Necesitatea existenţei unui prejudiciu material pentru antrenarea răspunderii disciplinare a unui salariat

Rezumat:

Existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu în patrimoniul societăţii, urmare a săvârşirii abaterii reţinute în sarcina contestatoarei, nu este un aspect relevant, prin el însuşi, în analiza necesităţii antrenării de către angajator a răspunderii disciplinare a salariatului.

 Indicarea în cuprinsul art. 250 lit. c din Codul muncii, drept criteriu pentru individualizarea şi aplicarea sancţiunii disciplinare, a consecinţelor abaterii disciplinare, nu impune, cu forţa legii, existenţa unui prejudiciu material, urmare a faptelor reţinute în sarcina salariatului.

Consecinţa abaterilor disciplinare reţinute în sarcina contestatoarei reprezintă tocmai pierderea sentimentului de siguranţă şi încredere al angajatorului, cu privire la îndeplinirea de către partea contestatoare a atribuţiilor de serviciu, cu respectarea normelor legale şi regulamentare.

(Decizia nr.158 din 1 martie 2017, dosar nr. 1648/86/2016).

Hotărârea:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata Instituţia Prefectului - judeţul B., prin Prefect C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 113/16.03.2016 emis de Instituţia Prefectului Judeţului B.-C., prin care a fost sancţionată disciplinar cu „avertisment scris” pentru nerespectarea termenului de 5 zile pentru redirecţionarea petiţiilor greşit îndreptate, prevăzut de art. 61 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat contestatoarea că are calitatea de consilier pentru afaceri europene în cadrul Serviciului dezvoltare economică, servicii publice şi autorităţi locale - Compartimentul dezvoltare economică şi afaceri europene din cadrul Instituţiei Prefectului-judeţul B.

Prin Ordinul nr. 113/16.03.2016 emis de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava-C H, a fost sancţionată disciplinar cu „avertisment scris” pentru nerespectarea termenului de 5 zile pentru redirecţionarea petiţiilor greşit îndreptate, prevăzut de art. 61 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare (potrivit cu care petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. 1 autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta), cu privire la petiţia înregistrată la Instituţia Prefectului-judeţul B. cu nr. 1094/P/17.12.2015.

S-a reținut în ordinul contestat că Nota - Raport pentru redirecţionarea petiţiei, Adresa de redirecţionare şi Adresa prin care a fost înştiinţată petenta (titularul petiţiei 1094/P/l 7.12.2015) au fost întocmite abia la data de 15.01.2016, deşi înscrisurile trebuiau redirecţionate până la data de 24.12.2015.

S-a mai arătat că apărările sale, în sensul că se prevalează de termenul de soluţionare menţionat prin rezoluţie pe petiţie, se înlătură, deoarece era obligată să cunoască şi să prevadă termenul reglementat de art. 6 OG 27/2002, iar faptul că i s-a repartizat şi distribuit petiţia abia la 21.12.2015 nu o exonerează de obligaţia de a depune diligenţele necesare pentru respectarea termenului anterior amintit. Apoi, s-a arătat că nu corespunde realităţii faptul că în perioada 21.12.2015 - 24.12.2015 ar fi existat zile declarate ca fiind libere, că este lipsit de relevanţă că nu există alte decizii de sancţionare disciplinară la nivel de instituţie pentru fapte similare imputabile altor angajaţi şi că nu poate fi vorba în speţă de o eventuală răspundere solidară a contestatoarei cu şefii ierarhici, cu consecinţa repartizării-distribuirii în mod corespunzător şi proporţional a culpei în temeiul managementului instituţional.

A precizat contestatoarea că la data de 17.03.2016 a solicitat intimatei copia documentaţiei care a stat la baza emiterii Ordinului Prefectului nr. 113/16.03.2016, iar prin Răspunsul nr. 39 din data de 18.03.2016 aceasta s-a conformat solicitărilor sale.

