Constatare nulitate act juridic – fond funciar - dreptul de proprietate asupra terenurilor ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 nu ia naştere ope legis, ci, prin constituirea dreptului de proprietate, constituire car

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 28.04.2016 sub nr. ……, reclamanta N.F. a chemat în judecată pe pârâţii C.S., C.R.G., PREFECTUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, solicitând instanţei: 1). Să constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 21502/1 eliberat la data de 01.07.2002 cu privire la terenul situat în Bucureşti, str. …., sector 1, în suprafaţa de 300 mp; 2). Să se dispună obligarea pârâtei Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului Bucureşti să emită propunerea pentru atribuirea către reclamantă a terenului în suprafaţa de 300 mp, situat în Bucureşti, str. …., sector 1; 3). Să se dispună obligarea pârâtului Prefectul Municipiului Bucureşti să emită pe numele reclamantei titlul de proprietate pentru terenul în suprafaţa de 300 mp, situat în str. …., sector 1, Bucureşti.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, între aceasta şi soţul ei, N.M. (decedat la data de 27.06.2001), al cărui unic moştenitor este reclamanta, în calitate de vânzători, creditori ai obligaţiei de întreținere şi titulari ai dreptului de abitație viageră, pe de o parte, şi C.G.(decedat la data de 10.06.2003), ai cărui moştenitorii sunt cei doi pârâţi, persoane fizice, şi C.S., în calitate de cumpărători şi debitori ai obligaţiei de întreținere, pe de altă parte, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere şi drept de abitație viageră autentificat sub nr. 882/25.04.2001 de către Biroul Notarului Public G.D.. Acest contract a avut ca obiect imobilul compus din casa de locuit, de trei camere şi dependinţe, terenul în suprafaţa de 300 mp pe care era amplasată această construcție nefăcând obiectul vânzării, deoarece nu se găsea în patrimoniul vânzătorilor fiind deținut în folosinţă. Reclamanta împreună cu defunctul soţ, N.M., au dobândit în timpul căsătoriei, prin moştenire, imobilul situat în Bucureşti, str. ….., sector 1, terenul pe care era amplasata construcția fiindu-le atribuit în folosinţă, faţă de împrejurarea că la acel moment erau incidente dispoziţiile Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 care prevedeau imperativ interdicția de înstrăinare şi dobândire a terenurilor prin acte juridice. Prin sentința civilă nr. 11445/2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă cererea reclamantei şi s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere şi drept de abitație viagera autentificat sub nr. 882/2001 de BNP G.D., iar aceasta hotărâre a rămas definitiva si irevocabila. În intervalul de timp scurs între data perfectării contractului de vânzare-cumpărare cu cei doi pârâţi persoane fizice şi data la care instanța a dispus rezoluțiunea acestuia, pentru terenul aferent construcţiei înstrăinate în suprafaţa de 300 mp s-a emis de către Prefectura Municipiului Bucureşti titlul de proprietate a cărui nulitate absoluta o solicită reclamanta.

Reclamanta a precizat că la momentul apariţiei Legii 18/1991, ca efect al dispoziţiilor art. 36 alin. 3 din această lege, raportat la dispozițiile art. 23 din acelaşi act normativ, transferul dreptului de proprietate de la stat la deţinătorii construcţiei de la momentul apariţiei legii 18/1991 se făcea ope legis, simplul fapt al existenţei dreptului de proprietate asupra construcţiei justificând existenţa în patrimoniul titularului acestui drept şi a dreptului de proprietate asupra terenului aferent acesteia. Titlul emis de Prefect în temeiul acestei dispoziţii legale nu face decât să confirme o situație preexistenta încă de la apariţia textului de lege care reglementează dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor în situația premisa vizata de dispoziţiile art. 36 din Legea 18/1991, textul de lege neimpunând un termen pentru formularea cererii în acest sens şi nici măcar obligativitatea formulării unei cereri, sintagma “trec în proprietatea” fiind fără echivoc. Pe cale de consecinţa, a învederat reclamanta, singurele persoane în patrimoniul cărora se impunea a fi recunoscut acest drept de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor, erau titularii dreptului de proprietate asupra construcţiilor la momentul apariţiei Legii 18/1991, în cauza dedusă judecaţii aceste persoane fiind reclamanta şi soţul acesteia.

