Funcţionarilor publici care obţin diploma de atestare a absolvirii cursurilor universitare, la curs de zi, după/la data de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, li se cuvine acordarea sporului de 25% din salariu (spor cuantificat astfel de OG nr. 64/2006).
Acordarea sporului solicitat nu contravine deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008 și nr. 146/2010.
În speţă, acordarea sporului pentru studii superioare pentru perioada ulterioară datei de 21.12.2015, aşa cum s-a dispus de prima instanţă, nu îi este recunoscută reclamantului-intimat prin înlăturarea unor prevederi legale aflate în vigoare ci, dimpotrivă, sporul este recunoscut chiar în baza voinţei legiuitorului, respectiv în aplicarea prevederilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, în interpretarea instanţei supreme.
Judecătoria Hârșova
Obligatia de a face
Curtea de Apel Iași
Definirea actului administrativ-fiscal. Condiţiile cerute pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ
Judecătoria Galați
Recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pronunţate în străinătate
Curtea de Apel Constanța
Obligarea autoritatii publice la emiterea unui act administrativ.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Natura juridică şi instanţa competentă să verifice legalitatea dispoziţiilor emise de primar în temeiul Legii nr. 10/2001