Cerere acordare compensaţii băneşti. Personal contractual. Concedierea din motive neimputabile. Legalitatea acţiunii

Sentinţă civilă 772 din 07.09.2016


Prin cererea înregistrată sub nr.XXXX din data de XXXX,  reclamantul N.N. a  chemat în judecată pe pârâta  S.C. "D.C"S.R.L. XXXX pentru ca prin hotărârea ce se va  pronunţa, pârâta să fie obligată să-i plătească patru salarii medii nete pe societate în luna aprilie 2015, compensaţie ce se acordă potrivit art. 24 din Contractul Colectiv de Munca pe societate, pentru anul 2015-2016; cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, a fost salariatul unităţii pârâte pâna la data de 21 mai 2015, când prin decizia nr. XXXX s-a dispus concedierea sa în temeiul dispoziţiilor art. 65 si 68 din Codul muncii.

Susţine că, potrivit art. 24 din C.C.M. încheiat între Sindicatul Independent "XXXX" şi conducerea unităţii, s-a stabilit că, în situaţia în care se dispune o concediere colectivă, salariaţii în cauza vor primi o compensaţie echivalentă cu patru salarii medii nete pe societate,  calculate la luna anterioara concedierii.

Precizează că, a fost concediat din motive neimputabile,  iar în asemenea cazuri unitatea are obligaţia potrivit C.C.M. să-i acorde plaţi compensatorii,  astfel cum este menţionat şi în decizia de concediere.

 Apreciază că, faţă de dispoziţiile CCM aplicabil , este îndreptăţit să primească echivalentul a patru salarii medii nete pe societate, calculate la luna anterioara concedierii, respectiv luna aprilie 2015.

În drept,acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codul muncii şi C.C.M. la nivel de unitate, iar în dovedire reclamantul a depus înscrisuri.

Pârâta ,deşi legal citată, nu a depus întâmpinare în cauză şi nici acte în apărare.

Faţă de actele şi lucrările din dosar, instanţa constată acţiunea întemeiată reţinându-se că: 

Reclamantul a fost angajat al societăţii pârâte, iar prin decizia nr. XXXX s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă începând cu data de 21.05.2015, prin concediere colectivă.

Potrivit art. 24 din  Contractul Colectiv de Munca la nivel de societate pentru anul 2015-2016, părţile au convenit ca în situaţia concedierilor colective să li se acorde celor afectaţi de o astfel de măsură o compensaţie netă echivalentă cu de 4(patru) ori salariul mediu net pe unitate calculat la luna anterioara disponibilizării.

Prevederea convenţională se regăseşte la art.2 din decizia de concediere a reclamantului, dispunându-se acordarea compensaţiei băneşti astfel cum a fost negociată.

Conform prevederilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii “contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor" .

 În temeiul art.40  alin.(2) lit.c) din Codul Muncii angajatorului îi revine obligaţia de a acorda salariaţilor toate  drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.

Astfel, pentru angajator s-a creat o obligaţie de plată a compensaţiilor în cauză, imperativă pentru acesta, pe care trebuie să o respecte, neputând avansa nicio justificare pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate.

Cum, în cauză, pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor băneşti solicitate de reclamant, sarcină, care îi incumbă potrivit dispoziţiilor art. 272 din Codul Muncii, se va admite acţiunea, obligând pârâta la plata acestora.