Contestaţie la executare. Motive.

Decizie 79 din 15.03.2010


Constata ca prin sentinta penala nr. 618/03.12.2009 a Judecatoriei Sibiu a fost respinsa contestatia formulata de catre contestatorul M M fiul nascut la data de . în Sibiu, detinut în Penitenciarul Deva împotriva executarii sentintei penale nr. 754/12.12.2007 a Judecatoriei Sibiu.

În baza art. 192 alin. 2 Cpp. a fost contestatorul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut în esenta urmatoarele:

Prin sentinta penala nr.754/12.12.2007 a Judecatoriei Sibiu pronuntata în dosarul nr. 5681/306/2007 s-a dispus condamnarea actualului contestator la o pedeapsa de 1 an închisoare pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. În baza art. 83 Cpen. a fost revocata suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani închisoare(cu suspendare conditionata pe 5 ani) aplicata contestatorului actual prin sent. pen. nr. 95/26.01.2005 a Judecatoriei Sibiu si s-a dispus executarea celor doua pedepse în cumul aritmetic, urmând ca acesta sa execute pedeapsa rezultanta de 4 ani închisoare. În fine , prin aceeasi sentinta de condamnare s-a mai dispus  ca si pedeapsa accesorie si interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a-c Cpen., în temeiul art. 71 alin. 2 Cpen.

Cererea inculpatului de repunere în termenul de apel a fost respinsa iar apelul acestuia împotriva sentintei a fost respins ca tardiv prin decizia nr. 172 a Tribunalului Sibiu din  data de 07.10.2009.

Prezenta contestatie la executare instanta s respins-o ca inadmisibila apreciind ca motivul invocat de catre contestator nu se încadreaza în dispozitiile art. 461 alin. 1 lit. c Cpp.

Pentru a ajunge la aceasta concluzie a  pornit instanta de la considerentul de natura teoretica potrivit caruia contestatia la executare se înfatiseaza ca un procedeu jurisdictional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotarârilor penale. Prin contestatia la executare nu se poate reclama nelegalitatea si netemeinicia unei hotarâri ci se pot invoca strict incidente legate de punerea în executare a acesteia. Prin urmare este inadmisibila o contestatie la executare prin care tinde a se rezolva o problema de fond rezolvata cu autoritate de lucru judecat asa cum este si cazul nostru(interzicerea unuia sau a altuia dintre drepturile civile prev. de art. 64 Cpen).

În al doilea rând s-a observat ca instanta la momentul condamnarii actualului contestator, a apreciat ca se impune aplicarea ca si pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a-c Cpen. Aceasta apreciere a instantei a avut la baza  natura faptei savârsite si ansamblul circumstantelor personale ale inculpatului si nu este susceptibila de a fi cenzurata decât prin intermediul unei cai ordinare de atac si nu prin intermediul unei contestatii la executare.

În al treilea rând în executarea hotarârii penale nu exista nici o nelamurire si nu a intervenit nici o împiedicare  astfel încât sa fie incident cazul prev. de lit. c a art. 461 Cpp. Din dispozitivul hotarârii se desprinde cu claritate ca actualul contestator trebuie sa execute ca si pedeapsa accesorie cea prev. de art. 64 lit. a-c Cpen. indiferent de acordul sau de nemultumirea sa.

Prin urmare instanta a respins contestatia formulata de catre contestatorul M. M.  fiul lui ., nascut la data de . în Sibiu, detinut în Penitenciarul Deva împotriva executarii sentintei penale nr. 754/12.12.2007 a Judecatoriei Sibiu.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs contestatorul M. M. prin care a solicita în scris admiterea contestatiei la executare si înlaturarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c C.p., care i-a fost aplicata prin sentinta penala nr. 714/12.12.2007 a Judecatoriei Sibiu.

Contestatorul condamnat a fost prezentat în stare de detinere de catre Penitenciarul Bârcea Mare Deva, si a fost asistat de aparator din oficiu.

Examinând hotarârea de fata prin prisma motivelor invocate în calea de atac, a actelor dosarului dar si din oficiu conform art. 3856 si art. 38514 C.p.p., se constata ca recursul este nefondat, astfel ca el va fi respins conform art. 38515 alin. 1 lit. b C.p.p. pentru cele ce se vor arata în continuare.

Contestatia la executare formulata de catre condamnatul M. M. nu se încadreaza în cazurile prev. de art. 461 C.p.p.. Ceea ce s-ar fi putut invoca pe calea contestatiei în executare priveste doar modalitatea de punere în executare, ori incidentele legate de executarea sentintei penale nr. 618/2009 a Judecatoriei Sibiu, si nu nelegalitatea ori netemeinicia unei hotarâri definitive .

Pedeapsa accesorie a fost aplicata de instanta de condamnare în mod definitiv si irevocabil si avându-se în vedere de catre judecatorul fondului cauzei, natura faptelor si ansamblul circumstantelor personale ale inculpatului M. M. Asa fiind,  nu este posibil ca acum, pe calea unei contestatii la executare, sa se modifice continutul hotarârii instantei intrata în puterea lucrului judecat.

Asa fiind, cum nu exista nici o nelamurire si nici o împiedicare la executare astfel încât sa fie incident cazul prev. de art. 461 lit. c C.p.p., în mod corect s-a respins contestatia la executare formulata de condamnat.

Fata de cele de mai sus, recursul se priveste a fi nefondat si va fi respins cu mentinerea hotarârii instantei de fond ca temeinica si legala. Data fiind culpa procesuala a recurentului, în baza art. 192alin. 2 C.p.p. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de recurentul  contestator M. M., fiul lui . si al lui ., nascut la . în Sibiu, detinut în Penitenciarul Bârcea Mare – Deva, împotriva sentintei penale nr. 618 din 03.12.2009, pronuntata de Judecatoria Sibiu, în dosar nr. 14004/306/2009, pe care o mentine.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedura penala, obliga recurentul contestator M. M., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 300 lei.

DEFINITIVA.

Pronuntata în sedinta publica, azi 15 Martie 2010.