Acţiune în constatare. Hotărâre care să ţină loc de acte de vânzare cumpărare

Judecătoria Caracal în dosarul nr. 6794/207/2012**, s-a admis  acţiunea formulată de reclamantul P. F. A.,  împotriva pârâţilor  L. Ş., P. L. şi P. M., 

Prezenta hotărâre va ţine loc de contract de vânzare-cumpărare între  reclamantul P. F. A. în calitate de cumpărător şi pârâţii P. L., P. M., L. Ş.  în calitate de succesibili ai promitenţilor vânzători, cu privire la imobilul -  casă de locuit compusă din 5 camere, hol, anexe gospodăreşti împreună cu suprafaţa de teren aferentă de 2800 m.p. teren intravilan repartizat pe raza comunei Deveselu, sat Comanca, jud.Olt, conform TP 24650/69 din data de 20.04.1995 astfel:

-900m.p. în T41 P1241;-1000m.p. în T41 P1240;-900 m.p în T41 P1239;-suprafaţa de 1,28 ha  teren extravilan, repartizat pe raza comunei Deveselu, sat Comanca, jud.Olt conform TP 24650/69 din data de 20.04.1995 astfel - suprafaţa de 0,78 ha amplasată în T.126, P.21, - suprafaţa de 0,50 ha  în T.129, P.4,  situate  pe raza comunei Deveselu, sat Comanca, jud.Olt.

A fost obligat  reclamantul P. F. A., la plata către stat a sumei de 1.775 lei reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar.

Va obliga pe fiecare dinte pârâţi la plata către reclamant a sumei de 991,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că la data de  01.10.2007 între F. A. in prezent decedat şi reclamant s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare prin care primul  se obliga să vândă celui de-al doilea imobilul casă de locuit compus din 5 camere, hol, anexe gospodăreşti împreună cu suprafaţa de 2800 m.p.  teren intravilan şi 1,28 ha teren extravilan , bunuri situate pe teritoriul com. Deveselu sat Comanca, jud.Olt, preţul vânzării fiind de 5000 lei.

Bunurile ce fac obiectul convenţiei erau deţinute de promitentul vânzător în baza titlului de proprietate 24650/69/29.04.1995 şi adeverinţa 1776 /18.03.2013 emisă de P.com. D., jud.Olt.

Ulterior încheierii antecontractului respectiv la 01.11.2007 a decedat F. A.  iar la 4 iunie 2012 a decedat şi soţia acestuia F. C. E..

De reţinut este intervalul  scurt de timp scurs  de la încheierea convenţiei şi până la  decesul promitentului vânzător, ceea ce explică  faptul că nu a fost încheiat actul autentic reclamantul fiind nevoit să se adreseze instanţei de judecată.

De la data întocmirii antecontractului reclamantul a intrat in stăpânirea imobilului locuind efectiv în casă şi după decesul  promitentului vânzător, fără a fi însă proprietar, legea impunând necesitatea formei autentice pe care trebuie să o îmbrace acordul de voinţă al părţilor, antecontractul nefiind un act translativ de proprietate.

Acest act conţine doar consimţământul promitentului de a transmite dreptul de proprietate la data convenită şi in forma prevăzută de lege.

Prin promovarea acţiunii reclamantul urmăreşte deci valorificarea unui drept de creanţă în contradictoriu cu moştenitorii  promitentului vânzător, care s-a obligat să vândă. Aceştia au dobândit de la data deschideri succesiunii toate drepturile şi obligaţiile pe care le cuprinde moştenirea – art.774 C.civ.

La decesul autorului F. A. din patrimoniul său făcea parte şi obligaţia de a încheia contractul in formă autentică obligaţie asumată prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 02.10.2007.

Având în vedere dispoziţiile .art. 1073 C.civ. conform cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi dispoz.art.1077 C.civ. conform cărora nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate să fie el autorizat de a o aduce la îndeplinire pe cheltuiala debitorului, instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile legale în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună transferul dreptului de proprietate din patrimoniul pârâţilor vânzători in cel al reclamantului cumpărător.

Astfel, antecontractul încheiat intre reclamant şi bunicul său  îndeplineşte cerinţele generale de valabilitate a actelor juridice condiţii stabilite de art. 948 C.civ. iar imobilul a cărei vânzare a fost promisă se afla în patrimoniul vânzătorului promitent.

Dispoziţiile legale menţionate îşi găsesc aplicabilitatea şi în cauza  de faţă, cel puţin unul din pârâţi refuzând să se prezinte la notariat in vederea perfectării actului în formă autentică.

Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei L. Ş.conform căreia promitentul vânzător nu a avut consimţământul soţiei sale când a încheiat promisiunea de vânzare cumpărare casa fiind bun comun.

Din răspunsurile date  la interogatoriu de către  pârâtele P. M. şi P. L.  şi declaraţia martorului G. E. rezultă că vânzarea s-a făcut şi cu acordul lui F. C..

Pe de altă parte, terenul ce face obiectul promisiunii de vânzare cumpărare este proprietatea exclusivă a promitentului vânzător, convenţia încheiată între F. A. şi nepotul său reclamantul P. F. A., nu este o vânzare,iar faptul că reclamantul s-a mutat în casă este o dovadă a unui mandat tacit dat de bunica sa cu privire la vânzarea imobilelor.

Este de reţinut de asemenea că din răspunsurile date la interogatoriu de aceleaşi pârâte P. M. şi P. L. rezultă că şi cel de-al patrulea moştenitor F. P., in prezent decedat ,şi-a dat acordul al promisiunea de vânzare făcută de tată lor iar din declaraţia martorei D.C., audiată al solicitarea pârâtei L. Ş. rezultă că aceasta  s-a declarat de acord  cu vânzarea numai  cu condiţia să-şi scoată cheltuielile de înmormântare făcute cu F.A. şi să i se dea din averea acestuia terenul extravilan.

Prin sentinţa civilă nr.2730 din 16.10.2014, instanţa a admis acţiunea şi a constatat intervenită vânzarea cumpărarea imobilului casă  de locuit compus din 5 camere, hol, anexe gospodăreşti împreună cu suprafaţa de 2800 ha teren intravilan amplasat în T 41 P 1239, 1240, 1241  şi 1,28 ha teren extravilan amplasat în T 126 P 21 0,78 ha şi T 129 p 6 – 0,50 ha pe teritoriul com. Deveselu, jud.Olt intre reclamantul P. F. A. în calitate de cumpărător şi F. A. , in prezent decedat, ai cărui moştenitori sunt pârâţii, P. L., P. M., L. Ş.,  în calitate de  vânzători.

Sentinţa va ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Pentru că reclamantul a  fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru in cuantum de 1775 lei , prin încheierea din 27.02.2013 iar  valoarea bunurilor dobândite depăşeşte de 10 ori cuantumul acestei sume,  conform disp.art. 50 /2 din OUG 51/2008, a fost obligat  la plata către stat a contravalorii ajutorului public judiciar .

Conform disp.art.453 C.p.c. pârâţii au fost obligaţi la cheltuieli de judecată către reclamant constând în taxa judiciară de timbru achitată parţial de acesta şi onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta L. Ş., considerând-o nelegală, deoarece, în  cauză, sunt aplicabile disp. art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila, deoarece hotărârea a fost data cu incalcarea si aplicarea greşita a legii.

Instanţa de judecata a inlaturat, fara o justificare legala, toate apărările formulate in cauza de către parata L. S. si a pronunţat o hotărâre care contravine dispoziţiilor legale aplicabile in cauza si realităţii obiective.

Desi reclamantul nu si-a motivat in drept acţiunea sa iar in concluziile scrise depuse la dosarul cauzei pentru judecata in fond se invoca temeiuri de drept care nu au fost arătate si susţinute pe parcursul judecaţii cauzei, in motivarea hotărârii instanţa de judecata invoca in sprijinul admiterii acţiunii temeiuri de drept care nu au fost puse in discuţia contradictorie a părţilor si care nu isi au aplicabilitate in cauza.

Astfel, desi instanţa a constatat ca intre parti nu a avut loc decât o promisiune bilaterala de vânzare cumpărare in mod vădit sunt ignorate dispoziţiile legale aplicabile in materia promisiunii de vânzare cumpărare.

Asa cum a arătat parata in concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, , promisiunea de vânzare-cumpărare se deosebeşte de însuşi contractul de vânzare-cumpărare prin conţinutul şi efectele sale.

Astfel, promisiunea dă naştere în sarcina părţilor obligaţiei de a face(de a încheia în viitor contractul promis), în timp ce contractul de vânzare-cumpărare dă naştere obligaţiei de a da (de a transmite dreptul).

De asemenea, promisiunea de vânzare-cumpărare nu este translativă de proprietate,adică promitentul-vânzător rămâne proprietarul bunului promis a fi vândut până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

In schimb, contractul de vânzare-cumpărare este translativ de proprietate, adică bunul vândut trece în patrimoniul cumpărătorului.

De asemenea, ele se deosebesc şi din punctul de vedere al condiţiilor de fond şi de formă ce trebuie îndeplinite în momentul încheierii lor.

Astfel, la încheierea promisiunii nu este necesar ca promitentul vânzător să fie proprietarul bunului sau titularul dreptului înstrăinat,deoarece promisiunea nu este translativă  de drepturi, în timp ce vânzătorul trebuie să aibă calitatea de proprietar al bunului sau de titular al dreptului înstrăinat.

Obiectul promisiunii constă în încheierea în viitor a contractului promis, în timp ce obiectul vânzării constă în transmiterea dreptului de proprietate sau a altui drept, real ori de creanţă; promisiunea se încheie consensual, în timp ce contractul de vânzare-cumpărare se încheie, adeseori, în formă solemnă (de exemplu, vânzarea terenurilor, cu sau fără construcţii, trebuie încheiată ad validitatem, în formă autentică).

Reclamantul nu a făcut dovezi in prezenta cauza că a notificat-p pe parata sa se prezinte la notar pentru încheierea contractului de vanzare-cumpărare  in forma autentica pentru transformarea pretinsei promisiuni de vânzare cumpărare intr-un contract solemn cu respectarea condiţiilor imperative prevăzute de lege.

De altfel aşa cum rezulta din răspunsurile la interogatoriul luat in şedinţa publica din 6 octombrie 2014, la întrebarea nr. 19, acesta declară personal ca „este de acord ca actele de vânzare cumpărare sa se faca la notar dupa ce moştenitorii autorului isi vor recunoaşte si stabili reciproc drepturile succesorale ce le revin.

Deoarece regula in materia întocmirii actelor de vânzare cumpărare referitoare la bunuri imobile este ca acestea sa se întocmească la notar, este evident ca instanţa trebuia sa respingă acţiunea reclamantului si sa-1 îndrume pe acesta sa se adreseze unui birou notarial pentru întocmirea actelor de vânzare cumpărare in forma autentica.

Totodată, deoarece chiar reclamantul invoca in concluziile scrise ca prezentului litigiu ii sunt aplicabile regulile de drept material din Nou Cod Civil invocă sub acest aspect si incidenţa disp. art. 1 747 alin. 2 Cod Civil care prevăd ca „ sub sancţiunea nulităţii absolute a contractului, vânzarea unei moşteniri se incheie in forma autentica,,

Instanţa nu a administrat in cauza toate probele absolut necesare care sa duca la pronunţarea unei hotărâri temeinice si legale, incalcand astfel obligaţia prevăzuta de art. 129 Cod Procedura Civila care arata ca „ judecătorii au îndatorirea sa stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeala privind aflarea adevărului, in cauza , pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii,,

 Desi, atat prin intampinarea depusa la dosarul cauzei cat şi susţinerile orale in şedinţa publica parata a cerut instanţei sa se procedeze la o verificare de scripte in ceea ce , priveşte semnătura vânzătorului aflata pe înscrisul original intitulat „chitanţa,, deoarece aceasta este in mod evident falsificata, instanţa a respins fara nicio motivare aceasta cerere întemeiata, cu toate ca reclamantul in răspunsurile la interogator -întrebarea nr 5- a susţinut ca „deţine înscrisuri de comparaţie care poarta semnătura autorului,,.

Asazisa vânzare invocata de reclamant este cel puţin suspecta, date fiind condiţiile in care se pretinde ca s-ar fi încheiat- cu numai o luna inainte de decesul autorului F. A., care era neştiutor de carte si semna prin punerea degetului, asa cum a declarat martora I. N. - fila 45 dosar.

Instanta a procedat si a motivat greşit hotărârea si in ceea ce priveşte suplinirea consimţământului soţului care nu a fost parte in promisiunea de vânzare cumpărare.

Cum perfectarea antecontractului de vânzare cumpărare prin hotărâre judecătoreasca presupune suplinirea consimţământului pârtii care s-a opus încheierii actului autentic de vânzare cumpărare si are drept consecinţa, transferul proprietăţii de la data rămânerii definitive a hotărârii, rezulta ca prin pronunţarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare cumpărare, s-ar suplini si consimţământul soţului promitentului vânzător.

Or, atâta timp cat soţul nu s-a obligat sa transmită in viitor,dreptul de proprietate, nefiind parte in antecontractul de vânzare cumpărare, este evident ca aceasta forma de reparare in natura a pagubei cauzate, nu poate fi admisa in instanţa fara a fi incalcat art. 35 din Codul Familiei, privitor la necesitatea existentei consimţământului ambilor soti la instrainarea unui imobil bun comun.

