Prescripţii. Suspendarea cursului prescripţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 364/14.06.2016, pronunţată de  Tribunalul Olt, Secţia I Civilă, în dosarul nr...s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin M.F.P. şi  M.J., ca fiind prescrisă.

S-a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 4.04.2016 reclamantul C.C. a chemat în judecată pârâţii Statul Român prin M. F.P. şi M.J., solicitând să fie obligaţi  pârâţii la plata sumei de 250.000 lei despăgubiri morale, reprezentând repararea prejudiciului moral suferit de reclamant, prin îndepărtarea sa  din funcţia de judecător la data de 01.06.1988, faptă ce a fost un fapt ilicit, un abuz al pârâtului în regimul comunist.

În motivare, a arătat că este absolvent al Facultăţii de Drept Bucureşti, promoţia .. şi că la data de 01.02.1986 a fost numit judecător definitiv la Judecătoria C..

A susţinut că pe fondul unor neînţelegeri familiale în perioada aprilie-mai 1988 a fost sancţionat pe linie de partid cu vot de blam cu avertisment, conjugate cu măsuri administrative exercitate de conducerea de atunci a Tribunalului Olt.

A apreciat că prin modul în care s-a acţionat împotriva sa pentru a fi îndepărtat din funcţia de judecător a fost victima unui abuz al fostului PCR şi al autorităţilor Statului Român din vechiul regim politic.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.998-999 Cod civil.

Tribunalul a reținut că potrivit art. 6 alin. (4) C.civ. şi  art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripţiile extinctive începute şi  neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit iar prescripţia dreptului material la acţiune pentru prejudiciul moral solicitat de reclamant ca urmare a încetării funcţiei de judecător prin Ordinul nr.13172/06.06.1988 a început să curgă anterior intrării în vigoare a NCC, ceea ce presupune că prescripţia extinctivă este supusă normelor prev. de Decretul nr.167/1958.

Conform art.8 din decret, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, iar potrivit art.3 alin.1 termenul de prescripţie este de 3 ani.

S-a concluzionat că reclamantul a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea încă de la data emiterii Ordinului nr.../06.06.1988 de către M.J. și nu a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripţiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelantul-reclamant C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare a arătat că în mod greşit a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare prin aceea ca în dispozitivul sentinţei nu se precizează calea de atac pe care o are la dispoziţie şi  nici termenul în care trebuie să uzeze de o cale de atac.

A solicitat să se observe că acţiunea priveşte un drept subiectiv nepatrimonial, respectiv apărarea dreptului la onoare, demnitate şi  reputaţie, drept care nu poate fi limitat în timp şi  numai subsidiar, reclamantul solicitând  compensaţii băneşti pentru prejudiciul moral suferit şi  nereparat până în momentul de faţă.

Acţiunea sa are ca obiect obligarea pârâtului la repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit, prin recunoaşterea de către acesta a faptului ca îndepărtarea sa din funcţia de judecător a fost un abuz al pârâtului în regimul comunist, o măsura administrativa politica.

Prin urmare, pentru considerentele de mai sus, a considerat că acţiunea este imprescriptibila, dispoziţiile legale invocate de instanţa de fond nefíind în discordanta cu concluziile sale.

A mai arătat că nu a intenţionat să conteste Ordinul nr....06.06.1988 al M.J., care formal este legal, ci acţiunea politica din spatele acestui ordin, care de fapt a fost o măsura administrativa abuziva a regimului comunist.

A susținut că este greşită concluzia că la data emiterii ordinului al M.J. cunoştea atât paguba pricinuita cât şi  pe cel ce răspundea de producerea ei şi  în trei ani de atunci trebuia să formuleze o acţiune în justiţie, arătând că termenul de prescripţie nu poate să curgă decât după data de 02.03.2016, când prin adresa nr. .. M.J. i-a comunicat faptul că poate să studieze dosarul profesional şi  să solicite copii de pe actele pe care le conţinea dosarul.

Numai studiind dosarul personal, facilitate creata de lege de curând, a dobândit probele necesare pentru a demonstra că îndepărtarea sa din funcţia de judecător la data de 01.06.1988 a fost un fapt ilicit, un abuz al pârâtului în regimul comunist, că nu a săvârşit nici-o faptă pentru care să poată fi considerat incompatibil cu funcţia de judecător şi  că  a fost victima unui abuz al fostului PCR şi  autorităţilor Statului Roman din vechiul regim politic.

Prin fapta organelor de partid şi  de stat de la acea vreme i-au fost încălcate o serie de drepturi constituţionale, inclusiv dreptul la demnitate, libertate, afirmarea personalităţii şi i-au fost prejudiciate interesele sociale, familiale şi  economice, fiindu-i exclus dreptul de a face o cariera în justiţie şi  fiind adus în situaţia de nu mai putea să asigure o viaţă decenta pentru el şi  pentru familia sa.

Faptul că a introdus acum o acţiune întemeiată pe răspundere civila delictuala nu înseamnă că acuză Statul Roman actual de fapte ilicite săvârşite împotriva sa, care i-au adus prejudicii, ci consideră că Statul Roman trebuie să răspundă, în calitatea sa de succesor, pentru fapte săvârşite în regimul politic anterior, ale căror efecte nocive nu au fost încă reparate.

Şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art.470 şi  următoarele din Noul Cod de procedura civila.

Intimaţii-pârâţi M.J. şi M.F.P.au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Apelul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 425 alin. 3 cod procedură civilă, în partea finală a dispozitivului hotărârii se va scrie care este calea de atac căreia îi este supusă hotărârea precum și instanța la care urmează a fi depusă cererea pentru exercitarea căii de atac.

Lipsa acestor mențiuni nu este sancționată de lege cu nulitatea absolută a  actului de procedură, ci în condițiile art. 175 cod procedură civilă se poate invoca nulitatea condiționată, dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi  înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

Apelantul reclamant nu este îndreptățit să invoce o astfel de nulitate a sentinței primei instanțe și nici încălcarea dreptului său la apărare, motivat de faptul că în dispozitivul sentinței ce i-a fost comunicată nu s-a scris că are la îndemână calea de atac a  apelului și cererea de apel trebuie depusă la tribunal, cât timp nu a fost vătămat și nu i s-a adus nici un prejudiciu.

Apelantul a exercitat calea de atac a  apelului, prevăzută de art. 466 cod procedură civilă, în termenul procedural, a depus cererea de apel la prima instanță și dosarul său a fost înaintat la Curtea de Apel, în condițiile legii. Ca urmare, nu există o vătămare a drepturilor procedurale prin omisiunea de a se insera în dispozitivul sentinței toate elementele cerute de art.  425 cod procedură civilă.

Este nefondată susținerea apelantului reclamant în sensul că acțiunea pe care a promovat-o este imprescriptibilă.

Potrivit art. 22 alin. 4 cod procedură civilă, ca parte a rolului activ pe care trebuie să îl exercite în procesul civil, judecătorul este cel care dă calificarea juridică a acțiunii, având în vedere susținerile elementelor de fapt din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Acțiunea promovată de reclamant a fost în mod corect calificată drept o acțiune în pretenții, având ca obiect repararea unui prejudiciu moral, așa cum s-a reținut chiar de la data când a fost pusă în discuție competența instanței  de contencios administrativ și ulterior, când s-a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți.

Reclamantul nu a promovat o acțiune având două capete de cerere- unul vizând constatarea caracterului abuziv al îndepărtării sale din funcția de judecător și un altul în plata daunelor morale, ci , așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii, cererea sa de chemare în judecată a vizat doar pretențiile îndreptate împotriva pârâților, derivate din săvârșirea de către aceștia a unui abuz de drept, în opinia reclamantului. Practic, recunoașterea de către reprezentanții statului a acestui abuz a constituit nu un capăt distinct de acțiune, ci motivarea în fapt a  pretențiilor reclamantului.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată în sensul de a se solicita obligarea pârâtului „la repararea  prejudiciului moral suferit”, aşa încât în mod corect prima instanță s-a raportat doar la cererea în pretenții, iar soluționarea acesteia a necesitat  analizarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

De altfel, dacă reclamantul aprecia că a formulat o acţiune având două capete de cerere distincte- o cerere în constatare şi una în pretenţii- trebuia să observe că  tribunalul nu s-a pronunţat asupra primului capăt de  cerere, care viza constatarea caracterului ilicit al îndepărtării reclamantului din magistratură. Nepronunţarea instanţei pe un capăt de cerere deschide părţii posibilitatea de a formula cerere de completare a hotărârii, potrivit art. 444 cod procedură civilă şi face imposibilă criticarea în calea de atac a apelului. Sunt în acest sens dispoziţiile art. 445 cod procedură civilă, nepronunţarea instanţei asupra unei cereri  nefiind motiv de apel. Sunt neîntemeiate și criticile referitoare la modul de soluționare a acestei excepții, instanța de control judiciar urmând să  înlocuiască parte din motivarea expusă de tribunal.

Dată fiind data săvârșirii faptei indicate de reclamant ca fiind fapt ilicit cauzator de prejudicii, sub incidența dispozițiilor art. art. 6 alin. (4) C.civ. şi  art. 201 din Legea nr. 71/2011 în mod corect  s-au considerat aplicabile dispozițiile Decretului 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă, aspect care nici nu a  fost criticat în calea de atac a apelului.

Potrivit art. 8 din Decretul 167/1958, prescripția  dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă la data când păgubitul a cunoscut atât fapta, cât și pe cel care răspunde de ea.

Cum reclamantul pretinde că emiterea Ordinului nr.../06.06.1988 al M.J. prin care a fost transferat în interes de serviciu  în funcţia de consilier juridic  la UJCAP A. fost un abuz al statului comunist, acest abuz fiind faptul ilicit generator de prejudicii, cursul prescripției dreptului la acțiune pentru repararea daunei produse reclamantului prin punerea în aplicare a ordinului,  a început să curgă la data  când acest ordin i-a fost adus la cunoștință și aplicat efectiv.

Sub aspectul datei începerii cursului prescripției, tribunalul a  aplicat corect dispozițiile art. 8 din Decretul 167/1958, însă s-a considerat greșit că nu a intervenit nicio cauză de suspendare a cursului prescripției.

Art. 13 lit. a) din Decretul 167/1958 stabilește drept cauză de suspendare a cursului prescripției, intervenirea unui caz de forță majoră care să îl împiedice pe cel împotriva căruia curge prescripția să acționeze în judecată ori să facă orice acte întrerupătoare de prescripție.

Existența regimului comunist, până la sfârșitul anului 1989, este considerată cauză de forță majoră ce a împiedicat pe cei care se puteau plânge de acte abuzive ale regimului respectiv să facă demersuri judiciare prin care să se recunoască abuzul de drept iar statul să fie sancționat pecuniar. O atare concluzie se impune întrucât este legal recunoscut caracterul abuziv al regimului comunist și că era paralizată orice acțiune pentru a angaja răspunderea statului pentru prejudicii morale de tipul celor reclamate prin acțiune.

Așadar, dreptul reclamantului la  acțiune împotriva statului a început să curgă în anul 1990, când nimic nu a mai împiedicat tragerea la răspundere pentru faptele considerate abuzive și pentru prejudiciile suferite.

Analizând susținerea apelantului reclamant în sensul că prescripția a  început să curgă la data când a cunoscut dosarul său profesional, instanța constată că potrivit legii, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credință iar începerea cursului prescripției extinctive nu este lăsată la latitudinea subiectivă a reclamantului, ci este legată în toate cazurile de un moment obiectiv. Astfel, chiar dacă s-ar lega începutul cursului prescripției de data cunoașterii dosarului profesional al reclamantului, această dată nu poate fi cea la care i s-a comunicat dosarul, ci data la care reclamantul avea posibilitatea legală de a studia dosarul.

Potrivit art. 42 din Legea 303/2004,  evoluția carierei profesionale a magistratului se consemnează într-un dosar profesional,  datele acestuia  putând fi studiate la cerere de către judecător sau procuror. Anterior înființării Consiliului Superior la Magistraturii, cariera profesională a judecătorilor era atributul Ministerului Justiției iar  dosarul profesional al judecătorilor care erau în funcție anterior anului 2004, cum este cazul reclamantului,  a putut fi studiat de aceștia ca efect al dispozițiilor art. 42 din Legea 303/2004, întrucât toate dosarele magistraților au fost predate de  Ministerului Justiției către CSM.

Prin urmare, nu este fondată susținerea apelantului în sensul că doar „de curând” legea i-a dat posibilitatea de a-și studia dosarul profesional, această posibilitate existând cel puțin din anul 2004,  data  când se poate aprecia că a început cel mai târziu să curgă cursul prescripției.

În plus, reclamantul nu arată care este legătura de cauzalitate între studierea dosarului său și promovarea acțiunii de față, respectiv care sunt datele pe care le-a aflat din studierea dosarului și care l-au determinat să considere că a fost supus unui abuz de drept. Din modul în care a fost  formulată acțiunea rezultă că reclamantul a  considerat permanent că a fost victima unui abuz, însă nu a putut acționa în justiție o anumită perioadă de timp, pentru apărarea drepturilor sale.

Apreciind că soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiunii este legală, potrivit art. 480 cod procedură civilă, apelul se va respinge ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare