Consistoriul Eparhial nu se încadrează în noţiunea de autoritatea publică, întrucât nu acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, nu are statut de utilitate publică şi nu este autorizat să presteze un serviciu

Consistoriul Eparhial nu se încadrează în noţiunea de autoritatea publică, întrucât nu acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, nu are statut de utilitate publică şi nu este autorizat să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Consistoriul Eparhial, fără personalitate juridică, nu deţine capacitate juridică administrativă pentru a putea fi asimilat unei autorităţi publice în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004.

Consistoriul Eparhial funcţionează ca instanţă disciplinară şi de judecată în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei care este unitate de cult, competenţa Consistoriului Eparhial fiind expres prevăzută de art. 52 din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată al Bisericii Ortodoxe Române.

Prin sentinţa nr. 3555/2016 din data de 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 5923/63/2016 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Consistoriul Eparhial.

A fost obligată pârâta să comunice reclamantului coordonatele de contact ale pârâtei  respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e.mail şi adresa paginii de internet: sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil; programul după care își desfăşoară activitatea, inclusiv programul de audienţe al preşedintelui şi a celorlalţi membri şi secretarului.

Împotriva sentinţei nr. 3555/2016 din data de 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 5923/63/2016 a formulat recurs pârâtul Consistoriul Eparhial, considerând-o netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursului, recurentul pârât Consistoriul Eparhial a susţinut că instanţa de fond a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Consistoriului Eparhial, motivând că, în contenciosul administrativ, nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii publice astfel definite de art. 2 alin. l litera b din Legea nr. 554/2004, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică, asigurând organizarea executării şi executarea în concret a legii.

Recurentul a susţinut, în esenţă, că nu este autoritate publică, nu este organ de stat sau al unităţilor administrative teritoriale care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, asa cum susţine instanţa de fond. Consistoriul Eparhial funcţionează ca instanţă disciplinară şi de judecată în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei care este unitate de cult.

Pe de altă parte, instanţa de fond a obligat recurentul pârât să comunice reclamantului coordonatele de contact ale Consistoriului Eparhial. În acest sens, a precizat faptul că o parte din aceste coordonate sunt imposibil de comunicat, deoarece Consistoriul Eparhial nu întocmeşte buget şi bilanţ contabil, nu deţine pagină de internet, iar Preşedintele Consistoriului nu ţine audienţe.

Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurentul pârât a solicitat judecarea şi în lipsă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 448 alin. 8 C.proc.civilă.

Examinând recursul declarat de recurentul pârât Consistoriul Eparhial, Curtea constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., indicate de recurentul pârât în cererea de recurs: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”, dispoziţii în raport de care va fi analizată sentinţa recurată.

În analiza criticilor formulate, se impune a se verifica dacă pârâtul se încadrează în categoria prevăzută de art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001 şi de art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, de temeiul juridic invocat de reclamant şi de părţile în litigiu.

Curtea are în vedere faptul că reclamantul s-a adresat instanţei cu o cerere ce vizează refuzul de comunicare a informaţiilor de interes public, refuz considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat, acţiune întemeiată de reclamant pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001.

Într-adevăr, Legea nr. 544/2001 instituie obligaţia de comunicare a informaţiilor publice în sarcina oricărei autorităţi sau instituţii publice. Pe de altă parte, refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri trebuie să vină din partea unei autorităţi publice, care acţionează în regim de putere publică.

Instanţa de fond a respins excepţia lipsei capacităţii Consistoriului Eparhial cu motivarea că, în contenciosul administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii publice astfel definită de art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică, asigurând organizarea şi executarea în concret a legii.

Pur teoretic, reţinerea instanţei este corectă, întrucât în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public.

În speţă, condiţia generală a capacităţii procesuale trebuia analizată în raport de semnificaţia termenilor din legea specială, de normele care reglementează funcţionarea pârâtului şi de drepturile şi obli¬gaţiile limitativ atribuite pârâtului.

Capacitatea juridică administrativă reprezintă apti¬tudinea recunoscută de lege unei autorităţi publice de a avea drepturi şi  obligaţii şi de a le exercita, în nume propriu, în scopul realizării administraţiei publice.

Capacitatea juridică administrativă este circumscrisă limitelor de  competenţă deoarece, spre deosebire de persoanele fizice care au o capacitate generală (aptitudinea nelimitată de a avea drepturi şi obligaţii de orice fel, cu excepţia interdicţiilor expres prevăzute),  capacitatea autorităţilor administra¬tive este specială, adică limitată numai la actele şi faptele prevăzute de lege şi strâns determinate de drepturile şi obli¬gaţiile limitativ atribuite.

Capacitatea juridică administrativă conferă unei autorităţi şi calitatea de subiect de drept, adică de titular al unor drepturi şi obligaţii  specifice, prin care să se diferenţieze de o altă autoritate publică, şi cu atât mai mult, de persoanele fizice şi juridice faţă de care se prezintă ca un subiect calificat al raportului administrativ.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, presupune ca între petiţionar şi autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi şi obligaţii care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.

Potrivit art. 2 lit. a şi b din Legea nr. 554/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, „În sensul prezentei legi: a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorităţi publice centrale sau locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar, precum şi orice operator sau operator regional, astfel cum aceştia sunt definiţi în Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanţare din bani publici; b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei;”

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004 „Semnificaţia unor termeni,  (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:  b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;”

Curtea constată că recurentul pârât Consistoriul Eparhial nu se încadrează în noţiunea de autoritatea publică prevăzută de dispoziţiile legale arătate, întrucât pârâtul nu acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, nu are statut de utilitate publică şi nu este autorizat să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Recurentul pârât Consistoriul Eparhial, fără personalitate juridică, nu deţine capacitate juridică administrativă pentru a putea fi asimilat unei autorităţi publice în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004.

Recurentul pârât Consistoriul Eparhial funcţionează ca instanţă disciplinară şi de judecată în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei care este unitate de cult, competenţa Consistoriului Eparhial fiind expres prevăzută de art. 52 din Regulament.

Potrivit art. 52 din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată al Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Eparhial este instanţă disciplinară şi de judecată pentru abaterile clerului de mir, ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, care judecă şi ia hotărâri privind sancţionarea acestora.

În art. 148 alin. 1 din H.G. nr. 53/2008 se prevede că „(1) Instanţele disciplinare şi de judecată bisericească pentru clericii de mir, preoţi şi diaconi în funcţiune şi pensionari, precum şi pentru cântăreţi, în probleme doctrinare, morale, canonice şi disciplinare sunt: A. De judecare în fond: a) Consistoriul disciplinar protopopesc; b) Consistoriul eparhial.(...)”

Potrivit art. 41 alin. 1 din H.G. nr. 53/2008 publicat în Monitorul Oficial nr. 50 din data de 22 ianuarie 2008, privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, „Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria), mânăstirea şi parohia sunt persoane juridice de drept privat şi utilitate publică, cu drepturile şi obligaţiile prevăzute de prezentul statut.”

Potrivit art. 201 alin. 1 din H.G. nr. 53/2008 „(2) Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române se aplică prin regulamente specifice de activitate care au aceeaşi autoritate canonică şi juridică cu cea a prezentului statut. Regulamentele specifice diverselor domenii de activitate ale Bisericii sunt aprobate de Sfântul Sinod.”

În art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România se prevede că „(1) Unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autorizate şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în învăţământul de stat, primesc de la bugetul de stat şi de la bugetele locale un sprijin sub formă de contribuţii, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităţilor de cult centrale şi locale respective.”

Autonomia cultelor este stabilită constituţional (art. 29 alin. 3 şi 5 din Constituţia României) şi prevederile Legii nr. 489/2006 precizează că, în România, cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii (art. 26 alin. l, precum şi deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 640/10.06.2008 şi nr. 448/07.04.2011).

Curtea Constituţională a statuat în Decizia nr. 448/07.04.2011 că „din perspectiva modului de organizare, funcționare și a competențelor exercitate, cultele nu constituie autorități publice în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În acest sens, prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor disting între autoritățile publice și culte, spre exemplu art. 9 alin. (2) potrivit căruia „Cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice”.

Aşa cum rezultă din cele expuse, recurentul pârât Consistoriu Eparhial nu se încadrează în noţiunea de autoritatea publică sau instituţie publică în sensul art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001, instanţa de fond apreciind în mod eronat că pârâtul are capacitate de drept administrativ.

Ca urmare, solicitările reclamantului nu se înscriu în categoria informaţiilor prevăzute la art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, nefiind informaţii care privesc activităţile sau care rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice.

Curtea constată că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, criticile recurentului pârât fiind întemeiate.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul este fondat, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. 2 şi art. 498 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., va admite recursul, va casa sentinţa şi în rejudecarea cauzei, va respinge acţiunea formulată de reclamant.

Domenii speta

Spete similare