Existenta consimţământului soţului coproprietar nu se poate deduce sau presupune din depoziţii de martori sau susţineri ale pârtilor in proces ci ea trebuie sa rezulte din înscrisul translativ de proprietate si sa fie expresa si consemnata in scris.

In motivarea hotărârii instanţa face susţineri nelegale in contradicţie evidenta cu disp. art. 218 Cod Procedura Civila anterior care prevăd ca „ se va putea încuviinţa chemarea la interogator privitor la fapte personale,, aratandu-se ca acordul autoarei F. C. fata de vânzare rezulta din răspunsurile la interogator ale paratelor.

Apreciază de  asemenea că hotararea instanţei de judecata cuprinde grave erori si incalcari ale procedurii de soluţionare a cauzei.

Astfel, deşi motivul principal de casare a primei hotărâri pronunţate in cauza si de trimitere spre rejudecare a fost acela ca parata L. S. nu a fost legal citata la domiciliul sau real din comuna Studinita jud. Olt, cu ocazia rejudecarii, in dispozitivul Sentinţei civile 2730 din 16 octombrie 2014 adresa paratei este din nou reţinuta ca fiind in comuna Deveselu sat Comanca la familia P. M..

De asemenea, desi, asa cum rezulta din menţiunile din programul Ecris al instanţei de judecata si din înregistrările audio, la termenul din 13 octombrie 2014 cand au avut loc dezbaterile asupra fondului amânarea pronunţării cauzei s-a făcut pentru termenul din 17 octombrie 2014 -vineri- pronunţarea hotărârii s-a făcut la termenul din 16 octombrie 2014, deci intr-o alta zi decât cea stabilita iniţial de instanţa.

Este si motivul pentru care concluziile scrise, atat pentru reclamant cat si pentru parata, au ca data de primire data de 16 octombrie 2014, fara a putea stabili daca acestea au mai format sau nu obiectul analizei instanţei de judecata sau daca au ajuns la dosar ulterior întocmirii minutei.

De asemenea, instanţa a menţionat in dispozitivul hotărârii, in mod greşit, calea de atac ca fiind apelul in termen de 30 de zile, desi este evident ca sunt aplicabile disp. art.3 din Legea 76/2012 de punere in aplicare a Legii 134/2010, prin care s-a stabilit_ca dispoziţiile Noului Cod de Procedura Civila sunt aplicabile numai proceselor introduse dupa data intrării in vigoare a acestuia respectiv 15 februarie 2013.

Solicită sa se aprecieze ca motivele de recurs sunt legale si temeinice si in consecinţa, sa se admită recursul si sa se respingă acţiunea reclamantului ca nefondata cu cheltuieli de judecata ( in fond si recurs).

La data de 07 ianuarie 2015, intimatul reclamant P. F.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea  recursului recurentei pârâte L. Ş. ca nefondat, instanţa de fond  pronunţând o soluţie legală şi temeinică cu respectarea şi aplicarea corectă a legii.

Oricum, din motivarea sentinţei, rezultă în mod evident că instanţa a analizat speţa dedusă judecăţii prin prisma dispoz. art. 5 alin 2 din Lg. 247/2005 şi a „obligaţiei de a face" aspecte ce constituie temeiul de fapt şi de drept ale acţiunii dedusă judecăţii.

Instanţa de fond, în baza probelor administrate în cauză , constatând că a fost investită cu solicitarea de a pronunţa o hotărâre care să ţină locul actului autentic de vânzare-cumpărare în mod legal , a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ care permit această  soluţie.

Apreciază că instanţa de fond şi-a îndeplinit rolul activ administrând în cauză, toate probele necesare.

Astfel au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatoriul părţilor şi proba testimonială.

Susţinerea recurentei potrivit căreia acţiunea reclamantului trebuia respinsă cu îndrumarea părţilor să meargă la notariat este contrară evidenţei ce rezultă din întreaga atitudine procesuală a recurentei, aceea de a refuza îndeplinirea obligaţiei de a face „ care a fost transmisă către ea şi către ceilalţi pârâţi ca urmare a decesului părinţilor săi.

Nu este fondată nici critica privind absenţa consimţământului soţiei promitentului - vânzător cu privire la înstrăinarea imobilelor construcţii al căror coproprietar era şi ea, fapt dovedit prin aceea că martorul prezent la încheierea tranzacţiei a declarat că aceasta şi-a exprimat în mod expres consimţământul alături de soţul său cu privire la înstrăinarea acestor bunuri .

Dacă un asemenea consimţământ nu ar fi existat autoarea F. C., putea oricând din 2007 şi până în 2012 când a decedat sa se manifeste în sensul negării sau anulării acestei vânzări.

Susţinerea recurentei că chitanţa este falsă , motivat de faptul că semnătura nu aparţine autorului este şi este contrazisă de probele administrate în cauză.

A dovedit că autorul F. A. , deşi nu ştia carte ,ştia să se semneze, cu răspunsul dat la interogatoriu de pârâţi şi cu înscrisul ce provine de la poştaşul care îi aducea pensia autorului.

Este motivul pentru care recurenta nu a insistat în această susţinere şi nu şi-a administrat propriile probe în susţinerea afirmaţiei făcute prin întâmpinare.

Consideră nefondate şi ultimele două critici ce constituie motive de recurs deoarece recurenta nu face dovada prejudicierii intereselor sale în cauză, iar calea de atac este dată de lege şi nu de instanţă.

S-a solicitat respingerea  recursului ca nefondat.

Tribunalul a reţinut că instanţa de fond a apreciat că din probele administrate în  cauză, respectiv proba testimonială şi proba cu înscrisuri, a rezultat cu certitudine faptul că  obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare este proprietatea exclusivă a promitentului vânzător F.A. şi că toţi moştenitorii şi-au dat acordul cu privire la promisiunea de vânzare-cumpărare făcută de tatăl lor, respectiv soţul supravieţuitor, F. C..

Procedând în acest mod, prima instanţă nu s-a preocupat să administreze probele necesare iar reţinerea din considerentele sentinţei apelate cum că „cu certitudine” toţi moştenitorii înstrăinătorului şi-au dat consimţământul, nu este susţinută.

În cauză, tribunalul constată că, într-adevăr prima instanţă nu a analizat în concret dacă şi soţia promitentului vânzător – respectiv F. C. şi-a dat consimţământul la înstrăinarea casei şi a anexelor.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Codul Familiei aplicabile în cauză, soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi tot împreună dispun de ele şi chiar dacă unul dintre soţi exercită singur aceste drepturi, între ei funcţionând prezumţia mandatului tacit reciproc, în cazul actelor de dispoziţie cu privire la imobile această prezumţie nu funcţionează şi deci, în mod obligatoriu este necesar consimţământul expres al ambilor soţi.

Instanţa de fond nu s-a preocupat să stabilească dacă a existat consimţământul expres al lui F. C. la înstrăinarea imobilului, doar răspunsul la interogatoriu al pârâtelor nefiind suficient pentru a putea afirma că aceasta şi-a dat consimţământul în sensul arătat.

Prin decizia nr.41 din 9.02.2015 Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 312 din C.p.c. a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru ca la  rejudecare, instanţa de fond să administreze probele necesare, respectiv proba cu martori pentru a verifica dacă la înstrăinarea casei şi a anexelor a existat expres consimţământul soţiei promitentului vânzător, F. C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Caracal la data de 17.04.2015 sub nr.6794/207/2012**.

La termenul din 14.05.2015, instanţa a încuviinţat proba testimonială la solicitarea reclamantului, proba testimonială şi proba cu interogatoriul reclamantului la solicitarea pârâtei L. Ş., proba cu interogatoriul părţilor din oficiu.

În şedinţa publică din 4.06.2015, au fost audiaţi martorii D. C., C. M., propuşi de către pârâta L. Ş. şi N. P. propus de reclamant,  declaraţii ce se află la dosarul cauzei  filele  33-37.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza grafologică privind identificarea semnăturii autorului F. A. şi s-a dispus emiterea unei adrese către P. com.D., pentru a înainta cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de autorul F. A., precum şi orice alt înscris în original care să conţină semnătura sa.Cu adresa nr.6072 din 2.06.2015, P. com.D. a înaintat instanţei , cererea de reconstituie a dreptului de proprietate formulată de autorul F. A., în original (fila 47).

La termenul din 9.07.2015, instanţa a dispus înaintarea  către  Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, a celor două înscrisuri originale – chitanţa încheiată la data de 1.10.2007 şi cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de autorul F. A., în vederea efectuării expertizei grafologice,

Totodată, s-a dispus emiterea unei adrese către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti în vederea efectuării expertizei grafologice, având ca obiective: să se precizeze dacă semnătura de pe înscrisul denumit chitanţa încheiată la data de 1.10.2007, din dreptul rubricii vânzător aparţine defunctului F. A.; să se menţioneze dacă semnătura de la rubrica vânzător de pe înscrisul denumit chitanţă încheiat la data de 01.10.2007 şi semnătura de pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pot aparţine aceleiaşi persoane; să se precizeze dacă diferenţele dintre cele două semnături pot fi rezultatul momentelor diferite în timp la care au fost efectuate, faţă de vârsta autorului. 

Ca urmare a adresei emisă de instanţă, la data de 11.09.2015, P. de P. D., a comunicat faptul că la P. D., se află în lucru dosarul penal nr.3266/P/2014 privind pe numiţii P. F. şi P. M., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de fals sub semnătură privată şi uz de fals , fapte, prevăzute şi pedepsite .de art.321 şi art.322 Cod penal (fila 58).

La data de 11.01.2016, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Laboratorul Interjudeţean Bucureşti a înaintat instanţei raportul de expertiză criminalistică nr.3 din 11.01.2016 dispus în cauză (filele 82-89).

În şedinţa publică din data de 18.02.2016, a fost audiat martorul C. S. (filele 98-99).

La termenul de judecată din data de 14.04.2016, instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea rezultatului dezbaterilor la data de 15.04.2016. 

Au fost depuse la dosar concluzii scrise de către apărătorii părţilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Aşa cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată denumit antecontract de vânzare-cumpărare depus la dosarul cauzei la fila  78, între reclamantul P. F. şi autorul F.A. s-a încheiat la data de 01.10.2007 un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect  un imobil casă de locuit compus din 5 camere şi hol, anexe gospodăreşti precum şi terenul intravilan în suprafaţă de 2.800m.p amplasat în T41 P1241, P1240, P1239, terenul extravilan în suprafaţă de 7.800m.p amplasat în T126 P21 şi terenul extravilan în suprafaţă de 5.000 m.p. amplasat în T129 P4, sat Comanca, comuna Deveselu, judeţul Olt  .

 Prin convenţia încheiată părţile s-au angajat ca în termen de 30 de zile din momentul încheierii convenţiei să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

 Preţul vânzării  a fost stabilit la suma de 5000 lei şi a fost achitat de către cumpărător încă de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare  moment în care reclamantul a intrat în posesia efectivă a casei de locuit aşa cum reiese din înscrisul sub semnătură privată denumit chitanţă depus la fila (78), precum şi din răspunsurile pârâtelor P. E.şi P. M. la interogatoriul administrat în cauză filele 27-29.

În ceea ce priveşte existenţa consimţământului autoarei F. C. la înstrăinarea imobilului casă de locuit, instanţa va avea în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.35 Codul familiei lege aplicabilă la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, Soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun astfel de ele .Oricare dintre soţi, exercitând singur aceste drepturi este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, niciunul dintre soţi, nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul celuilalt soţ.

Instanţa observă faptul că art.35 din Codul familiei reglementând prezumţia mandatului tacit al soţilor în exercitarea drepturilor de administrare, folosire şi dispoziţie asupra bunurilor comune, precizează în alin.2 teza a-II-a, ca excepţie de la prezumţia mandatului tacit, că înstrăinare sau grevarea unui teren sau construcţii care face parte din bunurile comune nu se poate face decât cu consimţământul expres al fiecărui soţ. Textul se referă insă la înstrăinarea imobilelor, deci la acte prin care se transmite dreptul de proprietate, iar nu la încheierea antecontractelor cu semnificaţia unei promisiuni de vânzare cumpărare care nu au efect translativ de proprietate, ci creează doar obligaţii personale pentru părţile contractante, în sensul de a întreprinde ceea ce este necesar, pentru a realiza în viitor, actul legal de transmitere a dreptului de proprietate.

Instanţa constată că în ceea ce o priveşte pe autoarea F. C., aceasta,  deşi nu figurează în calitate de parte în antecontractul de vânzare cumpărare, şi-a exprimat consimţământul în ceea ce priveşte încheierea convenţiei aspect ce reiese din proba cu interogatoriul  pârâtelor P. E. şi P. M. administrat în cauză filele 27-29, ce se coroborează cu depoziţia martorului N. P.(fila 35).

Astfel din declaraţia martorului N. P., reiese faptul că autoarea F. C. a fost prezentă la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, acest martor aflând în mod direct de la autorii F. A. şi F. C., despre faptul că ,,întreaga avere a fost lăsată reclamantului F. F.”.

Referitor la susţinerea pârâtei L. Ş. în sensul că antecontractul de vânzare cumpărare nu a fost semnat de autorul F. A. iar autoarea F. C. nu şi-a exprimat consimţământul la încheierea acestei convenţii, instanţa constată că aceste aspecte nu sunt confirmate de materialul probator administrat în cauză.

Astfel deşi pârâta L. Ş. contestă valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare invocând aspectele anterior menţionate, atât din proba cu interogatoriul acesteia(fila 26) cât şi din declaraţia martorei D. C. (fila 33), reiese faptul că aceasta nu a avut cunoştinţă despre încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, motiv pentru care instanţa apreciază că nu poate oferi informaţii credibile cu privire la veridicitatea semnăturilor şi existenţa consimţământului părţilor. De asemenea existenţa unor discuţii între pârâta L. Ş. şi autoarea F. C. cu privire la dezbaterea succesiunii autorului F. A., ce s-au purtat în prezenţa martorei D. C., nu este de natură a nega existenţa şi valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare, ci confirmă faptul că până la încheierea convenţiei în formă autentică bunurile au rămas în patrimoniul promitenţilor vânzători.

În ceea ce priveşte faptul că antecontractul de vânzare cumpărare nu poartă semnătura autorului F. A. instanţa are în vedere că din raportul de expertiză criminalistică nr.3 din 11.01.2016, reiese faptul că semnăturile de pe scriptele de comparaţie sunt diferite.

De asemenea din declaraţia martorului C. St.(fila 98), reiese faptul că autorul F. A. putea să semneze, dar semnătura sa nu era una lizibilă, nu cuprindea litere în conţinutul acesteia, semnătura sa fiind similară celei de pe antecontractul de vânzare cumpărare. 

 Faţă de aspectele anterior învederate instanţa apreciază că din mijloacele de probă administrate în prezenta cauză nu  a reieşit faptul că semnătura de pe antecontractul de vânzare cumpărare nu ar fi fost efectuată de autorul F. A..

Din certificatele de deces depuse la dosarul cauzei (filele 8 şi 33), rezultă faptul că F.  A. a decedat la data de 01.11.2007 iar autoarea F. C. E. a decedat la de 06.06.2012.

În calitate de prezumtivi moştenitori ai autorilor,  au rămas  pârâtele P. L., P. M., L. Ş. şi F. P. în prezent decedat, aceştia fiind  descendenţi de gradul I,  aspect ce rezultă din sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale depusă la dosarul cauzei fila 53 precum şi din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei.  În calitate de prezumtivi moştenitori, pârâţilor le incumbă obligaţiile promitenţilor vânzători.

Instanţa reţine de asemenea că din certificatul de atestare fiscală nr.942/04.02.2013 depus la dosarul cauzei, rezultă că autorii nu figurează cu debite neachitate precum şi faptul că din certificatul de sarcini nr.1342/11.01.2013, rezultă că în ceea ce priveşte obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi nu au fost găsite sarcini.

În condiţiile speţei, instanţa apreciază că devin incidente următoarele dispoziţii legale: art. 2 alin. 1 şi art. 5 alin. 2 din Titlul X Circulaţia Juridică a Terenurilor din Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi alte măsuri adiacente, art. 10 ind. 1 alin. 1 din Legea 114/1996 a locuinţei, art. 969, art. 948, art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil.

Instanţa apreciază ca fiind aplicabile aceste dispoziţii legale deoarece pentru actul juridic este aplicabilă legea în vigoare la data încheierii acestuia atât în ceea ce priveşte condiţiile de validitate cât şi în ceea ce priveşte efectele actului juridic şi executarea obligaţiilor asumate de către părţi. Antecontractul de vânzare cumpărare fiind încheiat la data de  01.10.2007 regulile privind executarea acestuia sunt supuse legii în vigoare la acea dată respectiv dispoziţiilor Codului Civil de la 1864.

Această regulă reiese cu certitudine atât din dispoziţiile art.6 alin.2 şi 3 din  Codul Civil cât şi din dispoziţiile arrt.102 alin.1 din legea 71/2011 conform cărora: <<contractul este supus legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea efectele şi executarea sa>>.

Instanţa observă că potrivit dispoziţiilor art.2 alin.1 din Titlul X Circulaţia Juridică a Terenurilor,din legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi alte măsuri adiacente, terenurile indiferent că sunt situate în intravilanul sau extravilanul localităţilor şi indiferent de destinaţia sau întinderea lor - pot fi înstrăinate sau dobândite prin acte juridice între vii, sub sancţiunea nulităţii absolute, numai dacă actul a fost încheiat în formă autentică.

după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcţii, una din părţi refuză ulterior sa încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract”.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa constată că actul juridic încheiat între părţi şi consemnat în înscrisul denumit chitanţă are natura unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare care nu a avut ca efect transmiterea în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate asupra imobilului teren şi casă de locuit  ce fac obiectul prezentei cauze, ci a generat doar un drept de creanţă în patrimoniul reclamantului. Astfel convenţia părţilor reprezintă un antecontract bilateral de vânzare cumpărare, dând însă naştere în sarcina părţilor unei obligaţii de a face, constând în obligaţia de a încheia în formă autentică convenţia de înstrăinare a imobilului în cauză, oricare dintre părţi putând cere încheierea contractului de vânzare cumpărare având ca obiect un imobil casă de locuit compus din 5 camere şi hol, anexe gospodăreşti precum şi terenul intravilan în suprafaţă de 2.800m.p amplasat în T41 P1241, P1240, P1239, terenul extravilan în suprafaţă de 7.800m.p amplasat în T126 P21 şi terenul extravilan în suprafaţă de 5.000 m.p. amplasat în T129 P4, pentru preţul de 5.000 lei, în formă autentică.

De asemenea, instanţa a constatat că reclamantul a formulat cererea introductivă în termenul de prescripţie a dreptului la acţiune având ca obiect valorificarea dreptului de creanţă izvorât din neperfectarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, termen de prescripţie ce a fost întrerupt prin faptul că încă din momentul încheierii convenţiei reclamantul a intrat în posesia terenului şi a imobilului casă de locuit aspect ce reiese din proba testimonială şi proba cu interogatoriul pârâtelor P. L. şi P. M..

Astfel instanţa reţine că potrivit art.18 din Decretul 167/1958 privind prescripţia extinctivă prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia. Faptul că reclamantul a intrat în posesia imobilului din momentul încheierii antecontractului, această stare de fapt continuând până în prezent echivalează cu recunoaşterea ce către pârâţi a dreptului la acţiune  al reclamantului.

 Instanţa observă că potrivit dispoziţiilor art.969 Cod civil, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Principiul forţei obligatorii a actului juridic-exprimat prin adagiul pacta sunt servanda, se impune  a fi respectat şi de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unui litigiu decurgând dintr-un astfel de act.

În consecinţă instanţa este obligată să asigure executarea actului juridic legal încheiat, având în vedere clauzele lui şi voinţa părţilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligaţiei si, în caz contrar are dreptul la dezdăunări, iar  art. 1077 din Codul civil prevede că în cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a face, „creditorul poate să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului”.

Potrivit art. 5 alin. (2) din titlul X din Legea nr. 247 / 2005, daca după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcţii, una din părţi refuza ulterior sa încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.

Instanţa apreciază că în baza art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea 247/2005 poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic dacă s-a încheiat un antecontract cu privire la un teren.

Însă, pentru ca instanţa să poată pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, trebuie să observe dacă înscrisul denumit chitanţă întruneşte condiţiile existenţei unui antecontract valabil încheiat, având ca obiect promisiunea de vânzare-cumpărare a imobilului în cauză, condiţii prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

Instanţa a reţinut că potrivit art.948 C.civ condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.

Astfel, în prezenta cauză reclamantul şi autorii F.A. şi F. C. au avut capacitatea de a încheia actul juridic iar consimţământul părţilor a fost exprimat la încheierea contractului.

În ceea ce priveşte obiectul antecontractului de vânzare cumpărare acesta este reprezentat pe de o parte de imobilul casă de locuit compus din 5 camere şi hol, anexe gospodăreşti precum şi terenul intravilan în suprafaţă de 2.800m.p amplasat în T41 P1241, P1240, P1239, terenul extravilan în suprafaţă de 7.800m.p amplasat în T126 P21 şi terenul extravilan în suprafaţă de 5.000 m.p. amplasat în T 129 P4, iar instanţa va analiza condiţiile de valabilitate ale acestuia având în vedere dispoziţiile art.961-963C.civ.

Acest imobil, având în vedere natura sa, exista în momentul încheierii convenţiei este posibil, se află în circuitul civil, este determinat în contract fiind individualizat prin indicarea suprafeţei de teren şi a vecinătăţilor. De asemenea obiectul actului juridic este licit şi moral iar autorii au avut calitatea de proprietari ai  imobilului casă de locuit, terenul fiind proprietatea exclusivă a autorului F. A. aşa cum rezultă din titlul de proprietate 24650/69 din data de 20.04.2015(fila 52).

Cu privire la preţul de 5.000 lei achitat de către reclamant pentru imobilele în litigiu, instanţa observă că acesta este stabilit în bani, este determinat, sincer şi serios fiind întrunite condiţiile art.1303 C.civ.

Referitor la cauza contractului încheiat între părţi aceasta este există este licită şi morală fiind întrunite condiţiile art.966-967 C.civ. Prin încheierea actului juridic reclamantul a urmărit procurarea imobilului iar autorii F. A. şi F. C. au urmărit obţinerea unei contraprestaţii constând într-o sumă de bani în schimbul imobilului.

Faţă de cele expuse instanţa a constatat că antecontractul intervenit între părţi a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de fond prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

Pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în condiţiile art. 1073-1077 C.civ şi art. 5 alin. (2) din titlul X din Legea nr. 247 / 2005. trebuie să fie îndeplinite toate condiţiile necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate, fiind necesară totodată dovada refuzului pârâţilor de a se prezenta la notar.

În cauză, pârâţilor în calitate de succesori în drepturi ai  promitenţilor –vânzători, le revenea obligaţia de a se prezenta la notar în vederea încheierii antecontractului de vânzare cumpărare în formă autentică. Instanţa reţine că aşa cum rezultă din proba cu interogatoriul pârâtei L. Ş. fila 31-32, această pârâtă nu este de acord cu încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.

Având în vedere acest aspect instanţa a constatat că în lipsa consimţământului tuturor pârâţilor la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, contractul de vânzare cumpărare nu ar putea fi în mod valabil încheiat.

Faţă de cele anterior expuse având în vedere dispoziţiile art.969 C.civ art. 1073-1077C.civ şi art. 5 alin. (2) din titlul X din Legea nr. 247 / 2005, se constata că sunt îndeplinite condiţiile pentru ca instanţa sa poată pronunţa o hotărâre care sa ţină loc de contract de vânzare cumpărare, şi în lumina principiului echităţii si al principiului executării în natura a obligaţiilor asumate de către promitenţii-vânzători prin antecontractul încheiat, instanţa va admite acţiunea formulată de reclamantul P. F. A..

Prezenta hotărâre va ţine loc de contract de vânzare-cumpărare între  reclamantul P.F. A. în calitate de cumpărător şi pârâţii P. L., P. M., L. Ş.  în calitate de succesibili ai promitenţilor vânzători, cu privire la imobilul -  casă de locuit compusă din 5 camere, hol, anexe gospodăreşti împreună cu suprafaţa de  2800 m.p. teren intravilan, 1,28 ha  teren extravilan,  suprafaţa de 0,78 ha amplasată în T.126, P.21, şi suprafaţa de 0,50 ha  în T.129, P.4,  situate  pe raza comunei Deveselu, sat Comanca, jud.Olt.

Având în vedere valoarea actuală a imobilelor calculată prin raportare la grilele notarilor publici, potrivit art.50 indice 2  din O.U.G.51/2008 va obliga reclamantul P. F.A., la plata către stat a sumei de 1.775 lei reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar.

Reţinând culpa procesuală a pârâţilor potrivit art.274 Cod pr.civ. a obligat pe fiecare dinte pârâţi la plata către reclamant a sumei de 991,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva  sentinţei civile nr. 1072/15 aprilie 2016,  a declarat recurs L.Ş., considerând-o nelegală.

În motivare,arată că instanţa de fond avea obligaţia să verifice existenţa  consimţământului expres al coproprietarei bunurilor înstrăinate-casa de locuit şi anexele gospodăreşti situate in comuna Deveselu, jud Olt- autoarea F. C., însă instanţa a motivat în câteva fraze fără relevanţă in cauză şi care nu pot forma convingerea  existenţei şi realităţii  acestui pretins consimţământ.

Existenţa consimţământului soţului coproprietar nu se poate deduce sau presupune din  depoziţii de martori sau susţineri ale părţilor in proces, ci ea trebuie să rezulte din înscrisul  translativ de proprietate şi să fie expres  şi consemnat in scris.

Se mai arată că instanţa de fond a făcut  susţineri nelegale  în contradicţie cu dispoz.art 218  c.p.c, soluţionând cauza după  propriile sale aprecieri care nu au nicio legătură cu cauza sau probele administrate în cauză şi deşi, instanţa a constatat că între părţi nu a intervenit  decât o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare ,în mod vădit  au fost ignorate dispoziţiile legale aplicabile in materia promisiunii de vânzare cumpărare.

Se mai arată că reclamantul nu a făcut dovada  că ar fi notificat-o pe pârâtă să se prezinte la notar  pentru încheierea  contractului de vânzare cumpărare  în formă autentică,pentru transformarea pretinsei promisiuni de vânzare cumpărare într-un contract solemn cu respectarea  condiţiilor  prevăzute de lege, de altfel ,.aşa cum rezultă  din răspunsurile la interogatoriu ,acesta declară  personal că este de acord  ca actele  să se facă la notar după ce moştenitorii  autorului îşi vor  recunoaşte  şi stabili reciproc drepturile  succesorale  ce le revin.

Astfel, din punct de vedere procedural  instanţa de judecată nu a rezolvat integral  şi in conformitate cu cererea reclamantului  acţiunea cu care a fost investită, pronunţându-se doar parţial asupra obiectului judecăţii şi cu depăşirea obiectului judecăţii  în legătură cu o parte din cererea reclamantului.

Mai mult decât atât,  instanţa de judecată  face menţiunea personale referitoare la calitatea celor 3 persoane pârâte de susceptibile in drepturi ale promitenţilor vânzător, deşi in susţinerile reclamantului nu s-a făcut vorbire şi referire decât la convenţia încheiată cu autorul  F. Al.-bunicul său,nefiind  vorba de un alt autor – instanţa de judecată  foloseşte noţiunea  la plural - autori vânzători-deci peste  voinţa şi cererea reclamantului a inclus-o in proces in calitate de autoare şi pe F. C. care nu a fost parte in pretinsa convenţie şi nici nu şi-a dat acordul cu privire la vânzarea părţii sale din imobile.

Mai arată recurenta că instanţa de fond a încălcat  legea  atunci când a înlăturat  în mod inexplicabil  şi in contradicţie cu toate probele  administrate în cauză  proba cu  expertiza criminalistică, ale cărei concluzii au stabilit cu certitudine că F. A. nu a semnat  chitanţa olografă din 1 oct. 2007.

Învederează de asemenea că  pretinsul înscris a fost întocmit cu doar o lună înaintea decesului  autorului  care era grav bolnav şi  cu posibilităţi reduse de percepţie  şi înţelegere.

În concluzie, convenţia nu există în lipsa semnăturii, deoarece nu este realizat  acordul de voinţă ,iar un înscris  întocmit  pentru a face dovada unei convenţii  care in realitate  nu a fost încheiată, nu poate fi decât falsificat, în cazul de faţă  F. A. nu şi-a dat acordul  exprimat prin semnătură  pentru a fi încheiat  un antecontract de vânzare cumpărare  cu reclamantul  P. F.  având ca obiect  imobilele situate in comune Deveselu  jud Olt, astfel încât înscrisul  intitulat „ act de vânzare cumpărare  nu redă  o convenţie reală.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, şi respingerea acţiunii reclamantului  ca nefondată.

La  data de 05.09.2016 reclamantul P. F. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat  respingerea recursului  ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond.

În susţinerea întâmpinării, arată că deşi antecontractul  nu a fost semnat  şi de autoarea F. C., este clar că  aceasta şi-a dat consimţământul la înstrăinarea casei şi anexelor gospodăreşti, reclamantul după încheierea  antecontractului  a intrat în posesia bunurilor vândute, l-a îngrijit  şi înmormântat  pe bunicul său  F. A., l-a îngrijit  şi înmormântat  pe unchiul său F. P.,fiul vânzătorilor, a îngrijit-o şi înmormântat-o pe bunica sa F. C..

Solicită să se constate că înscrisul a fost semnat de vânzător, concluzia  expertizei grafologice  nu se coroborează  cu celelalte probe,deoarece s-a pornit de la o premisă  falsă şi anume aceea că semnătura  de pe cererea adresată  comisiei de fond funciar  de către autor  ar aparţine acestuia, însă este clar că această semnătură a fost făcută  de către cel care a şi scris cererea  în nici un caz de către defunct.

Se mai arată că susţinerea recurentei potrivit căreia acţiunea reclamantului trebuia respinsă cu îndrumarea părţilor să meargă la notariat este contrară evidenţei ce rezultă din întreaga atitudine procesuală a recurentei, aceea de a refuza îndeplinirea obligaţiei de a face „ care a fost transmisă către ea şi către ceilalţi pârâţi ca urmare a decesului părinţilor săi.

Nu este fondată nici critica privind absenţa consimţământului soţiei promitentului - vânzător cu privire la înstrăinarea imobilelor construcţii al căror coproprietar era şi ea, fapt dovedit prin aceea că martorul prezent la încheierea tranzacţiei a declarat că aceasta şi-a exprimat în mod expres consimţământul alături de soţul său cu privire la înstrăinarea acestor bunuri .

Dacă un asemenea consimţământ nu ar fi existat autoarea F. C., putea oricând din 2007 şi până în 2012 când a decedat sa se manifeste în sensul negării sau anulării acestei vânzări.

Susţinerea recurentei că chitanţa este falsă , motivat de faptul că semnătura nu aparţine autorului este şi este contrazisă de probele administrate în cauză.

A dovedit că autorul F. A. , deşi nu ştia carte ,ştia să se semneze, cu răspunsul dat la interogatoriu de pârâţi şi cu înscrisul ce provine de la poştaşul care îi aducea pensia autorului.

Este motivul pentru care recurenta nu a insistat în această susţinere şi nu şi-a administrat propriile probe în susţinerea afirmaţiei făcute prin întâmpinare.

Consideră nefondate şi ultimele două critici ce constituie motive de recurs deoarece recurenta nu face dovada prejudicierii intereselor sale în cauză, iar calea de atac este dată de lege şi nu de instanţă.

La data de 4.10.2016 recurenta L. Ş. a depus la dosar concluzii scrise  prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Arată că reclamantul a promovat acţiunea la 5 ani de  la decesul autorului F. A. –decedat numai cu o lună după încheierea chitanţei, după ce decedase şi  autoarea F.C.,  precum şi persoana  care figurează ca martor în pretinsa convenţie, de asemenea reclamantul nu a făcut dovada în prezenta cauză că ar fi notificat-o  pe pârâtă să se prezinte la notar  pentru încheierea  contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.

La data de 7.10.2016 intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise  prin care a solicitat respingerea recursului declarat de  L. Ş. şi menţinerea  sentinţei civile  1072/2016 ca  temeinică şi legală,solicitând să se constate  că a dovedit faptul că înscrisul  a fost semnat de vânzător, concluzia expertizei grafologice  nu se coroborează  cu celelalte probe,deoarece s-a pornit de la o „premisă  falsă” şi anume aceea că semnătura  de pe cererea adresată  comisiei de fond funciar  de către autor  ar aparţine acestuia, însă este clar că această semnătură a fost făcută  de către cel care a şi scris cererea  în nici un caz de către defunct.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă L.Ş. in raport de dispoziţiile art. 304 ind.1  C.pr.civ. de la 1865 şi criticile  acesteia , tribunalul constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Unul dintre motivele de recurs se referă la inexistenta convenţiei datorita lipsei semnăturii autorului F. A., astfel cum s-a constatat prin Raportul de Expertiza Criminalistică efectuat la fond in rejudecare, de pe înscrisul sub semnătura privata intitulat „chitanţa”, încheiat la data de 01.10.2007.

Instanţa de control  judiciar constată că  in cea de-a treia rejudecare data fiind solicitarea paratei L. Ş., s-a efectuat Raportul de Expertiza  Criminalistică nr.03/11.01.2016, prin care s-a concluzionat că  semnătura de la rubrica „vânzător” de pe chitanţa olografa încheiata la data de 01.10.2007 şi semnătura de pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu aparţin aceleiaşi persoane şi că  F. A., nu a semnat chitanţa olografă încheiata la data de 01.10.2007 la rubrica vânzător ( a se vedea fila 89  dosar ultima rejudecare).

Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti , a mai comunicat instanţei de fond ca având in vedere că s-a determinat fără echivoc ca cele doua semnături provin de la autori diferiţi  şi ca una dintre ele nu aparţin lui F. A. , automat se exclude ipoteza potrivit căreia ambele subscrieri provin de la F. A. si ca diferentele dintre ele se datorează variabilităţii naturale a scrierii titularului lor, implicit momentelor diferite de timp la care au fost date(a se vedea fila 97 dosar ultima rejudecare).

Deci, mijlocul  de proba ştiinţific constând în Raportul de Expertiza  Criminalistică nr.03/11.01.2016, completat, dovedeşte cu certitudine că autorul F. A. (decedat la data de 01.11.2007 astfel cum rezulta din certificatul de deces aflat la fila 4 dosar fond), nu a semnat de la rubrica „vânzător”chitanţa olografa încheiata la data de 01.10.2007, prin care  F. A. , s-ar fi obligat să vândă intimatului  reclamant P. F. A., imobilul casă de locuit compus din 5 camere, hol, anexe gospodăreşti împreună cu suprafaţa de 2800 m.p.  teren intravilan şi 1,28 ha teren extravilan , bunuri situate pe teritoriul com. Deveselu sat Comanca, jud.Olt, pentru preţul de 5000 lei.

Intimatul reclamant  a susţinut că este eronata concluzia Raportului de Expertiza  Criminalistică efectuat in cauza , întrucât s-a pornit de la concluzia greşita ca cererea adresata comisiei de fond funciar a aparţinut autorului F. A. şi ca cea mai relevanta proba este declaraţia martorului care a văzut cum semna autorul F.A. şi care a recunoscut ca semnătura de pe chitanţa seamănă cu cea pe care autorul o executa pe cupoanele de pensie.

Examinând probele administrate in cauza pe fiecare in parte şi pe toate in ansamblul lor , tribunalul  constată că susţinerile  intimatului  reclamant P. F.A.,  nu pot primi eficienta juridica întrucât, pe de  o parte intimatul reclamant nu a depus alte înscrisuri originale  semnate de autorul F. A., pentru a-şi susţine afirmaţiile in sensul că  cererea adresata comisiei de fond funciar  nu a aparţinut autorului F. A. iar pe de alta  declaraţiile  de martorilor audiaţi in cauza in toate ciclurile procesuale  nu pot conduce la înlăturarea mijlocului  de proba ştiinţific, întrucât nu se coroborează intre ele . 

In raport de întreg probatoriul administrat de la data investirii instanţei(22.11.2012), antecontractul de vânzare cumpărare intitulat " chitanţă încheiată astăzi 1.10.2007”, nu reda o convenţie reala care s-a încheiat între F. A. şi intimatul  reclamant P. F. A..

Un antecontract de vânzare - cumpărare, în sensul de instrumentum, ca orice alt contract bilateral, consemnează rezultatul voinţei reale a parţilor si nu poate fi considerat inexistent atunci când exista certitudinea asupra realizării acordului de voinţa al parţilor.

Pentru a se realiza acordul de voinţa al parţilor este necesar ca voinţa fiecărei parţi sa fie exprimata în aşa fel încât sa nu existe dubii asupra existentei sale, părţile contractante-persoane fizice, îşi exprimă voinţa de a încheia un contract prin semnarea olografa a înscrisului ce reda convenţia încheiata.

Semnătura olografa este elementul care individualizează persoana fizica si confirma acordul acelei persoane la încheierea convenţiei. Lipsa semnăturii face ca acea convenţie sa fie inexistenta, deoarece doar la realizarea acordului de voinţa concretizat în aplicarea semnăturii convenţia se considera încheiata.

Semnătura parţilor contractante, depusa pe înscris, este de natura sa confirme realitatea convenţiei încheiate. În lipsa semnăturii parţii, aşa cum s-a reţinut mai sus , convenţia nu exista, în sensul de negotium, act juridic deoarece nu este realizat acordul de vointa.

În cauza dedusă judecaţii autorul F. A., nu si-a exprimat acordul, exprimat prin semnătură, pentru a încheia un antecontract de vânzare - cumpărare cu intimatul  reclamant P. F. A., având ca obiect imobilul - casă de locuit compus din 5 camere, hol, anexe gospodăreşti împreună cu suprafaţa de 2800 m.p.  teren intravilan şi 1,28 ha teren extravilan,  astfel înscrisul sub semnătura privata  intitulat " chitanţă încheiată astăzi 1.10.2007”, in baza caruia F. A. , se obliga să vândă intimatului  reclamant P. F. A., imobilul casă de locuit compus din 5 camere, hol, anexe gospodăreşti împreună cu suprafaţa de 2800 m.p.  teren intravilan şi 1,28 ha teren extravilan , bunuri situate pe teritoriul com. Deveselu sat Comanca, jud.Olt, in schimbul sumei de  5000 lei, nu reda o convenţie reala,  motiv pentru care nu vor mai fi analizate celelalte motive de recurs care au ca premisă existenta unei convenţii reale.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 3 C.p.c. de la 1865, tribunalul urmează să admită recursul formulat de recurenta pârâtă L. Ş. şi să modifice în tot sentinţa civilă recurată în sensul că  va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 C.p.c., intimatul reclamant  va fi obligat către recurentă la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat  astfel cum a fost redus de tribunal in temeiul art. 274 alin.3 c.pr.civ de la 1865.

In conformitate cu dispoziţiile  art. 18 din OUG nr. 51/2008 potrivit cărora” Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume” îl va obliga intimatul-reclamant la plata către stat a sumei de 3712,5 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat recurentei-pârâte L. Ş.

Data publicarii pe portal:03.02.2017

Domenii speta

Spete similare