Cerere pentru plata drepturilor băneşti în baza unei hotărâri judecătoreşti. Excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât. Nelegalitatea excepţiei

Sentinţă civilă 841 din 20.09.2016


Prin cererea înregistrată sub nr. XXXX la data de XXXX pe rolul Judecătoriei XXXX, reclamanta H.V.,  a formulat contestaţie la executarea propriu zisă, în contradictoriu cu  pârâţii Tribunalul XXXX – Departamentul economico - financiar si administrativ, Curtea de Apel XXXX, Ministerul Justiţiei şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta din urmă numai pentru opozabilitatea hotărârii ce se va pronunţa, nu şi în ceea ce priveşte fondul cauzei,  solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, să fie obligaţi la plata drepturilor băneşti restante, în conformitate cu raportul  de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de expert XXXX,  efectuat în cadrul executării silite ce face  obiectul dosarelor de executare nr. XXXX, nr XXXX şi nr XXXX  din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi „Î.N. şi Î.D.”, cu sediul în oraşul XXXX, rezultată din următorul  titlu executoriu: sentinţa civilă nr. XXXX pronunţată de Tribunalul XXXX, reprezentând drepturi salariale -  indemnizaţie lunară de 10%, din salariu brut, începând  de la 01 09 2004 la zi, dată la care sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. XXXX a Curţii de Apel XXXX (dosar de executare nr. XXXX),  în cuantum de  1370 lei, actualizată la data plăţii efective, sentinţa civilă nr XXXX pronunţată de Tribunalul Teleorman reprezentând spor de confidenţialitate de 15  %,  lunar,  începând cu data de 25  10 2004 până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii  precum şi în continuare corespunzător timpului efectiv lucrat ,actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective, calculat până la data de 18 06 2009ân cuantum de 5330 lei, dată la care sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr XXXX a CA XXXX, sentinţa civilă nr XXXX pronunţată de Tribunalul XXXX reprezentând spor de  risc  de 50  %,  lunar ,  începând cu data de  01 09 2004 până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii respectiv 28 02 2009, dată la care sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr XXXX a CAB, în cuantum de 14361 lei,actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective.

Totodată, ca şi consecinţă a celor solicitate anterior, a mai solicitat ca Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului XXXX să fie obligat la recalcularea şi plata diferenţei transelor trimestriale din cursul anului 2012, conform O.U.G. nr. 71/2009, respectiv procentul de 5 % în anul 2012 din valoarea creanţei, raportat la sumele rezultate din acelaşi  raport  de expertiză contabilă.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că înţelege să conteste cuantumul efectiv al sumelor la care intimaţii-debitori au fost obligaţi prin hotărâre judecătorească  irevocabilă, respectiv calculul eronat al sumelor stabilite de serviciul contabilitate pentru punerea în executare a acestui  titlu executoriu, cât şi modalitatea de punere în executare a acestui titlu, întrucât anterior anului 2012, sumele achitate au corespuns raportului  de expertiză contabilă întocmit de expert XXXX,  iar ulterior, pe parcursul executării, în mod nelegal a fost diminuată creanţa prin schimbarea bazei de calcul, prin raportare la plăţile făcute anterior.

A arătat  reclamanta că nu solicită acordarea niciunui leu pe viitor, în plus faţă de drepturile recunoscute şi acordate prin sentinţele civile sus-menţionate, ci doar plata drepturilor băneşti cuvenite până la data rămânerii irevocabile a acestor sentinţe – titluri executorii, drepturi ce au fost calculate şi determinate prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară pentru fiecare titlu executoriu în parte, efectuate de expert XXXX,  în funcţie de care solicită plata acestor drepturi salariale.

Mai arată reclamanta că, la data de 01.04.2015  pârâţii -debitori au procedat la executarea titlurilor executorii  prin alimentarea card-ului de salariu cu suma de 850 lei reprezentând primele două tranşe aferente anului 2016, plată eşalonată efectuată conform OG nr. 71/2009, cu modificările si completările ulterioare, cuantum pe care îl contestă, apreciind calculul ca fiind eronat.

Cu ocazia achitării parţiale a fiecărei tranşe din drepturile băneşti restante, rezultate din sentinţele anterior menţionate, de la data pronunţării acestora şi până în luna ianuarie 2012, Serviciul contabilitate din cadrul Tribunalului XXXX a solicitat efectuarea unor expertize contabile extrajudiciare pentru determinarea sumelor ce urmau a fi achitate, pe care le-a actualizat la data fiecărei plăţi efective, în cadrul executării benevole invocând că nu are timp să facă un calcul propriu, motiv pentru care, de-a lungul timpului, de la momentul pronunţării sentinţelor şi până în cursul anului 2012, mai precis crede că în luna martie când a început plata primei transe din procentul de 5% din creanţe, conform OUG nr. 71/2009, contestatoarea a efectuat această expertiză suportând costul aferent, respectiv 950 lei.

Executarea de bună voie a titlurilor executorii s-a început şi efectuat parţial, anterior anului 2012, de Serviciul contabilitate în conformitate cu rapoartele de expertiză contabilă întocmite şi însuşite de intimaţii debitori, având ca bază suma totală de 21061lei.

Cu ocazia plăţii acestor drepturi salariale,  pârâtul Tribunalul XXXX prin Departamentul economico-financiar si administrativ i-a diminuat drepturile băneşti cuvenite la suma de 6037 lei, ca efect al interpretării eronate a dispoziţiilor titlurilor executorii, fapt ce nu este admisibil ca pe parcursul executării, debitorul, de la sine putere, să diminueze creanţa. Schimbarea bazei de calcul, în mod unilateral de către debitor şi fără o justificare, raportat la plăţile anterioare, reprezintă o măsură nelegală.

A concluzionat  reclamanta că nu contestă decât calculul eronat după care s-au făcut plăţile parţiale în cursul anului 2012, şi ulterior, raportat la interpretarea greşită a sintagmei „la zi” ca fiind data pronunţării sentinţei şi că solicită plata drepturilor salariale conform rapoartelor de expertiză anexate, potrivit calculului solicitat iniţial şi însuşit de intimaţii - debitori cu ocazia plăţilor anterioare lunii ianuarie 2012, calcul ce a avut în vedere data rămânerii irevocabile a sentinţelor civile pronunţate.

A mai precizat  reclamanta că nu a formulat această cerere anterior întrucât a procedat la executarea silită a titlului executoriu, fiind formate  dosarele  de executare nr. XXXX, nr XXXX, nr XXXX  la executorii judecătoreşti asociaţi Î.N. şi Î.D. din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi „Î.N. şi Î.D.”, cu sediul în oraşul XXXX.

Reclamanta a formulat cerere modificatoare și precizatoare prin care a solicitat obligarea  pârâtului Tribunalul  XXXX  – Compartimentul Contabilitate la calculul și plata drepturilor bănești cuvenite, rezultate  din sentințele civile nr. XXXX a Tribunalului XXXX,  irevocabilă prin decizia civilă nr. XXXX a Curții de Apel XXXX sentinţa civilă nr XXXX a Tribunalului XXXX irevocabilă prin decizia civilă nr XXXX a Curții de Apel XXXX, de la data pronunțării sentinței civile și până la data includerii în salariu, şi sentinţa civilă nr XXXX a Tribunalului XXXX irevocabilă prin decizia civilă nr XXXX a Curții de Apel XXXX .

În motivarea cererii, arată contestatoarea că, în fapt, în baza sentinței civile nr. XXXX , pronunțată de Tribunalul  XXXX, pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale reprezentând spor de 10% ,prin sentinţa civilă nr XXXX a Tribunalului Teleorman , pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale reprezentând spor de 15% și sentinţa civilă nr XXXX pronunțată de Tribunalul  XXXX  pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale reprezentând spor de 50%, cu ocazia achitării parțiale a fiecărei tranșe din drepturile bănești restante, Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului  XXXX a solicitat efectuarea unei expertize contabile extrajudiciar pentru determinarea sumelor ce urmau a fi achitate, pe care le-a actualizat la data fiecărei plăți efective, expertiză care s-a și efectuat, iar executarea de bunăvoie a titlurilor executorii s-a început și efectuat parțial, anterior anului 2012, de Serviciul Contabilitate, în conformitate cu rapoartele de expertiză contabilă întocmite și însușite de debitor.

Arată reclamanta  că, cu ocazia plății acestor drepturi salariale,  pârâta Tribunalul XXXX ,a diminuat drepturile bănești cuvenite, ca efect al interpretării eronate a dispozițiilor titlurilor executorii, apreciind ca fiind eronat calculul după care s-au făcut plățile parțiale în anul 2012, raportat la interpretarea greșită a sintagmei „la zi” ca fiind data pronunțării sentinței și nu cum corect trebuia data includerii în salariu.

În drept, își întemeiază cererea  reclamanta pe dispozițiile art. 204 din Codul de procedură civilă, art. 170 – art. 171 din Codul Muncii.

Împotriva executărilor silite, Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie la executare în  dosarul menţionat  fiind admisă contestaţia  la executare şi s-a dispus anularea actelor de executare efectuate în  acest dosar, dat fiind decizia nr.188/2010 a Curţii Constituţionale si decizia pronunţată de CEDO în data de 04.09.2012 în cauza Dumitru si alţii împotriva României, nicidecum cu privire la faptul că  creditoarea nu  avea dreptul la plata sumei din titlul executoriu sau cu privire la raportul  de expertiză contabilă extrajudiciară aflat la dosarul  de executare, care nu este contestat de ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiţiei.

Reclamanta a mai învederat că a încercat soluţionarea litigiului de faţă, pe cale amiabilă, formulând cerere către Tribunalul XXXX în sensul celor anterior menţionate, la care a primit ca răspuns un referat întocmit de serviciul contabilitate, ce conţine un răspuns mai mult decât ilar şi neîntemeiat.

A mai susţinut că este mai mult decât imposibil să soliciţi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti pentru acordarea unor drepturi salariale, începând cu data pronunţării unei sentinţe civile şi până la momentul rămânerii irevocabile a acesteia, dat fiind faptul că  nu se solicită şi nici nu este calculat în expertiza contabilă extrajudiciară,  plata vreunei sume de bani mai departe de data pronunţării deciziilor civile prin care s-au acordat drepturile salariale.

O astfel de acţiune nu poate fi formulată întrucât, s-ar reţine existenţa autorităţii de lucru judecat deoarece drepturile contestatoarei nu sunt scadente la data pronunţării sentinţei iniţiale şi este îndreptăţită la plata acestora.

A precizat reclamanta că nu solicită plata vreunei sume de bani mai departe de data pronunţării deciziilor civile prin care s-au acordat drepturile salariale.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, martori şi expertiză contabilă şi a depus la dosar înscrisuri .

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 112 şi următoarele vechiul Cod procedură civilă, art. 400 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, art. 1516 şi următoarele Noul Cod civil, cât şi toate dispoziţiile legale în materie.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare, invocând  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate.

Referitor la excepţia invocată, a menţionat că, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice nu are calitatea de debitor faţă de contestatoare în baza vreunei dispoziţii legale, deoarece este de obligaţia ordonatorului principal de credite, în cazul de faţă Ministrul Justiţiei să dispună toate măsurile care se impun pentru asigurarea în bugetele  proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Cu privire la fondul cauzei, a menţionat  că, prin sentinţele civile invocate de reclamantă, au fost obligaţi la plata drepturilor salariale, către  aceasta ,Tribunalul XXXX, Curtea de Apel XXXX şi Ministerul Justiţiei, nu Statul Român şi nici Ministerul Finanţelor Publice.

În drept ţi-a întemeiat intimata Ministerul Finanţelor Publice întîmpinarea pe dis part 205 CPC.

Ministerul Justiţiei  a formulat întîmpinare la  la data de XXXX, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cu motivarea că pentru a putea promova o asemenea cerere trebuia să existe un inceput de executare silită,ale caror acte să fie contestate.

Ori în cauză nu rezultă ca s-au contestat acte de executare silită .

Şi cererea prin care se solicită modificarea obiectului în obligaţia de  a face ,apreciază acest pârât că este de asemenea inadmisibilă .

Pe fondul cauzei arată  pârâtul Ministerul Justiţiei  că serviciul contabilitate din cadrul Tribunalului XXXX a calculat corect drepturile salariale, sintagma la zi, a fost interpretată de CA XXXX în cadrul procesului privind lămurire dispozitiv la sentinţa civilă nr XXXX ca fiind data pronunţării castei sentinţe civile.

Faţă de acţiune aşa cum a fost modificată acest pârât nu  a mai depus întâmpinare.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în esenţă următoarele

Prin cererea înregistrată sub nr. XXXX la data de XXXX pe rolul Judecătoriei XXXX, reclamanta H.V.,  a formulat contestaţie la executarea propriu zisă, în contradictoriu cu  pârâţii Tribunalul XXXX – Departamentul economico - financiar si administrativ, Curtea de Apel XXXX, Ministerul Justiţiei şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta din urmă numai pentru opozabilitatea hotărârii ce se va pronunţa, nu şi în ceea ce priveşte fondul cauzei,  solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, să fie obligaţi la plata drepturilor băneşti restante, în conformitate cu raportul  de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de expert XXXX,  efectuat în cadrul executării silite ce face  obiectul dosarelor de executare nr. XXXX, nr XXXX şi nr XXXX  din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi „Î.N. şi Î.D.”, cu sediul în oraşul XXXX, rezultată din următorul  titlu executoriu: sentinţa civilă nr. XXXX pronunţată de Tribunalul XXXX, reprezentând drepturi salariale -  indemnizaţie lunară de 10%, din salariu brut, începând  de la 01 09 2004 la zi, dată la care sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. XXXX a Curţii de Apel XXXX (dosar de executare nr. XXXX),  în cuantum de  1370 lei, actualizată la data plăţii efective, sentinţa civilă nr XXXX pronunţată de Tribunalul XXXX reprezentând spor de confidenţialitate de 15 %,  lunar ,  începând cu data de 25  10 2004 până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii  precum şi în continuare corespunzător timpului efectiv lucrat ,actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective, calculat până la data de 18 06 2009 în cuantum de 5330 lei, dată la care sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr XXXX a CA XXXX, sentinţa civilă nr XXXX pronunţată de Tribunalul XXXX reprezentând spor de  risc  de 50  %,  lunar ,  începând cu data de  01 09 2004 până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii respectiv 28 02 2009, dată la care sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr XXXX a CA XXXX, în cuantum de 14361 lei,actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective.

Totodată, ca şi consecinţă a celor solicitate anterior, a mai solicitat ca Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului XXXX să fie obligat la recalcularea şi plata diferenţei transelor trimestriale din cursul anului 2012, conform O.U.G. nr. 71/2009, respectiv procentul de 5 % în anul 2012 din valoarea creanţei, raportat la sumele rezultate din acelaşi  raport  de expertiză contabilă.

Instanța, prioritar analizei fondului, se va pronunța în conformitate cu dispozițiile art. 248 din Codul de procedură civilă, republicat, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, asupra căreia reține:

Dreptul dedus judecății este un drept de natură salarială, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu se află în raporturi juridice cu reclamanta – nici raporturi juridice de muncă și nici vizând din calitatea de debitor față de reclamantă.

Obligația legală de a asigura în bugetele proprii și ale ordonatorilor terțiari de credite a sumelor necesare pentru efectuarea plăților rezultate din titluri executorii revine ordonatorului principal de credite care, în speță, este MINISTERUL JUSTIȚIEI.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul dedus judecății, reclamanta fiind cea care trebuie să justifice atât calitatea pasivă, cât și cea activă.

Calitatea de pârât într-un proces poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut dreptul.

În conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. 1 din Codul Civil, în situația în care prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligația organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice, însă niciuna din aceste  alin persoane nu răspunde pentru obligația statului.  S-a stabilit ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorelti şi având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar ,devenite executorii până la data de

Având în vedere că dreptul dedus judecății este un drept de natură salarială, că pârâta se află în raporturi juridice de muncă cu Judecătoria XXXX, iar ordonator terțiar de credit este Tribunalul XXXX și Curtea de Apel XXXX, ordonatorul principal fiind Ministerul Justiției, instanța apreciază că pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu poate avea calitate procesuală pasivă, urmând a admite excepția invocată în cauză.

În ceea ce priveşte excepţia  inadmisibilităţii cererii principale si a cererii  modificatoare invocată de intimatul Ministerul Justiţiei ,instanţa o apreciază  nefondată, nefiind vorba de o contestaţie la executare promovată în condiţiile art 399 CPC,practic reclamanta solicitând în principal obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale restante în conformitate cu rapoartele de expertiză contabilă întocmite de expert contabil XXXX, prin cererea modificatoare şi precizatoare obiectul cererii fiind modificat faţă de acţiunea introductivă.

Pe fondul cauzei, acțiunea este neîntemeiată.

Reclamanta are calitatea de personal auxiliar, respectiv grefier în cadrul Judecătoriei XXXX și în baza sentințelor civile începând  de la 07 03 2008 la zi, dată la care sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. XXXX a Curţii de Apel XXXX (dosar de executare nr. XXXX),  în cuantum de  1370 lei, actualizată la data plăţii efective, sentinţa civilă nr XXXX pronunţată de Tribunalul XXXX reprezentând spor de confidenţialitate de 15  %,  lunar ,  începând cu data de 25  10 2004 până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii  precum şi în continuare corespunzător timpului efectiv lucrat ,actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective, calculat până la data de 18 06 2009, dată la care sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr XXXX a CA XXXX, sentinţa civilă nr XXXX pronunţată de Tribunalul XXXX reprezentând spor de  risc  de 50  %,  lunar ,  începând cu data de  01 09 2004 până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii  precum şi în continuare corespunzător timpului efectiv lucrat ,actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective, calculat până la data de 28 02 2009, dată la care sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr XXXX a CA XXXX, în cuantum de 14361, actualizata la data plăţii efective.

În cauză la solicitarea reclamantei ,s-a întocmit un raport de expertiză contabilă extrajudiciară de către expert XXXX, şi având ca obiectiv ,calculul drepturilor băneşti ce se cuvin reclamantei conform dispozitivului sentinţelor civile precitate.

Fiind vorba de drepturi salariale, acordate conform unor sentințe judecătorești, plata acestora s-a efectuat în tranșe, conform prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 și respectiv O.U.G. nr. 83/2014, printr-o procedură de executare specială cuprinsă între anii 2011-2016 şi în tranşe defalcate anual conform preciatele acte normative.

Față de aceste precizări, se apreciază că, în mod corect, pârâtul TRIBUNALUL -XXXX a interpretat sintagma „la zi” ca fiind data pronunțării sentințelor .

În cauză s-a întocmit  la cererea reclamantei raportul de expertiză contabila extrajudiciara-expert XXXX , care a stabilit suma brută cuvenită creditoarei ca şi diferente de spor, raport care a stat la baza calculelor şi plăţilor efectuate conform eşalonării prevăzute de OUG nr 71/2009 şi faţă de interpretarea sintagmei –la zi-, de Tribunalul XXXX.

În cauză nu s-a făcut dovada că executarea titlurilor ar fi greşit calculate de către pârâta Tribunalul XXXX.

Având în vedere că plata tranșelor din drepturi salariale provin din hotărâri judecătorești s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 și O.U.G. nr. 83/2014 și în conformitate cu titlurile executorii și cu expertiza contabilă extrajudiciară depusă la TRIBUNALUL XXXX, urmează a se respinge ca nefondată acțiunea.