Acţiune în constatare

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.08.2014 sub nr. de dosar …., reclamanta-pârâtă N.M. a chemat în judecată pe pârâta-reclamantă F. V., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că pârâta-reclamantă nu are un drept real de uzufruct asupra unui teren în suprafaţă de 931 m.p., situat în com. Răcăciuni, jud. Bacău şi să fie obligată pârâta-reclamantă la încetarea exercitării nelegitime a acelui drept.

În subsidiar, s-a solicitat încetarea uzufructului pentru abuz de folosinţă, cu obligarea reclamantei-pârâte la plata unei sume echivalente cu lipsa de folosinţă a terenului.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta-pârâtă a arătat, în esență, că la data de 24.10.1998 s-a căsătorit cu numitul F. G. – fiul pârâtei-reclamante.

În timpul căsătoriei lor, soţii au făcut demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 931 m.p., situat în sat Răcăciuni, com. Răcăciuni, jud. Bacău, astfel că la data de 30.07.2001 s-a eliberat titlul de proprietate nr. 161964.

La data de 06.02.2002, între pârâta-reclamantă F. V., în calitate de vânzătoare şi cei doi soţi, în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager în favoarea vânzătoarei. Scopul contractului a fost transferul dreptului de proprietate către soţi, pentru ca aceştia să se poată gospodări separat, ei neavând o locuinţă proprie.

După încheierea contractului, soţii au definitivat pe acel teren o casă de locuit cu anexe gospodăreşti.

Pe toată durata căsătoriei dintre cei doi soţi, pârâta-reclamantă nu s-a opus folosirii terenului, iar dreptul de uzufruct nu a fost, în fapt, exercitat.

În anul 2010 reclamanta-pârâtă a divorţat de numitul F. G., iar prin sentinţa de partaj pronunţată în dosarul nr. 18302/180/2010, rămasă irevocabilă la data de 22.01.2014, reclamantei i-a fost atribuit terenul în discuţie.

Începând din primăvara anului 2014, pârâta-reclamantă a început să reclame dreptul de a folosi terenul, potrivit clauzei de uzufruct. Astfel, a început să o şicaneze pe reclamantă, în sensul că a intrat constant în curte, a deteriorat gardul împrejmuitor, a aruncat fecale de porc în grădină, lângă fântână, poluând apa, a cules rodul pomilor fructiferi.

Pasivitatea îndelungată a pârâtei-reclamante dovedeşte acordul tacit al acesteia pentru ca soţii să stăpânească terenul fără nici o restrângere.

Pârâta a renunţat tacit la dreptul de uzufruct pe perioada căsătoriei dintre reclamantă şi F. G., iar acum, în scop de răzbunare, fiind nemulţumită de sentinţa de partaj, urmăreşte să o împiedice pe reclamantă să folosească terenul şi construcţia.

Pârâta-reclamantă şi-a manifestat intenţia de a folosi terenul abia din luna aprilie 2014, când a semănat lucernă în grădină, a cules pomii şi a venit să cosească.

Reclamanta-pârâtă a solicitat constatarea inexistenţei posibilităţii de exercitare, de către pârâta-reclamantă, a uzufructului asupra terenului, având în vedere situaţia de fapt din prezent.

În subsidiar, s-a solicitat încetarea uzufructului pentru abuz de folosinţă şi obligarea reclamantei la plata anuală a unei sume echivalente lipsei de folosinţă a terenului, având în vedere starea de vrăjmăşie dintre părţi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 517 şi urm. C. civ., art. 557, 558, 561 C. civ.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, 3 martori şi expertiză topo.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri (f. 12-74).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 99 lei (f. 39), raportat la încheierea din data de 15.10.2014, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 12362/180/2014/a1.

Pârâta-reclamantă, legal citată, a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională (f. 41-45), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta-reclamantă a arătat, în esență, că nu a renunţat niciodată, expres sau tacit, la dreptul de uzufruct viager asupra terenului în suprafaţă de 931 m.p., constituit în favoarea sa prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 06.02.2002.

Pârâta-reclamantă i-a ajutat pe soţi la edificarea casei, lucrând terenul agricol şi ajutându-i în gospodărie.

Reclamanta-pârâtă are calitatea de nud proprietar, iar sentinţa de partaj are efect declarativ.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C. pr. civ.

În dovedire pârâta a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi 2 martori.

Pârâta-reclamantă a formulat cerere reconvenţională şi în contradictoriu cu numitul F. G., prin care a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 503/06.02.2002 la BNP Ş. S. U., constatarea faptului că reclamanta-pârâtă N. G. este titulara unui drept de superficie asupra terenului în suprafaţă de 365 m.p., necesar exploatării imobilului-casă de locuit şi obligarea acesteia la plata unei rate lunare, egală cu chiria stabilită pe piaţa liberă pentru suprafaţa de 365 m.p.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reconvenţionale, pârâta-reclamantă a arătat, în esenţă, că prin contractul de vânzare-cumpărare menţionat s-a atribuit reclamantei nuda proprietate, cu păstrarea de către pârâtă a uzufructului viager asupra terenului în suprafaţă de 931 m.p.

S-a tolerat exercitarea folosinţei în comun asupra terenului, pe care a fost edificată o casă de locuit de către foştii soţi.

Reclamanta-pârâtă a interpretat că are un drept de proprietate deplină asupra terenului şi a stânjenit-o pe pârâta-reclamantă în exercitarea dreptului de folosinţă, astfel că s-a încălcat obligaţia de a respecta dreptul de uzufruct, asumată prin contractul de vânzare-cumpărare, astfel că respectivul contract trebuie reziliat.

Se impune stabilirea în favoarea reclamantei-pârâte a unui drept de superficie pe suprafaţa de 365 m.p., necesară pentru buna exploatare a imobilului-casă de locuit, dat fiind că aceasta a fost atribuită prin sentinţa de partaj în lotul reclamantei şi obligarea acesteia la plata unei rate lunare egală cu chiria stabilită pe piaţa liberă pentru acea suprafaţă de teren.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 209, 453 C. pr. civ., 517 şi urm., 969, 1019-1021 C. civ. de la 1865, art. 693, 695 alin. 1 şi 697 C. civ.

În dovedire pârâta-reclamantă a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, prezumţii, interogatoriul reclamantei, 2 martori şi expertiză tehnică.

La data de 22.12.2014, reclamanta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională (f. 51-54).

În motivarea răspunsului la întâmpinare, reclamanta-pârâtă a arătat, în esenţă, că înţelege să nege dreptul de uzufruct al pârâtei.

În subsidiar, a solicitat stingerea uzufructului, cu obligarea reclamantei de a plăti anual uzufructuarei o sumă de bani.

Reclamanta-pârâtă a învederat că nu a folosit niciodată terenul împreună cu pârâta-reclamantă, întrucât nu se înţelegeau bine şi gospodăreau separat.

În legătură cu efectul declarativ al sentinţei de partaj, reclamanta nu a negat că i s-a atribuit doar nuda proprietate asupra terenului, iar sentinţa nu a constituit un drept de proprietate, ci doar a dispus partajarea unui drept preexistent.

În motivarea întâmpinării la cererea reconvenţională, reclamanta-pârâtă a invocat excepţia netimbrării cererii reconvenţionale şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului F. G., care nu mai are calitatea de nud proprietar.

Pe fond, este inadmisibilă cererea pârâtei-reclamante de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât rezilierea nu este posibilă în cazul uzufructului, pentru protejarea căruia se poate introduce doar acţiunea confesorie.

Atribuirea terenului în lotul reclamantei-pârâte s-a făcut ţinând cont de cota de contribuţie mai mare a acesteia.

La termenul de judecată din data de 11.03.2015 (f. 85), instanţa a scutit pârâta-reclamantă F. V. de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum total de 628,3 lei, datorată pentru cererea reconvenţională.

La termenul de judecată din data de 13.03.2015 (f. 86), instanţa a dispus introducerea în cauză a numitului F. G., în calitate de pârât în cadrul cererii reconvenţionale şi ataşarea dosarului nr. ,,,,,, al Judecătoriei Bacău.

La data de 21.04.2015, pârâtul F. G. a depus la dosar întâmpinare (f. 89-91), prin care a solicitat admiterea cererii reconvenţionale formulate de către pârâta-reclamantă F. V.

La data de 08.05.2015, reclamanta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtul F. G., prin care a solicitat respingerea apărărilor acestuia (f. 100-101).

La termenul de judecată din data de 08.05.2015 (f. 102), instanţa a încuviinţat pentru reclamanta-pârâtă proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, martorii C. C. şi N. E. şi expertiză evaluatorie. Pentru pârâţii-reclamanţi s-au încuviinţat probele cu înscrisuri, martorii S. D. şi S. I., interogatoriul reclamantei şi expertiză evaluatorie.

La termenul de judecată din data de 12.06.2015 (f. 135), instanţa a încuviinţat înlocuirea martorului N. E. cu martorul T. C., a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei-pârâte (f. 115) şi a pârâtei-reclamante (f. 113-114) şi a procedat la audierea martorilor T. C. (f. 109), S. I. (f. 110) şi S. D. (f. 111).

La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză evaluatorie (f. 142-154).

La termenul de judecată din data de 11.09.2015 (f. 186), instanţa a procedat la audierea martorului Cârlan Cornelia (f. 184).

La dosar au fost depuse interogatoriile luate pârâtului F. G. (f. 212 şi 213-214).

La termenul de judecată din data de 06.11.2015, instanţa a încuviinţat prima obiecţiune formulată de reclamanta-pârâtă cu privire la raportul de expertiză evaluatorie şi a dispus comunicarea celei de-a doua către expert, pentru a-şi exprima punctul de vedere (f. 228-229).

La data de 25.11.2015, expertul a depus la dosar răspunsuri la obiecţiuni (f. 232-234).

Reclamanta-pârâtă a depus concluzii scrise la dosar la data de 14.03.2016, iar pârâta-reclamantă la data de 16.03.2016.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu titlu preliminar, se observă că prin întâmpinarea la cererea reconvenţională (f. 53), reclamanta-pârâtă a invocat excepţia netimbrării cererii reconvenţionale şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului F. G.

Cu toate acestea, la termenul de judecată din data de 11.03.2015 (f. 85), instanţa a scutit pârâta-reclamantă F. V. de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum total de 628,3 lei, datorată pentru cererea reconvenţională (astfel că excepţia netimbrării a rămas fără obiect), iar la termenul de judecată din data de 13.03.2015 (f. 86), instanţa a dispus introducerea în cauză a numitului F. G., în calitate de pârât în cadrul cererii reconvenţionale (ceea ce echivalează cu respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia), astfel că nu mai este necesară analiza separată a excepţiilor invocate.

I. În fapt, la data de 24.10.1998, reclamanta-pârâtă N. (fostă F.) M. s-a căsătorit cu pârâtul F. G., aşa cum reiese din certificatul de căsătorie nr. 36, eliberat de Primăria com. Răcăciuni (f. 48).

În timpul căsătoriei lor, soţii au efectuat în numele pârâtei-reclamante F. V. demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 931 m2, situat în sat Răcăciuni, com. Răcăciuni, jud. Bacău.

Astfel, la data de 30.07.2001 s-a eliberat pe numele pârâtei-reclamante F. V. titlul de proprietate nr. ,,, cu privire la terenul anterior menţionat, identificat cu nr. cadastral nr. 317, sola 20, parcelele 443/3 şi 443/4, întabulat în CF nr. ,,, a localităţii Răcăciuni (f. 42).

La data de 06.02.2002, între pârâta-reclamantă F, V,, în calitate de vânzătoare şi cei doi soţi, în calitate de cumpărători, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager în favoarea vânzătoarei, având ca obiect terenul mai sus menţionat, contract autentificat sub nr. 503/06.02.2002 la BNP Ş, S, U, (f. 41).

Soţii au edificat pe acel teren un imobil-casă de locuit şi mai multe anexe gospodăreşti, aşa cum reiese atât din înscrisurile depuse la dosar (f. 50-60), cât şi din declaraţiile părţilor, care nu au negat această situaţie de fapt.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 7762/16.09.2010, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 7895/180/2010, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamanta-pârâtă N,(fostă F,) M, şi pârâtul F, G, (f. 43-44).

De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 8259/25.10.2012, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. ,,,,,, s-a atribuit reclamantei-pârâte terenul intravilan în suprafaţă de 931 m.p. (f. 20 verso). Sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. ,,,,, pronunţată de Tribunalul Bacău – Secţia I Civilă în dosar nr. ,,,,,, prin care s-a respins ca nefondat recursul promovat de pârâtul F,G, (f. 40 dosar Trib. Bacău).

II. În drept, potrivit art. 69 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, „drepturile de uzufruct în fiinţă şi după intrarea în vigoare a NCC se exercită potrivit dispoziţiilor acestuia, dacă nu se prevede altfel prin prezenta lege”.

În speţă, instanţa observă că dreptul de uzufruct viager al pârâtei-reclamante a fost constituit la data de 06.02.2002, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 503/06.02.2002 la BNP Ştefan S, U, (f. 41).

Reclamanta-pârâtă a formulat pe cale principală o veritabilă acţiune negatorie de uzufruct, prin care a contestat dreptul de uzufruct al pârâtei-reclamante cu privire la suprafaţa de teren anterior individualizată, motivând, în esenţă, că s-ar fi renunţat tacit la uzufruct.

Acest argument nu poate fi, însă, reținut.

Aceasta deoarece, potrivit art. 13 NCC, ”renunțarea la un drept nu se prezumă”; cu alte cuvinte, voința de a renunța la dreptul de uzufruct trebuie să fie exprimată în mod clar și neîndoielnic.

Cu toate acestea, din coroborarea probelor existente la dosar, nu a rezultat o voință clară și neîndoielnică a pârâtei-reclamante F, V, de renunțare la uzufructul viager constituit în favoarea sa.

Astfel, se observă, pe de o parte, că declarațiile martorilor sunt contradictorii: martorii reclamantei-pârâte – numiții T, C, și C, C, – au declarat că, în timpul căsătoriei reclamantei cu F, G,, pârâta-reclamantă F, V, nu ar fi venit la teren, nu l-ar fi cultivat și nu i-ar fi deranjat pe soți (f. 109, 184), în timp ce martorii pârâtei-reclamante (numiții S, D, și S, I,) au declarat că în timpul căsătoriei lor, soții i-ar fi dat pârâtei F, V, din produsele cultivate pe teren și că aceasta mergea la teren pentru a-i ajuta pe soți (f. 110-111).

Pe de altă parte, din răspunsurile la întrebările nr. 1, 5, 7 și 8 (f. 113-114) date de pârâta-reclamantă cu ocazia administrării interogatoriului, a rezultat că aceasta nu ar fi folosit terenul după vânzare.

Acest lucru, însă, nu este echivalent cu o renunțare tacită la uzufruct, ci a fost generat, așa cum a recunoscut și pârâta-reclamantă, din dorința de a lăsa soții să se gospodărească singuri pe acel teren, cu obligarea acestora de a aduce pârâtei din produsele cultivate pe teren (întrebarea nr. 1 – f. 113).

De asemenea, motivarea reclamantei-pârâte, în sensul că dreptul de uzufruct s-ar fi stins prin neuz, nu poate fi, nici ea, primită.

Aceasta deoarece, conform art. 72 din Legea nr. 71/2011, cazul de stingere a uzufructului prin neuzul timp de 10 ani se aplică doar drepturilor de uzufruct constituite ulterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil.

Per a contrario, dreptului de uzufruct constituit anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, cum este cel din prezenta cauză, i se aplică cazul de stingere prin neuzul timp de 30 de ani, conform art. 557 Cod Civil de la 1864, situaţie ce nu se regăsește în speţă, atât timp cât dreptul de uzufruct a fost constituit în favoarea pârâtei-reclamante în anul 2002, iar sesizarea instanței s-a făcut în anul 2014.

În concluzie, instanța reține că dreptul de uzufruct este în ființă.

Cu toate acestea, conform art. 747 alin. 1 și 3 NCC, ”(1) uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci când uzufructuarul abuzează de folosința bunului, aduce stricăciuni acestuia ori îl lasă să se degradeze.

(3) Instanța poate dispune, după împrejurări, fie stingerea uzufructului, fie preluarea folosinței bunului de către nudul proprietar, cu obligația acestuia de a plăti uzufructuarului o rentă pe durata uzufructului”, iar potrivit art. 73 din Legea nr. 71/2011, „dispoziţiile art. 747 din Codul Civil sunt aplicabile și în cazul uzufructului constituit anterior intrării în vigoare a Codului civil, dacă abuzul de folosință este săvârșit ulterior acestei date”.

În speță, instanța reține condițiile art. 747 alin. 1 și 3 NCC ca fiind îndeplinite.

Astfel, din coroborarea declarațiilor martorilor S, I, (f. 110), S, D, (f. 111) și C, C,(f. 184) cu răspunsurile la întrebările luate cu ocazia interogatoriilor celor două părți (f. 113-115) a rezultat că, începând cu anul 2014, între părți a intervenit o stare conflictuală privitoare la terenul în litigiu.

În concret, pârâta a început să o șicaneze pe reclamantă, în sensul că a intrat constant în curtea acesteia, a deteriorat un gard împrejmuitor, a aruncat fecale de porc în grădină, lângă fântână, poluând apa și i-a adresat jigniri.

În concluzie, raportat la cele anterior reținute, instanța urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată și să dispună preluarea de către reclamanta-pârâtă N, M, a folosinţei bunului, constând în terenul intravilan în suprafaţă de 931 m2, situat în sat R,, com. R,, jud. Bacău, identificat cu nr. cadastral nr. 317, sola 20, parcelele 443/3 şi 443/4, întabulat în CF nr. ,, a localităţii R,, achiziţionat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 503/06.02.2002 la BNP Ş, S, U,.

De asemenea, ținând cont de răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză evaluatorie, oferit de expert M, M, I, (f. 234), în conformitate cu art. 747 alin. 3 NCC, instanța urmează să oblige reclamanta-pârâtă N, M, la plata către pârâta-reclamantă F, V, a sumei de 4647,6 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă F, V, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată.

Aceasta deoarece, așa cum a rezultat din considerentele anterior expuse, reclamanta-pârâtă nu a încălcat în vreun fel obligația de a respecta dreptul de uzufruct constituit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ,,,,,, la BNP Ştefan Sorin Umbrărescu, astfel că nu se poate dispune rezilierea contractului.

Dimpotrivă, din probele existente la dosar a rezultat că pârâta-reclamantă F, V, a fost cea care, din dorința de a lăsa soții să se gospodărească singuri pe acel teren, nu a cultivat terenul.

Argumentul pârâtei-reclamante, conform căruia reclamanta-pârâtă și-ar fi arogat calitatea de proprietar cu drepturi depline nu poate fi primită, aceasta fiind doar o apreciere subiectivă, nedublată de alte elemente probatorii.

În realitate, reclamanta-pârâtă a avut tot timpul calitatea de nud proprietar al terenului, calitate dobândită inițial prin contractul de vânzare-cumpărare nr. ,,,,,,,,, și mai apoi recunoscută prin sentința civilă nr. ,,,,, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. ,,,,.

Întrucât capătul principal al cererii reconvenționale (referitor la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare) nu poate fi admis, rezultă că nu pot fi admise nici capetele de cerere accesorii, referitoare la constatarea faptului că reclamanta-pârâtă N, G, ar fi titulara unui drept de superficie asupra terenului pe o suprafaţă de doar 365 m.p. şi obligarea acesteia la plata unei rate lunare, egală cu chiria stabilită pe piaţa liberă pentru suprafaţa de 365 m.p.

Oricum, și aceste cereri accesorii ar fi fost respinse ca neîntemeiate, ținând cont de faptul că recunoașterea unui drept de superficie pe o suprafață de doar 365 m.p. ar fi pus-o pe reclamanta-pârâtă în imposibilitatea de a-și folosi imobilul-casă de locuit în mod normal, neavând acces la fosă septică, sursă de apă, garaj, aspecte care au fost luate în considerare prin sentința civilă nr. ,,,, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar nr. ,,,,.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța observă că reclamanta-pârâtă a efectuat cheltuieli în cuantum total de 1599 lei (taxă judiciară de timbru – 99 lei, onorariu expert – 500 lei și onorariu avocat – 1000 lei), în timp ce pârâta-reclamantă a efectuat cheltuieli în cuantum total de 1500 lei (onorariu expert – 500 lei și onorariu avocat – 1000 lei).

Astfel, în baza art. 453 alin. 2 C. pr. civ., instanța va dispune compensarea cheltuielilor de judecată până la concurenţa sumei de 1500 lei și va obliga pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 79 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

Domenii speta

Spete similare