fost asigurate condiţii de egalitate de tratament în raport de alţi angajaţi ai direcţiei silvice şi consilierii juridici de la alte direcţii silvice este total falsă pentru că i-a fost asigurat transportul cu maşina DS şi cu şofer atât dus, cât şi întors, dar a refuzat deplasarea pe motiv că şoferul nu rămâne să doarmă două nopţi la Y. În plus, i s-a asigurat transportul de către direcţia unde este angajată, în timp ce alţi consilieri juridici au mers la Y cu maşinile altor direcţii. De exemplu, consilierul juridic de la B. a mers cu cel de la I., iar consilierul juridic de la B. a mers cu cei de la S., etc.

Referitor la susţinerile petentei că s-a pregătit individual, ca şi cum o pregătire colectivă ar degrada-o, nu are nici o relevanţă în speţa de faţă.

Faţă de cele mai sus-expuse şi argumentate, rezultă că nu sunt întrunite condiţiile nici pentru constatarea nulităţii absolute a actelor atacate de reclamantă şi nici pentru a fi anulate, pârâtele solicitând respingerea acţiunii ca netemeinică şi nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul B, prin sentinţa civilă nr.915 din 12 octombrie 2016, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.N .

A respins excepţia nulităţii absolute a Deciziei nr. 134/28.04.2016, emisă de D. S., a Hotărârii nr. 9 din 27.04. 2016, înregistrată la R.N., sub nr. 7810/27.04.2016 - emisă de Comisia de Disciplină din cadrul R.N., precum şi a Raportului privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8 din 27.04.2016.

A admis în parte contestaţia formulată de reclamanta., împotriva Deciziei nr. 134/28.04.2016, emisă de D.S., a Hotărârii nr. 9 din 27.04. 2016, înregistrată la R.N. sub nr. 7810/27.04.2016 - emisă de Comisia de Disciplină din cadrul RN, precum şi a Raportului privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8 din 27.04.2016.

A anulat Decizia nr. 134/28.04.2016, emisă de D.S., înregistrată la R.N., sub nr. 7810/27.04.2016 - emisă de Comisia de Disciplină din cadrul R.N., precum şi Raportul privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8 din 27.04.2016.

A respins ca nefondat capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanta a formulat contestaţie, în contradictoriu cu pârâtele R.N. şi D.S., solicitând constatarea nulităţii absolute a Deciziei de sancţionare nr. 134/28.04.2016, emisă de directorul D.S., Hotărârii nr. 9/27.04.2016, înregistrată la R.N. sub nr. 7810/27.04.2016, emisă de Comisia de disciplină din cadrul R.N. şi Raportului privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8/27.04.2016, întocmit de Comisia de disciplină din cadrul R.N., înregistrat sub nr. 4983, respectiv anularea acestora, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 248 alin. 1 NCPC, a fost soluţionată mai întâi, în sensul respingerii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.N., invocată în raport cu contestaţia împotriva deciziei de sancţionare emisă de D.S., întrucât doar R.N. are personalitate juridică – potrivit art. 1 alin. 2 din HG 229/2009, nu şi D.S.– conform art. 2 alin. 1 din acelaşi act normativ, aşa încât cea dintâi are calitatea de angajator al reclamantei conform art. 10 din Codul muncii, deci şi prerogative disciplinare potrivit art. 40 alin. 1 lit. d din acelaşi cod.

Iar, împrejurarea că decizia contestată a fost emisă de directorul D.S. nu este de natură să determine o altă concluzie, întrucât conform art. 6 alin. 9 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a R.N., aprobat prin HG 229/2009:

„Directorii unităţilor din structura R. reprezintă interesele şi îndeplinesc atribuţiile acesteia pe raza teritorială în care sunt organizate aceste unităţi.”

Aşadar, pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei reclamantei s-a notat că, atât prin Raportul privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8/27.04.2016 (f. 9-11) cât şi prin Hotărârea nr. 9/27.04.2016 (f. 12-14), Comisia de disciplină din cadrul R.N. a propus sancţionarea reclamantei cu „avertisment scris”, iar prin decizia nr. 134/28.04.2016 (f. 8), această sancţiune a fost aplicată acesteia „pentru încălcarea cu vinovăţie a prevederilor art. 20 alin. 1 lit. b) şi lit. h), art. 44 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă în vigoare, a prevederilor art. 38 lit. b) şi lit. h) din Regulamentul intern al R.N., aprobat prin Hotărârea nr. 7/30.07.2015 a Consiliului de Administraţie.”

Reclamanta a invocat mai întâi nulitatea absolută a deciziei nr. 134/28.04.2016 pentru nerespectarea disp. art. 252 alin. 2 lit. a din Codul muncii, însă tribunalul apreciază că acest motiv de nulitate nu este incident în cauză întrucât, contrar susţinerii acesteia, în decizie a fost descrisă fapta care constituie abatere disciplinară ca fiind reprezentată de ,,neprezentarea salariatei la şedinţa de lucru cu toţi consilierii juridici din cadrul R.N., la care a fost convocată prin adresa R.N.nr. 22125/CLB/28.03.2016”.

De altfel, reclamanta a şi făcut motivări extinse pentru neparticiparea sa la şedinţa de lucru de la Y din perioada ... 2016, aşa încât nu se poate reţine că din decizie ar lipsi descrierea faptei cu consecinţa imposibilităţii verificării împrejurărilor comiterii acesteia sau a formulării de către salariat a unor apărări în cunoştinţă de cauză.

De asemenea, nu este dată nulitatea absolută a măsurii sancţionării pentru neefectuarea cercetării disciplinare prealabile deoarece, astfel cum au arătat şi ambele părţi, atât art. 251 alin. 1 lit. a din Codul muncii cât şi art. 22 alin. 1 din Regulamentul comisiilor de disciplină (f. 94 verso) raportat la art. 106 din CCM unitate (f. 116) stabilesc că aplicarea măsurii sancţiunii avertismentului scris poate fi dispusă fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Deşi este reală, în principiu, susţinerea reclamantei conform căreia, în ipoteza în care se optează pentru această procedură, trebuie respectate dispoziţiile normative care o reglementează, se va nota totuşi că, în cauza de faţă, nu a fost iniţiată o asemenea procedură. Aceasta întrucât verificarea sesizării nr. 6749/12.04.2016 (respectiv nr. 4375/12.04.2016) a directorului D.S.(f. 171 – 172), precum şi a înscrisurilor aferente, reprezintă o primă etapă imperios necesară în îndeplinirea dreptului angajatorului prevăzut de art. 40 alin. 1 lit. d din Codul muncii – respectiv de control asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către salariaţi.

Astfel, în urma oricărei sesizări a angajatorului - pe care Comisia de disciplină este obligată s-o primească, conform art. 12 alin. 1 lit. a din Regulamentul comisiilor de disciplină (f. 92) - se impune o minimă verificare a faptelor imputate salariatului, pentru că numai astfel Comisia de disciplină poate hotărî conduita de urmat, conform art. 12 din acelaşi regulament:

„a) efectuează procedura de cercetare administrativă a faptei sesizată ca abatere disciplinară;

b) propune sancţiunea disciplinară aplicabilă sau, după caz, propune clasarea sesizării, cu votul majorităţii membrilor comisiei; …”.

Cu alte cuvinte, fără efectuarea unor verificări, comisia nu poate aprecia existenţa şi gravitatea abaterii disciplinare; or, numai în raport de conturarea unor concluzii în acest sens poate stabili dacă propune măsura avertismentului scris sau iniţierea cercetării disciplinare prealabile, în ipoteza în care gravitatea abaterii conturate poate fi de natură să determine aplicarea unei sancţiuni mai grave (fără însă ca rezultatul cercetării să excludă posibilitatea aplicării avertismentului sau concluzia inexistenţei abaterii).

Iar, în acest context, s-a reţinut, contrar aprecierii reclamantei, că este dată competenţa Comisiei de disciplină în cercetarea sesizării nr. 6749/12.04.2016 (respectiv nr. 4375/12.04.2016) a directorului D.S., nu numai pentru că obiectul sesizării se circumscria sferei legale de competenţă a comisiei – conform art. 19 alin. 3 raportat la art. 21 alin. 1 lit. d din Regulamentul comisiilor de disciplină – dar şi pentru că, la primirea sesizării, comisia nu avea cum să cunoască sancţiunea ce urma a fi propusă.

Prin urmare, nu se poate reţine opinia reclamantei că această comisie ,,poate fi investită doar cu cercetarea disciplinară a abaterilor disciplinare pentru care este sesizată cu propuneri de aplicare a sancţiunilor prevăzute de art. 106 alin. 2 lit. b) - e) din CCM aplicabil (corespunzătoare art. 248 alin. 1 lit. b) - e) din Codul muncii) şi nu cu cercetarea pentru propunerea sancţiunii prevăzută de art. 106 alin. 2 lit. a) din CCM aplicabil (corespunzătoare art. 248 alin. 1 lit. a)” - comisia fiind doar sesizată cu comiterea de către salariaţi a unor fapte, cu privire la care trebuie să stabilească (după verificări sumare sau mai aprofundate, după caz) dacă constituie abateri disciplinare şi să propună sancţiuni corespunzătoare.

Aşadar, motivele invocate de reclamantă nu sunt de natură să determine concluzia nulităţii absolute a Raportului nr. 8/27.04.2016 şi nici a Hotărârii nr. 9/27.04.2016.

Fapta imputată reclamantei vizează neparticiparea acesteia la şedinţa de lucru de la Y din perioada ..... 2016, conform convocării nr. 22125/CLB/28.03.2016 (f. 179), astfel încât se apreciază că această faptă nu poate constitui abatere disciplinară pentru nerespectarea disp. art. 44 alin. 3 din CCM unitate privitoare la delegare, această activitate înscriindu-se în realitate în programul de formare profesională al salariaţilor – chiar pârâtele arătând prin întâmpinare că ,,prin Hotărârea nr. 7/29.02.2016 a Consiliului de Administraţie al R.N., a fost aprobat Programul de formare profesională din cadrul R.N. pentru anul 2016, care cuprinde şedinţe de lucru, programe de instruire şi cursuri de formare profesională.”

În acelaşi timp, această faptă a fost calificată abatere disciplinară şi pentru nerespectarea disp. art. 38 lit. b şi h din Regulamentul intern (f. 101), respectiv art. 20 alin. 1 lit. b şi h din CCM unitate (f. 111), al căror conţinut este identic şi se referă la următoarele obligaţii ale salariaţilor:

„b) să realizeze sarcinile de serviciu ce decurg din fişa postului şi din programele de activitate, normele de muncă, precum şi dispoziţiile scrise sau verbale ale şefilor ierarhici; …

h) să se preocupe pentru perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale”.

Deşi obligaţia de la lit. h vizează în mod direct domeniul pregătirii profesionale, instanţa apreciază că nu a fost încălcată de reclamantă, pentru că nu se impută acesteia o conduită continuă de dezinteres şi neparticipare la activităţile de formare profesională; ba dimpotrivă, salariata a susţinut – fără a fi contestată de angajator – că a participat anterior la toate formele de pregătire colectivă organizate de angajator şi a urmat şi personal forme de pregătire profesională în domeniul său de activitate sau materii conexe, calificativele anuale fiind maxime şi nefiind sancţionată anterior.

Pe de altă parte, se va nota că dreptului de acces la formare profesională prevăzut pentru salariaţi de art. 39 alin. 1 lit. g din Codul muncii îi corespunde şi obligaţia acestora de a participa la programele de formare organizate de angajator, cu atât mai mult cu cât asemenea obligaţii le incumbă angajatorilor prin lege. Aşadar, se apreciază că obligaţia reclamantei de participare la şedinţa de lucru din .........2016 de la Y constituia în acelaşi timp o sarcină de serviciu dar şi de respectare a dispoziţiei scrise a şefului ierarhic, însă faţă de definiţia abaterii disciplinare prevăzută de art. 247 alin. 2 din Codul muncii şi de criteriile prevăzute de art. 250 din acelaşi cod, fapta reclamantei nu are o asemenea gravitate pentru a constitui abatere disciplinară, neîndeplinirea obligaţiei trebuind a fi circumstanţiată atât în raport cu împrejurările săvârşirii faptei cât şi cu consecinţele abaterii.

Aceasta întrucât fapta trebuie să se afle în legătură de cauzalitate cu un rezultat dăunător, care reflectă gradul de periculozitate socială a abaterii, ori în cauză nu s-au invocat şi dovedit care au fost în mod concret consecinţele neparticipării reclamantei la acea şedinţă de lucru. În plus, neprezentarea salariatei la şedinţă a avut un caracter singular în activitatea acesteia şi s-a petrecut în condiţiile în care, având în vedere şi celelalte sarcini de serviciu ale acesteia, salariata a solicitat aprobarea de a rămâne în unitate prin rapoartele nr. 268/4.04.2016 şi 269/4.04.2016 (f. 18-19) – fără ca rezoluţia negativă a angajatorului din data de 04.04.2016 să ofere în realitate o soluţie la problemele concrete evocate de aceasta (curgerea unor termene de prescripţie pentru anumite sume pentru care trebuia iniţiate acţiuni în instanţă) şi să reprezinte o degrevare de celelalte responsabilităţi.

Aşadar, salariata a fost pusă în situaţia de a alege îndeplinirea doar a unora dintre obligaţiile de serviciu, chiar dacă ulterior a invocat şi probleme legate de condiţiile de transport – aceasta arătând că „în zilele de ... 2016, m-am prezentat la serviciu, am participat la o şedinţă de Comitet director în calitate de membru, am redactat un număr de 29 lucrări, am analizat lucrări primite şi dosare aflate pe rol sau în cercetare, am vizat acte pentru legalitate şi am asigurat consultanţa juridică a unităţii”, fără ca angajatorul să conteste îndeplinirea acestor atribuţii – aşa încât nu se poate reţine acesteia un grad suficient de vinovăţie pentru neparticiparea la şedinţă de natură a califica fapta ca abatere, cu atât mai mult cu cât, în plus faţă de cele reţinute, angajatorul nu a invocat o comportare generală în serviciu necorespunzătoare a salariatei şi nici eventuale sancţiuni disciplinare suferite anterior de către aceasta.

Prin urmare, faţă de ansamblul celor ce preced, şi având în vedere că relaţiile de muncă de bazează pe principiul bunei – credinţe - care presupune ca ambele părţi ale raportului de muncă să-şi exercite drepturile şi să-şi îndeplinească obligaţiile cu luarea în considerare a împrejurărilor concrete în care se află şi cealaltă parte, chiar dacă acestea nu pot justifica decât prin excepţie neîndeplinirea unor obligaţii – tribunalul a admis în parte contestaţia şi a anulat atât decizia nr. 134/28.04.2016 cât şi raportul nr. 8/27.04.2016 şi hotărârea nr. 9/ 27.04.2016 ale Comisiei de disciplină.

Întrucât nu au fost dovedite cheltuielile de judecată efectuate în cauză, acest capăt de cerere a fost respins ca nefondat, conform art.452- 453 din Codul muncii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele R.N. şi D.S., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivare, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale a R.N. şi cu privire la anularea Deciziei de sancţionare nr. 134/28.04.2016, emisă de Directorul D.S., a Hotărârii nr. 9/27.04.2016, înregistrată la R.N., sub nr. 7810/27.04.2016, emisă de comisia de disciplină din cadrul R.N. şi a Raportului privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8/27.04.2016, întocmit de Comisia de disciplină din cadrul R.N., înregistrat sub nr. 4983, menţinerea în rest a sentinţei atacate ca temeinică şi legală, iar, pe fond, reţinând şi rejudecând cauza, să se dispună respingerea contestaţiei formulate de reclamanta X.Y. ca netemeinică şi nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte respingerea lipsei calităţii procesuale pasive a R.N. faţă de capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute şi anularea Deciziei de sancţionare nr. 134/28.04.2016, apreciază că în mod nelegal instanţa fondului a respins-o.

Conform art. 36, „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii”, or în speţa de faţă, Decizia de sancţionare nr. 134/28.04.2016 a fost emisă de către D.S. şi semnată de către Directorul acestei direcţii.

Este incorectă reţinerea instanţei că unitatea are calitate procesuală faţă de acest capăt de cerere, conform art. 6, alin. 9, din Regulamentul de organizare şi funcţionare al R.N., aprobat prin HG 229/2009.

Dimpotrivă, această prevedere legală conferă calitate procesuală unităţilor R.N..

Dacă ar fi de acord cu raţionamentul Tribunalului B, ar însemna ca, în cele peste 5000 de dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată din toată ţara, doar R.N. să aibă calitate procesuală, fie activă, fie pasivă, iar unităţile acesteia să nu aibă calitate procesuală, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a R.N. faţă de capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute şi anularea Deciziei de sancţionare nr. 134/28.04.2016, emisă de D.S..

Pe fondul cauzei, arată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat prin primul petit constatarea nulităţii absolute a Deciziei de sancţionare nr. 134/28.04.2016, emisă de Directorul D.S., a Hotărârii nr. 9/27.04.2016, înregistrată la R.N. sub nr: 7810/27.04.2016, emisă de comisia de disciplină din cadrul R.N. şi a Raportului privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8/27.04.2016, întocmit de Comisia de disciplină din cadrul R.N., înregistrat sub nr. 4983, iar prin petitul 2 anularea aceloraşi acte.

Tribunalul B., în mod corect şi legal a respins constatarea nulităţii absolute a actelor atacate, motivând amplu, temeinic şi legal respingerea primului petit al cererii (pag, 11, 12 şi 13, paragraf 1, 2, 3, 4 din sentinţă).

Aşadar, conform argumentelor Tribunalului actele atacate sunt temeinice şi legale.

Cu privire la anularea aceloraşi acte, deşi argumentează că reclamanta avea nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a participa la formarea profesională, reţinând că „se apreciază că obligaţia reclamantei de participare la şedinţa de lucru din ..... 2016 de la Y constituia în acelaşi timp o sarcină de serviciu dar şi de respectare a dispoziţiilor scrise a şefului ierarhic” pag 13, paragraf 5 din sentinţă), totuşi, instanţa fondului a anulat actele atacate, respectiv a anulat Decizia de sancţionare nr. 134/28.04.2016, emisă de Directorul D.S., Hotărârea nr. 9/27.04.2016, înregistrată la RN sub nr. 7810/27.04.2016, emisă de comisia de disciplină din cadrul R.N.şi Raportul privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8/27.04.2016, întocmit de Comisia de disciplină din cadrul R.N., înregistrat sub nr., 4983.

În opinia apelantei, soluţia de anulare a acestor acte a fost greşit motivată în fapt şi în drept de către instanţa fondului, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

Astfel, instanţa a reţinut: „…faţă de definiţia abaterii disciplinare prevăzută de art. 247, alin. 2, din Codul muncii şi de criteriile prevăzute de art. 250 din acelaşi cod, fapta reclamantei nu are o asemenea gravitate pentru a constitui abatere disciplinară, neîndeplinirea obligaţiei trebuind a fi circumstanţială atât în raport cu împrejurările săvârşirii faptei cât şi cu consecinţele abaterii disciplinare” (pag. 13, paragraf 5, ultima teză, din sentinţă). Adăugând instanţa că: „fapta trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu un rezultat dăunător”.

Apreciază a fi nefondate motivele instanţei, deoarece art. 247, alin. 2, din Codul muncii nu prevede că sancţionarea se poate aplica doar dacă abaterea disciplinară a provocat daune angajatorului, iar abaterea disciplinara este definită expres ca fiind:

„Art. 247

(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat nomele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legala ale conducătorilor ierarhici”.

Aşadar, abaterea disciplinară a salariatului nu trebuie să aibă ca rezultat o daună adusă angajatorului, pentru ca acesta să îl poată sancţiona pe salariat.

Mai mult decât atât, la individualizarea şi aplicarea sancţiunii s-a ţinut cont de prevederile art. 250 Codul muncii, aplicându-i-se reclamantei cea mai uşoară sancţiune „avertismentul scris”.

În plus, prin Regulamentul Intern al R.N. au fost stabilite şi faptele pentru care se aplică sancţiunile disciplinare prevăzute în Legea 53/2003 - Codul muncii.

Astfel, la art. 63 din Regulamentul Intern este prevăzut:

„art. 63. (1) Avertismentul scris constă într-o prevenire în scris a salariatului, prin care i se pune în vedere faptul că, în cazul săvârşirii de noi abateri, îi va fi aplicată o altă sancţiune mai aspră.

(2) Sancţiunea se aplică salariatului care a săvârşit o faptă care nu a produs prejudicii grave sau care ar fi putut aduce prejudicii”.

Aşadar, existând această prevedere internă, Directorul D.S. nu putea face abstracţie de ea, iar instanţa trebuia să o ia în considerare.

În mod eronat, instanţa a reţinut că reclamanta a fost „pusă în situaţia de a alege îndeplinirea doar a unor din obligaţiile de serviciu, chiar dacă ulterior a invocat şi probleme legate de condiţiile de transport” (pag, 14, paragraf 1, din sentinţă) deoarece:

În primul rând, reclamanta nu a invocat ulterior problemele de transport, ci acestea au fost singurele probleme invocate.

Astfel, prin adresa nr. 22125/CLB/28.03.2016, transmisă la toate unităţile, s-a adus la cunoştinţa tuturor directorilor şi consilierilor juridici perioada şi locaţia pentru şedinţa de lucru, precum şi faptul că prezenţa este obligatorie.

După primirea acestei adrese, prin rapoartele nr. 368 şi nr. 269 din data de 04.04.2016, reclamanta informează conducerea D.S. că, din cauza unui volum mare de lucrări, este în imposibilitatea de a se deplasa la şedinţa de lucru.

În data de 12.04.2016, directorul D.S. semnează ordinele de deplasare nr. 102, pentru petenta X.Y., şi nr. 103, pentru Z., conducător auto.

Prin dispoziţia de plată nr. 60/12.04.2016, se pune la dispoziţia reclamantei X.Y.. suma de 900 lei.

Prin rapoartele nr. 304 şi nr. 305 din 12.04.2016, reclamanta informează conducerea D.S.că refuză participarea la şedinţa de lucru a consilierilor juridici motivat de faptul că în data de 15.04.2015 conducătorul auto va trebui să conducă 600 km fără odihnă.

În al doilea rând, nu există nici un document din care să reiasă ca reclamanta a informat conducerea că nu se poate deplasa în perioada ... 2016 la Y pentru că ar avea chestiuni mai urgente de rezolvat la direcţie.

Apoi, daca tot a refuzat deplasarea, era normal să participe la şedinţa comitetului director şi să rezolve şi alte probleme.

În plus, dacă ar fi existat urgenţe, chiar Directorul DS ar fi solicitat R.N. ca reclamanta să fie scutită a participa la şedinţa de lucru, singurul în măsură să decidă asupra urgenţelor direcţiei.

Astfel, argumentul instanţei de fond se bazează doar pe afirmaţiile reclamantei.

Mai mult, în hotărârea sa, Tribunalul B. nu a arătat prevederile legale ce au fost încălcate la emiterea acestor acte, nici nu a argumentat că acestea nu ar îndeplini condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, respectiv art. 252 din Legea 53/2003 (r).

Faţă de cele mai sus-expuse şi argumentate, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 915/12.10.2016, cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale a R.N. şi anularea Deciziei de sancţionare nr. 134/28.042016, emisă de Directorul D.S., a Hotărârii nr. 9/27.04.2016, înregistrată la R.N. sub nr. 7810/27.04.2016, emisă de comisia de disciplină din cadrul RN şi a Raportului privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8/27.04.2016, întocmit de Comisia de disciplină din cadrul RN, înregistrat sub nr. 4983, menţinerea în rest a sentinţei atacate ca temeinică şi legală, iar, pe fond, reţinând şi rejudecând cauza, să se dispună respingerea contestaţiei formulate de reclamanta X.Y.. ca netemeinică şi nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 247, art. 250, art. 252 din Legea 53/2003 - Codul muncii. (r), Regulamentul intern al R.N..

Prin întâmpinare, contestatoarea a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.N., aceasta a fost corect soluţionată de prima instanţă, prin art.1 alin.2 din HG nr.229/2009, privind reorganizarea R.N. şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, conferindu-se personalitate juridică doar R.N., nu şi unităţilor teritoriale. Prevederile art.6 alin.9 din aceeaşi hotărâre, invocate de apelantă, nu conferă calitate procesuală unităţilor teritoriale, faţă de dispoziţiile mai-sus menţionate, D.S. făcând parte din anexa 2 a HG nr.229/2009, care cuprinde unităţile fără personalitate juridică din structura R.N.

Pe fondul cauzei, criticile apelantei sunt, însă, întemeiate. Prima instanţă a reţinut în mod just că obligaţia reclamantei de a participa la şedinţa de lucru din .... 2016 de la Y constituia, în acelaşi timp, o sarcină de serviciu dar şi de respectare a dispoziţiei scrise a şefului ierarhic. În mod nelegal, însă, s-a reţinut de către prima instanţă că fapta trebuie să fie în legătură cu un rezultat dăunător, nefiind invocat şi dovedit în cauză care au fost consecinţele neparticipării reclamantei la acea şedinţă de lucru.

În conformitate cu dispoziţiile art.247 alin.2 din Codul muncii, menţionat de prima instanţă, în coroborare cu art.250 din acelaşi act normativ: ,,Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

În conformitate cu prevederile art. 250 din Codul muncii: ,,Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:

a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;

b) gradul de vinovăţie a salariatului;

c) consecinţele abaterii disciplinare;

d) comportarea generală în serviciu a salariatului;

e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta”.

Din examinarea articolelor de lege mai-sus enunţate nu rezultă că fapta, pentru a fi considerată abatere disciplinară, trebuie să producă un rezultat dăunător. Salariatul se află în raport de subordonare cu angajatorul său, astfel încât primul trebuie să respecte ordinele, dispoziţiile superiorilor. Este adevărat că sunt obligatorii doar acele ordine care sunt legale. Neexecutarea unui ordin nelegal nu constituie abatere disciplinară. În speţă, însă, reclamanta nu a invocat o asemenea ipoteză, pentru a putea fi exonerată de săvârşirea abaterii disciplinare de a nu fi respectat dispoziţia sefului său ierarhic.

Din rezoluţia aflată pe adresa nr.22125/CLB/28.03.2016, fila 15 dosar, rezultă că s-a solicitat de către directorul unităţii, la data convocării reclamantei pentru şedinţa de lucru din perioada .... 2016 de la Y., o analiză a litigiilor aflate pe rol. De asemenea, pe raportul nr.268/04.04.2016, întocmit de reclamantă, prin care aceasta solicită rămânerea sa în unitate, întrucât la nivelul compartimentului juridic există un volum de lucrări de efectuat excesiv, motiv pentru care este în întârziere cu formularea acţiunilor pentru care operează prescripţia a sumelor pentru fiecare zi, de la subunitatea X, se află rezoluţia şefului ierarhic prin care i se pune în vedere acesteia că prezenţa la şedinţa de lucru este obligatorie. Se arată în aceeaşi rezoluţie că sunt exceptaţi numai consilierii juridici care în zilele respective au dosare foarte importante  pe rol sau dosare unde au loc dezbateri în fond. În raportul următor, 269 din 04.04.2016, fără a exemplifica, în sensul solicitat de şeful ierarhic, cauzele care trebuie susţinute, reclamanta arată, în termeni generali, că are foarte multe lucrări de efectuat, urmând să suporte consecinţele unei cercetări disciplinare în acest sens. Toate aceste elemente de fapt, precum şi schimbarea ulterioară a motivului refuzului de a se prezenta la şedinţa comună îndreptăţesc instanţa să considere nejustificat refuzul reclamantei de a participa la întrunirea profesională din perioada .... 2016 de la Y., contrar celor reţinute de prima instanţă.

Dispoziţiile art.250 din Codul muncii se aplică în cazul individualizării sancţiunii disciplinare, iar angajatorul le-a avut în vedere în mod corect atunci când a stabilit ca sancţiune avertismentul pentru abaterea constatată. Angajatorul a invocat şi dispoziţiile Regulamentului intern al R.N., care stabilesc, în conţinutul art.63 alin.2, că sancţiunea avertismentului scris se aplică salariatului care a săvârşit o faptă care nu a produs prejudicii grave sau care ar fi putut aduce prejudicii.

Susţinerile din întâmpinare ale reclamantei referitoare la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare pentru neefectuarea cercetării disciplinare nu pot fi analizate, în cauză neformulându-se apel incident, iar sentinţa civilă atacată doar de angajator a intrat în putere de lucru judecat cu privire la respingerea excepţiei nulităţii absolute a Dec. nr. 134/2016, emisă de D.S., a Hotărârii nr. 9/2016, înregistrată la R.N., sub nr. 7810/2016, emisă de Comisia de Disciplină din cadrul R.N., precum şi a Raportului privind analizarea abaterii disciplinare nr. 8 din 27.04.2016.

Pentru toate aceste considerente, cum contestaţia formulată de reclamantă este nefondată, în conformitate cu prevederile art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa atacată, conform dispozitivului ce urmează.

Deşi prin întâmpinarea de la primă instanţă pârâta a solicitat cheltuieli de judecată, aceasta nu a probat în nici un mod că a efectuat asemenea cheltuieli, astfel că va fi respinsă ca nefondată solicitarea pârâtei.

Domenii speta

Spete similare