Decizie privind angajarea răspunderii disciplinare a personalului silvic contractual.

Hotărâre 1460/R din 19.12.2017


- art. 58 alin. 1 din O.U.G. nr. 59/2000

- art. 252 din Legea nr. 53/2003

Decizia atacată este lovită de nulitate absolută în condiţiile art. 252 alin. 2 lit. a, b, c din Legea nr. 53/2003, dispoziţii cu caracter imperativ a căror încălcare a avut loc la emiterea deciziei de sancţionare a reclamantului în condiţiile în care faptele imputate reclamantului nu sunt suficient individualizate cu indicarea clară a conţinutului constitutiv în sensul determinării exprese a datei săvârşirii faptei, nu sunt cuprinse prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, şi nu au fost indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Prin sentinţa civilă nr.1209/CA/18.07.2017 Tribunalul Braşov a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva – Direcţia Silvică B. 

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul solicitând casarea hotărârii cu consecinţa admiterii acţiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că personalul silvic se bucură de o reglementare distinctă, indiferent dacă acesta îşi desfăşoară activitate în mediul public sau privat, respectiv Ordonanţa de urgenţă nr. 59/2000. Acolo unde acest act normativ nu este îndestulător, legiuitorul a prevăzut în art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 că: „(1)Personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel. (2) Pentru categoriile de personal silvic care are şi calitatea de funcţionar public corelarea gradelor profesionale prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă cu categoriile, gradele, clasele şi treptele aferente carierei funcţionarilor publici, prevăzute în Legea nr. 188/1999, se face prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. ”

Aşadar, reglementarea în materia personalului silvic se completează cu Statutul funcţionarilor publici, dar din interpretarea per a contrario a alin. (2) redat mai sus, rezultă că nu întotdeauna personalul silvic are şi calitatea de funcţionar public. De altfel, la rândul său, Legea nr. 188/1999 se completează potrivit art.117 cu „prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice”.

Recurentul precizează că nu şi-a desfăşurat activitatea în baza unui contract individual de muncă, astfel încât nu a avut calitatea de funcţionar public, ci de angajat, fiindu-i aplicabilă legislaţia muncii.

Referitor la faptele ce i se impută, se arată că acestea constau în marcarea unor arbori fără a fi înscrişi în raportul de folosire a dispozitivului, la care se adaugă lipsa pădurarului însă asupra aceluiaşi teritoriu de-a lungul timpului au avut loc mai multe exploatări forestiere iar marcajele vechi efectuate tot în U. A. 37 A, precum si cele noi pot fi uşor confundate. Pentru toţi arborii marcaţi există documente justificative, fie în P 132/P 161, fie în cele anterioare, respectiv P 989/P 929.

Se invocă faptul că hotărârea a fost pronunţată cu nerespectare prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură civilă „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei” sens în care se arată că o componentă a faptelor imputate se referă la lipsa pădurarului în ceea ce priveşte operaţiunea de marcare a arborilor fără ca angajatorul să indice vreo obligaţie legală/contractuală încălcată iar pe de altă parte, în documentaţia aferentă exploatării parcelei 132, mai precis în procesul-verbal de efectuare a marcajului din 05.11.2015, este atestată şi prezenţa pădurarului şi în raportul de activitate al echipei de marcare din 09.11.2015, este menţionată şi prezenţa pădurarului.

Cu privire la aceste aspecte instanţa de fond a omis să se pronunţe, motiv pentru care se naşte cel puţin o prezumţie în sensul că aceasta nu a reţinut starea de fapt în mod corect şi în consecinţă că hotărârea pronunţată nu este una legală, întrucât aceasta nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază.

Se mai arată că un alt aspect omis de prima instanţă vizează nerespectarea termenelor în vederea aplicării sancţiunii disciplinare. Se consideră că termenul de 30 de zile începe să curgă de la alt moment şi instanţa nu face vorbire de termenul de 6 luni ce curge de la data săvârşirii pretinsei fapte. Astfel, termenul de 6 luni prevăzut de Codul muncii, cel puţin cu privire la una din cele două fapte a fost împlinit. Mai precis, referitor la fapta de marcare a unui număr de 31 de arbori în partida 132, ce datează din noiembrie 2015, termenul de 6 luni a fost, în mod evident, depăşit.

Un alt motiv de recurs invocat vizează prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se arată că instanţa de fond în mod greşit a dat aplicare prevederilor art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii (identic cu art. 108 alin. (1) lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă) în sensul că nerespectarea acestor prevederi ar fi sancţionate cu nulitatea virtuală şi că recurentul nu a suferit nicio vătămare din moment ce i-a fost deschisă calea contestaţiei la instanţă. Legiuitorul a prevăzut expressis verbis faptul că nerespectarea acestei prevederi este sancţionată cu nulitatea absolută, a cărei natură juridică îi permite chiar instanţei să o invoce din oficiu. Aşadar, vătămarea este prezumată de legiuitor. în plus, din moment ce art. 52 alin. (2) din OUG nr. 59/2000 şi art. 24 alin. (1) din Ordinul nr. 274/2002 a permis contestarea hotărârii Consiliului de disciplină, în mod evident a fost acordată o importanţă sporită apărărilor salariatului. Nici în hotărârea de respingere (Hotărârea nr. 7/05.07.2016), precum nici în decizia de concediere, nu au fost arătate motivele pentru care apărările recurentului au fost înlăturate.

Recurentul mai arată că angajatorul i-a comunicat doar un extras al Hotărârii nr. 7/05.07.2016 prin care i-au fost respinse apărările. Nici măcar pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă angajatorul nu a depus textul integral al acestei hotărâri.

În continuare se precizează că cele arătate mai sus sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte nerespectarea art. 252 alin. (2) lit. b) din Codul muncii (tot un motiv de nulitate absolută, expresă, prevăzut şi de art. 108 alin. (1) lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă), angajatorul neindicând în mod expres prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. Instanţa de fond a apreciat că este suficientă indicarea Ordinului nr. 1346/02.05.2011.

Recurentul arată că nu este suficientă indicarea globală a unui act normativ, acesta prevăzând mai multe atribuţii ale salariaţilor, dar şi numeroase norme privind date generale referitoare la întrebuinţarea instrumentelor de marcat. Angajatorul trebuia să indice în mod concret obligaţia încălcată, în caz contrar decizia de concediere fiind sancţionată cu nulitatea absolută.

Nu în ultimul rând, tot în acelaşi motiv de casare se încadrează şi nerespectarea prevederilor art. 250 din Codul muncii, art. 77 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, art. 2 lit. e) din regulamentul aprobat prin Ordinul de ministru nr. 274/2002, art. 107 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, privitoare la proporţionalitatea sancţiunii disciplinare aplicate în raport cu fapta săvârşită, acest aspect fiind analizat de prima instanţă în cadrul temeiniciei deciziei de concediere.

Cu privire la acest aspect recurentul arată că instanţa a fost indusă în eroare de apărările invocate de către angajator prin întâmpinare, care afirmă că „s-a înregistrat o pagubă însemnată şi anume un nr. total de 1138 arbori tăiaţi ilegal şi nejustificaţi cu un volum de 538,781 mc şi o valoare de 121936 lei în condiţiile în care arborii presupus a fi marcaţi de recurent nici măcar nu au fost tăiaţi până la data sancţionării sale întrucât partida nr. 161 nu a fost predată spre exploatare şi dacă s-ar cumula numărul arborilor marcaţi şi care conform opiniei angajatorului circumscriu abaterea disciplinară (31 din APV 132 şi 186 din partida 161, adică un total de 217 arbori), şi s-ar presupune că aceştia au fost tăiaţi ilegal din culpa recurentului, nu s-ar putea ajunge la totalul de 1138 de arbori tăiaţi ilegal.

