Braconaj

Hotărâre 690 din 11.05.2016


Deliberând asupra cauzei penale de faţǎ, constatǎ urmǎtoarele:

I. Situaţia de fapt şi încadrarea juridicǎ reţinutǎ prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul din data de 29.06.2015 al Parchetului de pe lângǎ Judecǎtoria Bacǎu în dosar nr. X, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 10681/180/2015 la data de 02.09.2015, s-a dispus trimiterea în judecatǎ a inculpatului GN pentru sǎvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic prevǎzutǎ de art. 42, alin. l, lit.b din Legea nr. 407/2006 a vânǎtorii şi protecţiei fondului cinegetic şi uz de armǎ fǎrǎ drept, prevǎzutǎ de art. 343 alin. l C. pen., ambele cu aplicarea art. 38, alin. l C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţǎ, cǎ în data de 13.05.2014, în intervalul orar 18-20:20, fǎrǎ a deţine o autorizaţie de vânǎtoare emisǎ în condiţiile legale, inculpatul s-a deplasat pe fondul cinegetic nr. 40 Fântânele, jud. Bacǎu, aparţinând persoanei vǎtǎmate R.N.P. unde a executat activitǎţi de vânǎtoare, în sensul cǎ a executat un foc cu arma de vânǎtoare marca IJ58 seria E44922, cal. 16, pe care o deţinea în condiţii legale, în vederea capturǎrii ori uciderii unui animal de interes cinegetic.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt au fost administrate urmǎtoarele mijloace de probǎ în cursul urmǎririi penale: declaraţie martor CCC (f. 12-13 d.u.p.); declaraţie martor HDB (f. 14-15 d.u.p.); proces-verbal de conducere în teren şi planşǎ foto (f. 10 d.u.p.); proces-verbal de predare-primire (f. 11 d.u.p.).

II. Camera preliminarǎ

Prin Încheierea de şedinţǎ din data de 18.12.2015 (f. 28-29 d.i.) judecǎtorul de camerǎ preliminarǎ a dispus începerea judecǎrii cauzei, constatând legalitatea sesizǎrii instanţei, a administrǎrii probelor şi a efectuǎrii actelor de urmǎrire penalǎ privindu-l pe inculpatul GI.

De asemenea, judecǎtorul de camerǎ preliminarǎ a respins ca neîntemeiate excepţiile invocatre de cǎtre inculpat prin apǎrǎtor ales, cu privire la legalitatea administrǎrii probelor şi a efectuǎrii actelor de cǎtre organele de urmǎrire penalǎ. Împotriva încheierii astfel emise, în termenul legal, inculpatul a formulat contestaţie, care a fost respinsǎ prin Încheierea nr. X a judecǎtorului de camerǎ preliminarǎ din cadrul Tribunalului Bacǎu.

III. Desfǎşurarea cercetǎrii judecǎtoreşti

Prezent la judecarea cauzei, instanţa i-a adus la cunoştinţǎ inculpatului învinuirea GN care i se aduce prin actul de sesizare al instanţei, precum şi faptul cǎ are dreptul sǎ nu facǎ nici o declaraţie, cǎ tot ce declarǎ poate fi folosit şi împotriva sa, iar dacǎ acceptǎ sǎ dea declaraţii are obligaţia sǎ spunǎ tot ce ştie cu privire la învinuirile care i se aduc.

Astfel, la primul termen de judecatǎ, cu procedura legal îndeplinitǎ şi în prezenţa apǎrǎtorului ales, ulterior citirii în extras de cǎtre grefierul de şedinţǎ în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecǎţii, instanţa l-a întrebat pe inculpat dacǎ solicitǎ ca judecata sǎ aibǎ loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmǎririi penale şi a înscrisurilor prezentate de pǎrţi, aducându-i la cunoştinţǎ dispoziţiile art. 396, alin. 10 C. proc. pen. iar, în urma rǎspunsului negativ al acestuia a procedat la audierea sa, în conformitate cu dispoziţiile art. 378 C. proc. pen.

Totodatǎ, faţǎ de poziţia procesualǎ exprimatǎ de inculpat, instanţa a dispus readministrarea materialului probator administrat în cursul urmǎririi penale, sens în care au fost audiaţi martorii CCC şi HDM, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

IV. Situaţia de fapt reţinutǎ de instanţǎ

Instanţa reţine cǎ la data de 13.05.2014, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Bacǎu – S.A.E.S.P., împreunǎ cu lucrǎtorii silvici din cadrul Ocolului Silvic Fântânele - Direcţia Silvicǎ Bacǎu, au efectuat o pândǎ pe fondul cinegetic nr. X, jud. Bacǎu în vederea combaterii fenomenului de braconaj cinegetic. Cu aceasta ocazie, în jurul orei 20.20 au auzit un foc de armǎ dinspre punctul numit „Arsura”, iar la scurt timp l-au identificat pe inculpatul GI ce se deplasa cu arma de vânǎtoare marca IJ58 seria X, cal. 16, prin pǎdure, asamblatǎ şi încǎrcatǎ, cǎtre satul VB, com. M, jud. Bacǎu.

Cu ocazia verificǎrii armei s-a constatat cǎ aceasta era încǎrcatǎ, având introduse pe cele douǎ ţevi, douǎ cartuşe, unul tip brenneke (cartuş cu proiectil unic) şi unul cu alice de 5 mm, ambele cal. 16. întrucât inculpatul nu deţinea autorizaţie la vânǎtoare, iar locul depistǎrii inculpatului se afla la o distanţǎ de aproximativ 500 metri de marginea pǎdurii, arma si muniţia au fost ridicate în vederea cercetǎrilor, fiindu-i permisǎ deplasarea spre domiciliul sǎu, acesta suferind de boli cardiace.

Astfel, din cuprinsul procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante rezultǎ cǎ organele de cercetare penalǎ din cadrul I.P.J. Bacǎu – S.A.E.S.P., în data de 13.05.2014 s-au deplasat împreunǎ cu martorii Cǎlian (nu Cǎlin, cum s-a menţionat în mod greşit în rechizitoriu) CC şi HDB, pentru a efectua o pândǎ pe fondul cinegetic nr. 40 Fântânele, jud. Bacǎu în vederea combaterii fenomenului de braconaj cinegetic. Aceştia au auzit în jurul orei 20.20 un foc de armǎ din direcţia punctului numit „Arsura”, iar la scurt timp, respectiv dupǎ câteva minute, l-au identificat pe inculpatul GN ce se deplasa cu arma de vânǎtoare marca IJ58 seria X, cal. 16, prin pǎdure, asamblatǎ şi încǎrcatǎ, având introduse pe cele douǎ tevi, douǎ cartuşe

În cursul urmǎririi penale, martorul CCC, X la Ocolul Silvic Fântânele, a declarat cǎ în data de 13.05.2014 s-a deplasat impreunǎ cu numitul HDM şi cu cei doi lucrǎtori din cadrul I.P.J. Bacǎu – S.A.E.S.P., pentru a efectua o pândǎ pe fondul cinegetic nr.X, jud. Bacǎu în vederea combaterii fenomenului de braconaj cinegetic, existând informaţii în acest sens. Martorul a arǎtat cǎ în jurul orei 20.20 a auzit un foc de armǎ din direcţia punctului numit „Arsura” dupǎ care s-au deplasat în acea direcţie pentru a afla despre ce este vorba, dupǎ aprox. 200 de metri gǎsindu-l pe inculpatul GN care avea asupra sa arma de vânǎtoare, cal. 16, asamblatǎ şi încǎrcatǎ, având introduse pe cele douǎ tevi, douǎ cartuşe, unul tip brenneke (cartuş cu proiectil unic) si unul cu alice de 5mm, ambele cal. 16. La examinarea armei s-a constatat cǎ aceasta prezenta miros specific unei trageri recente.

Cu ocazia audierii în cursul judecǎţii, martorul CCC a arǎtat cǎ nu reţine discuţia purtatǎ cu inculpatul la momentul respectiv, însǎ acesta din urmǎ i-a predat arma de bunǎvoie, dupǎ care a fost lǎsat sǎ plece. Martorul a precizat cǎ a mirosit arma şi a simţit miros de praf de puşcǎ, însǎ întrucât nu era în mǎsurǎ sǎ aprecieze dacǎ s-a executat vreun foc de armǎ cu aceasta, a încercat sǎ identifice alte persoane în zonǎ pentru a stabili acest aspect, fǎrǎ însǎ a avea vreun rezultat. Acelaşi martor a mai arǎtat cǎ inculpatul nu mai avea asupra sa vreo armǎ sau alte cartuşe şi cǎ ştie cǎ acesta patrula zilnic prin pǎdure pentru a asigura paza proprietǎţii sale, neavând anterior probleme de aceastǎ naturǎ. În finalul declaraţiei, martorul a precizat cǎ a doua zi a cǎutat cartuşul împreunǎ cu organele de poliţie, inclusiv pe traseul pânǎ la pǎdurea inculpatului, însǎ nu a gǎsit nimic.

Aceleaşi aspecte au fost menţionate şi de pǎdurarul Ocolului Fântânele, martorul HDM (f. 15 d.u.p.), care a arǎtat în cursul judecǎţii cǎ arma prezenta miros specific unei trageri recente, în sensul cǎ mirosea a praf de puşcǎ. Spre deosebire de martorul CCC, martorul HDM a arǎtat cǎ nu au cǎutat ulterior tubul cartuşului şi cǎ nu primise informaţii anterior, în sensul cǎ inculpatul GN ar comite acte de braconaj.

Fiind audiat la termenul din data de 29.03.2016, inculpatul a arǎtat cǎ este proprietarul unei suprafeţe de pǎdure situatǎ la marginea localitǎţii Dumbrava şi cǎ în data de 10.05.2014, întrucât paza acestei proprietǎţi nu era asiguratǎ de nicio instituţie a statului ori de o firmǎ privatǎ, a constatat cǎ îi fuseserǎ sustraşi aproximativ 2 metri cubi de material lemnos, motiv pentru care s-a hotǎrât sǎ asigure el însuşi paza, revenind dupǎ aproximativ trei zile în zonǎ şi având asupra sa arma de vânǎtoare, încǎrcatǎ cu douǎ cartuşe, unul cu proiectil unic şi celǎlalt cu alice. Inculpatul a motivat prezenţa armei prin aceea cǎ dorea sǎ se apere de eventualii hoţi, precum şi de animalele sǎlbatice.

Inculpatul a negat cǎ ar fi tras cu arma pe care o avea asupra sa şi a precizat cǎ înaintea momentului în care s-a întâlnit cu cei doi martori, a folosit arma respectiv cel mai devreme anterior cu o lunǎ, atunci când a participat la o vânǎtoare colectivǎ.

Celelalte menţiuni din cuprinsul declaraţiei inculpatului se coroboreazǎ în totalitate cu aspectele indicate de martor şi cu cele consemnate în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante. Astfel, acesta a arǎtat cǎ în jurul orei 20:20 în timp ce se deplasa spre casǎ, la aproximativ 500 de metri de marginea islazului comunal, în interiorul pǎdurii a fost depistat de martoriiCCC şi HDM, care i-au ridicat arma de vânǎtoare ce era încǎrcatǎ precum şi cele douǎ cartuşe aflate pe ţeavǎ şi întrucât a acuzat dureri de inimǎ a fost lǎsat sǎ plece acasǎ. Inculpatul a precizat cǎ doua zi a fost audiat de cǎtre organele de poliţie şi a fost efectuatǎ conducerea în teren, fiind întocmite cu aceastǎ ocazie şi planşe foto.

În cuprinsul actului de sesizare, procurorul a reţinut cǎ declaraţia inculpatului GN prin care acesta aratǎ cǎ s-a deplasat pe fondul cinegetic nr. X Fântânele, jud. Bacǎu în jurul orei 18:00 având asupra sa o secure şi arma de vânǎtoare pe care o deţine în mod legal precum şi douǎ cartuşe pentru a pǎzi pǎdurea pe care o deţine în acea locaţie, la o distanţǎ de aprox. 800 de metri de locul depistǎrii fǎrǎ a avea intenţia de a  a efectua activitǎţi specifice infracţiunii de braconaj cinegetic nu poate fi reţinutǎ la stabilirea situaţiei de fapt întrucât este nesincerǎ, deoarece inculpatul pe de o parte declarǎ cǎ avea cunoştinţǎ de prevederile legale care îi interzic folosirea armei de vânǎtoare în alte scopuri decât cele pentru care a fost obţinutǎ, iar pe de altǎ parte paza nu poate fi efectuatǎ în acel interval de timp, în acea perioadǎ a anului, începând cu ora 18.00, ora la care inculpatul a plecat de la domiciliu cǎtre fondul cinegetic menţionat lǎsându-se întunericul.

Mai mult decât atât, se aratǎ în actul de sesizare, perioada crepuscularǎ în care inculpatul se deplasa în interiorul fondului de vânǎtoare este propice acţiunii de pândire, cǎutare, stârnire, urmǎrire, oricǎrei alte activitate având ca finalitate capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile de interes cinegetic, aflate în stare de libertate, ceea ce atestǎ intenţia acestuia de a efectua activitǎţi specifice braconajului cinegetic.

 Procurorul a apreciat cǎ în cazul în care intenţia inculpatului ar fi fost aceea de a pǎzi pǎdurea proprietate privatǎ în acel interval orar, securea avutǎ asupra sa era suficientǎ pentru a se auto apǎra. S-a opinat şi în sensul cǎ nu poate fi primitǎ nici apǎrarea inculpatului prin care acesta aratǎ cǎ a hotǎrât sǎ ia arma în vederea folosirii acesteia la paza pǎdurii atât timp cât pe de o parte acesta a fost depistat la o distanţǎ destul de mare faţǎ de limitele proprietǎţii sale (aprox. 800 m) iar pe de altǎ parte în momentul depistǎrii aceasta era încǎrcatǎ, fapt de atestǎ intenţia clarǎ a acestuia de a efectua acţiuni care se încadreazǎ în elementul material al infracţiunii de braconaj. În acest sens, relevantǎ este natura celor douǎ cartuşe gǎsite pe ţava armei sale. Astfel, cartuşul de tip brenneke (cartuş cu proiectil unic), este utilizat expres la doborârea vânatului de talie mare şi foarte mare, având efect devastator la impactul cu ţinta şi o putere mare de stopare iar cartuşul cu alice de 5 mm, este utilizat la vânarea speciilor de interes cinegetic de talie mai micǎ, cum ar fi iepurele sau vulpea putând fi folosit chiar şi la doborârea unei specii mai mari cum este cǎpriorul. Acest tip de muniţie nu poate fi utilizatǎ în nici un caz la activitǎţi de pazǎ şi autoapǎrare întrucât prezintǎ un grad ridicat de risc mortal în cazul folosirii asupra unor fiinţe umane. În opinia reprezentantului Ministerului Public, intenţia inculpatului GN de a efectua acţiuni care se încadreazǎ în elementul material al infracţiunii de braconaj este susţinutǎ şi de folosirea armei de vânǎtoare prin executarea unui foc la o distanţǎ relativ mare de pǎdurea proprietate personalǎ şi în interiorul fondului de vânǎtoare, cu intenţia de a doborâ animale de interes cinegetic, activitate care nu şi-a atins scopul şi a cǎrei existenţǎ este susţinutǎ de mijloacele de probǎ la care s-a fǎcut referire în partea introductivǎ a prezentei secţiuni, respectiv procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante ce se coroboreazǎ cu declaraţiile martorilor CCC şi HDM.

V. Cauza de împiedicare a exercitării acţiunii penale

Potrivit prevederilor art. 42, alin. l , lit.b din Legea nr. 407/2006 a vânǎtorii şi protecţiei fondului cinegetic, constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (…) vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare iar potrivit art. 343, alin. 1 C. pen. uzul de armă letală sau interzisă, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.

De asemenea, conform art. 1, lit. u din Legea nr. 407/2006 prin vânătoare se înţelege acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 ale aceluiaşi act normativ, aflate în stare de libertate.

Cu toate acestea, nici din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi nici din cel administrat în etapa cercetării judecătoreşti nu a rezultat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că persoana care a sǎvârşit în mod nemijlocit faptele este inculpatul GN.

Instanţa reţine cǎ acuzaţia penalǎ din cuprinsul actului de sesizare are la bazǎ doar declaraţiile martorilor CCC şi HDM, precum şi parţial, aspectele consemnate în cuprinsul proces-verbal de conducere în teren şi proces-verbal de predare-primire în mǎsura în care se coroboreazǎ cu acestea, însǎ ultimele mijloace de probǎ enumerate nu atestǎ sǎvârşirea infracţiunilor, ci doar prezenţa inculpatului în zona respectivǎ, având asupra sa arma de vânǎtoare, aspect care de altfel nici nu a fost contestat.

În privinţa procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante, instanţa reţine cǎ potrivit art. 293 C. proc. pen., este flagrantă infracţiunea descoperită in momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire –  flagrantă propriu-zisă sau flagrantă actuală –  respectiv infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justificǎ suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune, cvasiflagrantă sau flagrantă prin asimilare.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 61, alin. 5 C. proc. pen. reiese că procesul-verbal încheiat de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională cu ocazia descoperirii infracţiuni flagrante are o singură funcţie, respectiv cea de sesizare a organelor de urmărire penalǎ, potrivit art. 288, alin. 1 raportat la art. 61, alin. 1, lit. c C. proc. pen., neputând primi şi valoarea unui mijloc de probă. Doar procesul-verbal de percheziţie întocmit cu ocazia depistării făptuitorului, respectiv mijloacele materiale de probă ridicate cu această ocazie pot primi relevanţă probatorie. În aceste condiţii, valorificarea constatării personale şi directe de către organele de ordine publică şi de siguranţă naţională a circumstanţelor depistării făptuitorului în flagrant se va face prin aplicarea dispoziţiilor art. 114, alin. 4 C. proc. pen., respectiv prin audierea persoanelor care au întocmit procesele-verbale, mijlocul de probă urmând a fi astfel declaraţia de martor, motiv pentru care instanţa a procedat la audierea acestora.

Textul de lege trebuie interpretat prin raportare la prevederile art. 45¹ din Legea nr. 407/2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic potrivit cǎruia „constatarea faptelor ce constituie infracţiune potrivit art. 42 - 44 se face de către organele de urmărire penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi, de personalul salariat cu atribuţii în domeniul cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum şi de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.”

Pe de altǎ parte, instanţa reţine cǎ ancheta efectuatǎ de organele de urmǎrire penalǎ prezintǎ anumite carenţe, de naturǎ a crea un dubiu puternic asupra vinovǎţiei inculpatului. În acest sens, instanţa reţine cǎ nu s-a fǎcut în niciun fel dovada cǎ inculpatul ar fi tras efectiv cu arma pe care o avea asupra sa, singurele informaţii în acest sens fiind oferite de cǎtre cei doi martori, care au declarat cǎ arma prezenta miros specific unei trageri recente.

În opinia instanţei, prima operaţiune, absolut necesar în toate investigaţiile criminalistice privitoare la utilizarea unor arme de foc o reprezintă căutarea tuburilor arse şi a proiectilelor expulzate, însǎ un asemenea demers pare a nu fi fost efectuat în prezenta cauzǎ. Aşa cum  s-a arǎtat şi anterior, declaraţiile celor doi martori în aceastǎ privinţǎ sunt contradictorii, iar din cuprinsul procesului-verbal de conducere în teren şi a celorlalte înscrisuri întocmite de organele de cercetare penalǎ, nu rezultǎ cǎ ofiţerii din cadrul I.P.J. Bacǎu – S.A.E.S.P. ar fi procedat la cǎutarea tubului cartuşului la momentul când au fost sesizaţi, ori cel puţin în ziua urmǎtoare.

Într-o speţǎ precum cea ce face obiectul prezentei cauze, în care activitatea infracţionalǎ nu a fost perceputǎ în mod direct de niciun martor ocular, cǎutarea şi descoperirea tubului este esenţialǎ, având în vedere cǎ doar pe calea unei expertize criminalistice balistice se pot stabili, spre exemplu, urmǎtoarele aspecte:

- sistemul, modelul şi marca armei cu care ar fi putut să fie trase tuburile de cartuşe sau proiectilele ridicate de la locul faptei;

- dacă tuburile de cartuşe sau proiectilele ridicate de la locul faptei, au fost trase cu o anumită armă;

- distanţa de la care s-a tras ;

- direcţia de tragere şi poziţia trăgătorului ;

- dacă pe ţeava armei, pe încărcător ori pe cuiul percutor există urme ale reziduurilor de împuşcare, dacă aceste urme provin de la o muniţie similară cu cea pusă la dispoziţie pentru comparaţie şi dacă tragerea este de dată recentă.

- tipul şi modelul cartuşelor folosite la tragere şi lotul de fabricaţie din care provin;

- dacă tuburile şi gloanţele puse la dispoziţia expertului au fost trase cu aceeaşi armă sau cu arme diferite etc.;

Mai mult, deşi pe tuburile trase nu se găsesc urme papilare, deoarece, la temperaturile ridicate create în timpul arderii încărcăturii explozive, acestea se distrug, totuşi, este posibil ca urmele papilare să existe pe tuburi, dacă acestea au fost atinse după executarea tragerii.

Singurele probe care susţin situaţia de fapt reţinutǎ în actul de sesizare sunt declaraţiile martorilor CCC şi HDM, care au arǎtat cǎ arma descoperitǎ asupra inculpatului prezenta „miros specific unei trageri recente”. Cu toate acestea, o asemenea modalitate empiricǎ de stabilire a unei situaţii de fapt, bazatǎ pe simţurile olfactive ale martorilor şi care poate avea consecinţe deosebite asupra persoanei inculpatului, nu poate justifica, prin ea însǎşi o soluţie de condamnare, în condiţiile în care nu sunt susţinute de vreun alt mijloc de probǎ. Chiar primind o asemenea aserţiune, instanţa nu poate stabili cu certitudine momentul când s-a tras cu arma respectivǎ şi dacǎ  inculpatul este cel care a folosit-o, ori în eventualitatea în care a tras cu arma, dacǎ acesta a intenţionat într-adevǎr sǎ vâneze un animal de interes cinegetic.

Având în vedere că la pronunţarea unei soluţii de condamanre, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive ori sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa acestui aspect, se impune a se da eficienţă regulii potrivit careia „orice indoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional prevăzut şi în cuprinsul art. 4, alin. 2 C. proc. pen. conform căruia “după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului sau suspectului”. Ea se explică prin aceea că, în masura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei inculpatului conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia sa în legatură cu fapta imputată, instanţa nu-şi poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, trebuie sa concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite, dacă de informaţia respectivă depinde în mod decisiv vinovăţia acestuia.

Înainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecatorii să nu se întemeieze în hotărârile pe care le pronunţă, pe aspecte ce ţin de probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în masură să reflecte realitatea obiectivă cu privire la fapta supusă judecăţii. Doar în acest mod se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă este, fără echivoc, cea pe care o înfăşişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Pe de altă parte, instanţa reţine că prezumţia de nevinovăţie este expres consacrată de legiuitor în dreptul intern, respectiv în dispoziţiile art. 4 C. proc. pen., art. 23 alin.11 din Constituţia României şi totodată este reglementată şi în dispoziţiile art. 6, paragraful 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil.

Prezumţia de nevinovăţie presupune dreptul oricărei persoane acuzate de săvârsşirea unei infracţiuni de a fi considerată nevinovată până când vinovăţia sa va fi legal stabilită printr-o hotărâre definitivă, iar inculpatul beneficiază de această prezumţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia potrivit dispoziţiilor legale menţionate.

Rǎsturnarea prezumţiei de nevinovăţie se poate face numai în urma unei analize profunde a temeiniciei acuzaţiei penale, atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt dar şi aceea de drept şi aceasta trebuie sǎ se fundamenteze pe dovezi legal administrate, temeinice şi convingătoare, de naturǎ a înlătura orice urmă de îndoială. Acest principiu impune respectarea dreptului la siguranţa individuală, care ar fi înlăturat daca o persoană ar fi condamnată pe baza unor probe incerte şi neconcludente, care nu sunt apte sǎ fundamenteze temeinicia, atât în fapt cât şi în drept, a acuzaţiei în materie penală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Telfner contra Austriei din data de 20.03.2001 că o condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie este de natură sa atragă constatarea încălcării art. 6, paragraful 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, analizând actele şi lucrările dosarului, prin coroborarea probelor administrate în cauză, dar şi cu referire la principiul in dubio pro reo, instanţa apreciază că organele de urmărire penală cărora le revine, conform art. 99, alin. 1 C. proc. pen., sarcina probei, nu au dovedit dincolo de orice îndoială, că inculpatul a comis faptele reţinute în sarcina sa, în maniera descrisǎ în actul de sesizare.

Pe de altǎ parte, în dosarul cauzei nu există indicii privind existenţa unor probe noi, ce ar mai putea fi administrate la acest moment şi care ar putea conduce la stabilirea exactǎ a situaţiei de fapt.

Modul defectuos în care organele de cercetare penalǎ au înţeles sǎ desfǎşoare ancheta penalǎ în cauzǎ se rǎsfrânge în mod direct asupra porbatoriului administrat în faza de urmǎrire penalǎ. În opinia instanţei, este imposibil a se stabili, dincolo de orice dubiu rezonabil, cǎ inculpatul a comis faptele reţinute prin actul de sesizare.

Astfel, faţă de cele ce preced baza art. 396, alin. 1 şi 5 C. proc. Pen. raportat la art. 16, alin. 1, lit. c C. proc. Pen. instanţa va dispune achitarea inculpatului GNpentru sǎvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic prevǎzutǎ de art. 42, alin. l , lit.b din Legea nr. 407/2006 a vânǎtorii şi protecţiei fondului cinegetic şi uz de armǎ fǎrǎ drept, prevǎzutǎ de art. 343 alin. l C. pen., ambele cu aplicarea art. 38, alin. l C. pen., întrucât nu existǎ probe cǎ inculpatul a sǎvârşit infracţiunile.

Totodatǎ, instanţa va dispune restituirea cǎtre inculpat  a armei de vânǎtoare marca IJ58 seria X, calibru 16 şi a celor douǎ cartuşe, unul tip brenneke şi unul cu alice de 5mm, ambele calibru 16, ridicate de organele de cercetare penalǎ şi depuse în camera de corpuri delicte a I.P.J. Bacǎu conform dovezii seria H, nr. X din data de 15.05.2014, urmând ca cheltuielile judiciare avansate de stat rǎmân în sarcina acestuia, în conformitate cu prevederile art. 275, alin. 3 C. proc. pen.