Sechestru asigurator. Conditii de legalitate

Hotărâre 53 din 08.07.2016


Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt  la data de 04.07.2016 sub nr. X/104/2016 petentul D E a solicitat ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra terenului intravilan curţi – construcţii în suprafaţă de 2491,83 mp situat în municipiul S, str. jud. Ot, identificat prin număr cadastral  şi înscris în CF 5

În motivarea a arătat că reţinerea de către procuror a împrejurării că nu poate justifica veniturile cu care a dobândit acest teren este eronată de vreme ce a lucrat la U A şi a deţinut o funcţie de conducere şi a obţinut şi venituri substanţiale.

Că, pe parcursul timpului a realizat şi economii băneşti şi a fost ajutat şi de una dintre fiicele sale care locuieşte în străinătate.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 711 Cod procedură civilă.

În dovedirea susţinerilor sale contestatorul a depus Ordonanţa procurorului prin care s-a instituit măsura sechestrului asigurător, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. /13.02.2012 de Notar Public R B.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:

 Prin Ordonanţa emisă la data de 23.06.2016 în dosarul X/DP/2015 de procurorul din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Olt s-a dispus instituirea unui sechestrului asigurător de pe imobilul teren intravilan, situat în municipiul S, jud. O, întabulat în CF  S, număr cadastral , având suprafaţa de 2491,83 mp.

S-a reţinut că din verificările efectuate, veniturile obţinute nu pot justifica dobândirea prin surse legale a bunului menţionat şi a fost indicat ca temei de drept dispoziţiile art. 249 alin.1 raportate la art. 112 alin. 1 lit. a) NCP, scopul menţionat fiind necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire în vederea confiscării speciale, pentru a servi la repararea pagubei produsă prin infracţiune.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt observă că numitul D E are calitatea de martor în dosarul X/D/p/2015 instrumentat la acest moment de DIICOT – Biroul Teritorial Olt.

Prin dispoziţiile art. 249 NCPP au fost reglementate condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii, după cum urmează:

(1)*) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile.

Deoarece contestatorul nu are calitatea de suspect sau inculpat, ci doar pe aceea de martor la acest moment procesual, bunul asupra căruia i s-a instituit măsura sechestrului asigurător nu este susceptibil de a-i fi confiscat în conformitate cu art. 112 lit. a NCP privind confiscarea specială, respectiv bunurile produse prin săvârşirea faptei penale deoarece aceasta este o măsură de siguranţă şi vizează persoana care a săvârşit o infracţiune, ceea ce nu este cazul martorului.

Pentru considerentele enunţate se va privi ca întemeiată solicitarea contestatorului în cauză şi se va dispune ridicarea sechestrului asigurător de pe imobilul teren intravilan, situat în municipiul S, jud. O, întabulat în CF  S, număr cadastral X, având suprafaţa de 2491,83 mp deoarece acest imobil nu poate fi supus confiscării speciale dat fiind că proprietarul său, D E, are doar calitatea de martor în cauză iar nu pe aceea de suspect sau inculpat.

Data publicarii pe portal:12.05.2017