De asemenea, reclamanta a susţinut că nu are vreun fel de relevanţă juridică faptul că după 10 ani de la data la care a apărut Legea 18/1991 reclamanta a înstrăinat construcția edificată pe terenul aflat în folosinţă, deoarece la momentul înstrăinării nu a transmis dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare. Vocaţia la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei pe care a înstrăinat-o în anul 2001 aveau numai reclamanta şi soţul său, aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 36 din Legea 18/1991 care, prin sintagma “actuali titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor” viza în mod exclusiv şi necesar titularii acestor drepturi la momentul apariţiei legii.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 169/1997 şi art. 36 din Legea 18/1991.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, fiind ataşate o serie de înscrisuri, în copie certificată (filele 8-13).

La data de 09.06.2016, pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe capătul 1 de cerere, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, pe capătul 2 de cerere, excepţia prematurităţii, iar pe fond, respingerea acţiunii, ca fiind neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că titlul de proprietate nu a fost emis de către aceasta, iar potrivit dispoziţiilor Legii 18/1991, modificată prin Legea 165/2013, propunerea de atribuire este de competenţa Subcomisiei Locale de Aplicare a Legii 18/1991 de pe lângă Primăria Sectorului 1 Bucureşti, iar nu a Comisiei constituite la nivelul Municipiului Bucureşti.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată la data de 14.06.2016, pârâtul C.R.G. a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că reclamanta avea posibilitatea să urmeze procedura specială a plângerii pentru a contesta titlul de proprietate nr. 21502/1/01.07.2002, conform art. 53 şi art. 54 din Legea 18/1991. Acesta a susţinut că motivul invocat de către reclamantă prin prezenta cerere de chemare în judecată, pentru desfiinţarea titlului de proprietate, nu poate fi calificat de către instanţă drept un motiv de nulitate absolută, aşa încât pretenţiile acesteia referitoare la desfiinţarea titlului de proprietate puteau fi valorificate cel mult în termenul de prescripţie general de 3 ani, calculat de la data emiterii titlului, respectiv până la data de 01.07.2005. Pe fond, pârâtul a învederat că instanţa de judecată trebuie să verifice dacă la data emiterii titlului de proprietate sau la constituire, în raport cu art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, pârâta C.S. şi autorul pârâtului erau persoane îndreptăţite la constituire. Conform actelor existente la dosarul cauzei, la data emiterii titlului de proprietate pârâta C.S. şi autorul pârâtului erau titulari ai dreptului de folosinţa a terenului, şi proprietari ai construcţiilor aferente, în temeiul contractului nr. 882/25.04.2001 şi aveau astfel calitatea de persoane îndreptăţite să formuleze cererea prevăzută de art. 36 alin. 5 indice 1. A subliniat că la momentul emiterii titlului au fost respectate toate dispoziţiile legale incidente, astfel în prezenta cauză nu se poate constata de către instanţa de judecată că titlul de proprietate nr. 21502/1/01.07.2002 a fost emis cu nerespectarea condiţiilor de valabilitate.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

La data de 21.06.2017, pârâtul Prefectul Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului Bucureşti, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii formulate, ca neîntemeiate.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că din Sentinţa civilă nr. 5680/06.09.1983 pronunţată de Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti în dosarul nr. 1461/1983 şi din Certificatul de moştenitor nr. 684/1984 din 30.05.1984 rezultă că N.F. şi N.M. sunt îndreptăţiţi doar la cota de 1/2 din succesiune, (şi respectiv 1/2 din terenul aferent construcţiei în suprafaţa totală de 300 mp), pe când cealaltă cotă de 1/2 din masa succesorală (şi respectiv de 1/2 din terenul aferent construcţiei în suprafaţă totală de 300 mp) revenea fiicei defunctului T.C., respectiv doamnei D.L.. Cum totalul terenului lăsat ca moştenire de T.C. era de 300 mp, apare logic că moştenitorii testamentari că N.F. şi N.M. erau îndreptăţiţi la cota de 1/2 din masa succesorală (150 mp teren) iar restul cotei de 1/2 revenind moştenitoarei legale D.L. (150 mp teren). Aşadar, actele de atribuire în favoarea domnilor C.A.G. şi C.A.S. au fost emise greşit în ceea ce priveşte suprafaţa de teren, aceştia fiind îndreptăţiţi la nivelul anului 2001-2002 doar pentru 150 mp teren, nu pentru 300 mp.

Pârâtul a susţinut că reclamanta nu a chemat în calitate de pârât Unitatea administrativ-locală, implicată în constituirile dreptului de proprietate, respectiv Sectorul 1 Bucureşti, prin Primar, astfel că orice solicitare vizând constituirea dreptului de proprietate în lipsa autorităţii locale competente, fără de care cererile nu pot fi soluţionate în conformitate cu prevederile legale este inadmisibilă si nefondată. Reclamanta nu face dovada depunerii vreunei cereri privind atribuirea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, la unitatea administrativă competentă. Or, în lipsa unei astfel de cereri, reclamanta nu este îndreptăţită la atribuirea dreptului de proprietate, prin ordin de prefect, în condiţiile Legii nr. 18/1991. Din coroborarea art. 9 din Legea nr. 18/1991 şi a art. 11 din H.G. nr. 890/2005 rezultă că stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, iar nu prin acţiune directă în faţa instanţelor de judecată. Pe cale de consecinţă, este inadmisibilă, neîntemeiată şi nefondată cererea de atribuire în proprietate terenului de 300 mp (emitere propunere şi titlu de proprietate), în condiţiile în care reclamanta nu a depus cerere de atribuire la Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 alin. 1 Cod procedură civilă, ale Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 890/2005.

Totodată, în cuprinsul întâmpinării formulate, pârâtul Prefectul Municipiului Bucureşti a formulat cerere de intervenţie, prin care a solicitat introducerea forţată în cauză a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, prin Primarul Sectorului 1, întrucât această autoritate este cea care a înaintat propunerea de atribuire în proprietate a terenului de 300 mp, altfel spus este autoritatea fără de care Titlul de proprietate nr. 21502/1/01.07.2002 nu ar fi fost emis. A precizat că soluţionarea cererilor de atribuire în proprietate a terenurilor întemeiate pe art. 36 alin. 2-3 şi 6 a fost şi este în competenţa exclusivă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, prin Primarul Sectorului 1, încă de la apariția legii fondului funciar, astfel că şi în ceea ce priveşte cel de-al doilea petit este necesară introducerea în cauză a acestei autorităţi.

La data de 06.07.2016, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările formulate de către pârâţi, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către aceştia şi admiterea cererii de chemare în judecată pentru argumentele arătate în cuprinsul acesteia.

În drept, răspunsul la întâmpinare s-a întemeiat pe prevederile art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin cererea completatoare formulată la data de 06.07.2016, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a Subcomisiei Locale de Aplicare a Legii 18/1991 de pe lângă Primăria Sectorului 1 Bucureşti, Unitatea administrativ-teritorială Sectorul 1 Bucureşti, prin Primar, aceste două pârâte având calitate procesuală pasivă pe capătul 2 al cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 36 alin. 6 din Legea 18/1991.

 La data de 25.10.2016, pârâţii Unitatea administrativ-teritorială Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Subcomisia Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin Primarul Sectorului 1, au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Unitatea administrativ-teritorială Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Subcomisia Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin Primarul Sectorului 1, excepţia prematurităţii cererii, excepţia inadmisibilităţii cererii.

În motivarea întâmpinării, pârâtele au arătat că, contrar celor învederate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, dreptul de proprietate asupra terenurilor ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 36 alin 3 din Legea 18/1991 nu ia naştere ope legis, ci prin constituirea dreptului de proprietate, constituire care se face de către Prefect prin Ordinul ce se emite conform art. 36 alin 6 din Legea 18/1991, ca urmare a unei cereri ce trebuie depusă de cel ce se consideră îndreptăţit la o astfel de constituire. În speţa de faţă, petitul doi al cererii reclamantei era întemeiat dacă, după constatarea nulităţii absolute a Titlului de proprietate 21502/1/01.07.2002 (în cazul în care o astfel de nulitate s-ar constata de către instanţă), ca urmare a unei cereri depuse de către reclamantă, autorităţile competente potrivit art. 36 alin 6 din Legea 18/1991, ar fi refuzat atribuirea terenului în condiţiile art. 36 alin. 3 din Legea 18/1991.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 rap. la art. 204 Cod procedură civilă.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 03.11.2016, reclamanta a precizat cadrul procesual pasiv, respectiv pe primul capăt al cererii au calitatea de pârâţi C.S., C.R.G. şi Prefectul Municipiului Bucureşti, iar pe capătul doi al cererii au calitatea de pârâţi Prefectul Municipiului Bucureşti, Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului Bucureşti, Subcomisia Locală de Aplicare a Legii 18/1991 de pe lângă Primăria Sectorului 1 Bucureşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Sectorul 1 Bucureşti, prin Primar General.

La termenul de judecată din data de 12.01.2017, instanţa a constatat că cererea de intervenţie forţată formulată de către pârâtul Prefectul Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu Sectorul 1 Bucureşti a rămas fără obiect, în urma introducerii în cauză, în calitate de pârâtă, a Unităţii administrativ-teritoriale Sectorul 1 Bucureşti. De asemenea, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Comisia locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor şi a constatat ca rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Locală. Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, instanţa a respins, ca tardiv invocată, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; a respins, ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţii capătului 1 al cererii de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a admis excepţia prematurităţii capetelor 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă şi pentru pârâte proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În fapt, reclamanta N.F., împreună cu defunctul soţ, N.M., au dobândit în timpul căsătoriei, prin moştenire, imobilul-construcţie compus din casa de locuit, trei camere şi dependinţe situat în str. ……, sector 1, Bucureşti, precum şi dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţa de 300 mp pe care era amplasată construcția (filele 31-36, vol. I).

Între reclamanta N.F. şi soţul acesteia, N.M. (decedat la data de 27.06.2001, al cărui unic moştenitor este reclamanta), în calitate de vânzători, creditori ai obligaţiei de întreținere şi titulari ai dreptului de abitație viageră, pe de o parte, şi C.G.(decedat la data de 10.06.2003, ai cărui moştenitori sunt pârâţii C.S. şi C.R.G., conform Certificatului de moştenitor nr. 61/30.05.2006 - filele 10-11, vol. I) şi pârâta C.S., în calitate de cumpărători şi debitori ai obligaţiei de întreținere, pe de altă parte, a intervenit Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere şi drept de abitație viageră, autentificat sub nr. 882/25.04.2001 de către Biroul Notarului Public G.D., având ca obiect imobilul situat în str. ….., sector 1, Bucureşti (fila 9, vol. I).

Prin cererea înregistrată sub nr. 9165/08.05.2001, adresată Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, cumpărătorii C.G.şi C.S. au solicitat atribuirea în proprietate a terenului aferent locuinţei aflate în proprietatea acestora, situată în str. ……, sector 1, Bucureşti (fila 28 verso, vol. I).

În urma cererii formulate, Prefectura Municipiului Bucureşti a emis Titlul de proprietate nr. 21502/1 din data de 01.07.2002, prin care s-a dispus trecerea, în indiviziune, în proprietatea cumpărătorilor C.G.şi C.S. a terenului în suprafaţa de 300 mp, prin Ordinul Prefectului nr. 380/28.05.2002, poziţia 11 din anexa la ordin (fila 8, vol. I).

Prin sentința civilă nr. 11445/18.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. ……, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta N.F. în contradictoriu cu pârâţii C.S. şi C.R.G., fiind dispusă rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere şi drept de abitație viageră autentificat sub nr. 882/2001 de B.N.P. G.D. (filele 12-13, vol. I). Sentinţa civilă menţionată a rămas definitivă şi irevocabilă, prin neapelare.

În drept, în temeiul art. 6 din Legea 287/2009 în vigoare din 01.10.2011, instanța constată ca fiind aplicabile în prezenta speță dispozițiile Codului civil din  anul 1864, iar în temeiul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 134/2010 și, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței (28.04.2016), instanţa constată aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă din 2010, adoptat prin Legea nr. 134/2010.

În conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. 3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, „terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor”.

Totodată, potrivit art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, „sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie sau la stat sau care nu au moştenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire şi constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 şi a prezentei legi, precum şi actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (iii) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum şi actele de înstrăinare efectuate în baza lor; (v) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depăşit limitele de suprafaţă stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri”.

În speţă, reclamanta a invocat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 21502/1 eliberat la data de 01.07.2002, susţinând că singurele persoane în patrimoniul cărora se impunea a fi recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei erau titularii dreptului de proprietate asupra construcţiilor la momentul apariţiei Legii 18/1991, respectiv, reclamanta şi soţul acesteia.

Analizând motivul de nulitate invocat de reclamantă, prin raportare la prevederile art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, instanţa reţine că acesta este neîntemeiat.

În acest sens, textul de lege menţionat stabileşte că sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, enumerând la punctele (i)-(vi) situaţii în care actele de constituire/ reconstituire a dreptului de proprietate nu au fost emise cu respectarea condiţiilor legale.

De asemenea, la art. 36 alin. 3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 s-a prevăzut că terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor.

În prezenta cauză, la data formulării cererii nr. 9165/08.05.2001 de atribuire în proprietate a terenului aferent construcţiei situate în str. …., sector 1, Bucureşti, aceasta se afla în proprietatea cumpărătorilor C.G.şi C.S., la acel moment aceştia fiind şi titularii dreptului de folosinţă asupra terenului.

Referitor la sintagma cuprinsă în textul art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 „actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor”, instanţa subliniază că aceasta se referă la persoanele care aveau dreptul de proprietate asupra construcţiilor şi, respectiv, dreptul de folosinţă asupra terenurilor aferente construcţiilor, la data formulării cererii de constituire, iar nu la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.

Contrar susţinerilor reclamantei, dreptul de proprietate asupra terenurilor ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 nu ia naştere ope legis, ci, prin constituirea dreptului de proprietate, constituire care se face de către Prefect, prin ordinul ce se emite conform art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, ca urmare a unei cereri ce trebuie depuse de persoana care se consideră îndreptăţită la o astfel de constituire.

Însă, instanţa constată că dreptul de proprietate al pârâţilor C.S. şi C.R.G. asupra construcţiei situate în str. ….., sector 1, Bucureşti, a fost desfiinţat în mod retroactiv, ca urmare a rezoluțiunii Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere şi drept de abitație viageră nr. 882/25.04.2001, prin Sentința civilă nr. 11445/18.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. ……..

Or, în speţă, la baza emiterii Titlului de proprietate nr. 21502/1 din data de 01.07.2002 a stat tocmai Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere şi drept de abitație viageră nr. 882/25.04.2001, a cărui rezoluţiune a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Astfel, instanţa reţine că raţiunea ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nu mai există în prezent, pârâţii pierzând în mod retroactiv dreptul de proprietate asupra construcţiei.

În această situaţie, instanţa reţine incidenţa principiului de drept al anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), potrivit căruia desființarea actului juridic inițial (primar) atrage și desfiinţarea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.

În cauză, desfiinţarea actului juridic inițial reprezentat de Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere şi drept de abitație viageră nr. 882/25.04.2001 atrage după sine şi desfiinţarea actului juridic subsecvent reprezentat de Titlul de proprietate nr. 21502/1 din data de 01.07.2002, între acestea existând o legătură juridică indisolubilă.

Instanţa mai reţine că aplicarea acestei reguli de drept nu poate fi înlăturată în cauză, deoarece prin pierderea retroactivă a dreptului de proprietate asupra construcţiei, pârâţii au pierdut şi dreptul de folosinţă asupra terenului pe care este amplasată construcția.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 36 alin. 3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede în mod expres că trecerea terenurilor în proprietate se realizează în persoana titularilor dreptului de folosinţă asupra terenurilor, proprietari ai locuinţelor.

În consecinţă, instanţa va admite primul capăt de cerere şi va constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 21502/1 eliberat la data de 01.07.2002 cu privire la terenul în suprafaţă de 300 mp, situat în str. ……, sector 1, Bucureşti.

În ceea ce priveşte capetele doi şi trei ale cererii de chemare în judecată, ca urmare a admiterii excepţiei prematurităţii formulării acestora prin Încheierea de şedinţă din data de 12.01.2017, instanţa va respinge aceste capete de cerere, ca premature.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept menţionate, instanţa va admite, în parte, cererea de chemare în judecată, va admite primul capăt de cerere şi va constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 21502/1 eliberat la data de 01.07.2002 cu privire la terenul în suprafaţă de 300 mp, situat în str. ……, sector 1, Bucureşti, urmând să respingă, ca premature, capetele doi şi trei ale cererii de chemare în judecată.

În virtutea principiului disponibilităţii, instanţa va lua act de precizarea reclamantei în sensul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată.

Admite primul capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta N.F., în contradictoriu cu pârâţii C.S., C.R.G., şi PREFECTUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI.

Constată nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 21502/1 eliberat la data de 01.07.2002 cu privire la terenul în suprafaţă de 300 mp, situat în str. …, sector 1, Bucureşti.

Respinge, ca premature, capetele doi şi trei ale cererii de chemare în judecată.

Ia act de precizarea reclamantei în sensul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.01.2017.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare