În principiu, autovehiculele reclamate ca fiind furate nu se înmatriculează, dispoziţiile 21 alin 3 din HG 1391/2006 prevăzând o situaţie de excepţie, care este de strictă interpretare.
Prin sentinţa numărul 1522/2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a respins acţiunea promovată de reclamant BC, în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Gorj – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule, ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul BC.
În motivare, a invocat dispoziţiile art. 488 alin 1 pct. 8 C.pr.civ., apreciind că sentinţa este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 21 alin 3 din HG 1391/2006.
A expus pe larg situaţia de fapt, si a arătat, în esenţă, că, în baza răspunsului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Gorj, pentru înmatriculare, în condiţiile în care autovehiculul i-a fost lăsat în custodie şi are posibilitatea să-l folosească dacă este înmatriculat. Arată că, în practică, s-au înmatriculat alte autoturisme aflate în aceeaşi situaţie, stabilindu-se că ultimii proprietari pot solicita anchetatorilor folosinţa autoturismelor, până la finalizarea cercetărilor, actualii proprietari fiind cumpărători de bună-credinţă, putându-se face înmatricularea cu menţiuni de furt.
Examinând sentinţa sub aspectul criticilor invocate, Curtea a constatat ca recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
În fapt, s-a reţinut că reclamantul BC, contestă refuzul Instituţiei Prefectului – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule de a efectua operațiunea administrativă de înmatriculare a autoturismului marca VW, tipul Golf 4, numărul de identificare, an de fabricaţie 2002, până la finalizarea dosarului penal nr. X/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, până la finalizarea cercetărilor.
De asemenea, s-a reţinut că în urma cererii formulată de reclamant şi înregistrată sub nr. 50881/2016, pentru înmatricularea autoturismului sus menționat, prin adresa nr. 50881/01.08.2016, Instituţiei Prefectului Gorj – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule, i-a comunicat acestuia că autoturismul figurează cu mențiunea vehicul furat din Belgia, astfel că nu se poate continua procedura de înmatriculare pe teritoriul României decât după definitivarea cercetărilor ce se efectuează de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, fiind îndrumat să se adreseze acestei instituții pentru a dispune măsurile legale în vederea folosirii vehiculului pe timpul cercetărilor.
Potrivit art 21 alin 2 şi 3 din HG 1391/2006,,,“Autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi date în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei Române nu se înmatriculează. Fac excepţie de la prevederile alin. (2) autovehiculele şi remorcile pentru care organul de urmărire penală a emis o dispoziţie prin care se permite înmatricularea până la finalizarea cercetărilor, caz în care în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului se înscrie menţiunea "Autovehicul declarat furat din (ţară) la data de ....... .".”
Aşadar, după cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, din aceste norme rezultă că, în principiu, autovehiculele reclamate ca fiind furate nu se înmatriculează, dispoziţiile alin 3 prevăzând o situaţie de excepţie, care este de strictă interpretare.
Astfel, numai în situaţia existenţei unei dispoziţii emise de organul de urmărire penală prin care să se permită expres înmatricularea până la finalizarea cercetărilor, vehiculul poate fi înmatriculat. Or, în cauză nu a fost emisă o atare dispoziţie, astfel că refuzul intimatei nu apare ca fiind nejustificat. Adresa din 26.05.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr 5929/P/2015 (fila 66 dosar de fond) nu conţine o astfel de dispoziţie expresă, nu este un act emis în temeiul dispoziţiilor art 21 alin 3 din HG 1391/2006, aceasta prevăzând doar că autoturismul în cauză poate fi folosit, dacă este înmatriculat.
În consecinţă, instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect aceste dispoziţii legale, nefiind incident motivul prevăzut de art 488 alin 1 pct 8 C.pr.civ.
Din considerentele expuse şi în raport de dispoziţiile art.496 cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
Judecătoria Sectorul 1 București
de principiu, dreptul organizaţiilor neguvernamentale care promovează protecţia mediului de a introduce actiuni in justitie pe probleme de mediu, fara dovedirea unui interes particular deriva direct din Conventie, ca aceasta are aplicabilitate directa in
Tribunalul Teleorman
Suspendare executare act administrativ. Instanţa competentă teritorial. Relevanţa naturii juridice a actului
Judecătoria Sectorul 1 București
acţiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
Judecătoria Turnu Măgurele
Regresul fidejusorului contra debitorului principal
Judecătoria Sectorul 1 București
Contestaţie Legea nr. 77/2016. Analizarea teoriei impreviziunii în cazul contractului de credit în moneda Euro. Riscul supra-adăugat nu poate fi reprezentat de fluctuaţia cursului de schimb EURO-LEU, valorile acestuia în perioada de referinţă (15.08.200