În urma analizării documentaţiei care i s-a pus la dispoziţie, împotriva Ordinului Prefectului nr. 113/16.03.2016 a formulat plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 6950/31.03.2016, motivând că cercetarea administrativă a fost realizată cu încălcarea dreptului său la apărare, în condiţiile în care nu i-au fost admise mijloacele de probă propuse; că modalitatea în care s-a realizat cercetarea disciplinară nu a fost una obiectivă, câtă vreme persoana împuternicită în acest sens este angajată pe perioadă determinată, depinzând în totalitate de deciziile pe care le-ar putea lua conducătorul instituţiei. A arătat că trebuie precizat că numita D. este angajată în funcţia de Director Cancelarie al Prefectului jud. B. în baza unui contract a cărui valabilitate este lăsată la latitudinea conducătorului instituţiei pe perioada derulării mandatului; că măsura dispusă nu este proporţională cu gravitatea faptei pe care a recunoscut-o şi şi-a asumat-o în cadrul unei răspunderi în solidar antrenată în virtutea managementului instituţional şi a raporturilor de subordonare ierarhică între persoana sa şi persoana şefilor ierarhici.

A arătat contestatoarea că înţelege să conteste temeinicia ordinului de sancţionare disciplinară şi a arătat că a primit petiţia numitei E. de la Şeful serviciului - F. După studierea documentului, care nu avea o Rezoluţie clară privind modul de soluţionare - se consemnează în rezoluţie doar „atenţie poate fi fals”, nimic legat de calificarea petiţiei ca fiind plângere greşit îndreptată (de unde rezultă că, rezonabil, i s-a creat convingerea că termenul de soluţionare este cel prevăzut de art. 8 alin. 2), a considerat că trebuie să-i comunice petentei un răspuns prin care să o îndrume către organele abilitate, având în vedere faptul că cele sesizate şi solicitate de către aceasta nu intrau în sfera de competenţă a Instituţiei Prefectului B.

Pentru a verifica cele sesizate de către petenta E., a luat legătura telefonic cu reprezentanţii Primăriei M., care i-au comunicat că nu deţin informaţii care să o ajute.

Ulterior, s-a consultat cu şeful Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului jud. B., şi a fost îndrumată să redirecţioneze respectiva petiţie, ceea ce a şi făcut la data de 15.01.2016, cu viza Şefului de serviciu.

A recunoscut contestatoarea că are o culpă în depăşirea termenului legal de 5 zile de redirecţionare a petiţiilor greşit îndreptate, dar a apreciat că aceasta nu îi aparţine în exclusivitate.

O remediere prin sancţiuni a situaţiei generate de încălcarea termenului de 5 zile ar fi trebuit să presupună sancţionarea şi a salariatului în cauză, dar şi a şefilor ierarhici superiori care aveau atribuţii legat de verificarea activităţii salariatului în cauză. De altfel, art. 4 alin. (1) Cap. II Ordinul Prefectului 182/2015 prevede că în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii.

A mai arătat că în perioada alocată soluţionării petiţiei, potrivit termenului de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. 2 OG 27/2002, a cărui existenţă (şi natură de termen de drept comun, de 30 de zile, nu de termen excepţional, de 5 zile) i s-a indus în raport de caracterul confuz al rezoluţiei puse pe petiţie, au fost numeroase zile libere datorită sărbătorilor de iarnă.

A mai arătat că pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul instituţiei intimate, respectiv din luna mai 2008 şi până în prezent, nici un alt salariat nu a fost cercetat administrativ pentru o faptă similară celei reţinute în sarcina sa.

Separat de aceste aspecte, a arătat că a respectat termenul de 30 de zile în cadrul căruia trebuie soluţionată o petiţie, potrivit regulii prevăzute de art. 8 alin. (2) OG 27/2002.

Toate aceste chestiuni au fost aduse la cunoştinţa angajatorului prin înscrisul intitulat „Notă de relaţii" nr. 1094/20/10 din data de 18.01.2016, însă nici una din apărările sale nu a fost luată în considerare. Ba mai mult, a fost respinsă cererea sa de a fi solicitate note de relaţii de la şefii ierarhici superiori, pe motiv că nu are relevanţă în cauză această cerere, fără alte explicaţii suplimentare.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 252 alin. (2) din Legea 53/2003-Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancţiunea poate fi contestată; instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Câtă vreme prin ordinul atacat nu s-a motivat soluţia de respingere a cererii de solicitare de explicaţii de la şefii ierarhici superiori, care aveau legătură cu apărările sale vizând distribuirea vinovăţiei între toate persoanele considerate în culpă în raport de o anumită situaţie, în temeiul principiilor managementului instituţional, s-a apreciat că şi pe acest considerent Ordinul nr. 113/16.03.2016 a fost netemeinic emis.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 252 alin. (5) Codul muncii, art. 453 Cod procedură civilă.

În probatoriu a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri (f. 10 – 54 ds. fond) şi a probei cu interogatoriul intimatei.

Intimata Instituţia Prefectului - Judeţul B., prin prefect C, prin întâmpinarea depusă la data de 16.05.2016 (f. 57 ds fond) a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului - Judeţul B., având în vedere că obiectul prezentei acţiuni îl constituie „anularea Ordinului nr. 113 din 16 martie 2016 emis de Prefectul judeţului B.” iar potrivit prevederilor art. 26 alin (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare "pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condiţiile legii

Potrivit prevederilor Legii nr.340/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: prefectul este reprezentantul guvernului pe plan local, garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local, iar pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituţiei şi alte legi se organizează şi funcţionează instituţia prefectului, sub conducerea prefectului.

Capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului se exercită în exclusivitate de către prefect (art.6 alin (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

Pentru a-şi îndeplini atribuţiile prefectul este încadrat într-o structură organizatorică formată din funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special şi personal contractual. Această structură organizatorică, având în frunte pe prefect, formează instituţia prefectului.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

În probatoriu a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri (f. 67 – 92 ds. fond) şi interogatoriu contestatoarei.

În drept, intimata şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă şi Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 23.05.2016 (f. 95 ds. fond) contestatoarea A. a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata Instituţia Prefectului – judeţul B., prin Prefect C şi înlăturarea apărărilor invocate pe fondul raportului de drept substanţial.

Totodată şi-a precizat acţiune în sensul că înţelege să se judece cu Instituţia Prefectului – judeţul B., prin Prefect C, dar şi cu Prefectul C.

Intimatul Prefectul Judeţului B. -C, prin întâmpinarea depusă la data de 16.09.2016 (f. 108 ds. fond) a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând aceleaşi motive de fapt şi de drept ca şi intimata Instituţia Prefectului – judeţul B., prin Prefect C..

Pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanţa s-a pronunțat mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Prin urmare, instanţa s-a pronunțat cu prioritate cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Instituţia Prefectului – judeţul B., invocată de aceasta.

Din această perspectivă, instanţa a reținut că, în conformitate cu art.  36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Prin prezenta cerere, B. a solicitat anularea Ordinului nr. 113/16.03.2016 emis de Instituţia Prefectului Judeţului B. - C, prin care a fost sancţionată disciplinar cu „avertisment scris” pentru nerespectarea termenului de 5 zile pentru redirecţionarea petiţiilor greşit îndreptate, prevăzut de art. 61 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. Ori, o asemenea împrejurare poate fi stabilită în contradictoriu cu angajatorul, în speţa de faţă Instituţia Prefectului, prin prefect. De altfel, în conformitate cu prevederile art.  1 ind. 1 alin. 2 din Legea nr.  340 din 12 iulie 2004 privind prefectul şi instituţia prefectului,  instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu, context în care litigiile care izvorăsc din executarea unui contract de muncă încheiat cu Instituţia Prefectului urmează a fi soluţionat în contradictoriu cu această instituţie.

Prin sentința civilă nr. 1504 din 29 noiembrie 2016, Tribunalul Suceava a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Instituţia Prefectului – judeţul B., invocată de aceasta; a admis contestația având ca obiect „contestaţie decizie de sancţionare” formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimaţii Instituţia Prefectului – judeţul B., prin prefect C şi Prefect C; a anulat Ordinul nr. 113 emis la data de 16.03.2016 de intimaţi; a obligat intimaţii să plătească cheltuieli de judecată contestatoarei în sumă de 400 lei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că petenta a fost  angajata intimatei, iar prin Ordinul nr. 113/16.03.2016 emis de Instituţia Prefectului Judeţului B. - C, aceasta a fost sancţionată disciplinar cu avertisment scris, în temeiul art. 248  alin. 1 lit. a din Codul Muncii.

 Contestatoarea A. a criticat decizia de sancţionare invocând motive de temeinicie, arătând că are o culpă în depăşirea termenului legal de 5 zile de redirecţionare a petiţiilor greşit îndreptate, dar apreciază că aceasta nu îi aparţine în exclusivitate.

Potrivit art. 251 alin. 1 Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Conform art. 247 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol defineşte abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Prin urmare, pentru a fi dată răspunderea disciplinară, este necesar a fi întrunite cumulativ, anumite elemente, respectiv: cel care săvârşeşte fapta să aibă calitatea de salariat; prin conduita abordată, salariatul să fi încălcat norme interne de disciplina muncii; acţiunea sau inacţiunea să fi fost săvârşită cu vinovăţie.

În speţă, contestatoarea  a avut calitatea de consilier pentru afaceri europene în cadrul Serviciului dezvoltare economică, servicii publice şi autorităţi locale - Compartimentul dezvoltare economică şi afaceri europene din cadrul Instituţiei Prefectului - judeţul B., însă din probatoriul existent la dosar, în special  din documentaţia ce a stat la baza emiterii ordinului contestat, nu reiese că aceasta avea ca atribuţie de serviciu şi obligaţia de a soluţiona petiţiile direcţionate de şefii săi.

Prin  săvârşirea unei abateri disciplinare sunt încălcate relaţiile normale ce trebuie să existe în cadrul unui colectiv de muncă, prin urmare valorile sociale afectate printr-o astfel de comportare sunt relaţiile sociale de ordine şi disciplină existente la locul de muncă. În esenţă, acestea presupun îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, precum şi respectarea normelor de comportare.

Prin obligaţia de serviciu se înţelege complexul de îndatoriri ce revine fiecărui salariat, în baza contractului de muncă, a tuturor prevederilor legii şi deciziilor luate la nivelul unităţii, în scopul desfăşurării în bune condiţii a procesului de muncă.

Latura obiectivă reprezintă fapta neconformă obligaţiilor de serviciu asumate prin contractul individual de muncă săvârşită de salariat, prin care acesta aduce atingere relaţiei de muncă. Aşadar, antrenarea răspunderii disciplinare poate  avea loc numai dacă abaterea a fost săvârşită de un salariat, deci de o persoană care se află în raport de muncă cu unitatea. Latura obiectivă a abaterii disciplinare este fapta ilicită comisivă sau omisivă.  Fapta ilicită comisivă sau omisivă trebuie să fie în raport de cauzalitate cu rezultatul dăunător, situaţie care în speţa de faţă nu a fost  demonstrată de instituţie.

În prezenta cauză, motivul de fapt al sancţionării disciplinare îl constituie nerespectarea termenului de 5 zile pentru redirecţionarea petiţiilor greşit îndreptate, prevăzut de art. 6^1 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. 1 autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta, cu privire la petiţia înregistrată la Instituţia Prefectului - judeţul B. cu nr. 1094/P/17.12.2015.

S-a reținut în ordinul contestat că Nota - Raport pentru redirecţionarea petiţiei, adresa de redirecţionare şi cea prin care a fost înştiinţată petenta, titularul petiţiei 1094/P/l 7.12.2015, au fost întocmite abia la data de 15.01.2016, deşi înscrisurile trebuiau redirecţionate până la data de  24.12.2015.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut că în speţă nu rezultă în ce anume a constat conduita contestatoarei, conduită care ar fi avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu. Nu s-a detaliat în conţinutul ordinului contestat în ce a constat gravitatea abaterii săvârşite, care a fost prejudiciul creat angajatorului sau petiţionarului.

Apărările salariatei au fost înlăturate în cursul cercetării disciplinare,  considerându-se că aceasta avea obligaţia să cunoască toate termenele legale pentru soluţionarea petiţiilor, inclusiv cel prevăzut de art. 6^1 din O.G. nr. 27/2002, însă intimata nu a dovedit că printre atribuţiile contestatoarei, angajată în  calitate de consilier pentru afaceri europene în cadrul Serviciului dezvoltare economică, servicii publice şi autorităţi locale - Compartimentul dezvoltare economică şi afaceri europene din cadrul Instituţiei Prefectului - judeţul B., se regăsea şi cea vizând rezolvarea petiţiilor, la dosar neexistând vreun înscris care să ateste acest fapt.

Întrucât în speţă angajatorul nu a reuşit să facă dovada în contra celor susţinute de către contestatoare, aşa cum rezultă din art. 272 Codul muncii, care arată că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, s-a impus admiterea contestaţiei.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, a constatat că ordinul  atacat nu este  temeinic, a admis contestaţia şi a dispus anularea ordinului  nr. 113 din 16 martie 2016 emis de intimaţi.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, intimaţii au fost obligaţi  la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată,  reprezentând onorariu avocat, în sumă de  400 lei, conform chitanţei de fila 165 dosar fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Prefectul  Județului B..

Apelantul, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului  Judeţul B, arată că potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare "pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condiţiile legii."

Potrivit prevederilor Legii nr.340/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: prefectul este reprezentantul guvernului pe plan local, garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local, iar pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituţiei şi alte legi se organizează şi funcţionează Instituţia prefectului, sub conducerea prefectului.

Capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului se exercită în exclusivitate de către prefect (art.6 alin (1) din Legea nr. .340/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

Pentru a-şi îndeplini atribuţiile, prefectul este încadrat într-o structură organizatorica formată din  funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special si personal contractual. Această structură organizatorică, având în frunte pe prefect formează instituţia prefectului.

Este adevărat că, în emiterea acestor acte, prefectul este ajutat de un aparat tehnic de specialitate, având o anumită structură, şi care constituie instituţia prefectului. Legiuitorul însă nu a stabilit nicăieri în lege atribuţii şi competente pentru instituţia prefectului ci numai pentru prefect.

Prin urmare, noţiunea de Instituţia prefectului are în vedere numai aparatul tehnic de specialitate cu ajutorul căruia prefectul îşi realizează atribuţiile ce-i revin din Constituţie şi legi.

Având în vedere dispoziţiile art. 247 alin (2) din Codul muncii, răspunderea disciplinară este definită ca acea formă a răspunderii juridice, specific dreptului muncii, ce constă în sancţionarea faptelor de încălcare de către orice salariat a normelor legale, regulamentului intern, contractului individual de muncă, ordinelor şi dispoziţiilor legale ale conducătorilor ierarhici.

Apelantul arată că prin sentinţa apelată instanţa de fond a admis contestaţia şi a reţinut că "din ansamblul probelor administrate în cauză, tribunalul reţine că în speţă nu rezultă în ce anume a constat conduita contestatoarei, conduită care ar fi avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu. (...)".

În actul administrativ contestat au fost expuse motivele de fapt care au determinat luarea măsurii, precum şi prevederile legale ce nu au fost respectate.

Contestatoarei i-a fost repartizată o petiţie, care nu a fost soluţionată în termen conform prevederilor OG nr. 27/2002.

În Ordinul  nr. 113 din 18 martie 2016 se precizează motivul de fapt al sancţiunii disciplinare, respectiv, „nerespectarea de către doamna A. a termenului de 5 zile pentru redirecţionarea petiţiilor greşit îndreptate, prevăzute de art. 6 1  din OG nr. 27/2002, cu privire la petiţia înregistrată cu nr. 1094/P/17.12.2015".

OG nr. 27/2002 are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu, precum şi modul de soluţionare a acestora, ca expresie a dreptului de petiţionare prevăzut de art. 51  din Constituţie, stabilind responsabilităţile ce revin autorităţilor şi instituţiilor publice cărora le sunt adresate petiţii, precum şi termenele în care acestea sunt obligate să soluţioneze: petiţiile.

Potrivit prevederilor art. 15 lit a) din OG nr. 27/2002, „constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform prevederilor legale, nerespectarea termenelor de soluţionare a petiţiilor”.

Or, legiuitorul nu face precizarea „cu condiţia să se fi creat un prejudiciu angajatorului sau petiţionarului".

Apelantul susţine că precizarea prevederilor legale care au fost încălcate de contestatoare are relevanţă pentru ca instanţa să poată stabili şi verifica dacă fapta constituie sau nu abatere disciplinară.

Mai mult, potrivit Ordinului ministrului de interne nr. 458 din 26.05.2003 privind aprobarea regulamentului intern pentru desfăşurarea activităţii salariaţilor în unităţile ministerului „Capitolul VII - Disciplina muncii — art. 24 - Avertismentul scris se aplică în situaţia în care persoana în cauză nu şi-a îndeplinit una din atribuţiile sale de serviciu sau şi le-a îndeplinit defectuos, fără ca unitatea să fie prejudiciată patrimonial".

În Planul de măsuri stabilit în urma inspecţiei efectuate de Corpul de control al Ministrului în perioada 02 -12 .06 2015, pentru îmbunătăţirea activităţii Instituţiei Prefectului şi a celorlalte structuri MAI din judeţul B., în vederea realizării în mod corespunzător a atribuţiilor conferite de lege, la pct. 83 se stabileşte ca măsură "Redirecţionarea petiţiilor către instituţiile competente, cu respectarea termenului prevăzut de OG nr. 27/2002 şi de art. 10 alin (2) din OMAI nr. 190/2004".

În procedura internă - privind soluţionarea petiţiilor, solicitărilor şi de primire a cetăţenilor în audienţe sunt descrise modul de elaborare, semnare şi comunicare a răspunsurilor la petiţii, sesizările adresate direct prefectului.

Avertismentul scris are un caracter preponderent moral, de atenţionare. Practic, prin intermediul comunicării scrise adresate salariatei, i se atrage atenţia acesteia asupra faptei săvârşite arătându-i totodată că săvârşirea în viitor a altor fapte va atrage sancţiuni mult mai grave.

Fapta pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară cu avertisment scris există (cum de altfel se recunoaşte de către contestatoare atât în faza de cercetare disciplinară cât si în acţiunea introductivă - parag.l fila 4 din acţiune) aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în cauză.

Prin sentinţa  apelată instanţa de fond a  admis contestaţia, reţinând  că „apărările salariatei nu au fost înlăturate în cursul cercetării disciplinare, considerându-se că aceasta avea obligaţia să cunoască toate termenele legale pentru soluţionarea petiţiilor, inclusiv cel prevăzut de art. 6 1 din OG nr. 27/2002, însă intimata nu a dovedit că printre atribuţiile contestatoarei (...) se regăseşte şi cea vizând rezolvarea petiţiilor".

Conform fişei postului nr. 18, contestatoarea primea şi rezolva, potrivit prevederilor OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor aprobată prin Legea nr. 233/2002, petiţiile adresate instituţiei de către cetăţeni, potrivit repartizării stabilite.

În speţă, s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă a salariatei reclamantă, deşi s-a aplicat, prin decizia contestată, sancţiunea disciplinară a avertismentului scris.

Apelantul arată că s-au respectat principiile independenței, integrităţii, obiectivității şi imparţialităţii în analizarea faptei şi luarea deciziei, precum şi prevederile Codului Muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 251 alin. (1) din Codul muncii, sancţiunea avertismentului scris se aplică fără derularea procedurii cercetării disciplinare.

Aceste dispoziţii legale nu împiedică angajatorul să efectueze cercetarea disciplinară dacă doreşte, cum s-a. întâmplat în speţă. Au fost respectate prevederile legale care reglementează desfăşurarea întregii proceduri, ce reprezintă garanţii ale respectării dreptului la apărare al salariatei.

Contestatoarea a fost sancţionată disciplinar cu avertisment scris, în temeiul art. 248 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

In ipoteza în care angajatorul efectuează cercetarea disciplinară prealabilă, deşi nu are  o obligaţie legală în acest sens, nu se impune constatarea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară emisă cu nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la această cercetare, întrucât o astfel de sancţiune ar fi excesivă în condiţiile în care legiuitorul nu a reglementat sancţionarea angajatorului cu nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară în absenţa cercetării disciplinare prealabile.

În speţă, prefectul a dat dovadă de bună-credinţă, conform art. 8 alin. (1) din Codul muncii, permiţând salariatei să-şi formuleze apărarea şi să fie asistată, la cererea sa, de către un avocat, în scopul aflării adevărului şi stabilirii temeinice a existenţei unei abateri disciplinare a acesteia, cu toate că nu avea o îndatorire legală în acest sens.

Ordinul nr. 113 din 16.03.2016 privind sancţionarea cu avertisment scris a contestatoarei, consilier pentru afaceri europene în cadrul Serviciului dezvoltare economică, servicii publice şi autorităţi locale - Compartimentul dezvoltare economică şi afaceri europene din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul B., a fost emis cu respectarea prevederilor legale.

Ordinul contestat cuprinde toate elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 252 din Legea nr.53/2003-Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă., ale Legii nr. 53/2003, republicată şi ale Legii nr. 62/2011.

Reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererii de apel, Curtea a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Instituţia Prefectului - Judeţul B., excepţie reiterată prin memoriul de apel, reţine Curtea următoarele:

 Potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Rezultă că are calitate procesuală pasivă cel care este titularul obligaţiei civile corespunzătoare dreptului subiectiv invocat de reclamant, fiind subiect pasiv în cadrul raportului juridic litigios.

Potrivit dispoziţiilor art. 267 lit. b din Codul Muncii, sunt părţi într-un conflict de muncă angajatorii,  persoane fizice şi/sau persoane juridice, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile codului muncii.

În cauză raporturile de muncă s-au desfăşurat între Instituţia Prefectului - Judeţul B., în calitate de angajator şi reclamanta intimată, în calitatea de salariat.

 De asemenea, Ordinul nr. 113 din 16.03.2016, ordin atacat în prezentul litigiu, a fost emis de pârâta Instituţia Prefectului - Judeţul B..

 Faţă de aceste considerente reţine instanţa de control judiciar că pârâta Instituţia Prefectului - Judeţul Suceava justifică în cauză calitate procesuală pasivă.

Prin Ordinul nr. 113 din 16.03.2016 emis de Instituţia Prefectului - Judeţul B., în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin.1 lit. a din Codul muncii, a fost sancţionată disciplinar contestatoarea cu avertisment scris.

În sarcina salariatei contestatoare a fost reţinută ca abatere disciplinară nerespectarea termenului de 5 zile pentru redirecţionarea petiţiilor greşit îndreptate, termen prevăzut de art. 6^1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu privire la petiţia înregistrată la Instituţia Prefectului - Judeţul B. cu nr. 1094/P/17.12.2015.

Sunt indicate de asemenea în Ordin şi prevederile legale şi din regulament încălcate  de  contestatoare, prin săvârşirea abaterii disciplinare mai sus  invocate.

Disciplina muncii reprezintă ordinea necesară în  desfăşurarea procesului de muncă, ce presupune îndeplinirea sarcinilor de  serviciu şi respectarea normelor de conduită de către participanţii la acest proces.

Constatând vinovăţia salariatului, angajatorul trebuie să stabilească sancţiunea disciplinară în  raport de: împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie a  salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală la serviciu, eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior, criterii de individualizare reglementate de  prevederile art.250 din Codul muncii.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 251 alin.1 din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Trebuie să subliniem faptul că în speţă avem a analiza răspunderea disciplinară a  contestatoarei, o formă distinctă de răspundere juridică, proprie salariaţilor, cu  un specific propriu faţă de răspunderea patrimonială a salariatului.

Existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu în patrimoniul societăţii, urmare a săvârşirii abaterii reţinute în sarcina contestatoarei, nu este un aspect relevant, prin el însuşi, în analiza necesităţii antrenării de către angajator a răspunderii disciplinare a salariatului.

 Dacă vorbeam în cauză de o antrenare a răspunderii patrimoniale a părţii contestatoare, într-adevăr, existenţa prejudiciului era un element deosebit de important, alături de  celelalte  impuse de legislaţia muncii, pentru a putea  fi  reţinută această formă de răspundere.

Răspunderea patrimonială  este una reparatorie  şi este patrimonială tocmai pentru că salariatul care produce o pagubă angajatorului va fi obligat, cu bunurile aparţinând patrimoniului său - în primul rând cu salariul - să acopere acel prejudiciu, reîntregind  patrimoniul afectat.

Or, răspunderea disciplinară, de care vorbim  în  speţa de faţă, este antrenată  urmare a încălcării obligaţiilor generale şi specifice ale  salariaţilor legate de prestarea muncii.

Indicarea în cuprinsul art. 250 lit. c din Codul muncii, drept criteriu pentru individualizarea şi aplicarea sancţiunii disciplinare, a consecinţelor abaterii disciplinare, nu impune, cu forţa legii, existenţa unui  prejudiciu material, urmare a faptelor  reţinute în sarcina salariatului.

Consecinţa abaterilor disciplinare reţinute în sarcina contestatoarei reprezintă tocmai pierderea sentimentului de siguranţă şi încredere al angajatorului, cu  privire la îndeplinirea de către partea contestatoare a atribuţiilor de serviciu, cu respectarea normelor legale şi regulamentare.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. 1 din Codul muncii, relaţiile  de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe.

Buna credinţă înseamnă,  în esenţă, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor în consens cu ordinea şi disciplina în muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, petiţiile adresate autorităţilor şi instituţiilor publice vor fi soluţionate în termenele şi în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă.

Petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta ( art. 6^1 din OG nr. 27/2002 ) .

Contestatoarea a recunoscut că nu a respectat acest termen, şi-a asumat fapta, însă în cadrul unei răspunderi solidare, solidaritate antrenată în virtutea raporturilor de subordonare ierarhică între persoana sa şi persoana şefilor ierarhici.

De asemenea a mai invocat şi faptul că pe parcursul cercetării disciplinare prealabile i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Una dintre trăsăturile caracteristice ale răspunderii disciplinare este aceea că vorbim de o răspundere cu caracter strict personal, nefiind de conceput pe de o parte o răspundere pentru fapta altuia, iar, pe de altă parte, în aceeaşi măsură, nu este de conceput o înlăturare a răspunderii disciplinare personale, pentru fapta proprie, ca urmare a invocării unei eventuale situaţii de neantrenare a răspunderii disciplinare a altor salariaţi, pentru eventuale abateri săvârşite de aceştia.

În legătură cu pretinsa neregularitate săvârşită cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, trebuie să menţionăm faptul că sancţiunea disciplinară aplicată prin Ordinul atacat în prezentul litigiu este „ avertismentul scris”, iar pentru această sancţiune, aşa cum mai sus am enunţat prevederile art. 251 alin.1 din Codul muncii, legislaţia muncii nu impune efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Sancţiunea nulităţii absolute care loveşte decizia de sancţionare şi care este reglementată de dispoziţiile art. 252 alin.2 lit. c din Codul muncii nu poate fi privită izolat, ruptă de prevederea legală care impune efectuarea cercetării disciplinare prealabile, impunere care intervine în cazul aplicării sancţiunilor disciplinare, cu excepţia avertismentului scris.

Nulitatea reprezintă practic sancţiunea care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Atât timp cât nu avem normă juridică care să impună efectuarea cercetării disciplinare prealabile în cazul aplicării sancţiunii disciplinare a avertismentului scris, nu putem avea sancţiune care să lovească Ordinul de nulitate, în cazul unor eventuale încălcări ale dispoziţiilor care reglementează asupra acestei cercetări.

Efectuarea cercetării disciplinare prealabile şi respectarea tuturor procedurilor impuse de legislaţia muncii în ceea ce priveşte această cercetare nu sunt  condiţii de validitate în cazul încheierii unei decizii prin care se aplică sancţiunea disciplinară a avertismentului scris, astfel încât nu poate interveni nici sancţiunea nulităţii reglementată de dispoziţiile art. 252 alin.2  din Codul muncii.

Fapta reţinută în sarcina contestatoarei constituie abatere disciplinară, fiind astfel caracterizată de dispoziţiile art. 15 lit. a din OG nr. 27/2002, potrivit cu care constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit legislaţiei muncii nerespectarea termenelor de soluţionare a petiţiilor, prevăzute în această ordonanţă.

Sancţiunea aplicată a fost aceea a avertismentului scris, o sancţiune cu efect precumpănitor moral.

Este sancţiunea cea mai uşoară, aplicabilă salariaţilor care au săvârşit fără intenţie, abateri de mică importanţă, astfel încât, pentru aplicarea acestei sancţiuni nu trebuie ca fapta imputată să aibă o gravitate deosebită, ci trebuie să existe, să fi fost pur şi simplu săvârşită.

Or acest lucru este îndeplinit în speţa de faţă.

Faptul că avea partea contestatoare atribuţii în ceea ce priveşte primirea şi rezolvarea, potrivit prevederilor OG nr. 27/2002, a petiţiilor adresate instituţiei angajatoare, rezultă fără putinţă de tăgadă din fişa postului depusă la filele 11-13 dosar apel.

Faptul că această fişă a postului a fost depusă pentru prima dată  în apel nu îi înlătură caracterul de probă utilă şi concludentă în soluţionarea cauzei,  în condiţiile în care a fost respectat regimul pentru administrarea probelor în faţa instanţei de apel, reglementat de prevederile art. 470 Cod procedură civilă, sub aspectul indicării în cuprinsul memoriului de apel a probelor invocate în susţinerea apelului.

Faţă de toate considerentele  mai sus  expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2  Cod procedură civilă,  instanţa a admis apelul şi a schimbat în parte hotărârea atacată,în sensul că a respins contestaţia ca nefondată.

A menţinut soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Instituţia Prefectului - Judeţul B.

A înlăturat din hotărârea atacată dispoziţia de obligare a intimaţilor la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care, dată fiind soluţia de respingere a contestaţiei, intimaţii nu mai sunt părţi care au pierdut procesul, pentru a deveni incidente prevederile art.453 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare