Intervenţia prescripţiei speciale – cazuri de întrerupere.

Prin sentinţa penală nr. 113 din data de 25.04.2018 pronunţată de Judecătoria Dorohoi, în temeiul art. 396 alin. (5) cu raportare la art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală au fost achitaţi inculpaţii: 1. A., pentru săvârşirea infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) Cod penal;  2. B., pentru săvârşirea infracțiunii prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 322 alin. (1) Cod penal.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi nr. 42/144/P/ 09.12.2016, au fost trimişi în judecată inculpaţii A., pentru săvârșirea infracțiunii de ,,fals în înscrisuri sub semnătură privată”, faptă prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal și B., pentru săvârşirea infracțiunii de ,,instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, faptă prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 322 alin. (1) Cod penal, fapte comise prin aceea că:

- inculpatul A. în calitate de specialist lucrări cadastru şi ridicări topografice, în cursul lunii octombrie 2012, la solicitarea S.C.C. S.A. - prin împuternicit B. — inculpatul A. a întocmit planul de amplasament şi delimitare a imobilului situat în mun. D., str. .. nr. .. PC ..., atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului (deşi la faţa locului a identificat un număr de 3 construcţii, în documentaţia întocmită a consemnat existenţa unui singur imobil C1), folosind ulterior documentaţia la B.C.P.I. D. pentru înscrierea dreptului de proprietate în favoarea societăţii susmenţionate.

- inculpatul B., in calitate de împuternicit al S.C. C. S.A., l-a determinat cu intenţie pe inculpatul A. să întocmească în fals planul de amplasament şi delimitare a imobilului situat în mun. D., str. .. nr. .., PC ..., prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, documentaţia fiind folosită ulterior la B.C.P.I. D. pentru înscrierea dreptului de proprietate în favoarea societăţii susmenţionate.

În actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

În urma reorganizării Întreprinderii Judeţene de Producţie şi Prestări Servicii D., prin decizia nr. 582/1990 emisă de Prefectura Judeţului, a fost înfiinţata S.C. C. S.A., care a preluat bunurile pe care le deţinea ÎJPIPS D., printre care şi obiectivul Club ... cu anexe şi terenul aferent de 992,50 m, conform Protocolului şi procesului verbal încheiate la 01.01.1991 între IJPIPS D. şi SC C. SA.

Conform contractului de privatizare încheiat cu A.V.A.S. Bucureşti (fost A.P.A.P.S.), noua societate înfiinţată, S.C. C S.A., a fost obligată să efectueze toate demersurile necesare pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor deţinute. Astfel, în baza documentaţiei întocmită de persoana fizică E., s-a obţinut Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria BT nr. 0027 din 11.07.2003 emis de Consiliul Judeţean, care cuprindea şi terenul aferent Clubului ..., respectiv 459,32 mp suprafaţă construcţii, 7,75 suprafaţă reţele şi 525,43 suprafaţă transport, în total 992,5 mp.

În cursul anului 2006, S.C. C. S.A. a apelat la serviciile expertului în cadastru F. care întocmeşte un plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil de pe str. ... nr. .. din mun. D., respectiv a Clubului ... la care s-a făcut referire mai sus, prin care s-a stabilit că imobilul avea o suprafaţă de 1207,00 mp rezultată din măsurători, în loc de cea de 992,5 mp cât erau trecuţi în acte. De asemenea, conform planului de amplasament şi a schiţei imobilului, pe suprafaţa respectivă de teren se aflau trei corpuri de construcţii : C1- Club cu o suprafaţă de 428,96 mp; C2 - anexă cu o suprafaţă de 107,24 mp şi C3 - beci cu o suprafaţă de 12 mp. Planul de amplasament întocmit de expertul F. a fost înregistrat la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, având nr. de intrare 3117/02.05.2006 şi a primit numărul cadastral provizoriu 2465, operaţiunile de intabulare nefiind însă finalizate.

Ulterior, prin sentinţa nr. 5277 din 06.09.2010, Tribunalul Bucureşti a hotărât intrarea în faliment a S.C. C. S.A., desemnând ca lichidator judiciar societatea de insolvenţă G. IPURL. Pe parcursul procesului de lichidare a fost scos la vânzare obiectivul Club ... D compus dintr-un teren în suprafaţă de 992,5 mp şi corpul de clădire C1, tip P, cu o suprafaţă construită de 427,56 mp, iar prin Procesul verbal de licitaţie din 17.09.2012 a fost desemnată câştigătoare societatea S.C. H. S.R.L. D., prin reprezentant B..

Societatea S.C. H. S.R.L. D. a fost singura care s-a înscris la licitaţie, urmărind extinderea corpului de proprietate pe care îl deţinea deja în vecinătate, compus dintr-un restaurant în suprafaţă de 518 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 4700 mp, obţinut prin Procesul verbal de licitaţie imobiliară din 18.12.2001 încheiat de BEJ I..

În vederea îndeplinirii formalităţilor de transmitere a dreptului de proprietate asupra Clubului .., lichidatorul judiciar G. IPURL l-a împuternicit pe inculpatul B. să îl reprezinte la OCPI precum şi la orice autoritate, instituţie va fi nevoie.

Astfel, în calitate de împuternicit al S.C. C. S.A., inculpatul B. a încheiat la data de 27.10.2012 o convenţie privind executarea documentaţiei cadastrale a imobilului de mai sus cu inculpatul A., inginer în lucrări de cadastru, ridicări topografice şi expertize cadastru.

Mai întâi, acesta din urmă a solicitat la aceeaşi dată de la BCPI planul de încadrare în zonă, iar la data de 02.11.2012 a depus dosarul înregistrat sub nr. 22183, cuprinzând întreaga documentaţie pentru prima înregistrare/intabulare a imobilului. Conform planului de amplasament şi delimitare a imobilului din documentaţie, imobilul este compus din 993 mp teren şi doar o construcţie C1 cu o suprafaţă construită la sol de 459 mp, spre deosebire de planul de amplasament întocmit în anul 2006 de expertul F. în care figurau trei corpuri de construcţii : C1- Club, C2 - anexă cu o suprafaţă de 107,24 mp şi C3- beci cu o suprafaţă de 12 mp.

S-a precizat faptul că pe parcursul verificării dosarului şi a emiterii încheierii de intabulare a imobilului, operaţiuni care s-au desfăşurat în perioada 02-11 noiembrie 2012, la data de 05.11.2016 inculpatul A. a depus la OCPI o cerere de anulare a vechiului număr cadastral al imobilului 2465 obţinut în baza documentaţiei întocmite de expertul F., aducând ca şi justificări faptul că numărul nu a fost înscris definitiv în cartea funciară, iar suprafaţa măsurată este mai mare ca cea din acte.

Conform adresei OCPI nr.1237 din 03.03.2016, anularea nr cadastral 2465 s-a făcut în baza cererii PFA A. şi a declaraţiei autentice a numitului B. care a arătat că numărul cadastral nu a fost folosit în vreo tranzacţie şi este de acord cu anularea acestuia. De asemenea, imobilul cu nr. cadastral 2465 nu a fost intabulat în cartea funciară în cursul anului 2006 întrucât beneficiarul documentaţiei tehnice nu a depus la biroul de carte funciară cererea de înscriere în cartea funciară. Astfel, la data întocmirii documentaţiei, inculpaţii A. şi B. aveau cunoştinţă de planul de amplasament întocmit de celălalt expert, în care figurau și corpurile de construcţii C2, C3.

Cu toate acestea, în baza documentaţiei întocmită de inculpatul A., la data de 09.11.2012 s-a dispus de către BCPI D. intabularea dreptului de proprietate în favoarea S.C. C. S.A. asupra imobilului cu nr. cadastral 52740 (Club ..), compus din 993 mp teren situaţi în parcele 2757- 846 mp, 2756- 90 mp şi 2765-57 mp şi o construcţie C1 în suprafaţă de 459 mp.

Odată intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus, S.C. C. S.A., prin Lichidator Judiciar G. IPURL, l-a vândut către SC H. SRL, prin împuternicit B., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2514/ 13.11.2012 încheiat la Biroul Notarului Public.

Fiind audiat cu privire la motivul pentru care nu a trecut în planul de amplasament toate construcţiile care se aflau pe terenul respectiv, inculpatul A. a arătat că în momentul în care s-a deplasat la faţa locului pentru a efectua măsurătorile, a identificat pe lângă clădirea Clubului .. şi o casă de locuit, în care trăia efectiv familia martorului J.. Întrucât inculpatul B. nu i-a pus la dispoziţie nici un fel de document cu privire la această a doua construcţie, i-a solicitat lămuriri, iar acesta a menţionat că nu deţine acte de proprietate cu privire la construcţie. Pentru a clarifica situaţia s-au deplasat împreună la Primăria Mun. D - Compartimentul Urbanism, unde în urma discuţiilor şi verificărilor efectuate de numitul K., a reieşit că acea construcţie nu figura în evidenţele urbanistice ale Primăriei D. Faţă de aceste aspecte, inculpatul B. l-a înştiinţat că va demola construcţia respectivă, motiv pentru care a finalizat documentaţia cadastrală pe care a depus-o la BCPI D., reţinând că în acest timp B. deja demarase lucrările de demolare, iar în luna aprilie 2013 când a revenit la faţa locului pentru a efectua alte măsurători constatase că erau demolate în totalitate.

Cu privire la aceste aspecte inculpatul A. a fost audiat şi în dosarul nr. 224/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, cu acea ocazie declarând că la faţa locului a identificat pe lângă casa de locuit şi un beci, iar aceste construcţii nu au fost prinse în planul de amplasament întocmit întrucât acestea au fost demolate până la predarea documentaţiei de intabulare.

Apărarea inculpatului A. a fost înlăturată întrucât existenţa corpurilor de construcţii G2 şi C3 la faţa locului în momentul întocmirii documentaţiei de intabulare înregistrată la BCPI D. sub nr. 22183 din 02.11.2012 a rezultat din declaraţiile martorilor J., care au atestat că a locuit în acel imobil până în luna septembrie 2012, dar mai ales din cea a martorului M., persoana care l-a ajutat pe inculpatul A. la efectuarea măsurătorilor în teren, conform căreia la acea dată doar clubul muncitoresc era în curs de demolare, casa de locuit şi beciul fiind în picioare şi în stare perfectă de folosinţă.

La fel, nici apărarea inculpatului A. precum că nu avea obligaţia menţionării acelor construcţii deoarece nu existau documente cu privire la acestea nu i-au putut atrage nevinovăţia, întrucât conform adresei nr. 4216 din 10.03.2016 a ANCPI Bucureşti, în baza art. 7 alin.l lit. b şi art. 12 alin.5 din Ordinul 634/2006 referitor la Regulamentul privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, rezultă că în cadrul etapei de execuţie a lucrărilor de cadastru persoanele fizice autorizate trebuie să determine şi să evidenţieze, în planul de amplasament al imobilului, construcţiile permanente.

Caracterul permanent al construcţiilor C2 şi C3 a rezultat din expertizele tehnice privind stabilirea valorii acestora care au fost dispuse în dosarul civil nr. ../40/2013 aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, având ca obiect cererea în pretenţii formulată de SC C. SA, formulată prin lichidator împotriva SC H. SRL, ca urmare a demolării nelegale a corpurilor de construcţii C2 şi C3.

La fel, nici motivul demolării celor două construcţii nu a putut justifica omisiunea inculpatului A. de a le menţiona în planul de amplasament întocmit, întrucât orice operaţiune de demolare trebuie realizată cu respectarea dispoziţiilor Lg. 50/1991, care presupune obţinerea prealabilă a unor numeroase avize de către persoana îndreptăţită, respectiv titularul dreptului de proprietate al imobilului, ori la documentaţia de intabulare depusă de inculpatul A. nu se află nici o autorizaţie de demolare. Mai mult, conform declaraţiei sale dată în calitate de suspect, acesta a avut certitudinea demolării celor două anexe abia în cursul lunii aprilie 2013.

Fiind audiat, inculpatul B. a ales să beneficieze de dreptul de a nu da declaraţii în cauză. În schimb şi acesta a fost audiat în cadrul dosarului nr. .../P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi cu privire la aceleaşi aspecte, cu acea ocazie declarând că anexele C2 Şl C3 nu existau în momentul în care a cumpărat obiectivul Club ... de la SC C. SA, terenul fiind liber, cu excepţia clădirii clubului muncitoresc, motiv pentru care anexele nu au fost trecute nici în documentaţia de intabulare.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare, solicitând şi ANCPI un punct de vedere cu privire la situaţia creată.

Din Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul L. a rezultat că planul de amplasament al imobilului întocmit de A. corespunde cu parcelele cadastrale indicate, dar nu şi cu suprafeţele aferente acestora. Astfel, în urma măsurătorilor efectuate de către expert s-au constatat următoarele: în PC 2765 există suprafaţa de 158 mp, faţă de 57 mp menţionaţi de A. în planul de amplasament şi delimitare a imobilului; în PC 2756 există suprafaţa de 175 mp, faţă de 90 mp menţionaţi de A. în planul de amplasament şi delimitare a imobilului; în PC 275 există suprafaţa de 660 mp, faţă de 846 mp menţionaţi de A. în planul de amplasament şi delimitare a imobilului.

De asemenea, configuraţia suprafeţei de 993 mp (care a făcut obiectul vânzării conform contractului de vânzare nr. 2514/13.11.2012) şi calculul analitic al acestei suprafeţe nu corespund cu schiţa întocmită în vederea obţinerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria BT nr. 0027 emis la data de 11.07.2003 de Consiliul Judeţean societăţii comerciale SC C. SA.

Din conţinutul raportului de expertiză tehnică judiciară a mai reieşit că inculpatul A. nu putea să înscrie corpurile C2 şi C3, deoarece proprietarul nu deţinea acte de proprietate şi nu figurau în evidenţele fiscale ale Primăriei D., iar dacă le menţiona ca şi construcţii fără titlu atunci când se punea problema transferului dreptului de proprietate, proprietarul ar fi avut probleme în momentul întocmirii contractului de vânzare cumpărare la notar în sensul că acesta ar fi refuzat încheierea actului. Cu toate acestea, ANCPI Bucureşti a comunicat că PFA A. în cadrul etapei de execuţie a lucrărilor de cadastru trebuia să determine şi să evidenţieze în planul de amplasament al imobilului, construcţiile permanente, potrivit art. 7 alin. l lit. b şi art. 12 alin.5 din Ordinul nr. 634/2006 Regulamentul privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară.

Astfel, deşi nu deţinea acte de proprietate pe cele două construcţii C2 şi C3, inculpatul B. l-a determinat pe inculpatul A. să întocmească documentaţia cadastrală cuprinzând date nereale, prin omisiunea înscrierii celor două construcţii C2 şi C3 în planul de amplasament al imobilului, asigurându-l că acestea vor fi demolate.

Pentru aceasta, inculpatul A. a fost remunerat şi împuternicit să înscrie imobilul la BCPI D., mai întâi în favoarea SC C. SA, cu scopul final de a putea fi cumpărate ulterior de către societatea la care este asociat inculpatul B., deşi avea cunoştinţă de existenţa celor două construcţii a căror demolare încă nu era realizată în mod legal la data întocmirii documentaţiei. Inculpatul A. avea obligaţia înscrierii celor două construcţii permanente, având fundaţia din beton, zidăria din cărămidă şi instalaţie electrică, fiind în perfectă stare de funcţionare şi locuite până în luna septembrie 2012 conform raportului de expertiză întocmit în cadrul dosarului civil nr. ../40/2013 aflat pe rolul Tribunalului Botoşani de către expertul tehnic N. şi declaraţia martorului J. De asemenea, inculpatul A. avea cunoştinţă prin prisma activităţii îndeplinite de prevederile Lg. 50/91 precum şi de obligaţia de a ataşa la documentaţia întocmită un certificat de demolare.

Înscrierea celor două corpuri C2 şi G3 în planul de amplasament întocmit, ar fi însemnat reglementarea în prealabil a regimului juridic al celor două construcţii de către proprietarul acestora, care oricum trebuia mai întâi identificat. În cazul în care construcţiile erau ridicate fără drept pe terenul respectiv, erau aplicabile regulile de la construcţiile ridicate pe terenul altuia sau cele de la superficie dacă ar fi existat vreun titlu.

Gravitatea faptei a rezultat şi din faptul că omisiunea menţionării celor două construcţii C2 şi C3 ar fi permis modificarea configuraţiei terenului în suprafaţă de 993 mp. Astfel, cu ocazia întocmirii schiţei în vederea obţinerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria BT nr. 0027/11.07.2003 de către SC C. SA, terenul avea altă configuraţie şi cuprindea şi o alee în suprafaţă de 525.43 mp, care însă probabil a fost intabulată anterior în favoarea SC H SRL cu ocazia dobândirii imobilului obţinut prin Procesul verbal de licitaţie imobiliară din 18.12.2001 încheiat de BEJ I (conform expertizei efectuate în cauză) în acea schiţă, obiectivul Club ... prevedea şi anexe, dar care însă se refereau la o rampă în suprafaţă de 25,09 mp şi un şopron în suprafaţă de 5,27 mp, iar nu la construcţiile C2 şi C3 la care s-a făcut referire mai sus.

Cu privire 1a acestea din urmă, numiţii J. şi J1, care aveau în folosinţă construcţiile, au chemat în judecată Primăria Mun. D. pentru a li se recunoaşte prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilelor şi a terenului de sub acestea, dar prin Decizia Civilă nr. 534 R din 12.06.2007, Tribunalul Botoşani a respins cererea, reţinând în considerente că terenul aferent construcţiilor C2 şi C3, nefiind trecut în Certificatul de proprietate seria BT nr. 0027/11.07.2003 al SC C SA, a fost predat în baza art. 4 din HG 834/91 către Primăria D, conform protocolului din 05.06.2007 încheiat între SC C SA şi Primăria D.

Întrucât acest protocol nu a fost însoţit de o schiţă, iar ulterior Primăria mun. D nu a efectuat formalităţile de inventariere a terenului în domeniul privat al primăriei, experta L. numită în cauză nu a putut stabili dacă acesta se suprapune peste terenul din planul de amplasament întocmit de inculpatul A..

Dacă inculpatul A. ar fi solicitat relaţii de la persoanele pe care le-a identificat locuind în casa respectivă cu ocazia efectuării măsurătorilor, conform propriei declaraţii, acesta ar fi luat la cunoştinţă de hotărârea Tribunalului Botoşani în care se specifica că terenul de sub corpurile de construcţii C2 şi C3 a fost predat Primăriei mun. D, trebuind să ceară lămurirea mai întâi a acestei situaţii.

De asemenea, prin prisma activităţii îndeplinite, inculpatul A. cunoştea că certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise de consiliile judeţene se eliberau în baza unor documentaţii de identificare şi evaluare a terenurilor, având posibilitatea să se intereseze şi să, solicite de la reprezentanţii C. SA schiţa iniţială a terenului în care acesta era reprezentat sub o altă configuraţie, iar nu să stabilească limitele proprietăţii doar în baza declaraţiei pe proprie răspundere a împuternicitului proprietarului, respectiv inculpatul B..

S-a reţinut că toate aceste aspecte urmează a fi lămurite ulterior pe calea unor acţiuni de rectificare carte funciară, în cazul în care instanţa va stabili că planul de amplasament întocmit de inculpatul A. a fost întocmit în fals prin omisiunea înscrierii construcţiilor C2 şi C3, fiind prezentate doar pentru a sublinia consecinţele întocmirii unui plan de amplasament fără respectarea rigurozităţii cerute activităţii desfăşurate într-un domeniu precum cel al lucrărilor în cadastru, în care se utilizează doar date exacte.

După readministrarea probatoriului, instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt, cât şi temeiul de drept, reţinute în actul de sesizare nu corespund cu realitatea obiectivă, cât şi încadrarea corectă a faptei.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul B., în calitatea sa de administrator al SC H. SRL, a dobândit în cadrul unei proceduri de lichidare a SC C. SA dreptul de proprietate asupra unor imobile situate în str. ... nr. .., respectiv pentru construcţia denumită Club ..., cât şi pentru suprafaţa de 992,5 mp teren aferent şi dimprejur. Este de remarcat însă, că între momentul câştigării licitaţiei şi până la încheierea contractului de v-c nr. 2514/13.11.2012 şi apoi intabularea acestui drept de proprietate s-a efectuat expertiza de către inculpatul A. în calitate de expert judiciar, însă la momentul depunerii lucrării acestui expert construcţiile C1, C2 şi C3 nu mai existau, fiind demolate prin dispoziţia inculpatului B., aspect ce a rezultat fără dubiu din declaraţia martorului P., fost administrator al societăţii supusă lichidării judiciare.

Prin actul de inculpare, s-a vizat infracţiunea prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal, deşi inculpatul A. avea în momentul întocmirii raportului de expertiză calitatea de expert, iar potrivit textului incriminator al art. 322, sunt excluse înscrisurile prev. de art. 178 Cod penal, care reprezintă înscrisuri oficiale.

Prin decizia nr. 20/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat că expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conf. cu disp. art. 175 alin. 2 teza I din codul penal.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor trebuia raportată la prev. art. 321Cod penal.

Această instanţă nu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei, deoarece a apreciat că se impune întâi a se constata dacă fapta inculpaţilor este infracţiune, în sensul realizării laturii obiective.

Sub acest aspect s-a observat că în actul de sesizare s-a reţinut perspectiva inexistenţei construcţiilor, însă nu a analizat faptele în raport cu data desfiinţării acestora, aspect de esenţă în stabilirea infracţiunii sau nu.

Astfel, în ambele forme ale infracţiunii, s-a observat că se putea reţine în sarcina expertului omisiunea inserării unor date dacă acestea sunt de natură a aduce consecinţe juridice în situaţia în care înscrisul este folosit.

În realitatea sa faptică, cei doi inculpaţi au analizat situaţia juridică a celor două anexe identificate prin C2 şi C3, însă inculpatul B. a hotărât să le demoleze înainte ca expertul să finalizeze lucrarea sa şi astfel nu i se poate imputa expertului că ar fi omis să ateste existenţa construcţiilor, din moment ce acestea nu mai existau fizic la data finalizării lucrării. Ca atare, omisiunea în sine nu există, fiindcă situaţia de fapt atestată de expert corespundea realităţii obiective, respectiv acele construcţii nu mai existau.

În această situaţie, nu s-a putut reţine că inculpatul B. l-ar fi determinat cu intenţie să întocmească în fals planul de amplasament şi delimitare a imobilului şi cel mult se poate pune în discuţie că cei doi au conchis că expertiza poate fi făcută cu această omisiune, fiindcă inculpatul B. ar fi promis că va ridica construcţiile până la finalizarea lucrării expertului, sens în care şi-a luat vina pentru demolarea realizată, situaţie în care nu mai avea interes să-l determine pe expert la falsificarea lucrării.

De asemenea, şi în această situaţie, nu s-a putut vorbi de existenţa infracţiunii şi nici de o tentativă.

Pe de altă parte, s-a observat că, chiar dacă expertul ar fi omis să treacă construcţiile care existau, lucrarea sa nu era de natură a împiedica intabularea dreptului de proprietate prin simplul fapt că ar fi existat cele două anexe asupra cărora se presupune că ar fi rămas în proprietatea societăţii lichidate, deoarece se punea problema unei simple interpretări judiciare a contractului de vânzare-cumpărare şi nicidecum a vreunei clauze inserate în acest contract cu privire la faptul că societatea lichidată îşi păstra dreptul de proprietate şi asupra anexelor.

S-a remarcat în acest sens că lichidatorul judiciar a omis el însuşi să le evidenţieze, tocmai pe considerentele avute în vedere de expertul A., respectiv că acestea nu ar fi avut un proprietar, sens în care cei doi au făcut o eroare, fiindcă bunul figura în proprietatea societăţii lichidate, iar odată cu transferul proprietăţii asupra terenului, cât şi a imobilului corp principal de clădire, s-a transmis şi proprietatea asupra celor două anexe, care fiind un accesoriu, urmau imobilul determinant. Cel mult se putea pune în discuţie drepturile cumpărătorului în raport cu un eventual drept de proprietate al societăţii lichidate, însă finalul nu se putea concretiza decât în consfinţirea dreptului de proprietate al societăţii dobânditoare, din moment ce, în mod tacit, s-a consimţit şi în acest sens, respectiv la includerea anexelor C2 şi C3 în obiectul prestaţiei.

Pe cale de consecinţă, cum nu există o faptă penală, instanţa de fond a apreciat inutilă schimbarea încadrării juridice a faptei.

Situaţia de fapt a fost probată cu următoarele mijloace de probă: plângere P.şi acte anexate în copie, declaraţie persoana vătămată P., declaraţii de suspect/inculpat A., declaraţii de suspect/inculpat B., declaraţie martor .., declaraţie martor .. declaraţie martor .., raport de expertiză tehnică, adresa şi copii documente din dosarul 224/P/2013, copii acte depuse de P. din litigii civile şi penale, adresa 4081/2015 OCPI şi acte anexate în copie, adresa 1237/2016 OCPI şi acte anexate în copie, adresa 2896/2016 OCPI şi acte anexate în copie, adresa 9434/2016 a OCPI şi copie plan topografic, adresa 190/2015 a Biroului Notarial şi documentele indicate în aceasta în copie, adresa 4227/2016 Primăria Mun. D şi acte anexate în copie, adresa 7431/2016 Primăria Mun. D şi acte anexate în copie, caziere judiciare.

