Cerere de revizuire

CERERE DE REVIZUIRE

În situaţia în care norma de incriminare în baza căreia a fost pronunţată soluţia de condamnare a fost constatată neconstituţională, hotărârea definitivă la data deciziei Curţii Constituţionale nu poate fi repusă în discuţie sub aspectul înlăturării, modificării, stingerii pedepsei în temeiul art. 595 sau art. 598 al. 1 lit. d Cod procedură penală.

Pentru remedierea erorilor de drept ce decurg din neconstituţionalitatea unui text de lege legiuitorul a pus la îndemâna părţilor din procesul penal calea de atac extraordinară a revizuirii, reglementând un caz de revizuire ce vizează această ipoteză, însă această cale de atac poate fi exercitată numai în condiţiile art. 453 al. 1 lit. f Cod procedură penală.

În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea a reţinut că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 5018/62/2019

SENTINŢA PENALĂ  Nr. 67/S

Şedinţa camerei de consiliu din 23 iunie 2020

Instanța constituită din:

PREŞEDINTE: AC

Grefier: DM

D.N.A.- Serviciul Teritorial Braşov este reprezentat de procuror AG.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cererilor de revizuire formulate de revizuienţii contestatori: HN şi NLI prin apărător ales, avocat Paraschiv Ciprian împotriva Sentinţei penale nr.123/S/28.06.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar 2360/62/2017.

Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate potrivit art.369 alin.1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu, cu ocazia pronunţării, se constată lipsa părţilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de 09 iunie 2020, dată la care concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea acelei şedinţe. La acea dată, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunţarea pentru data de  16 iunie 2020 şi pentru data de azi când, în urma deliberării

T R I B U N A L U L,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.12.2019 sub dosar nr. 5018/119/2017, condamnații HN şi NLI au solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 123/S/28.06.2017 a Tribunalului Brașov, pronunţată în dosarul nr. 2360/62/2017, definitivă la data de 01.10.2015 prin decizia penală nr. 620/Ap din data de 01.10.2015 a Curţii de Apel Braşov.

În motivarea cererii de revizuire se arată că cei doi revizuenți au fost condamnați definitiv, fiecare, la pedeapsa închisorii de 3 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin decizia nr. 897/Ap/16.12.2015 a Curții de Apel Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Se arată că cei doi condamnați au formulat contestație la executare, invocând decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, respinsă prin sentinţa penală nr. 123/S/28.06.2017 a Tribunalului Brașov. În dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 123/S/28.06.2017, prin încheierea din 22.06.2017 Tribunalul Brașov a sesizat  Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 595 C.p.p.

Prin decizia nr. 651/25.10.2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 595 C.p.p., statuând că ”1. soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională. 2. soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională.”

Având în vedere efectele acestei decizii, revizuenții invocă aplicabilitatea art. 453 al. 1 lit. f C.p.p, arătând că există o hotărâre penală întemeiată pe dispozițiile art. 595 C.p.p., respectiv sentinţa penală nr. 123/S/28.06.2017 a Tribunalului Brașov, pronunţată în dosarul nr. 2360/62/2017, în cadrul căruia s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 595 C.p.p., excepție admisă prin decizia CCR nr. 651/2018, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. 

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată în cauză, instanţa reţine:

Prin sentinţa penală nr. 123/S/28.06.2017 a Tribunalului Brașov, pronunţată în dosarul nr. 2360/62/2017, s-a respins contestaţia la executare formulată de condamnaţii HN şi NLI, cu privire la executarea sentinţei penale nr. 138/S/25.05.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 897/Ap/16.12.2015 a Curţii de Apel Braşov.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit art. 595 Cod procedură penală 

„(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.

(2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie.”

Potrivit art. 4 Cod penal „legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”

Textele menţionate invocate în susţinerea contestaţiei la executare vizează ipoteza apariţiei unei legi noi prin care fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa nu mai este prevăzută ca infracţiune.

În cazul de faţă s-a invocat existenţa unei dezincriminări a faptelor pentru care au fost pronunţate soluţiile de condamnare, pe calea intervenţiei unei decizii a Curţii Constituţionale, pronunţate şi publicate în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a sentinţei de condamnare.

În situaţia în care norma de incriminare în baza căreia a fost pronunţată soluţia de condamnare a fost constatată neconstituţională, hotărârea definitivă la data deciziei Curţii Constituţionale nu poate fi repusă în discuţie sub aspectul înlăturării, modificării, stingerii pedepsei în temeiul art. 595 sau art. 598 al. 1 lit. d Cod procedură penală.

Pentru remedierea erorilor de drept ce decurg din neconstituţionalitatea unui text de lege legiuitorul a pus la îndemâna părţilor din procesul penal calea de atac extraordinară a revizuirii, reglementând un caz de revizuire ce vizează această ipoteză, însă această cale de atac poate fi exercitată numai în condiţiile art. 453 al. 1 lit. f Cod procedură penală.

În acest sens este decizia Curţii Constituţionale nr. 126/2016 în cuprinsul căreia se arată că o decizie a Curţii Constituţionale nu poate fi asimilată unei legi penale mai favorabile.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor". Aceste prevederi constituţionale, reluate, la nivel legal, prin art. 11 alin. (3) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, consacră efectele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv aplicarea pentru viitor şi caracterul general obligatoriu al acestora.

În ceea ce priveşte efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut în considerentele deciziei 126/2016 că "decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor" (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008). În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă (potrivit Deciziei nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii (în acest sens, Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), Curtea a reţinut că aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret. Aşadar, Curtea reţine că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte şi, în mod excepţional, astfel cum vom arăta, acele situaţii care au devenit facta praeterita.

În aceste condiţii, Curtea a reţinut că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes.

În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea a reţinut că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut.

În considerentele deciziilor nr. 6/2017 şi respectiv nr. 18/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a arătat:

-„efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia. Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 4 din Codul penal, în situaţia în care fapta anterioară nu este incriminată, nu poate subzista scopul sustragerii de la urmărirea penală, întrucât nu se poate efectua urmărirea penală a unei fapte neincriminate. Asemănător, nici atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei."

-“ în ipoteza în care o faptă este dezincriminată, ca efect al unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii, dezincriminarea operează retroactiv indiferent dacă fapta a fost săvârşită în varianta respectivă sub imperiul Codului penal anterior sau sub imperiul noului Cod penal,” însă  instanţa constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a avut în vedere posibilitatea constatări dezincriminării în cadrul unui proces penal pendinte prin care să fie soluţionat fondul pricinii (art. 475 al. 1 Cod procedură penală stabileşte obiectul sesizării completului din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi limitează posibilitatea de sesizare a acestui complet la chestiunile de drept  de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective)  şi nu în cadrul unei contestaţii la executare  sau unei alte proceduri care intervine după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Cum contestaţia la executare nu reprezintă o cale extraordinară de atac prin care să fie repuse în discuţie chestiuni intrate în puterea lucrului judecat, ci reprezintă un remediu procedural ce vizează incidente ivite în cursul executării, strict legate de executare, iar aspectele invocate de condamnaţii HN şi NLI reprezintă chestiuni definitiv tranşate prin sentinţa de condamnare în baza unor texte de lege care la acel moment se bucurau de prezumţia de constituţionalitate, instanţa a constatat că raportat la actualul cadru legislativ, contestaţia la executare, astfel cum a fost invocată,  este inadmisibilă.

S-a conchis că nu sunt incidente în speţă prevederile art. 595 Cod procedură penală şi art. 4 Cod penal întrucât deciziile Curţii Constituţionale au caracterul unor acte jurisdicţionale şi nu pot fi asimilate sub aspectul naturii juridice conceptului de „lege”.

În concluzie, contestaţia la executare formulată de condamnaţii HN şi NLI a fost respinsă.

Această sentință a rămas definitivă prin decizia penală nr. 120/C din 06.12.2017 a Curții de Apel Brașov.

În prezenta cerere de revizuire, tribunalul constată că prin sentinţa penală nr. 138/25.05.2015 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 897/Ap/16.12.2015 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus condamnarea revizuenților HN CNP 1731010103761 şi NLI CNP1760714030026 la câte o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea de către fiecare a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 Cod penal de la 1969, raportat la art. 132 din L 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. c Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 noul Cod penal, cu suspendarea executării potrivit art. 81 Cod penal de la 1969 pe durata câte unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.

În sarcina inculpatului HN s-a reţinut că în calitate de agent de poliţie în cadrul IPJ Braşov – Poliţia oraşului Ghimbav în data de 16.11.2013, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, la solicitarea inculpatului Tămârjan Claudiu, deşi a constatat că inculpatul Maurer Simion a fost depistat de aparatul radar conducând cu depăşirea limitelor de viteză pentru categoria respectivă de drum având viteza de 75 km/h în interiorul localităţii Ghimbav (viteza legală a fost depăşită cu 25 km/h, fapta constituind contravenţie, care potrivit art. 100 al. 2 li 108 al. 1 lit. b pct. 2 din OUG 195/25002 se sancţionează cu 4-5 puncte amendă), i-a aplicat contravenientului doar „avertisment” îndeplinindu-şi astfel în mod defectuos atribuţiile de serviciu, rezultatul fiind obţinerea pentru Maurer Simion de foloase necuvenite (constând în faptul că nu a plătit amendă şi nu figurează cu sancţiuni contravenţionale) în condiţiile în care la data respectivă toţi ceilalţi conducători auto contravenienţi au fost sancţionaţi cu amendă.

În sarcina inculpatului NLI s-a reţinut că în calitate de agent de poliţie în cadrul IPJ Braşov – Poliţia Municipiului Braşov –Biroul Rutier în data de 12.12.2013, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, la solicitarea inculpatului Tămârjan Claudiu, nu a întocmit proces verbal de constatare a contravenţiei şi nu a sancţionat-o pe numita Muntean Cristina pentru contravenţia săvârşită, respectiv oprire neregulamentară (art. 142 din HG 1391/2006 iar în temeiul dispoziţiilor art. 99 al. 2 , 108 al. 1 lit. a din OUG 195/2002 contravenţia ar fi atras 2-3 puncte amendă) rezultatul fiind obţinerea pentru aceasta de foloase necuvenite (constând în faptul că nu figurează cu sancţiuni contravenţionale şi nu a plătit amendă), îndeplinindu-şi defectuos atribuţiile de serviciu.

Astfel, un prim aspect de reținut este cel potrivit căruia de la momentul respingerii contestației la executare până în prezent a intervenit Decizia Curții Constituționale nr. 651/25.10.2018, publicată în M. Of. din 20.12.2018. În ceea ce privește termenul de introducere a cererii, prin prisma dispozițiilor art. 457 al. 1 C.p.p. raportat la art. 453 al. 1 lit. f C.p.p., revizuirea a fost formulată în termen, la data de 19.12.2019.

Un al doilea aspect ce se impune cu evidență este cel potrivit căruia hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 16.12.2015, iar în temeiul art. 86 Cod penal anterior, considerat legea penală mai favorabilă, la data de 15.03.2018 a intervenit reabilitarea de drept a celor doi condamnați.

Deși în cererea de revizuire se invocă o anumită ambiguitate a acuzației aduse celor doi revizuenți prin prisma neindicării în concret a dispozițiilor legale încălcate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, instanța constată că pe parcursul soluționării cauzei nu a fost invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 297 Cod penal ce reglementează infracțiunea de abuz în serviciu, iar la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, respectiv 08 iulie 2016 , în cauză intervenise condamnarea definitivă a revizuenților.

Or, însăși Curtea Constituțională reține, în cuprinsul Deciziei nr. 126/2016: ”27. În schimb, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea reţine că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive. (…) 33. Curtea constată însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat - art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, deşi intenţia legiuitorului actual a fost de a da în continuare eficienţă controlului de constituţionalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. În acest sens este şi jurisprudenţa recentă a Curţii, respectiv Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, potrivit căreia, "în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret". În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea constată că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca ceea ce a stabilit instanţa de contencios constituţional, pe cale jurisprudenţială, cu privire la condiţiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, să se transpună în cuprinsul normelor procesual penale examinate în prezenta cauză. Aşadar, Curtea reţine că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică”.

Or, tribunalul constată că acest control nu a fost declanșat de către revizuenți, aceștia neputând beneficia de o rejudecare pe fond a cauzei prin prisma efectelor deciziei CCR nr. 405/2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Nici în temeiul Deciziei CCR nr. 651/2018 revizuenților nu le este deschisă calea revizuirii împotriva deciziei de condamnare, Curtea statuând că : ”47. raţionamentul dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii atunci când priveşte orice decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea limitei maxime a pedepsei”.

Or, decizia CCR nr. 405/2016 nu a condus la dezincriminarea faptei de abuz în serviciu, ci a rămas o decizie interpretativă (astfel cum s-a stabilit și prin decizia ICCJ nr. 422/RC/18.10.2016), fiind în sarcina instanțelor de judecată să stabilească, de la caz la caz, dacă raportul penal de conflict dedus judecății corespunde tipicității din norma de incriminare, în varianta interpretată ca fiind constituțională. Respectiva decizie nu a scos din circuitul normativ penal această infracţiune, ea continuă să fie incriminată în Codul penal în limitele astfel stabilite prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

În concluzie, pe baza celor arătate, apreciem că neavând deschisă calea revizuirii împotriva deciziei nr. 897/Ap/16.12.2015 a Curţii de Apel Braşov, revizuenții din prezenta cauză nu pot promova această cale extraordinară de atac împotriva unei sentințe pronunțate în procedura contestației la executare, încercând să aplice prin analogie mecanismul Deciziei CCR nr. 126/2016, susținut de împrejurarea că au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 595 C.p.p. în cauza în care a fost respinsă contestația la executare.

Analizând natura juridică a revizuirii, tribunalul reține că aceasta este o cale extraordinară de atac, a cărei admisibilitate este în mod strict subscrisă cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 lit. a – f C. proc. pen.

Revizuirea, ca şi cale de atac extraordinară de fapt, se constituie într-o excepţie de la principiul non bis in idem, permisă de reglementările art.2 par.2 al Protocolului nr.7 din CEDO, fiind un remediu procesual reglementat strict de legiuitor în scopul înlăturării unor grave erori de fapt pe care le poate conţine o hotărâre judecătorească definitivă.

 Însăși Curtea Constituțională statuează în decizia nr. 126/2016 următoarele: ”43. Curtea reţine totodată că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea reţine că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă”.

Or, revizuenții încearcă prin utilizarea acestei căi extraordinare de atac exercitate împotriva unei sentințe ce nu rezolvă fondul cauzei, să determine aplicarea mecanismului derivat din Decizia CCR nr. 651/2018, aspect inadmisibil raportat la condițiile prevăzute de lege pentru promovarea revizuirii.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 459 alin. 5 C.proc.pen., instanţa urmează să respingă cererea de revizuire formulată, ca inadmisibilă.

În baza art. 275 al. 2,4 Cod procedură penală va obliga fiecare revizuent să plătească statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În temeiul art. 459 al. 5 C.p.p respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 123/S/28.06.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 2360/62/2017, formulată de contestatorii condamnați HN şi NLI.

În baza art. 275 al. 2,4 Cod procedură penală obligă fiecare revizuent să plătească statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23 iunie 2020.

PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare