Prescripţia dreptului de a cere executarea silită; rezilierea contractului de leasing

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti - Secţia Civilă sub nr.4330/281/2016, la data de 15.03.2016, contestatorii M.I. şi M.C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata S.A.L. IFN S.A., anularea executării silite înseşi care formează obiectul dosarului de executare nr.xxx aflat pe rolul S.C.P.E.J. Yyy; anularea încheierii de încuviinţarea a executării silite din data de 28.01.2016 pronunţă de S.C.P.E.J. Yyy în acelaşi dosar; lămurirea întinderii titlului executoriu, în sensul că suma datorată creditorului urmăritor, în calitate de terţi garanţi ipotecari, este cea care va rezulta dintr-o expertiză contabilă, prin eliminarea clauzelor abuzive contractuale şi nu cea de 1.455.780,90 RON; anularea încheierii din data de 28.01.2016 de stabilire a cheltuielilor de executare silită întocmite de S.C.P.E.J. Yyy şi, în subsidiar, reducerea onorariului executorului judecătoresc proporţional cu reducerea creanţei; anularea tuturor celorlalte acte de executare întocmite de S.C.P.E.J. Yyy; suspendarea executării silite până la momentul soluţionării prezentei contestaţii la executare, în temeiul art.719 C.pr.civ..

În motivarea acţiunii, contestatorii au arătat că, la data de 26.02.2016, au luat la cunoştinţă de somaţia/iniţierea executării silite imobiliare declanşată împotriva lor de executorul judecătoresc din cadrul S.C.P.E.J. Yyy, în dosarul de executare nr. xxx, fiindu-le comunicate somaţia de plată, încheierile de încuviinţare a executării silite şi de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 28.01.2016, precum şi titlurile executorii, respectiv contractul de leasing financiar nr. NNN/23.10.2010 şi contractul de ipotecă nr.XXX/28 06 2010.

Executarea silită imobiliară a fost iniţiată la cererea S.C. A.L. IFN S.A., în baza titlurilor executorii evidenţiate, în vederea recuperării creanţei băncii în cuantum de 1.455.780,90 lei, reprezentând creanţă şi cheltuieli de executare.

În calitate de terţi garanţi ipotecari, contestatorii au mai fost executaţi silit de acelaşi creditor urmăritor A.L. IFN S.A. în anul 2011, pe aceleaşi bunuri imobile pe care le-au constituit garanţie imobiliară într-un dosar execuţional al B.E.J. zzz.

De asemenea, contestatorii M.I. şi M.C. au invocat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, menţionând că A.L.  IFN S.A.  a reziliat contractul de leasing încă din data de 09.03.2011, astfel încât, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie îl reprezintă data de la care se naşte dreptul de a obţine executarea silită.

În raport de susţinerile contestatorilor, intimata S.A.L. IFN S.A. a formulat, în baza art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, s-a precizat că, atât contractul de leasing, cât şi accesoriul acestuia - contractul de ipotecă imobiliară aut. sub nr.XXX/ 28.06.2010 au făcut obiectul unui alt dosar de executare nr.  xxx deschis pe rolul S.C.P.E.J. Trifina, Tănase şi Galea, dosar care a fost închis, conform procesului - verbal de insolvabilitate ataşat pentru imposibilitatea valorificării imobilelor celor doi contestatori.

 În primul rând, termenul de prescripţie a fost întrerupt la data la care a fost formulată cererea de executare către S.C.P.E.J. Trifina, Tănase şi Galea, conform prevederilor art.4052 alin.2 VCPC, astfel că, în conformitate cu prevederile art.17 alin.3 din Decretul nr.167/1958, noua prescripţie nu începe să curgă, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare, în cazul de faţă Procesul - Verbal întocmit în dosarul nr.xxx.

 De asemenea, conform prevederilor art.4052 alin.3 VCPC, după întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Mai mult decât atât, conform prevederilor legale în vigoare, atât la data notificării de reziliere - art.405 alin.1 VCPC, cât a celor în vigoare la data ultimului act de executare - art.706 alin.1 NCPC, în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani.

În concordanţă cu prevederile art.1746 alin.1 VCC aplicabile titlului executoriu pus în executare, ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţii aplicabile contractului de ipotecă, caracter menţinut de legiuitor şi în actualul Cod civil - art.2343.

 Astfel, în mod eronat, contestatorii invocă împlinirea termenului general de prescripţie, deoarece, în materia drepturilor reale, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că durata acestuia este de 10 ani.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 18.04.2016, Judecătoria Ploieşti a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorii M.I. şi M.C., având în vedere că, prin raportare la art.718 alin.1 şi 2 C.pr.civ., este îndeplinită numai condiţia existenţei pe rolul instanţei a unei contestaţii la executare, fără ca de-a doua condiţie - achitarea unei cauţiuni să fi fost satisfăcută, în condiţiile în care, prin citaţiile primite la data de 05.04.2016, li s-a pus în vedere să facă dovada plăţii cauţiunii în cuantum de 18.162,80 lei (f.72 – dos. fond).

Ulterior, la termenul de judecată din data de 23.05.2016, instanţa de fond a admis excepţia netimbrării contestaţiei cu privire la motivele de fapt privitoare la fondul dreptului, întrucât, deşi prin citaţia primită la data de 22.04.2016, s-a pus în vedere contestatorilor să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 18.062,81 lei, sub sancţiunea anulării cererii, aceştia nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei (f.79 - dos. fond).

În urma probei cu înscrisuri administrată în cauză la solicitarea părţilor, Judecătoria Ploieşti a pronunţat încheierea nr.549/13.06.2016 prin care a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, a admis contestaţia la executare formulată de contestatorii M.I. şi M.C., în contradictoriu cu intimata S.A.L. IFN S.A., sens în care a anulat executarea silită ce face obiectul dosarului nr.xxxaflat pe rolul S.C.P.E.J. Yyy şi a respins cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reținut, în ceea ce priveşte art.706 NCPC, că acesta nu este aplicabil, având în vedere că titlul executoriu a fost obţinut sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.

Cu privire la prescrierea dreptului intimatei de a solicita executarea silită, în conformitate cu art.6 din Decretul nr.167/1958, dreptul de a cere executarea silită în temeiul unui titlu executoriu se prescrie în termen de 3 ani.

Alin.1 al art.7 stipulează că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În speţă, dreptul intimatei de a cere executarea silită, în temeiul contractului de credit şi a accesoriilor, s-a născut la data de 08.03.2011 când a fost declarată rezilierea contractului.

Art.405 din vechiul Cod de procedură civilă prevede că dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, în 10 ani care începe să curgă de la data la care se naşte dreptul de a cere executarea silită, prin împlinirea termenului, orice titlu executoriu pierzându-şi puterea executorie.

Termenul de 10 ani se aplică exclusiv hotărârilor judecătoreşti, deoarece numai acestea sunt emise ca urmare a acţiunilor reale imobiliare.

 Contractele, chiar dacă constituie sau transmit un drept real, sunt supuse termenului de 3 ani şi, în plus, contractul de ipotecă este un accesoriu al contractului de leasing.

Aşadar, efectul împlinirii prescripţiei este pierderea posibilităţii de a pune în executare actul de adjudecare.

 Pierderea caracterului de titlu executoriu nu înseamnă pierderea dreptului de proprietate care, într-adevăr, este un drept perpetuu, absolut şi exclusiv, ci doar pierderea posibilităţii de a apela la forţa coercitivă a statului pentru a obţine executarea silită a obligaţiei contestatoarei de părăsi imobilul, intimata păstrându-şi dreptul de a acţiona în justiţie pe contestatori pentru a obţine un nou titlu executoriu.

Prescripţia se întrerupe, potrivit art.4052 alin.1 şi pe data depunerii cererii de executare sau pe data cererii de reluare a executării, în condiţiile art.3716 alin.1 C.pr.civ. care stipulează că, în cazul prevăzut la art.3715 lit. b) C.pr.civ., se poate cere reluarea executării silite în cadrul termenului de prescripţie.

Având în vedere că, după întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie, rezultă că partea care invocă neîmplinirea termenului trebuie să dovedească cauza întreruptivă.

În speţă, intimata a depus doar un proces - verbal emis de executorul judecătoresc care constată încetarea executării silite, în baza art.3715 lit. b) C.pr.civ. la data de 29.01.2016, ori, de la data de 08.03.2011 până la data emiterii celui din urmă act nu a depus niciun alt act întreruptiv.

Potrivit art.712 alin.1 C.pr.civ., împotriva actelor de executare, se poate face contestație de cei vătămați prin executare, art.720 alin.1 stipulând că nerespectarea dispozițiilor legale privind efectuarea actelor de executare se sancționează cu nulitatea respectivelor acte.

 De asemenea, în conformitate cu art.712 alin.3, după începerea executării, cei vătămaţi pot solicita şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Art.632 C.pr.civ. prevede că executarea silită se poate face numai în temeiul unui titlu executoriu care poate fi orice înscris care, potrivit legii, poate fi pus în executare.

 Prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, contractul de leasing nu mai poate fi pus în executare, pierzându-şi puterea de titlu executoriu.

Printre cazurile în care executorul va respinge cererea de încuviinţare a executării silite, art.666 alin.5, se regăseşte şi cel în care înscrisul nu constituie titlu executoriu şi, având în vedere că s-a constatat că, în speţă, contractul de leasing şi, pe cale de consecinţă, contractul de ipotecă şi-a pierdut caracterul de titlu executoriu ca urmare a intervenirii prescripţiei, executarea silită rămâne fără suport juridic, astfel încât instanţa de fond a anulat-o.

Referitor la obligarea intimatei la plata taxei de timbru, prima instanţă a reţinut că, potrivit art.45 alin.1 lit. f) din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele de timbru, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.

 Faţă de aceste dispoziţii, instanţa a respins cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii instanţei de fond a declarat apel, în termen legal, intimata A.L. România IFN S.A., solicitând admiterea acestuia şi anularea încheierii atacate, ca fiind nelegală şi netemeinică; cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii de apel, intimata a reiterat excepţiile invocate anterior la fondul cauzei, respectiv insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată, contestatorii neachitând taxă de timbru în conformitate cu prevederile art.10 alin.3 rap. la art.3 alin.1 din O.G. nr.80/2013 şi tardivitatea formulării contestaţiei la executare.

Astfel, s-a arătat că, prin încheierea nr.549 pronunţată în data de 13.06.2016, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului intimatei de a mai solicita executarea silită, învederându-se prevederile art.6 din Decretul nr.167/1958, conform căruia dreptul de a solicita executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită.

S-a reţinut de instanţă că termenul prevăzut de art.405 din vechiul cod ar prevede un termen general de 3 ani şi unul de 10 ani în cazul acţiunilor reale imobiliare.

De asemenea, în mod neîntemeiat, s-a susţinut că termenul de 10 ani s-ar aplica, exclusiv, hotărârilor judecătoreşti, deoarece numai acestea ar fi emise ca urmare a acţiunilor reale imobiliare.

În consecinţă, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, motivând că, deşi, s-a început executarea silită în dosarul nr.xxx care a fost închis pentru imposibilitatea valorificării bunurilor imobile, şi anume că nu s-ar fi depus dovada că s-au efectuat acte de executare de la data de 08.03.2011 până la data de 29.01.2016.

Intimata a mai arătat, de asemenea, că instanţa a admis, în mod neîntemeiat, excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită invocată de contestatori, interpretând în mod total eronat dispoziţiile legale aplicabile.

Astfel, atât contractul de leasing, cât şi accesoriul acestuia - contractul de ipotecă imobiliară aut. sub nr.XXX/28.06.2010 au făcut obiectul unui alt dosar de executare nr.xxx deschis pe rolul S.C.P.E.J. Trifina, Tănase şi Galea, dosar care a fost închis, conform procesului - verbal de insolvabilitate pentru imposibilitatea valorificării imobilelor celor doi contestatori.

Or, termenul de prescripţie a fost întrerupt la data la care a fost formulată cererea de executare către S.C.P.E.J. Trifina, Tănase şi Galea, conform prevederilor art.4052 alin.2 VCPC, astfel că, în conformitate cu prevederile art.17 alin.3 din Decretul nr.167/1958, noua prescripţie nu începe să curgă, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare, în cazul de faţă, Procesul - Verbal întocmit în dosarul nr.764/2011.

 De asemenea, conform prevederilor art.4052 alin.3 VCPC, după întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Instanţa de fond a presupus că nu s-au efectuat alte acte de executare de la data la care s-a început executarea silită şi până la data încheierii procesului - verbal de insolvabilitate, însă, prin această prezumţie, a fost încălcat intimatei dreptul la apărare şi nu s-a dorit a se afla adevărul, neexercitându-se rolul activ pe care instanţa era obligată, conform legii, să îl aplice.

Intimata a mai arătat că nu putea cunoaște ipotezele instanţei pentru a combate aceste afirmaţii total nedovedite, solicitând, de altfel, judecata în lipsă, lucru care nu însemna că ar fi trebuit să fie dezavantajată în vreun fel sau să i se încalce dreptul la apărare sau la un proces echitabil pe care atât Constituţia România îl garantează, dar şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la care România este parte.

Aşadar, instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei şi nu s-a pronunţat în cunoştinţă de cauză asupra tuturor argumentelor pertinente şi esenţiale care ar fi dus la o soluţionare temeinică şi legală a cauzei.

De asemenea, din informaţiile deţinute de intimată reiese că s-au efectuate acte de executare care au întrerupt cursul prescripţiei, după cum urmează: s-a formulat adresa către executor în luna ianuarie 2012, iar la 20.02.2012 adresă de solicitare a procesului - verbal de licitaţie din 16.02.2012; la licitaţia din 16.02.2012 privind vânzarea terenurilor arabile intravilane (3.242 mp. din acte, 3.198 din măsurători + 1.800 mp. din acte, 1.839 mp. din măsurători) proprietatea soţilor M. nu s-au prezentat debitorii, nu s-a înscris niciun licitator, s-a stabilit următorul termen pentru licitaţie în data de 22.03.2012, preţul de vânzare fiind redus cu 25%; conform Procesului - Verbal de licitaţie din data de 22.03.2012 nu s-au vândut bunurile, iar potrivit publicaţiilor de vânzare pentru termenul din data de 03.05.2012, ora 15.00, când licitaţia va porni de la 168.468 lei (pentru terenul de cca. 3.200 mp.) şi de la 97.193,25 lei (pentru terenul de cca. 1.800 mp.); la licitaţia din data de 03.05.2012, nu s-a înscris/prezentat niciun licitator; pe 24.08.2012 au fost licitaţii pentru vânzare imobile din P.; preturi de pornire 97.193,25 lei + 168.468,00 lei, însă, nu s-au prezentat licitatori; pe 18.10.2012, s-au ţinut licitaţii pentru cele 2 imobile din P., nu s-a prezentat niciun licitator, nu s-a prezentat nici debitorul; în decembrie 2012, au fost ţinute licitaţii la care iarăşi nu s-a prezentat niciun licitator; s-a stabilit un nou termen de licitaţie pentru 31.01.2013 când nu s-a prezentat niciun licitator.

Intimata a mai arătat că a stăruit în executarea silită pe data 10.12.2014, dar şi în luna iunie 2015, iar în data de 29.01.2016 s-a încheiat procesul - verbal de imposibilitate valorificare bunuri, proces - verbal care nu a fost atacat de debitorii executaţi silit.

De asemenea, conform prevederilor legale în vigoare, atât la data notificării de reziliere, art. 405 alin.1 VCPC, cât a celor în vigoare la data ultimului act de executare - art.706 alin.1 NCPC, în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani, instanţa de fond, în mod nelegal, înlăturând de la aplicare prevederile art.706 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă aplicabil, evident, executării silite care face obiectul prezentului dosar.

În concordanţă cu prevederile art.1746 alin.1 VCC aplicabile titlului executoriu pus în executare, ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţii aplicabile contractului de ipotecă, caracter menţinut de legiuitor şi în actualul cod civil - art.2343, astfel că, în mod eronat, contestatorii au invocat împlinirea termenului general de prescripţie, deoarece în materia drepturilor reale legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că durata acestuia este de 10 ani.

Totodată, instanţa de fond, în mod eronat, a schimbat înţelesul textului legal sus menţionat,  adăugând la lege, prin introducerea unui termen de 10 ani care s-ar aplica, exclusiv, hotărârilor judecătoreşti, pentru că numai acestea ar fi emise urmare a acţiunilor reale imobiliare.

Astfel, intimata a apreciat că a avut un comportament diligent şi a efectuat toate demersurile legale necesare pentru a-şi valorifica dreptul de creanţă şi, în consecinţă, pentru aspectele menţionate a solicitat respingerea excepţiei invocată de contestatori.

De asemenea, intimata a mai arătat că pentru contractul de ipotecă se aplică, oricum, termenul de 10 ani şi nu se poate constata că este prescris dreptul de a solicita executarea silită, prescripţia ipotecii fiind diferit reglementată de prescripţia contractului de leasing, credit, etc.

În ceea ce priveşte excepţia insuficientei timbrări, este evident că se impunea a se timbra contestaţia cu suma de 1.000 lei, conform O.G. nr.80/2013, după cum s-a arătat şi la fond.

Astfel, contestatorii nu au timbrat cu această sumă, ci numai cu suma de 100 de lei, instanţa de fond judecând, în mod nelegal, contestaţia la executare, fără a avea la dosarul cauzei taxa în cuantumul legal stabilit de lege.

În consecinţă, intimata S.A.L. IFN S.A. a solicitat a se pune în vedere contestatorilor să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru, în caz contrar, urmând ca, în rejudecare, să se dea eficienţă excepţiei netimbrării şi să se anuleze contestaţia, ca insuficient timbrată.

Referitor la excepţia tardivităţii, s-a arătat că aceasta nu a fost analizată de instanţa de fond, intimata insistând în soluţionarea acesteia.

 De asemenea, a solicitat să se verifice dacă s-a formulat contestaţia la executare în termenul legal de 15 zile de la data comunicării somaţiei de plată.

Pentru aceste considerente, intimata a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii atacate, în sensul respingerii contestaţiei la executare ca neîntemeiată şi returnarea taxei judiciare de timbru sau, în subsidiar, obligarea intimaţilor - contestatori la achitarea acesteia, precum şi a celorlalte cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile articolelor sus - menționate, precum şi ale art.651 şi urm. N.C.pr.civ.

În dovedirea apelului, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova - Secţia I Civilă, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic de dosar, la data de 04.10.2016, pricina fiind soluţionată, în faza procesuală a apelului, în condiţii de legală citare a părţilor litigante.

În raport de motivele de apel formulate de apelanta - intimată S.A.L. IFN S.A., la data de 31.10.2016, intimaţii - contestatori au formulat, în baza art.482 C.pr.civ. rap. art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului (f.35).

Astfel, referitor la faptul că instanţa de fond, în mod greşit, a admis excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silita invocată şi a interpretat eronat dispoziţiile legale aplicabile, s-a arătat că, în mod corect, s-a statuat că termenul de prescripţie este de 3 ani şi nu de 10 ani, cum pretinde apelanta.

Potrivit art.705 NCPC, „(1) Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani. (2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive”..

Prin raportare la aceste dispoziţii imperative care se regăseau şi în vechea reglementare (art. 6 din Decretul nr.167/1958), executarea silită demarată de creditoare în anul 2015 apare ca fiind prescrisă faţă de titlul executoriu invocat.

În speţă, intimata a reziliat contractul de leasing încă din data de 09.03.2011, astfel încât, momentul de la care începe sa curgă termenul de prescripţie îl reprezintă data de la care se naşte dreptul de a obţine executarea silită.

Având în vedere că, în această perioadă de timp, creditoarea nu a întreprins niciun demers care să ducă la întreruperea cursului prescripţiei, intimaţi au solicitat să se constate că dreptul creditoarei de a cere executarea silită este prescris.

În consecinţă, odată cu împlinirea termenului de prescripţie, titlul executoriu şi-a pierdut puterea executorie, iar creditoarea şi-a pierdut dreptul de a cere executarea silită a garanților în baza contractului de leasing nr. NNN/23.10.2010 şi a contractului de ipotecă aut. sub nr.XXX/28. 06.2010, astfel încât, şi sub acest aspect, contestaţia la executare urmează a fi admisă, iar actele de executare anulate.

În ceea ce priveşte faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiilor insuficientei timbrări şi a tardivităţii, s-a arătat că există posibilitatea dării în plată, referitor la excepţia insuficientei timbrări, iar privitor la excepţia de tardivitate, în cuprinsul cererii declarative de apel nu sunt prezentate motivele pe care se sprijină această excepţie.

Faţă de aceste considerente, intimaţii - contestatori M.I. şi M.C. au solicitat respingerea apelului.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Examinând apelul formulat, raportat la motivele invocate în cererea de apel, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată ca apelul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerente ce se vor expune în continuare:

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia insuficientei timbrări, la instanţa de fond, a contestaţiei la executare, art.10 alin.2 Teza I şi a - II - a din O.G. nr.80/26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru stabileşte că „În cazul contestaţiei la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată”.

În speţă, potrivit chitanţei seria 130534 nr.89032/11.03.2016, contestatorii M.I. şi M.C. au achitat, cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă demersului judiciar iniţiat, suma de 100 lei (f.13 - dos. fond), deşi, corect era, cum s-a arătat în precedent, 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată, împrejurare în care, făcând aplicarea art.38 din O.G. nr.80/2013 („în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu”) şi, constatând că în faza procesuală anterioară, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, conform art.10 alin.2 din O.G. nr.80/ 2013, se va dispune obligarea contestatorilor - intimaţi la plata sumei de 900 lei, reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare în primă instanţă, sens în care se va comunica prezenta decizie, pentru debitare, Compartimentului Executări Civile din cadrul Tribunalului Prahova.

Referitor la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, se constată că, potrivit procesului - verbal de înmânare, contestatorilor M.I. şi M.C. le-au fost înmânate actele de executare constând în încheiere stabilire cheltuieli, somaţie imobiliară, înştiinţare executare, încheiere încuviinţare în copie conformă cu originalul, titlul executoriu în copie conformă cu originalul şi procesul - verbal de situaţie întocmite în dosarul de executare nr. xxxaflat pe rolul S.C.P.E.J. Yyy la data de 26.02.2016, astfel cum rezultă din data inscripţionată pe ştampila oficiului poştal (f.88 - dos. executare).

Procedând la calcularea, pe zile libere (fără luarea în calcul nici a zilei când a început şi nici a celei în care s-a sfârşit termenul) a termenului legal imperativ de 15 zile înlăuntrul căruia se putea introduce, la instanţa de executare competentă, prezenta contestaţie la executare, se constată că acesta se împlinea pe data de 14.03.2016, inclusiv şi, reţinând că pe plicul cu care au fost expediate cererea de chemare în judecată şi înscrisurile anexate este aplicată ştampila oficiului poştal purtând data de 11.03.2016, este evident că prezentul demers judiciar a fost iniţiat în termenul prevăzut de lege, fiind lipsită de relevanţă data înregistrării acţiunii pe rolul Judecătoriei Ploieşti - 15.03.2016, context în care excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare va fi respinsă.

Pe fondul cauzei, prin cererea înregistrată pe rolul S.C.P.E.J. Yyy sub nr.701/ 28.01.2016, sens în care s-a format dosarul de executare nr.xxx, intimata S.A.L. IFN S.A. a solicitat punerea în executare silită a contractului de ipotecă aut. sub nr.XXX/ 28.06.2010 accesoriu al contractului de leasing financiar nr. NNN Anexa A1 din data de 23.10.2010, având ca debitori pe numiţii M.I. şi M.C. (contestatori în cauza de faţă), contract care constituie titlu executoriu (f.1 - dos. executare), ceea ce înseamnă că, fiind încheiat sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, nu sunt aplicabile prevederile art.706 C.pr.civ. intrat în vigoare la data de 15.02.2013.

Astfel, art.6 din Decretul nr.167/10 aprilie 1958 privitor la prescripţia extinctivă prevede că „Dreptul de a cere (nb. şi obţine) executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani”, alin.1 al art.7 din acelaşi act normativ stipulând că „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

Prescripţia dreptului de a obţine executarea silită este o cauză legală de stingere a forţei executorii a unui titlu executoriu care produce următoarele efecte juridice: stinge obligaţia organului de executare de a da curs executării (naşte dreptul de a refuza executarea); stinge dreptul creditorului de a obţine executarea silită; stinge obligaţia debitorului de a se supune executării silite (naşte dreptul de a se opune executării silite).

Rezultă, aşadar, că prescripţia dreptului de a obţine executarea silită se înfăţişează ca o sancţiune procesuală pentru creditor şi ca un beneficiu legal pentru debitor.

În speţă, prin „Notificarea” din data de 08.03.2011 adresată S.C. Spitz - Logistic International S.R.L., intimata A.L. IFN S.A. a adus la cunoştinţă că, potrivit art.1.079 C.civ., societatea este pusă în întârziere şi în incapacitate de plată şi, la data prezentei, contractul de leasing se reziliază, cu precizarea că, în conformitate cu art.27 din contractul de leasing financiar nr. NNN, cu notificarea scrisă făcută de Finanţator Garanţilor, în sensul că Utilizatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi că Finanţatorul solicită Garanţilor aducerea lor la îndeplinire, Garanţii sunt obligaţi să plătească ei înşişi respectivele obligaţii către Finanţator sau orice sumă pe care Finanţatorul o va prezenta ca fiind necesară pentru îndeplinirea respectivelor obligaţii ale Utilizatorului (f.45 - dos. executare).

Pe cale de consecinţă şi, făcând aplicarea textelor de lege menţionate în precedent, este evident că dreptul intimatei S.A.L. IFN S.A. de a cere executarea silită, în temeiul contractului de leasing financiar nr. NNN/23.10.2010 şi a contractului de ipotecă aut. sub  nr.XXX/28.06.2010 care are caracter accesoriu al contractului de leasing, s-a născut la data de 08.03.2011 când a fost declarată rezilierea contractului.

Art.405 alin.1 C.pr.civ. din 1865 statuează că „Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani”, alin.2 al aceluiaşi articol stipulând că „Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită”.

La rândul său, alin.3 prevede că „Prin împlinirea termenului de prescripţie, orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie”.

Pe cale de consecinţă, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, termenul de 10 ani se aplică, în mod exclusiv, hotărârilor judecătoreşti, deoarece numai acestea sunt emise ca urmare a acţiunilor reale imobiliare, iar contractele, chiar dacă constituie sau transmit un drept real, sunt supuse termenului de 3 ani, contractul de ipotecă fiind un accesoriu al contractului de leasing.

Pierderea caracterului de titlu executoriu nu înseamnă pierderea dreptului de proprietate care este un drept perpetuu, absolut şi exclusiv, ci doar pierderea posibilităţii de a apela la forţa coercitivă a statului pentru a obţine executarea silită a obligaţiei contestatorilor, intimata păstrându-şi dreptul de a-i acţiona în justiţie pentru a obţine un nou titlu executoriu.

 Astfel, art.4052 alin.1 C.pr.civ. din 1865 prevede că se poate întrerupe cursul prescripţiei şi pe data depunerii cererii de executare (act evident de stăruinţă) ori pe data cererii de reluare a executării silite, potrivit art.3716 alin.1 C.pr.civ. („în cazurile prevăzute de art.3715 lit. b) se poate cere reluarea executării silite, înlăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, dacă se indică bunuri ce pot fi urmărite potrivit legii”).

Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit cauza care a întrerupt-o, iar după întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie, ceea ce înseamnă că trebuie dovedită, în cazul invocării neîmplinirii termenului, o cauză întreruptivă expres prevăzută  de lege (ex. „act începător de executare”, recunoaşterea unei datorii şi promisiunea achitării benevole a acesteia de cel care a fost obligat, prin hotărâre definitivă, la plata sumei corespunzătoare acestei datorii, etc.).

În speţă, intimata A.L. IFN S.A. a depus la dosar procesul - verbal întocmit, la data de 29.01.2016 de S.C.P.E.J. Trifina, Tănase şi Galea în dosarul de executare nr.764/2011, conform căruia, date fiind dispoziţiile titlurilor executorii: contract de ipotecă aut. sub nr.XXX/28. 06.2010 şi procesul - verbal de cheltuieli din data de 12.11.2011 prin care debitorii M.I. şi M.C. sunt obligaţi să achite suma de 1.425.162,79 lei reprezentând debit, la cererea creditoarei S.C. A.L. IFN S.A. şi, procedându-se la scoaterea la vânzare a două imobile lăsate în garanţie ipotecară situate în com. P., sat Cocoşeşti, jud. Prahova, acestea nu s-au vândut la licitaţie publică, în condiţiile în care, nu s-a depus nicio ofertă în vederea adjudecării, executorul judecătoresc a constatat imposibilitatea de valorificare a bunurilor imobile scoase la vânzare, context în care a dispus, potrivit art.3715 lit. b) C.pr.civ., închiderea dosarului de executare (f.53 - dos. fond), astfel că, de la data de 08.03.2011 până la data emiterii celui din urmă act nu s-a mai depus niciun alt act întreruptiv al prescripţiei.

Art.632 alin.1 C.pr.civ. actual reglementând „Temeiul executării silite” prevede că „Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu”, alin.2 al aceluiaşi articol statuând „Constituie titluri executorii hotărârile executorii, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.

Titlul executoriu este atât temeiul, cât şi scopul parcurgerii procedurilor de executare silită care pot fi declanșate numai pentru aducerea la îndeplinire a celor stabilite printr-un titlu executoriu.

Aşadar, întrucât, s-a constatat că, în speţă, contractul de leasing financiar nr. NNN/ 23.10.2010 şi, pe cale de consecinţă, contractul de ipotecă aut. sub nr.XXX/28 06 2010 şi-a pierdut caracterul de titlu executoriu ca urmare a intervenirii prescripţiei, executarea silită rămâne, astfel,  fără suport juridic, context în care, în mod corect, instanţa de fond a anulat-o.

Alegaţia inserată în cuprinsul motivelor de apel, în sensul că intimata A.L. IFN S.A. solicitând, de altfel, judecata în lipsă, nu însemna că ar fi trebuit să fie dezavantajată în vreun fel sau să i se încalce dreptul la apărare sau la un proces echitabil pe care atât Constituţia România îl garantează, dar şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la care România este parte nu poate fi avută în vedere, câtă vreme, încheierea apelată respectă, întru totul, principiile fundamentale care guvernează procesul civil - îndatorire care revine, de altfel, atât părţilor, cât şi instanţei de judecată care, în speţă, a dat dovadă de un real rol activ în aflarea adevărului în cauza dedusă judecăţii, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare şi, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va păstra încheierea atacată.

Domenii speta

Spete similare