Ordonanţa de plată. Necompetenţa instanţei române. Regulamentul nr. 44/2001. Abrogare. Consecinţe.

Regulamentul nr.44/2001, pe care prima instanță și-a întemeiat motivarea sentinței recurate prin raportare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți, constând în contractul de colaborare pentru efectuarea de servicii  de transport mărfuri pe teritoriul Italiei și Franței încheiat la data de 14.03.2017, nu mai este în vigoare, acesta fiind înlocuit cu Regulamentul nr.1215/2012, ce a intrat în vigoare începând cu data de 10 ianuarie 2015.

Ca urmare, în condițiile în care prima instanță a considerat, că nu este competentă să soluționeze litigiul, prin raportare la dispoz. procedurale ale unui act normativ, Regulamentul nr.44/2001 al Consiliului Europei, ce nu mai era în vigoare și nu mai putea produce efecte juridice, Curtea constată că, au fost încălcate normele de procedură, ce echivalează cu o necercetare pe fond a cauzei şi care reprezintă o neregularitate de ordin procedural, şi i-a produs recurentei reclamante … o vătămare a drepturilor sale procedurale, în ceea ce privește nesoluționarea cererii de chemare în judecată, ce nu poate fi înlăturată, decât prin aplicarea  sancțiunii nulității.

Prin sentința nr.35/2021 din 24 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj -Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr…., s-a admis exceptia necompetentei internaționale a instanței.

S-a respins acțiunea privind pe creditoarea … şi pe debitoarea … (…), având ca obiect ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1014 CPC ş.u, ca nefiind de competenta instanțelor romane.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în speţă, creditoarea a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe de plată pentru obligarea debitoarei la achitarea sumei de 136.463,09 EURO, motivând că i-a fost cesionată creanţa respectivă de către SC … , societate care , în baza unui contract de colaborare încheiat cu debitoarea la data de 14.03.2017, a efectuat servicii de transport mărfuri.

In ceea ce priveste competenţa de solutionare a cauzei, instanţa a mai retinut că de la data de 1.01.2007, România a aderat la Uniunea Europeana, iar actul normativ aplicabil în speţă este Regulamentul nr.1896/20061 de instituire a procedurii europene de somație de plată care, potrivit art. 2, se aplică în materie civilă și comercială în litigiile transfrontaliere, indiferent de natura instanței.De asemenea, instanţa a considerat că, scopul Regulamentului nr.1896/20061 de instituire a procedurii europene de somație de plată este de a accelera litigiile transfrontaliere referitoare la creanțele pecuniare necontestate prin instituirea unei proceduri europene simplificate.  In România, procedura este reglementată sub titlul “Procedura ordonanței de plată- art.1013-1024 din Noul Cod de procedură civilă”.

Tribunalul a constatat că, din punct de vedere temporal, Regulamentul se aplică din data de 12 decembrie 2008, cu excepţia art. 28,29, 30 şi art.31, ce se aplică de la 12 iunie 2008, iar din punct de vedere teritorial, se aplică tuturor statelor membre, cu excepția Danemarcei.

In ceea ce priveste competența de solutionare a acestor cauze, instanţa a considerat că, potrivit art.6 din Regulament, prima verificare pe care trebuie să o facă, este cea de drept internațional privat, prevăzută de Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului.

De asemenea, s-a reţinut că, acest criteriu general de competență stabilit de art 2 al.1 din Regulamentul nr.44/2001, este determinat de domiciliul pârâtului, în acest scop stabilindu-se că persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.

Totodată, instanţa a mai reţinut că norma de competență a instanței de la domiciliul pârâtului este completată în art.5 de norme de competență speciale potrivit căruia o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată, însă, în speţă, nu este incidentă niciuna dintre situaţiile prevăzute de acest regulament.

Astfel, instanţa a constatat că, pe de o parte, sediul debitoarei se află în Franta, iar, pe de altă parte, efectuarea transporturilor a fost făcută pe teritoriul Italiei şi Franţei, aşa cum rezultă din corespondenţa purtată de cele două părţi contractante.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj a declarat recurs, în termen legal, reclamanta …, criticând-o pentru nelegalitate invocând dispoz. art.486 pct.6 și 5 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivele de recurs reclamanta …. a invocat că, hotărârea recurată nu cuprinde considerentele în fapt și în drept și argumentele pentru care, în speță, nu operează clauza atributivă pentru competență  inserată în cuprinsul facturilor fiscale, ce fac obiectul ordonanței de plată, în temeiul căreia operează prorogarea convențională a competenței la Tribunalul Dolj, deși existența acestei clauză a fost invocată prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.488 pct.5 Cod procedură civilă, recurenta reclamantă … a susținut că, într-adevăr prezentul litigiul este unul cu elemente de extraneitate, însă în cauză prima instanță trebuia să rețină că sunt aplicabile dispozițiile art.126 Cod procedură civilă, și că a operat prorogarea convențională a competenței de soluționare a cauzei la Tribunalul Dolj, întrucât clauza inserată în facturi prin care părțile au stabilit ca litigiul să fie judecat la această instanță decât la cea este în mod normal competentă este încheiată în condiții de regularitate, este expresă, desemnează instanța aleasă și nu încalcă normele de competență absolută.

Recurenta reclamantă … a mai susținut că, în contractul de colaborare încheiat la data de 14.03.2017, nu au fost stipulate clauze privind soluționarea litigiilor, însă conform facturilor fiscale părțile au convenit ca orice litigiu rezultând din raporturile juridice materializate în aceste facturi să fie soluționate de către Tribunalul Dolj, iar aceste înscrisuri coroborate cu corespondența pe e-mail fac dovada raportului juridic intervenit între părți și  a faptului că mențiunea inserată în cuprinsul facturilor fiscale, în care se menționează clauza privind competența de soluționare a litigiilor, reprezintă voința părților acceptată nemijlocit și de către debitoare și este o veritabilă clauză atributivă de competență, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.277 Cod procedură civilă.

La data de 14.07.2021 intimata pârâtă …. (…) a formulat întâmpinare, invocând excepția netimbrării cererii de recurs, cu consecința anulării și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinării, după expunerea unui scurt istoric al situației de fapt, intimata pârâtă … (…) a susținut că, instanța de fond a reținut, în mod corect, că în cauză competența de soluționare a cauzei nu aparține Tribunalului Dolj, întrucât sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului nr.1896/2006 de instituire  a procedurii europene de somație de plată  și cele ale art.2 și art.5 din Regulamentul nr.44/2001 ale Consiliului Europei, potrivit cărora criteriul general de competență este cel determinat de domiciliul pârâtului și respectiv, în materie contractuală, cel de la locul la care obligația, care formează obiectul cererii, a fost sau urmează a fi executată.

Intimata pârâtă … (…) a mai susținut că, inserarea în cuprinsul facturilor emise de către acesta a mențiunii ” în caz de litigiu este competent Tribunalul aferent din județul furnizorului” este lipsită de fundament juridic întrucât, facturile nu echivalează cu o convenție a părților, în ceea ce privește locul prevăzut pentru executarea obligației, atâta timp cât acesta nu este determinat prin contractul încheiat, ce reprezintă legea părților sau printr-un act adițional perfectat între subscrisa și …, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art.277 Cod procedură civilă. 

Intimata pârâtă a invocat apărări, şi în ceea ce privește fondul cererii ordonanței de plată, susținând că acesta are un caracter prematur, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile realizării creanței prin procedura specială prev. de art.1014 Cod de procedură civilă, deoarce creanța solicitată de reclamantă …  nu este certă lichidă și nici exigibilă.

Analizând sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, prin prisma motivelor  de recurs invocate și apărărilor formulate, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, art.488 pct.5 și pct.6 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

În ceea ce privește criticile recurentei reclamante …, ce vizează motivul de casare prev. de dispoz. art.488 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, potrivit cărora casarea unor hotărâri se pot cere (...) când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Textul de lege, care reglementează acest motiv de casare vizează neregularități de ordin procedural, fără a face distincție la toate încălcările procedurale, ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare și a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din examinarea conținutului motivării sentinței recurate, Curtea constată că, prima instanță a expus considerentele în fapt și în drept, ce au condus la admiterea excepției necompetenței internaționale a instanței și respingerea acțiunii argumentând că, raportat la obiectul obligației, constând în creanța cesionată recurentei reclamante …, de către …, ce își are izvorul în contractul de colaborare încheiat de acesta cu debitoarea … (…), la data de 14.03.2017, având ca obiect efectuarea de servicii de transport mărfuri pe teritoriul Italiei și Franței, sunt aplicabile dispoz. art.2 din Regulamentul nr.1896/2006 și cele ale art.2 alin.1 și art.5 din Regulamentul nr.44/2001 ale Consiliului Europei.

În speță, Curtea constată că dispozițiile Regulamentului nr.44/2001, pe care prima instanță și-a întemeiat motivarea sentinței recurate prin raportare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți, constând în contractul de colaborare pentru efectuarea de servicii  de transport mărfuri pe teritoriul Italiei și Franței încheiat la data de 14.03.2017, nu mai este în vigoare, acesta fiind înlocuit cu Regulamentul nr.1215/2012, ce a intrat în vigoare începând cu data de 10 ianuarie 2015.

Ca urmare, în condițiile în care prima instanță a considerat, că nu este competentă să soluționeze litigiul, prin raportare la dispoz. procedurale ale unui act normativ, Regulamentul nr.44/2001 al Consiliului Europei, ce nu mai era în vigoare și nu mai putea produce efecte juridice, Curtea constată că, au fost încălcate normele de procedură, ce echivalează cu o necercetare pe fond a cauzei şi care reprezintă o neregularitate de ordin procedural, şi i-a produs recurentei reclamante … o vătămare a drepturilor sale procedurale, în ceea ce privește nesoluționarea cererii de chemare în judecată, ce nu poate fi înlăturată, decât prin aplicarea  sancțiunii nulității.

În ceea ce privește motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. 1, pct. 6 Cod procedură civilă, potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere (...) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Curtea constată că este nefondat.

Conform prevederilor art. 425, alin. 1, lit. b Cod procedură civilă, hotărârea va cuprinde: considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Nerespectarea prevederilor art. 425, alin. 1 Cod procedură civilă poate atrage nulitatea hotărârii, în condiţiile art. 175, alin. 1 Cod procedură civilă, dar numai în situaţia în care partea interesată dovedeşte existenţa unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. În ceea ce priveşte viciile motivării unei hotărâri, din textul art. 425, alin. 1, lit. b Cod procedură civilă, rezultă că acestea pot fi grupate în trei mari categorii: lipsa motivării; motivarea inexactă; motivarea insuficientă.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte motivul de casare – nemotivarea hotărârii, dispoziţiile art. 488, alin.1, pct. 6 Cod procedură civilă reglementează ipoteze diferite: hotărârea care nu este deloc motivată; hotărârea care cuprinde motive contradictorii; hotărârea cuprinde motive care sunt străine pricinii. Prin urmare, hotărârea poate suferi trei feluri de vicii; să fie inexistentă; să fie inexactă; să fie insuficientă.

În speţă, Curtea constată că, recurenta reclamantă …, în dezvoltarea motivului de casare, a invocat critici, ce vizează faptul că sentința recurată nu cuprinde considerentele în fapt și în drept, pentru care prima instanță a considerat, că nu operează clauza atributivă de competență inserată în cuprinsul facturilor fiscale și că nu operează prorogarea convențională a competenței de soluționare a cauzei la Tribunalul Dolj, în temeiul art.126 Cod procedură civilă.

Din examinarea conținutului motivării sentinței recurate, Curtea constată că acesta nu respectă exigențele prev. de art.425 alin.1 lit.b) Cod procedură civilă, întrucât nu cuprinde motivele în fapt și în drept, pentru care prima instanță a considerat, că nu sunt incidente dispoz. art.126 Cod procedură civilă, în ceea ce privește clauza, inserată în cuprinsul facturilor emise de către …, deși această susținere a fost invocată de către recurenta reclamantă …  prin cererea de chemare în judecată.

În conformitate cu dispoz. art.22 alin.6  Cod procedură civilă, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra tot ce s-a cerut fără însă a depăși limitele investirii în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În speță, astfel cum s-a relevat prin cererea de chemare în judecată, recurenta reclamantă … a invocat, în temeiul art.126 Cod procedură civilă, existența unei clauze atributive de competență, inserată în cuprinsul facturilor fiscale și prorogare convențională a competenței de soluționare a cauzei la Tribunalul Dolj, însă prima instanță nu s-a pronunțat şi nu a analizat aceste susţineri, ci doar a reținut că, în cauză, în ceea ce privește competența de soluționare a cererii sunt aplicabile dispoz. Regulamentul nr.1896/2006 și cele ale Regulamentului nr.44/2001 ale Consiliului Europei.

Prin urmare, având în vedere că motivarea sentinței recurate este insuficientă, Curtea constată că este întemeiat și motivul de casare prev. de art.488 alin.1 pct.6 Cod procedură civilă, întrucât nepronunţarea asupra incidenţei, în speţă, a dispoziţiilor art. 126 Cod procedură civilă echivalează cu o motivare insuficientă a sentinţei recurate.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și textele de lege invocate, Curtea constată că recursul formulat de recurenta reclamantă … este fondat, în speță fiind incidente dispozițiile art.488 alin.1 pct.5 și pct.6 Cod procedură civilă și în temeiul art.496 alin.2 raportat la 498 alin.2 Cod procedură, va admite recursul, va casa sentința pronunțată de Tribunalul Dolj și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, Tribunalul va analiza susținerile recurentei reclamante … privind existența clauzei atributive de competență, inserată în cuprinsul facturilor emise de către …, în temeiul contractului de colaborare încheiat cu debitoarea la data de 14.03.2017, şi incidenţa dispoziţiilor art. 126 Cod procedură civilă şi va examina raportul juridic dintre părţi prin raportare la actul normativ în vigoare la acea dată de 14.04.2017, respectiv dispoziţiile Regulamentului nr. 1215/2012.

Domenii speta

Spete similare