Contestatie la executare

Prin decizia civilă nr. 18/12.01.2017, tribunalul a admis apelul declarat de apelantul-contestator CEN şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis excepţia tardivităţii contestaţiei doar cu privire la motivele referitoare la executarea silită însăşi.

A respins ca tardiv formulată  contestaţia la executare în ceea ce priveşte motivele referitoare la executarea silită însăşi.

A respins ca neîntemeiată contestaţia la executare privitoare la restul motivelor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.536/17.10.2016 pronunţată în dosarul nr. 583/339/2016, Judecătoria Z a admis excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, invocată de intimata creditoare şi a respins  ca tardivă contestaţia la executare formulată de contestatorul CN în contradictoriu cu intimata creditoare SLML.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că privitor la excepţia tardivităţii, raportat la natura juridică a prezentei cereri, la actele de executare silită, constată că prezenta contestaţie la executare a fost introdusă cu nerespectarea termenului legal şi imperativ de 15 zile, prevăzute de dispoz. art. 714 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., potrivit cărora contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă. Or, atât din cererea de chemare în judecată, cât şi din dovada de comunicare de la fila 100, contestatorului i-a fost comunicată adresa de înştiinţare precum şi celelalte documente din dosarul de executare nr. 1116/2013 al BEJ C şi M la data de 23.09.2013.

Instanţa a constatat că prezenta contestaţie a fost introdusă la Judecătoria Z la data de 18.04.2016.

În considerarea argumentelor de mai sus, instanţa a admis excepţia de tardivitate a contestaţiei la executare, invocată de către intimata creditoare, prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca tardivă, contestaţia formulată de contestatorul CEN.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatorul CN solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii apelate şi admiterea contestaţiei la executare silită.

În motivarea apelului sentinţa apelată a fost criticată având în vedere:

-nemotivarea sentinţei, acesta necuprinzând motivele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; instanţa nu s-a pronunţat, în opinia apelantului, asupra tuturor criticilor de contestaţie, inclusiv asupra prescripţiei executării silite;

-în mod greşit prima instanţă a respins contestaţia ca tardivă, ignorând că unul din motivele contestaţiei constă în cel privind perimarea executării silite, motiv care a fost invocat pe calea contestaţiei formulate în termen de 15 zile de la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi;

- dreptul de a cerere executarea silită este prescris, având în vedere că respectivul credit devenea scadent anticipat de la data la care o rată scadentă nu a fost achitată şi anume, în cauză, data de 29.05.2009 de la care curge termenul de prescripţie, împlinit la data de 29.05.2012;

-nulitatea executării silite pentru lipsa notificării cesiunii, conform art..1393 C.civ. din 1864;

- nulitatea contractului de cesiune în ceea ce priveşte creditul acordat contestatorului;

-nulitatea executării pentru lipsa titlului executoriu, având în vedere că după cesiune contractul de credit îşi pierde caracterul executoriu;

-perimarea executării silite, raportat la procesul-verbal încheiat de către executor la data de 30.05.2014, comunicat creditoarei la 09.06.2015, după încheierea şi comunicarea acestuia trecând mai mult de 6 luni fără să îndeplinească demersurile necesare executării silite;

În drept apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.466 şi urm. C.pr.civ.

La data de 03.01.2017 intimata a formulat întâmpinare prin care invocat excepţia excepţia netimbrării apelului iar pe fond respingerea ca nefondat având în vedere că  cererea privind contestaţia este tardivă, astfel cum a reţinut prima instanţă, în condiţiile în care executorul a comunicat contestatorului actele de executare la data de 23.09.2013 iar contestaţia a fost formulată la data de 18.04.2016.

