Salarizare

O clauză generală a unui CCM prin care s-a stabilit obligaţia partenerilor sociali de a negocia plăţile pentru anumite evenimente nu naşte dreptul individual în favoarea salariatului iar contractul colectiv de muncă îşi produce efecte asupra contractului individual de muncă numai în măsura în care clauzele sale au un caracter concret şi unul generic.

În lipsa negocierii între parteneri sociali, instanţa nu poate interveni, stabilind ce sumă se cuvine fiecărui salariat şi nu se poate vorbi de existenţa unui raport juridic în care societatea să fie obligată la plata unor astfel de drepturi.

Obligaţiile stabilite în CCM nu se confund cu obligaţia de plată a drepturilor respective deoarece prima are la bază obligaţia de a face pentru patronat şi sindicat de a negocia un anume drept, pe când cea de a doua presupune existenţa unor negocieri pentru concretizarea drepturilor.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 26.01.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.11.2016, reclamanta MAD a chemat în judecată pârâta CPR SA Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se să fie obligată la plata de drepturi rezultate din Contractul Colectiv de Muncă din 2008 valabil 2018 şi a Actului adiţional înregistrat la I.T.M. Bucureşti, sub nr. 27/17.04.2016, respectiv art.96 litera A din Contractul Colectiv de Muncă, respectiv : suma de 400 lei reprezentând cadou în bani cu ocazia zilei de 9 octombrie (ziua poştei) pentru anul 2010; suma de 200 lei reprezentând cadou în bani cu ocazia zilei de 9 octombrie (ziua poştei) pentru anii 2011,2012, 2013, 2014, 2015 şi 2016; suma de 150 lei reprezentând cadou în bani cu ocazia zilei de Paşti pentru anii 2011,2012,2013, 2014, 2015 şi 2016; suma de 250 lei reprezentând cadou în bani cu ocazia zilei de Crăciun pentru anii 2011,2012,2013, 2014 şi 2015.

A mai solicitat, ca aceste drepturi băneşti să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi să fie obligată pârâta  la plata dobânzii legale de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtei  la plata contribuţiilor şi impozitelor  prevăzute de art. 40 alin.2 lit.f) din Codul muncii, aferente drepturilor salariale neplătite  către bugetul general consolidat al statului şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 451 din noul cod de procedură civilă.

În fapt, a arătat că, pârâta C.PR S.A. (CNPR) în calitate de angajatoare a încheiat cu acesta, în calitate de salariat, contract individual de muncă pe durata nedeterminată, ce a fost înregistrat la ITM.

Deşi şi-a desfăşurat activitatea corespunzător sarcinilor primite, în sensul că şi-a efectuat activitatea conform fişei postului şi corespunzător unui program impus de compania angajatoare şi nu a fost sancţionată, nu şi-a primit drepturile ce izvorăsc din CCM negociat 2008-2018.

A arătat faptul că o parte din colegii săi  au primit aceste drepturi.

A mai susţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală în ceea ce priveşte plata muncii prestate încălcând astfel dispoziţiile  art.161 al.1 Codul Muncii, raportat la CCM negociat 2008-2018 precum şi la dispoziţiile art.155 şi art.156 din Codul Muncii în sensul că pârâta avea obligaţia să plătească salariile înaintea altor obligaţii băneşti ale acesteia întrucât salariul cuprinde  şi alte adaosuri aşa cum sunt drepturile solicitate prin prezenta acţiune.

Prin atitudinea sa pârâta i-a produs un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate, fapt pentru care este obligată să-l despăgubească pentru prejudiciul material suferit  din culpa sa, conform dispoziţiilor art.269 din Codul muncii dar şi conform dispoziţiilor  OG 9/2000, OG nr.13/2011, noul cod civil cu privire la dobânda legală.

A arătat că, dobânda legală reprezintă câştigul, folosul, beneficiul realizabil de creditor prin reinvestirea sumelor ce i se cuvin  fără să fie nevoit să facă dovada prejudiciului, existenţa acestuia fiind prezumată, iar procentul este stabilit de legiuitor prin OG nr.9/2000 şi ulterior  prin OG.13/2011 şi noul cod civil.

În drept, reclamanta şi-a  întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.155,156,236, 241-243, 269 ( vechea numerotare), art.266-269 Codul muncii.

Cu respectarea termenului prevăzut de art.201 C.proc.civ, pârâta a depus la dosar întâmpinare  prin care a solicitat  respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată  pentru următoarele considerente:

Pe cale de excepţie a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru drepturile băneşti reprezentând  cadourile în bani pentru perioada  2010-2013.

A arătat că din analiza înscrisurilor depuse la dosar rezultă că toate aceste drepturi băneşti solicitate de reclamantă îşi au temeiul (izvorul) în dispoziţiile art. 96 din CCM încheiat la nivel de unitate, valabil în perioada 2008/2018, problema care se pune fiind aceea de a stabili dacă sumele de bani solicitate de reclamantă prin acţiune fac parte sau nu din categoria drepturilor salariale.

Potrivit art. 159 alin. 1 din Codul Muncii ,, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca.

Pentru munca prestată în baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani."

Conform art. 166 alin. 1 ,, salariul se plăteşte în bani cel puţin o data pe luna, la data stabilită în contractul individual de munca, în contractul colectiv de munca aplicabil sau în regulamentul intern, după caz."

Astfel a arătat că, în cazul în care sumele ce se solicită a fi achitate au caracterul unor drepturi salariale, ele puteau fi pretinse în cadrul termenului de prescripţie prevăzut de art. 171 alin. l din Codul muncii sau în cel la care face referire art. 268 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003 , texte care stabilesc un interval de 3 ani ce încep să curgă de la data la care erau datorate sumele de bani respective ori, de la momentul la care s-a născut dreptul la acţiune.

Pârâta a susţinut că, din interpretarea gramaticală, logică şi sistematică a textelor de lege suscitate rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca si contra prestaţie a muncii depuse în baza contractului individual de munca, plătindu-se cel puţin o data pe luna.

Or, cadourile în bani pentru sărbătorile de Paşti, Crăciun si pentru Ziua de 9 octombrie (ziua poştaşului) nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiţiei de mai sus, definiţie extrasă prin interpretarea normelor juridice redate anterior. Aceasta pentru ca ele nu sunt stipulate prin clauze cuprinse în contractul individual de munca, nu reprezintă o contraprestaţie a muncii depuse de angajat (au natura unor drepturi suplimentare decurgând dintr-un contract colectiv de munca) şi nu se plătesc cel puţin o data pe luna, ci au caracter anual, adică se achită o data pe an, cu prilejul Paştelui, Crăciunului, respectiv al zilei de 9 Octombrie.

Faptul că nu este vorba despre drepturi salariale este confirmat, a arătat pârâta, şi de împrejurarea ca prin contractul colectiv de munca, sumele de bani cuvenite pentru Crăciun, Paste si Ziua Poştaşului au fost desemnate prin expresia ,, cadouri în bani", apreciind că, aceste sume se cuvin salariaţilor nu în considerarea muncii pe care au efectuat-o în baza contractului individual de munca, ele neputând fi calificate nici ca sporuri ori adaosuri la salariu în sensul art.160 din Codul muncii (text care enumera elementele componente ale salariului), câtă vreme nu sunt prevăzute prin clauze ale contractului individual de munca ca fiind un echivalent al activităţii prestate de angajat .

Aşa fiind, a arătat că, în cazul lor nu pot fi aplicate nici dispoziţiile art. 171 si nici cele ale art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, ce prevăd un termen de prescripţie de 3 ani în care pot fi protejate pe calea formulării unei acţiuni în justiţie.

 Mai mult a susţinut că, fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ale unui contract colectiv de munca, clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, în situaţia lor sunt incidente prevederile art. 268 alin. 1 litera e) din Codul muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusa "in termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".

Întrucât aceste drepturi băneşti trebuiau acordate cel mai târziu în cursul anului 2013 şi având în vedere prevederile art. 268 alin. 1 litera e din Legea nr. 53/2003, concluzia care se impune este aceea că acţiunea în justiţie prin care puteau fi solicitate trebuia introdusă pana la 30 iunie 2014.

Or, în cauza de faţă, aşa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar, cererea de chemare in judecata a fost formulata abia în cursul lunii noiembrie 2016, cu mult după expirarea termenului legal de prescripţie extinctiva de 6 luni.

A mai susţinut că, chiar daca s-ar accepta teza că termenul de prescripţie este de 3 ani aşa cum prevăd dispoziţiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, totuşi acţiunea reclamantei este prescrisa întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată la sfârşitul lunii noiembrie 2016 şi se referă la obligarea pârâtei la plata cadourilor în bani aferente anilor 2010-2013.

 Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Intre C.N. PR S.A., legal reprezentata de Directorul General si Federaţia Sindicatelor, reprezentata prin Preşedintele acesteia, a fost semnat Contractul Colectiv de Munca valabil în perioada 1 mai 2008 - 1 mai 2018, înregistrat la MM cu nr. 2576/29 aprilie 2008. Potrivit art. 1 lit. i) din Legea 62/2011,  contract colectiv de munca este "convenţia încheiata in forma scrisa intre angajator sau organizaţia patronala si reprezentanţii angajaţilor, prin care se stabilesc clauze privind drepturile si obligaţiile ce decurg din relaţiile de munca. "

In accepţiunea principiului pacta sunt servanda, contractul colectiv de munca, ca orice alt contract, este rezultatul unui acord de voinţe, care poate suferi modificări sau completări prin încheierea de acte adiţionale. În timp, C.C.M. a suferit modificări prin semnarea actelor adiţionale succesive, prin care se stabileau si cuantumul drepturilor băneşti acordate de către angajator. In conformitate cu disp. art. 150 alin. 1 din Legea 62/2011, modificările aduse C.C.M. se consemnează într-un act adiţional semnat de toate părţile care au încheiat contractul, iar potrivit art. 3.7 din C.C.M. menţionat, recunoscut si însuşit de către S.L.P.R. conform notificării nr. 13 din 28 octombrie 2011 depusă la I.T.M. Bucureşti " actele adiţionale vor fi semnate de reprezentanţii legali ai pârtilor si vor produce efecte de la data înregistrării lor la Direcţia Generala a Ministerului Muncii".

In acelaşi sens este şi reglementarea cuprinsă de art. 150 alin. 2 din Legea 62/2011: "actul adiţional se transmite in scris organului la care a fost înregistrat contractul colectiv de munca si tuturor pârtilor semnatare si produce efecte de la data înregistrării acestuia in condiţiile prezentei legi sau de la o data ulterioara, potrivit convenţiei pârtilor."

Însă, a arătat pârâta că, procesele verbale, acordurile din care izvorăsc drepturile pretinse în cauza pendinte, pentru anul 2011 nu au fost înregistrate conform dispoziţiilor legale invocate, acestea nefiind materializate în acte adiţionale.

In condiţiile in care nu a fost îndeplinita procedura înregistrării actului adiţional la Direcţia Generala a MM in temeiul art. 3.7 din C.C.M., acesta nu poate produce efecte juridice, în sensul că nu poate da naştere la drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor semnatare în privinţa cuantumului drepturilor băneşti care fac obiectul prezentului litigiu.

A mai arătat faptul că, în ceea ce priveşte pretenţiile reprezentând drepturile băneşti pe anul 2011 - în suma totala de 600 lei/salariat pentru sărbătoarea de Paşti, Ziua Poştei si Crăciun,  nu s-a încheiat nici un act adiţional, precizând că orice completare a contractului colectiv de munca poate fi efectuata numai printr-un act adiţional care să prevadă înţelegerea dintre părţile contractante. Orice alt act juridic (proces verbal, protocol etc.) nu poate avea valoarea juridică şi forţa obligatorie consfinţită de lege unui contract, şi pe cale de consecinţă, nu poate aduce completări clauzei prevăzute la art. 96 lit. A, teza finală din CCM ("C.N.P.R. S.A., împreuna cu F.S.P.C. vor stabili sumele necesare pentru acordarea acestor cadouri).

S-a mai arătat că, la închiderea exerciţiului financiar 2011, C.N. PR S.A. a 'înregistrat o pierdere netă în valoare de 182.932.117 lei, aşa cum rezulta din Contul de profit si pierdere la data de 31.12.2011 (înscris depus la dosarul cauzei), astfel că, în condiţiile înregistrării de pierderi, compania nu putea angaja cheltuieli peste limitele bugetare impuse de lege, cu atât mai mult cu cât fiind o societate la care statul este acţionar majoritar, bugetul de venituri si cheltuieli al C.N. PR S.A. intră sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr.79/2008 privind masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici si ale H.G. nr.738/25.07.2012.

A susţinut că prezintă relevanţă în cauză dispoziţii art.2 din H.G. nr.738/25.07.2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru CN "PR" - S.A., la care MCSI îndeplineşte atribuţiile pe care statul roman le are în calitate de acţionar precum şi  art.6 alin. l, 4 si 6 din O.U.G. nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, învederând faptul că, cheltuielile totale, inclusiv cele aferente fondului de salarii, reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite, iar rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli în sensul majorării cheltuielilor se face în limita veniturilor încasate peste nivelul programat.

Programele de achiziţii de bunuri şi servicii pentru desfăşurarea activităţii se fundamentează pe baza cheltuielilor aprobate prin bugetul de venituri si cheltuieli, iar în execuţie angajamentele legale vor fi făcute ţinându-se seama de posibilităţile reale de 'încasare a veniturilor programate.

A mai arătat că, pierderile acumulate au determinat implicit un deficit de lichidităţi constant, de peste 200 milioane lei, deşi, în cursul anilor 2012 si 2013, compania a recurs inclusiv la concedieri colective în vederea redresării situaţiei economice, datoriile existente la data de 30.04.2013 fiind în cuantum de 613.059.318,59 lei, aşa cum reiese din situaţia depusă la dosarul cauzei, iar pentru acoperirea parţială a necesarului de lichidităţi în vederea desfăşurării activităţii şi îndeplinirii obligaţiilor legale, pe care C.N. PR S.A. le are in calitate de furnizor de servicii poştale, precum şi a obligaţiilor asumate în temeiul contractelor încheiate cu diferiţi parteneri, persoane fizice sau juridice, compania a fost obligată să contracteze împrumuturi bancare a căror restituire este deosebit de oneroasă pentru societate.

Datorita dificultăţilor financiare şi lipsei fondurilor necesare achitării salariilor, în scopul redresării situaţiei economice a Companiei, pârâta a arătat că în temeiul art.52 alin.3 Codul muncii, a fost nevoită să ia măsura restrângerii activităţii, respectiv măsura reducerii programului de lucru cu reducerea corespunzătoare a salariului pentru întreg personalul angajat, în perioada iunie 2011 - decembrie 2011 şi în perioada decembrie 2011 - iunie 2012, iar ulterior acestor masuri, C.N. PR S.A. a fost obligată să adopte o strategie de reorganizare a activităţii, care a generat efectuarea de concedieri colective la nivelul companiei, concedieri care au avut loc in cursul anilor 2012 si 2013.

A mai învederat faptul că dificultăţile economico-financiare majore şi lipsa acută de lichidităţi, precum şi pericolul intrării în incapacitate de plată există şi în prezent aşa cum  rezultă din evidenta din Bilanţul contabil la data de 31.12.2015 si a Contul de profit şi pierdere la data de 31.12.2015, potrivit cărora la sfârşitul anului 2015, subscrisa a înregistrat profit 0 si o pierdere in cuantum de 33.014.586 lei.

Mai mult, a arătat că, la nivelul lunii mai 2016, C.N. PR S.A. avea către stat obligaţii fiscale în cuantum de 187.44.253 lei, obligaţii pentru care a solicitat MFP - ANAF - DGA a MC eşalonarea la plata.

 A învederat că, Act adiţional la CCM 2008/2018 încheiat la nivel de unitate, înregistrat la Agenţia pentru Prestaţii Sociale Bucureşti cu nr. 833/19.03.2010, părţile au convenit modificarea art. 96 lit. A din C.C.M., stabilindu-se că la nivelul CNPR, din fondul pentru cheltuieli sociale, vor fi suportate cheltuieli pentru cadouri în bani oferite salariaţilor cu ocazia sărbătorilor de Paşti si Crăciun, precum si cu ocazia zilei de 9 octombrie ,, Ziua Poştei".

De asemenea, a arătat că, prin acelaşi înscris, pentru anul 2010 CNPR si FSPC au stabilit acordarea de cadouri in bani tuturor salariaţilor astfel:

- cu ocazia sărbătorilor de Paşti - suma de 300 lei/salariat;

- cu ocazia zilei de 9 octombrie - suma de 400 lei/salariat

- cu ocazia sărbătorilor de Crăciun - suma de 300 lei/salariat.

Potrivit art. 149 din Legea nr. 62/2011, a susţinut că, clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori toate părţile îndreptăţite să negocieze contractul colectiv de munca convin acest lucru, iar potrivit dispoziţiilor art. 150 din acelaşi act normativ, "(1) Modificările aduse contractului colectiv de munca se consemnează intr-un act adiţional semnat de toate partite care au încheiat contractul. (2) Actul adiţional se transmite in scris organului la care a fost înregistrat contractul colectiv de munca si tuturor pârtilor semnatare si produce efecte de la data înregistrării acestuia in condiţiile prezentei legi sau de la o data ulterioara, potrivit convenţiei părţilor."

Prin urmare, a învederat că unica modalitate de modificare a unui contract colectiv de munca constă în încheierea unui act adiţional semnat de toate părţile ce au semnat CCM şi înregistrarea acestuia la MMFPS sau, după caz, inspectoratele teritoriale de munca, singurele organe abilitate prin lege cu competenţa de a înregistra contractele colective de munca, în condiţiile art. 143 si art. 145 din Legea nr. 62/2011, astfel că, proces verbal, deşi este rezultatul unei negocieri colective dintre partenerii sociali, nu este înregistrat la autorităţile competente în condiţiile art. 143 si art. 145 din Legea nr. 62/2011, fapt ce îl lipseşte de caracterul obligatoriu, specific contractelor colective de munca legal încheiate si înregistrate.

A arătat că este de notorietate că, în ultimii ani, volumul prestaţiilor poştale la nivel naţional si internaţional a scăzut continuu, fapt ce a determinat scăderea semnificativa a veniturilor companiei, or, acordarea cadourilor în bani pentru salariaţi din fondul pentru cheltuieli sociale este posibilă numai în condiţiile în care aceste cheltuieli sunt prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al anului 2011 ( care la data de 15.03.2011 nu era aprobat prin Hotărâre de Guvern) şi numai în condiţiile in care exista lichidităţi pentru acordarea acestora.

 A mai arătat că, prin procesul-verbal nr. 101/2304/15.03.2011 părţile s-au înţeles cu privire la cuantumul şi modalităţile de plata (plata eşalonată) a sumelor reprezentând cadouri în bani pentru salariaţi cu ocazia sărbătorilor pascale, zilei de 9 octombrie i a sărbătorii Crăciunului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 96 lit. A din C.C.M., însă acest acord a fost condiţionat în mod obiectiv, la acel moment (martie 2011) de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: includerea in BVC aferent anului 2011 a acestor sume; existenţa lichidităţilor pentru acordarea acestora. Însa, în BVC pentru anul 2011 nu au fost prevăzute asemenea cheltuieli, prin HGR nr. 283/23.03.2011, în categoria cheltuieli de personal (rândul d3) neregăsindu-se noţiunea de cheltuieli prevăzute de art. 96 lit. A din Contractul Colectiv de Munca 2008/2018, respectiv cadouri in bani oferite salariaţilor cu ocazia sărbătorilor de Paşti, Crăciun, ori Ziua poştaşului.

Pentru anii 2012 si 2013, precum şi pentru perioada 2014-2016, pârâta a arătat că nu pot fi administrate dovezi privind stabilirea de către CNPR împreuna cu Sind.LP din România a sumelor necesare acordării acestor cadouri în condiţiile reglementate prevederile art. 96 lit. A alin 2 din CCM încheiat la nivel de unitate 2008/2018 şi ale actului adiţional la acesta cu nr. 833/19.03.2010, întrucât nu au fost încheiate cu sindicatele procese verbale, acorduri pentru acordarea cadourilor în bani solicitate de reclamantă.

De asemenea, a arătat că pentru anii 2015 şi 2016,  reclamantei s-a acordat tichete cadou de Crăciun 2015, cadouri în bani de Paşte 2016 şi tichete cadou de Crăciun 2016 .

Concluzionând a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din şedinţa publică din 23.02.2017, instanţa faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, în baza dispoziţiilor art.248 alin.4 C.proc.civ. a dispus unirea acestei excepţii cu fondul cauzei.

În completarea probei cu înscrisuri, pârâta a mai depus la dosar în copie situaţia analitică a plăţilor efectuate de pârâtă decembrie 2010, decembrie 2012, decembrie 2016, decembrie 2015,

În baza rolului activ instanţa a solicitat relaţii la pârâtă pentru a preciza ce reprezintă sumele acordate reclamantei şi modalitatea de constituire a fondului pentru cheltuieli sociale, relaţii ce au fost comunicate cu adresa depusă la data de 06.03.2017, la care s-a mai anexat în copie actul adiţional la CCM nr. 27/17.04.2012.

Pârâta a depus la dosar concluzii scrise.

În conformitate cu prevederile art. 248 alin.1 Cod de procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor.

Reclamanta MAD este salariata pârâtei CPR, potrivit susţinerilor părţilor.

Prin acţiunea adresată acestei instanţe la data de 28.11.2016 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând cadou în bani cu ocazia zilei de 9 octombrie (ziua poştei) pentru anul 2010; suma de 200 lei reprezentând cadou în bani cu ocazia zilei de 9 octombrie (ziua poştei) pentru anii 2011,2012, 2013, 2014, 2015 şi 2016; suma de 150 lei reprezentând cadou în bani cu ocazia zilei de Paşti pentru anii 2011,2012,2013, 2014, 2015 şi 2016; suma de 250 lei reprezentând cadou în bani cu ocazia zilei de Crăciun pentru anii 2011,2012,2013, 2014 şi 2015.

În cauză pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru drepturile băneşti reprezentând cadourile în bani pentru perioada 2010 -2013.

In cazul in care sumele ce se solicita a fi achitate de către autoarea acţiunii au caracterul unor drepturi salariale, ele puteau fi pretinse in cadrul termenului de prescripţie prevăzut de art. 171 alin. l din Codul muncii sau in cel la care face referire art. 268 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003 , texte care stabilesc un interval de 3 ani ce începe sa curgă de la data la care erau datorate sumele de bani respective ori de la momentul la care s-a născut dreptul la acţiune.

Din interpretarea gramaticala, logica si sistematica a textelor de lege suscitate rezulta ca drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca şi contraprestaţie a muncii depuse in baza contractului individual de munca, plătindu-se cel puţin o data pe luna.

Or, cadourile în bani pentru sărbătorile de Paşti, Crăciun si pentru Ziua de 9 octombrie (ziua poştaşului) nu pot fi considerate drepturi salariale in sensul definiţiei de mai sus, definiţie extrasă prin interpretarea normelor juridice redate anterior. Aceasta pentru ca ele nu sunt stipulate prin clauze cuprinse in contractul individual de munca, nu reprezintă o contraprestaţie a muncii depuse de angajat (au natura unor drepturi suplimentare decurgând dintr-un contract colectiv de munca) si nu se plătesc cel puţin o data pe luna, ci au caracter anual, adică se achita o data pe an, cu prilejul Paştelui, Crăciunului, respectiv al zilei de 9 Octombrie.

Faptul că nu este vorba despre drepturi salariale este confirmat şi de împrejurarea că prin contractul colectiv de munca , sumele de bani cuvenite pentru Crăciun, Paşte şi Ziua Poştaşului au fost desemnate prin expresia ,,cadouri în bani".

Aceste sume se cuvin salariaţilor nu în considerarea muncii pe care au efectuat-o în baza contractului individual de muncă. Ele nu pot fi calificate nici ca sporuri ori adaosuri la salariu în sensul art.160 din Codul muncii (text care enumeră elementele componente ale salariului), câtă vreme nu sunt prevăzute prin clauze ale contractului individual de muncă ca fiind un echivalent al activităţii prestate de angajat .

Aşa fiind, în cazul lor nu pot fi aplicate nici dispoziţiile art. 171 şi nici cele ale art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, ce prevăd un termen de prescripţie de 3 ani în care pot fi protejate pe calea formulării unei acţiuni în justiţie.

Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ale unui contract colectiv de munca, clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, în situaţia lor sunt incidente prevederile art. 268 alin. 1 litera e) din Codul muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă "în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".

Întrucât aceste drepturi băneşti trebuiau acordate cel mai târziu în cursul anului 2013 şi având în vedere prevederile art. 268 alin. 1 litera e din Legea nr. 53/2003, concluzia care se impune este aceea că acţiunea în justiţie prin care puteau fi solicitate trebuia introdusă până la 30 iunie 2014.

Or, în cauza de faţă, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, cererea de chemare în judecată a fost formulată abia în cursul lunii noiembrie 2016, cu mult după expirarea termenului legal de prescripţie extinctivă de 6 luni.

Chiar dacă s-ar accepta teza ca termenul de prescripţie este de 3 ani aşa cum prevăd dispoziţiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, totuşi acţiunea reclamantei este prescrisa întrucât cererea de chemare în judecata a fost formulată la sfârşitul lunii noiembrie 2016 şi se referă la obligarea pârâtei la plata cadourilor în bani aferente anilor 2010/2013.

În ceea ce priveşte natura juridică a drepturilor solicitate prin prezenta acţiune (cadou în bani cu ocazia zilei de 9 octombrie (ziua poştei), cadou în bani cu ocazia zilei de Paşte, cadou în bani cu ocazia zilei de Crăciun) se circumscrie sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă, potrivit art. 159 alin.1 din Codul muncii, contraprestaţia muncii depuse de către salariat, iar acesta, la rândul lui, cuprinde – în raport cu prevederile art. 160 din Codul muncii – salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.

Cererile având ca obiect plata drepturilor de mai sus vizează „suplimentări ale drepturilor salariale” şi  sumele reprezentate de ajutoarele materiale de Paşti, de Crăciun, de Ziua Poştei au semnificaţia drepturilor salariale chiar dacă regimul de deducere al contribuţiilor lor este diferit, fiind plătite în executarea unui raport de muncă şi în considerarea calităţii reclamantului de salariaţi, indiferent de izvorul lor, chiar dacă acestea sunt prevăzute numai în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Faţă de dispoziţiile art. 148 din Legea nr. 62/2011  şi art. 1270 din Codul civil, instanţa apreciază că intenţia părţilor relevată de contractele colective de muncă a fost aceea de recunoaştere a acordării unor suplimentări ale drepturilor salariale în cuantum variabil în funcţie de felul activităţii desfăşurate (a se vedea anexa la procesul verbal din 101/15.03.2011)..

Natura acestor drepturi derivă şi din termenii contractuali stabiliţi şi este determinată de caracterul accesoriu al contraprestaţiei pentru munca desfăşurată de către fiecare salariat. Sindicatul salariaţilor a negociat acordarea acestor drepturi, ca şi a altor beneficii băneşti, dar nu ca drepturi independente de activitatea prestată.

Instanţa apreciază ca drepturile solicitate de reclamant prin acţiune sunt drepturi de natura salarială, fiind incluse în noţiunea de  alte adaosuri prevăzuta de art. 160 din Codul Muncii.

Nu se poate reţine susţinerea pârâtei că acestei drepturi sunt drepturi prevăzute în contractul colectiv de munca, iar dreptul la acţiune privind aceste drepturi sunt supuse termenului de prescripţie de 6 luni potrivit art. 268 alin.1 lit.e) din Codul Muncii, deoarece sunt încadrabile în noţiunea de adaosuri la salariu cuvenite în raport cu munca prestata de salariat şi datorită calităţii de salariat. Mai mult chiar în BVC-urile depuse la doar reiese că sumele necesare plăţii acestor drepturi sunt cuprinse in capitolul Cheltuieli cu salariile.

Potrivit art. 268 alin.1 lit. c) din Codul Muncii „ Cererile in vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul  conflictului individual de muncă  constă în plata unor drepturi salariale neacordate …”

Art. 171 din Codul Muncii prevede că „(1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

Potrivit art. 2500 Noul cod Civil „ Dreptul material la acţiune, denumit  in continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost  exercitat în termenul stabilit de lege.”

Art. 2526 din noul Cod Civil prevede ca „ Când este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune  începe a curgă  de la data  la care fiecare prestaţie  devine exigibilă”

Cum pentru perioada octombrie 2010 -27.11.2013 dreptul material al reclamantului este prescris instanţa va analiza legalitatea şi temeinicia pretenţiilor reclamantei pentru perioada 28.11.2013- 09.10.2016, perioadă pentru care s-au solicitat: suma de 250lei pentru sărbătoarea de Crăciun 2013, 150 lei pentru sărbătorile de Paşti 2013, 150 lei pentru sărbătorile de Paşti 2014, 200 lei pentru ziua de 9 octombrie 2014 (Ziua Poştei), 250 lei pentru sărbătoarea de Crăciun 2014, 150 lei pentru sărbătorile de Paşte 2015,  200 lei pentru ziua de 9 octombrie 2015, 250 lei pentru sărbătoarea de Crăciun 2015, 150 lei pentru sărbătoarea de Paşti 2016 şi 200 lei pentru ziua de 9 octombrie 2016.

Reclamanta a susţinut că aceste drepturi sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă din anul 2008 valabil până în anul 2018 şi act adiţional la CCM  înregistrat la ITM Bucureşti sub nr. 27/17.04.2016.

Prin CCM valabil pentru perioada 01 mai 2008 – 1 mai 2018, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 2576/29.04.2008 s-a prevăzut în art. 96, alin.1, lit. A că la nivelul CNPR din fondul de cheltuieli sociale constituit conform prevederilor legale, vor fi suportate cheltuielile pentru cadouri în bani oferite salariaţilor cu ocazia sărbătorilor de Paşti, Crăciun şi cu ocazia Zilei de 9 octombrie.

În teza finală a articolului s-a prevăzut că sumele de bani necesare pentru acordarea cadourilor respective vor fi stabilite de CNPR împreună cu SLPR.

La CCM au fost încheiate acte adiţionale în anul 2010 prin care s-a stabilit acordarea pentru fiecare salariat a sumelor de 300 lei pentru sărbătorile de Paşti, 400 lei pentru Ziua de 9 octombrie şi 300 lei pentru sărbătoarea de Crăciun, toate fiind aferente anului 2010.

De asemenea a mai fost încheiat un act adiţional la CCM în anul 2012, înregistrat la ITM Bucureşti sub nr. 27/17.04.2014 prin care, însă nu s-a adus nicio modificare art. 96 din CCM:

Ultimul act adiţional la CCM a fost încheiat la data de 01.07.2015 care prevede la art. 96 că la nivelul CNPR, din fondul pentru cheltuielile sociale constituit conform prevederilor legale vor fi suportate cheltuieli pentru: pct. A - cadouri  in bani oferite copiilor minori ai salariaţilor cu ocazia  zilei de 1 iunie: cadouri in bani oferite salariaţilor cu ocazia sărbătorilor de Paşti si Crăciun: cadouri in bani oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 Martie: cadouri in bani oferite salariaţilor cu ocazia zilei de 9 octombrie, iar sumele necesare pentru acordarea acestor cadouri vor fi stabilite de CNPR împreună cu SLPR.

Referitor la constituirea acestui fond, instanţa reţine şi constată  următoarele:

Din bugetul de venituri şi cheltuieli, anexa 2 – execuţia cheltuielilor bugetete pentru perioada ianuarie - decembrie 2013, la categoria C) cheltuieli privind personalul s-au prevăzut la punctul C2.a) bonusuri - cheltuieli sociale pentru care au fost  bugetate 40,7,  s-au realizat 40,11, rezultatul fiind negativ, procentul de realizare fiind de 98, 50% .

Din bugetul de venituri şi cheltuieli - execuţia planului de cheltuieli pe anul 2014, rezultă că la categoria C) cheltuieli privind personalul s-au prevăzut la punctul C2.a) bonusuri - cheltuieli sociale pentru care s-au bugetat 40,00, s-au realizat 17,20, rezultatul fiind negativ, gradul de realizare fiind  43 % .

Pentru anul 2015, din bugetul de venituri şi cheltuieli - execuţia planului de cheltuieli rezultă că la aceeaşi categorie C) cheltuieli privind personalul, s-au prevăzut la punctul C2.a) bonusuri - cheltuieli sociale pentru care s-au bugetat 71,05, s-au realizat 68,69, rezultatul fiind negativ, gradul de realizare fiind de 96,68% .

 De asemenea, din bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 - execuţia planului de cheltuieli rezultă că la categoria C) cheltuieli privind personalul, s-au prevăzut la punctul C2.a) bonusuri - cheltuieli sociale pentru care s-au bugetat 72,22, s-au realizat 72,22, rezultatul fiind negativ, gradul de realizare fiind de 100% .

Prin urmare, în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anii 2013-2015 s-au prevăzut cheltuieli sociale, însă rezultatul financiar a fost negativ, iar în anul 2016 procentul cheltuielilor bugetate a fost egal cu procentul cheltuielilor realizate.

Pentru anii 2013 şi 2014 nu a avut loc nicio întâlnire între patronat şi sindicat în vederea stabilirii sumelor de bani pentru cadourile prevăzute în CCM.

 În anul 2015 a fost încheiat un protocol între reprezentanţii CN PR SA şi cei al Sind.LP din  România în data de 18.12.2015 când s-a stabilit de comun acord acordarea tichetelor cadou cu ocazia sărbătorii de  Crăciun 2015 pentru salariaţii care au copii minori, în beneficiul acestora, precum şi celorlalţi salariaţi conform următoarelor criterii: salariaţii încadraţi cu normă întreagă  vor primi tichete cadou în valoare de 90 lei, cei încadraţi cu fracţiunea de normă de 70 % vor primi tichete cadou de 70 lei, salariaţii încadraţi cu fracţiune de normă de 50 % vor primi tichete cadou  în valoare de 50 lei, stabilindu-se şi data acordării acestora, respectiv data plăţii drepturilor salariale aferente chenzinei a II-a din luna decembrie 2015. 

Au fost stabilite şi categoriile de salariaţi care nu beneficiază de acordarea tichetelor cadou, respectiv salariaţii care în data de 31.12.2015 se vor afla în una din următoarele situaţii: concediu medica, concediu pentru creşterea copilului, concediu maternal, detaşaţi, concediu fără salariu, absenţe nemotivate. Exercită o funcţie în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, îndeplineşte o funcţie de conducere salarizată în sindicat, arestat preventiv, concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, sau în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, concediu paternal.

În anul 2016 a avut loc o întrunire între reprezentanţii părţilor semnatare ale CCM materializată prin procesul verbal din data de 15.12.2016 şi care au hotărât, având în vedere prevederile art. 96 lit. A din Contractul Colectiv de Muncă 2008- 2018 că salariaţii vor beneficia de tichete cadou cu ocazia sărbătorilor de Crăciun în valoare de 80 lei/ salariat, tichete ce se vor acorda până la data de 12.12.2016, stabilindu-se că nu vor beneficia de tichete cadou salariaţii care la data acordării vor avea contractul individual de muncă suspendat în conformitate cu art. 50, 51, 52 sau 54 Codul Muncii pe perioade mai mic de 30 zile.

Din înscrisurile depuse la dosar şi necontestate de reclamantă s-a făcut dovada executării înţelegerii dintre semnatarii CCM.

Aşa cum s-a arătat mai sus în CCM valabil pentru perioada 2008- 2018 şi în actul adiţional încheiat în anul 2015 este prevăzută acordarea unor cadouri salariaţilor pentru anumite evenimente, sumele necesare urmând să fie stabilite prin negocieri între părţile semnatare ale CCM.

O clauză generală a unui CCM prin care s-a stabilit obligaţia partenerilor sociali de a negocia plăţile pentru anumite evenimente nu naşte dreptul individual în favoarea salariatului iar contractul colectiv de muncă îşi produce efecte asupra contractului individual de muncă numai în măsura în care clauzele sale au un caracter concret şi unul generic.

În lipsa negocierii între parteneri sociali, instanţa nu poate interveni, stabilind ce sumă se cuvine fiecărui salariat şi nu se poate vorbi de existenţa unui raport juridic în care societatea să fie obligată la plata unor astfel de drepturi.

Obligaţiile stabilite în CCM nu se confund cu obligaţia de plată a drepturilor respective deoarece prima are la bază obligaţia de a face pentru patronat şi sindicat de a negocia un anume drept, pe când cea de a doua presupune existenţa unor negocieri pentru concretizarea drepturilor.

Faţă de aceste considerente acţiunea reclamantei pentru perioada 28 octombrie 2013 –octombrie 2016 este nefondată.

Domenii speta

Spete similare