Se mai arată, referitor la împrejurările în care a fost comisă fapta, că în mod eronat instanţa de judecată a înlăturat apărarea privind controlul realizat de Garda Forestieră B. asupra parchetului 161.

În drept, au fost invocate textele indicate în cuprinsul recursului din O.U.G nr. 59/2000, Legea nr. 188/1999, Ordinul de ministru nr. 274/2002, Codul Muncii şi Contractul Colectiv de Muncă aplicabil.

Intimata Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare se arată că în urma controalelor efectuate în cantonul nr. xx C., gestionat de D., s-au descoperit în total 257 arbori tăiaţi în delict şi nejustificaţi. Volumul arborilor este de 267,821 mc cu o valoare de 82186 lei, astfel cum reiese din materialul înregistrat la Direcţia Silvica B. sub nr. 1319/19.04.2016.

Din Raportul nr. 1319/19.04.2016, reiese că în cantonul gestionat de pădurarul D. au fost efectuate două inspecţii parţiale respectiv în perioada 11.03.2016-14.03.2016 de către responsabilul cu paza de la O.S. E., ing. F., acesta a utilizat ciocanul pentagonal xx 08 01 şi vopsea galbenă marcând în proprietatea Comunei G. 142 cioate cu un volum total de 209,64 mc, nejustificat, cu o valoare totala de 67.777 lei şi în fondul forestier proprietate publică a statului au fost marcate un număr total de 41 cioate (din care 21 nejustificate) cu un volum de 19,647 mc (din care 13,683 mc nejustificat) cu o valoare nejustificată de 3132 lei; şi la inspecţia parţială efectuată în data de 08.04.2016 de către dr. ing. H., responsabil cu paza fondului forestier în cadrul Direcţiei Silvice B., conform Deciziei nr. 43/07.04.2016, şi delegaţiei de marcare nr. 9/07.04.2016, unde a utilizat ciocanul pentagonal xx 09 03, au fost marcate un număr de 94 cioate cu un volum de 44,498 mc şi o valoare de 11277 lei, în U.P. III G., u.a. 37A, proprietatea Comunei G.

Controalele au fost efectuate în prezenţa pădurarului, care a semnat atât actul de control, cât şi inventarul cioatelor rezultate din tăieri ilegale, în urma controalelor au fost date de către pădurar declaraţii privind legalitatea desfăşurării controalelor de fond iar producerea prejudiciului din vina sa a fost recunoscută de către pădurar prin semnarea unor angajamente de plată.

Se arată că vinovat pentru producerea prejudiciului este pădurarul titular de canton, care avea următoarele obligaţii: să execute paza cantonului, să stabilească pagubele produse prin tăierea, scoaterea din rădăcini, distrugerea, degradarea sau sustragerea arborilor; să inventarieze cioatele şi să le înregistreze în condica de serviciu, obligaţii prevăzute în Regulamentul de paza aprobat prin H.G. nr. 1076 din 2009 şi în fişa postului.

Se precizează că pentru toate tăierile ilegale din fond forestier pădurarii răspund material, disciplinar sau penal, potrivit art. 20 din regulamentul de pază, iar şeful de district conf. art. 7 lit. a, organizează, coordonează si controlează activitatea de pază desfăşurată de către pădurarii titulari de canton din raza sa de competenţă, purtând răspunderea, în solidar cu pădurarul, pentru pagubele ce se aduc fondului forestier ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Se mai face referire la faptul că la marcarea partizii 132 de către teh. A., şef district, cu ciocanul rotund xx 08 06, în lipsa pădurarului titular al cantonului 12 C., D., s-a folosit şi vopsea verde şi vopsea albastră marcându-se un nr. de 56 de arbori faţă de 25 arbori cum este înscris în raportul de activitate şi în APV. Masa lemnoasă aferentă APV 161 cu un volum iniţial de 1241 mc şi un nr. de 750 arbori a fost marcată de către teh. A., şef district, cu ciocanul rotund xx 08 06, în lipsa pădurarului titular al cantonului 12 C., D., utilizându-se vopsea galbenă. Din notele de relaţii date de către responsabilul compartimentului fond forestier ing. I., şef district, teh. A. şi şef ocol ing. J., a reieşit faptul că iniţial a fost marcat un număr şi mai mare de arbori cca 1700, după care au fost demarcaţi şi au rămas 750 după care au mai fost demarcaţi arbori rămânând doar 639 arbori. În urma reinventarierii efectuată în perioada 30.03. -01.04.2016 de către echipele de control au fost găsiţi în afara limitelor APV 161 (delimitată cu ciocanul pătrat xx 08 02 şi vopsea galbenă de către teh. A. ) un număr de 186 arbori marcaţi cu ciocanul rotund xx 08 06 şi vopsea galbenă, aceşti arbori nu au fost înscrişi în raportul de activitate şi nici în carnetele de inventariere.

Se arată că prin aceste fapte au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 1346/02.05.2011, pentru aprobarea Regulamentului privind forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, (art. 18,19 si 20) precum şi pe cele ale art. 242 Cod penal, respectiv art. 19.

În ceea ce priveşte solicitarea de anulare a Deciziei nr. 89/11.07.2016, se precizează că aceasta a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile din O.U.G. nr. 59/2000 aprobată cu Legea nr. 427/2001, Statutul personalului silvic, şi anume art. 50 şi urm., precum şi potrivit prevederilor Regulamentului din 02.07.2002 de organizare si funcţionare a consiliilor de disciplina prevăzute în Statului personalului silvic, art. 15-26, unde sunt termene precise în care se fac cercetările disciplinare, precum şi în acord cu Decizia 16/2012 a ICCJ.

Referitor la faptul că decizia de sancţionare ar fi fost emisă peste termenul prevăzut de art. 268 din Codul muncii se arată că utilizarea fără drept şi contrară dispoziţiilor legale specifice s-a făcut de către contestator în perioada ianuarie-februarie 2016 (raportul de folosire a ciocanului de marcat fiind depus sub nr. 836/25.02.2016) prin urmare decizia a fost emisa in termenul legal de şase luni.

În ceea ce priveşte activitatea contestatorului pe perioada cât a îndeplinit funcţia de şef district II E., acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute în Regulamentul de pază aprobat prin H.G. nr. 1076 din 2009 şi în fişa postului.

Intimata mai arată că actele de control nu au fost contestate şi conf. art. 4 coroborat cu cele ale art.12 din Legea nr. 46/200, controlul de fond devine titlu executoriu, după comunicare si necontestarea acestuia în termen de 15 zile.

În final se menţionează că având în vedere faptele grave de care se face vinovat recurentul cu consecinţe grave asupra patrimoniului intimatei, având în vedere şi dispoziţiile art. l din Legea nr. 2/2016 intimata a formulat o plângere penală împotriva contestatarului ce formează obiectul dosarului nr. xxxx/P/2016 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care s-a început urmărirea penală.

În drept au fost invocate prevederile art. 271 şi urm. din Codul muncii, art. 336 şi urm. Cod procedură civilă.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele motive:

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă respectiv nerespectarea normelor de drept material de către prima instanţă, Curtea apreciază că acesta este incident în speţă.

În primul rând cu privire la norma de drept material aplicabilă în cauză, instanţa de fond a apreciat că faţă de dispoziţiile exprese ale art. 58 alin. 1 din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, potrivit cărora „Personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel” prevederile Legii nr. 188/1999 şi nu cele ale Codului muncii ar fi aplicabile în cauză.

Curtea apreciază că instanţa de fond în mod greşit a stabilit că prevederile Codului muncii nu sunt aplicabile.

Potrivit art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 „(1) Personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel. (2) Pentru categoriile de personal silvic care are şi calitatea de funcţionar public corelarea gradelor profesionale prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă cu categoriile, gradele, clasele şi treptele aferente carierei funcţionarilor publici, prevăzute în Legea nr. 188/1999, se face prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. ”

Art. 58 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 59/2000 împarte personalul silvic în două categorii, respectiv: funcţionarii publici numiţi în funcţie printr-un act administrativ (decizie, ordin, dispoziţie) şi personalul contractual care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, încheiat în condiţiile art. 10 din Codul muncii, republicat.

Trimiterea prin raportare pe care art. 58 alin. (1) din OUG nr. 59/2000 o face la dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici trebuie interpretată ca vizând alte aspecte, nereglementate de ordonanţă, iar nu cele care privesc răspunderea disciplinară a angajaţilor contractuali.

Legea nr. 188/1999 actualizată reglementează printre altele inclusiv o întreagă procedură de recrutare a funcţionarilor publici, de numire în funcţie, depunere a jurământului, etc., astfel încât atragerea răspunderii disciplinarea personalului silvic contractual cu atribuţiile şi prerogativele astfel stabilite în contractul individual de muncă şi, implicit, în fişa postului, nu se poate realiza decât prin emiterea dispoziţiei, a deciziei de sancţionare prevăzută de legislaţia muncii, întrucât aceste persoane se află într-un raport de muncă cu autoritatea silvică, născut şi exercitat pe baza contractului individual de muncă şi nu a unui act administrativ de numire, nefiind, ca atare, funcţionari publici, desfăşurându-şi activitatea în baza unui astfel de contract sinalagmatic şi consensual.

În acest sens, trebuie reţinute şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată, potrivit căruia ,,prevederile statutului funcţionarilor publici nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii, deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică, întrucât persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii”.

Ca atare, răspunderea disciplinară a acestei categorii de personal silvic contractual se realizează prin decizie emisă de către autoritatea, entitatea juridică în favoarea şi sub autoritatea căreia se prestează munca, nefiind aplicabile în această privinţă dispoziţiile art. 75 şi urm., respectiv 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, ci prevederile legii speciale care trimit la răspunderea disciplinară reglementată de Codul muncii, Legea nr. 53/2003 actualizată.

În continuare, instanţa constată că stare de fapt că prin Hotărârea nr. 28 din data de 09.05.2016 a Consiliului de disciplină din cadrul Direcţiei Silvice B., în urma analizării materialului înregistrat sub nr. 1319 din 19.04.2016, înregistrat la Direcţia Silvică B., privind abaterile disciplinare ale pădurarului D. şi ale şefului de district tehnician A., din cadrul Ocolului Silvic E., s-a hotărât înaintarea către Directorul Direcţiei Silvice B. a propunerii privind sancţionarea pădurarului D. şi tehnicianului A. cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în temeiul art. 48 lit. g) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic.

S-a reţinut în considerentele Hotărârii nr. 28 din data de 09.05.2016 că, din materialul depus, reiese că tehnician A., şef de district în districtul nr. III G. din cadrul O.S. E. a marcat cu ciocanul rotund xx 08 06, în lipsa pădurarului D. titular al cantonului nr. 12 VI C., un număr de 56 arbori faţă de 25 arbori înscrişi în raportul de folosire a dispozitivului special de marcat şi în APV nr. 132. De asemenea, s-a reţinut că reclamantul A. a marcat 186 arbori cu ciocanul rotund xx 08 06, în UP III G. ua 37A%, cu vopsea galbenă, care nu au fost înscrişi nici în raportul de folosire a dispozitivului special de marcat şi nici în carnetele de inventariere.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din O.U.G. nr. 59/2000 reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 28 din data de 09.05.2016 a Consiliului de disciplină din cadrul Direcţiei Silvice B., contestaţie înregistrată sub nr. 10751/06.07.2016 şi care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 7/05.07.2016 a Comitetului Director al Direcţiei Silvice B..

Hotărârea nr. 28/09.05.2016 a Consiliului de disciplină, rămasă definitivă la data de 05.07.2016, după analizarea contestaţiei formulate de reclamant, a fost înaintată conducerii Direcţiei Silvice B. în vederea aplicării sancţiunii propuse, conform art. 52 alin. 4 din O.U.G. nr. 59/2000, iar prin Decizia nr. 89/11.07.2016 a directorului Direcţiei Silvice B. s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 48/1981 al domnului A., şef de district silvic în cadrul Ocolului Silvic E., începând cu data de 22.07.2016.

Sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al reclamantului A., şef de district silvic în cadrul Ocolului Silvic E., prevăzută de art. 48 alin. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 59/2000 a fost aplicată de către directorul Direcţiei Silvice B., conform art. 53 lit. b) din acelaşi act normativ.

Împotriva Hotărârii Comitetului Director nr. 7/05.07.2016 prin care acesta a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 28/09.05.2016 a Consiliului de disciplină şi împotriva Deciziei nr. 89/11.07.2016 a directorului Direcţiei Silvice B. prin care acesta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, acesta s-a adresat instanţei de contencios administrativ în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2000.

Potrivit art. 252 din Legea 53/2003 „(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. (2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată”.

Analizând Decizia nr. 89/11.07.2016 a directorului Direcţiei Silvice B. prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentului reclamant, Hotărârea nr. 28/09.05.2016 a Consiliului de disciplină, Curtea constată că nici unul dintre aceste acte nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de articolul anterior menţionat.

În ce priveşte menţiunea prevăzută de art. 252 alin. 2 lit. a din Legea nr.  53/2003, faptele imputate reclamantului nu sunt suficient individualizate cu indicarea clară a conţinutului constitutiv în sensul determinării exprese a datei săvârşirii faptei, ceea ce atrage şi imposibilitatea verificării respectării termenului de 6 luni prevăzut de art. 252 alin. 1 Codul muncii.

Totodată nu sunt cuprinse prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. Se face trimitere, în decizie doar la prevederile Ordinului nr. 1346/02.05.2011 privind folosirea dispozitivului de marcat, fără să se indice în concret articolele încălcate ceea ce constituie o încălcare a dreptului la apărare a recurentului reclamant.

 Nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului în timpul cercetării disciplinare prealabile nu au fost descrise deşi aceasta este o menţiune obligatorie, prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute. În hotărârea nr. 28/09.05.2016 a Consiliului de disciplină nu sunt menţionate apărările formulate şi mai mult, nu s-a făcut dovada motivelor pentru care prin Hotărârea Comitetului Director nr. 7/05.07.2016 a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant, hotărârea nr. 7/05.07.2016 fiind depusă doar în extras. În decizia de desfacere a contractului de muncă nu se face nicio referire la apărările reclamantului.

 Rezultă că decizia atacată este lovită de nulitate absolută în condiţiile art. 252 alin. 2 lit. a, b, c din Legea nr. 53/2003, dispoziţii cu caracter imperativ a căror încălcare a avut loc la emiterea deciziei de sancţionare a reclamantului.

Nulitatea prevăzută de art. 52 alin. 2 din Codul muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie „juris tantum” de vătămare, astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ, iar încălcarea atrage sancţiunea nulităţii absolute.

După cum a statuat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 319/29.03.2007, dispoziţiile art. 252 alin. 2 se înscriu printre cele care au ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă. În acelaşi timp sunt menite să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă.

Faţă de cele anterior expuse, instanţa reţine că devine inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs invocate, urmând ca în baza art. 496 Cod procedură civilă să admită recursul formulat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr.1209/CA/18.07.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov pe care o va casa şi în rejudecare va admite acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, Direcţia Silvică B., va dispune anularea hotărârii Comitetului Director nr. 7/05.07.2016, a hotărârii nr. 28/09.05.2016 a Consiliului de Disciplină şi a deciziei nr. 89/11.07.2016 a Directorului Direcţiei Silvice B., va dispune reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior concedierii şi o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă, 22.07.2016, până la reintegrarea efectivă, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă până la plata efectivă.