Analizând actele şi lucrările cauzei, Tribunalul, raportat la limitele învestirii sale prin criticile formulate prin cererea de apel, constată următoarele:

Privitor la nemotivarea hotărârii apelate, Tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată având în vedere că raportat la motivul pentru care prima instanţă a pronunţat soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii şi a respins contestaţia ca tardivă, sentinţa cuprinde argumentele pentru care a pronunţat această soluţie, şi anume că a fost depăşit termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru a formula contestaţia. Cu alte cuvinte nu trebuie confundat caracterul pretins greşit al unei soluţii cu nemotivarea acesteia, astfel că, strict raportat la soluţia tardivităţii pronunţate, prima instanţă şi-a expus argumentul. Având în vedere soluţia la care s-a oprit instanţa – tardivitatea întregii contestaţii - argumentarea se regăseşte în cuprinsul considerentelor. Prin urmare, raportat la această critică nu se impune anularea hotărârii, urmând a fi analizată criticile privitoare la greşita soluţie a primei instanţe.

Motivul privind greşita respingere a contestaţiei ca tardivă este unul întemeiat.

  Prima instanţă a respins in toto contestaţia ca tardivă, ignorând să analizeze, distinct, termenul pentru fiecare motiv de contestaţie, să precizeze motivele pentru care, fiecare critică este invocată pe calea contestaţiei în mod tardiv. Prin contestaţie s-au invocat motive privind: prescripţia executării, nulitatea titlului executoriu, lipsa caracterului executoriu al titlului invocat de către creditorul cesionar, inopozabilitatea cesiunii, nulitatea tuturor actelor de executare silită, precum şi perimarea executării silite.

Astfel, executarea silită a fost declanşată la data de 08.07.2013 prin înregistrarea cererii creditoarei pe rolul biroului executorului judecătoresc iar prima încunoştiinţare făcută debitorului, conform înscrisurilor din dosarul de executare este la data de 23.09.2013 când i s-a comunicat „deschidere dosar executare silită nr.1116/2013, încheiere încuviinţare, somaţie plată, adresă înfiinţare poprire drepturi salariale, adresă înfiinţare poprire bancară, înştiinţare înfiinţare poprire”.

Ca atare cel mai târziu la data de 23.09.2013 (cu toate că prin contestaţie contestatorul precizează că a primit adresa de înfiinţare la data de 05.04.2013- deci anterior datei dovezii existente, cu toate că la 05.04.2013 nici nu era deschis dosarul de executare silită), contestatorul a luat cunoştinţă de existenţa executării silite şi de actele de executare realizate până la acea dată. De altfel, în cuprinsul contestaţiei, contestatorul confirmă primirea comunicării din data de 23.09.2013.

Potrivit art. 715 alin.(1) C.pr..civ. [art.714 în forma codului existentă la momentul începerii executării silite], privitor la termene,”dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie”.

Pe cale de consecinţă, contestatorul putea formula în termen de 15 zile care a început să curgă de la data de 23.09.2013 contestaţie prin care să formuleze toate criticile privitoare la executarea silită însăşi precum şi cele privitoare la nelegalitatea actelor de executare realizate până la acel moment.

Contestatorul a formulat contestaţie doar la data de 18.04.2016 astfel că această contestaţie este tardivă cu privire la motivele privitoare la executarea silită însăşi, precum şi cele prin care s-ar critica acte de executare realizate mai devreme de termenul de 15 zile de la data comunicării lor către contestator.

 Astfel, prescripţia executării silite este o chestiune ce priveşte nelegalitatea executării silite, ce trebuie invocată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 715 C.pr.civ. Indiferent că este vorba de o prescripţie de ordine publică (potrivit Decretului nr. 167/1958) ori una de ordine privată (aşa cum o reglementează noul cod civil) aceasta poate fi invocată (de părţi sau instanţă, din oficiu, dacă a început să curgă anterior datei de 01.10.12011) doar într-o contestaţie formulată în termen. O altă concluzie este exclusă având în vedere că raţiunea reglementării termenului de 15 zile pentru critici privind executarea silită însăşi este tocmai aceea de a impune contestatorului de a aduce în faţa instanţei de executare, încă de la început, toate criticile privind nelegalitatea executării silite înseşi. Prin urmare, contestaţia la executare este tardivă cu privire la motivul privind prescripţia executării silite.

Inexistenţa titlului executoriu, nulitatea titlului executoriu, lipsa caracterului executoriu al titlului, inopozabilitatea titlului cesiunii de creanţă, nulitatea cesiunii de creanţă - toate constituie, de asemenea, critici ce lovesc însăşi legalitatea executării silite însăşi ce trebuie invocate pe calea contestaţiei la executarea silită însăşi, în termenul de 15 zile prevăzut de art.715 C.pr.civ. Mai mult, chiar apărările de fond sau de drept– evocate de art. 713 alin.(2) C.pr.civ.-  privitoare la fondul dreptului (cum ar fi nulitatea titlului - contract de credit - sau a actului de cesiune) în cadrul contestaţiei trebuie invocate în termenul relativ la contestaţia la executarea silită însăşi. Formularea art. 713 alin.(2) este univocă în acest sens, prevăzând că aceste motive „se pot invoca în contestaţia la executare”, care, însă, trebuie în mod necesar să fie una în termen potrivit art. 715 C. pr.civ.

Întrucât contestaţia la executare a fost formulată cu nerespectarea termenului de 15 zile, contestaţia este tardivă cu privire la toate aceste motive - prescripţia, inexistenţa titlului executoriu, nulitatea titlului executoriu, lipsa caracterului executoriu al titlului, inopozabilitatea titlului cesiunii de creanţă, nulitatea cesiunii de creanţă – ce se subsumează contestaţiei la executarea silită propriu-zisă. Pe cale de consecinţă, instanţa va menţine soluţia de respingere a contestaţiei ca tardivă cu privire la aceste motive, care, astfel, nu vor mai fi analizate pe fondul lor.

Cu privire însă la perimare, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită prin respingerea ca tardivă a contestaţiei sub acest aspect.

Chestiunea perimării poate fi invocată, fie pe calea unei cereri principale când debitorul  apreciază că s-a împlinit termenul de perimare iar executorul nu săvârşeşte act/acte de executare după împlinirea termenului de perimare, fie pe calea contestaţiei la executare silită când se contestă valabilitatea unor acte de executare tocmai pe considerentul că au fost săvârşite după intervenirea perimării, în ultimul caz, trebuind, fireşte respectat termenul de 15 zile prevăzut  de lege pentru contestarea actului de executare silită [art.715 alin.(1) pct.1 C. pr. civ., respectiv, 714 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ. în forma existentă la momentul începerii executării silite].

Contestaţia prin care se invocă perimarea nu este tardivă în cauză, având în vedere că aceasta a formulată la data de 18.04.2016 criticându-se acte de executare silită şi comunicate contestatorului la data de 05.04.2016 şi 16.04.2016, acte pe care contestatorul le consideră nevalabile fiind realizate după intervenirea perimării.

Prin urmare, contestaţia formulată nu este tardivă sub aspectul motivului privind perimarea ci doar cu privire la motivele subsumate contestaţiei executării propriu-zise, impunând, astfel, instanţei verificarea temeiniciei cererii referitor la motivul perimării.

Verificând procesul-verbal emis de executor la data de 30.05.2014 se constată că acesta a învederat creditorului existenţa unui impediment la continuarea executării silite imobiliare privind imobilul debitorului, cerându-i fie să solicite partajul acestui imobil fie să înceapă o executare silită imobiliară distinctă, proces comunicat creditoarei la 10.06.2015 şi debitoarei la 15.06.215.

Potrivit art.697 C. pr. civ. referitor la perimare „în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept”.

Însă, raportând conţinutul procesului verbal la prevederile legale se constată că impedimentul învederat de executor creditoarei viza imposibilitatea executării silite imobiliare – executarea imobilului debitorului din com. S – solicitările executorului privind exclusiv urmărirea imobiliară şi nicidecum poprirea.

Din înscrisurile existente la  dosarul de executare rezultă că atât anterior procesului-verbal cât mai ales, ulterior acestui moment, au fost începute şi continuate acte de executare specifice popririi, demersul execuţional cu privire la urmărirea mobiliară sub modalitatea popririi nefiind afectată de impedimentul privitor la imobil. Aşa cum prevede expres art. 697 alin.(1) C. pr. civ. actul sau demersul cerut creditorului de către executor trebuie să fie necesar executării silite şi să pună executorul în imposibilitatea de a continua executarea silită, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, executorul menţinând şi continuând executarea silită prin poprire, înfiinţând poprire în luna aprilie 2016.

Împrejurarea că a existat  o perioadă de inactivitate a executorului în intervalul cuprins între luna iunie 2015 şi aprilie 2016 (când s-a emis şi comunicat adresa de înfiinţare a popririi) nu conduce la concluzia împlinirii unui termen de perimare deoarece, curgerea acestui termen nu este imputabil creditorului pentru a justifica curgerea termenului de perimare, ci doar executorului judecătoresc care a înţeles să continue poprirea doar după trecerea unui termen. Inactivitatea executorului are alte sancţiuni specifice: curgerea termenului de prescripţie a executării silite ce se întrerupe prin fiecare act de executare silită, contestaţie la executare împotriva refuzului său de a îndeplini un act (contestaţie ce o poate formula inclusiv debitorul nemulţumit de trenarea executării).

Perimarea este o sancţiune aplicabilă exclusiv creditorului, în ipoteza în care cursul executării este împiedicat şi sistat din cauza neîndeplinirii unui act sau demers de către creditor ce pune executorul în imposibilitatea de a continua executarea silită. În cauză impedimentul privind imobilul a vizat exclusiv urmărirea silită imobiliară şi nu poprirea care a fost realizată anterior încheierii procesului-verbal şi  a continuat, ulterior, după acest moment, nefiind împiedicată de actele solicitate creditorului prin procesul-verbal privitor la starea de coproprietate a imobilului.

Aşadar, în cauză, executarea silită în modalitatea popririi nu s-a perimat, putându-se vorbi eventual, doar de perimarea executării silite în modalitatea imobiliară. Oricum, perimarea unei modalităţi nu atrage perimarea executării silite realizate în alte modalităţi afară de cazul în care impedimentul relevat creditorului împiedică executarea silită în ambele modalităţi. Însă, întrucât contestatorul a înţeles să invoce perimarea pe calea contestaţiei împotriva actelor de executare specifice popririi, soluţia nu poate privi decât perimarea relativă la această modalitate, perimare care nu a intervenit.

În ceea ce priveşte urmărirea imobiliară, întrucât ulterior procesului-verbal de licitaţie din 30.05.2014 nu au mai fost efectuate acte de urmărire imobiliară care să fie contestate ca fiind realizate ulterior perimării acestei modalităţi, constatarea perimării modalităţii imobiliare s-ar fi putut realiza exclusiv pe calea unei cereri principale, lipsind actele de urmările imobiliară, susceptibile de a permite o contestaţie la executare silită.

Aceste considerente impun soluţia respingerii ca neîntemeiată a contestaţiei privitoare la motivul perimării, actele de executare realizate în cursul lunii aprilie şi mai 2016 fiind acte specifice popririi, acte pe deplin valabile, neafectate de impedimentul de natură imobiliară precizat în procesul-verbal din 30.05.2014.

Prin urmare, în cauză nu a intervenit perimarea astfel încât contestaţia privitoare la acest motiv este neîntemeiată, tot astfel cum este neîntemeiată şi contestaţia privind legalitatea actelor de executare criticate în termen (adresele de înfiinţare a popririi emise în luna aprilie şi mai 2016, precum şi comunicările acestora).

Pe cale de consecinţă, având în vedere argumentele expuse privitor la tardivitatea contestaţiei şi netemeinicia acesteia privitoare la perimare, Tribunalul, în temeiul art. 480 alin.(2) C.pr.civ. a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis excepţia tardivităţii contestaţiei la executare doar cu privire la motivele referitoare la executarea silită însăşi (propriu-zisă), a respins ca tardiv formulată contestaţia la executare în ceea ce priveşte motivele referitoare la executarea silită însăşi şi a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare pentru restul motivelor (perimare şi legalitatea actelor de executare criticate în termen).

Domenii speta

Spete similare