Cum expertiza întocmită de inculpatul A. are valoare probatorie licită, însă nu a fost aptă de a da naştere, modifica sau stinge raportul juridic analizat, instanţa de fond a constatat că fapta nu există.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, pentru motivele expuse pe larg în încheierea de şedinţă din data de 04.02.2019 şi cele depuse în scris la dosarul cauzei.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417, art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Ca stare de fapt, se impune a se preciza că situația premisă reținută de către prima instanță este conformă realității, respectiv faptul că inculpatul A., inginer în lucrări de cadastru, ridicări topografice și expertize cadastru, în cursul lunii octombrie 2012 la solicitarea S.C. C. S.A, prin împuternicit inculpatul B., a întocmit planul de amplasament și delimitare a imobilului situat în mun. D., str. .. nr. ...

Însă, criticile inculpaților, însușite de prima instanță, referitoare la absența unei cerințe de tipicitate a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sunt nefondate.

Sub aspectul particularităților faptice ale cauzei s-a contestat existența unui unic element de conținut obiectiv al infracțiunii analizate, și anume inexistența atestării unei împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Însă, probatoriul testimonial și cu înscrisuri administrat pe parcursul procesului penal evidențiază, cu certitudinea impusă de dispozițiile art. 103 alin. 2 teza finală C.pr.pen., că la data întocmirii documentației cadastrale, deși la fața locului inculpatul A. a identificat un număr de 3 construcții, a consemnat existența unui singur imobil.

În analiza probatoriul, care confirmă întrunirea în persona inculpaților a elementelor constitutive ale infracțiunilor imputate, Curtea va învedera pentru început declarația inculpatului A. (f.24, dos. u.p) ,,..la data de 27.10.2012 am fost contactat de către B. pentru intabularea unui imobil situat în D., str. .. nr. .., proprietara SC C. SA, pentru care era împuternicit din partea lichidatorului G. IPURL. M-am deplasat la fața locului, pe teren, la adresa de mai sus și am executat măsurătorile de specialitate. Pe teren am găsit următoarele construcții: club muncitoresc suprafață construită – 459 m, o clădire de locuit și un beci. Am procedat la intabularea clubului și a terenului pentru care existau acte de proprietate…Celelalte două construcții nu au fost intabulate deoarece nu mi s-au pus la dispoziție acte de proprietate, nu au fost înregistrate la Primăria D. și împuternicitul B. mi-a spus că cele două construcții urmează să fie demolate, lucru întâmplat până la predarea documentației de intabulare. În momentul în care am revenit pentru alte măsurători, aproximativ o lună de zile, cele două construcții erau demolate”. Confirmă așadar aspectele faptice reținute și de prima instanță și necontestate ulterior, referitor la întocmirea documentației cadastrale. Însă, faptul că la data de referință existau și celelalte două imobile ce ulterior au fost demolate, rezultă din declarația martorului J., care atestă că a locuit în acel imobil până în luna septembrie 2012, dar cu prisosință din cele ale martorului M., cel care l-a ajutat pe inculpatul A. la efectuarea măsurătorilor.

Astfel, martorul J. a arătat că: ,,…În perioada octombrie 1985 – septembrie 2012 am locuit în baza unui contract de închiriere încheiat între subsemnatul și comitetul sindicatului IJPIPS D. într-o locuință în suprafață de aproximativ 80 mp formată din două camere și o bucătărie, imobil situat pe str. .. nr. ... Acesta lucru s-a datorat faptului că eram angajat la IJPIPS la Clubul .., clădire situată lângă locuința ce mi-a fost închiriată. În anul 2007 s-a prezentat la locuința mea un angajat al domnului P. care mi-a spus că sunt proprietarii celor 2 imobile respectiv al clubului muncitoresc și al anexei (respectiv casa în care locuiam) și mi-a propus cumpărarea acelei locuințe contra sumei de 30 000 de lei. Am refuzat această propunere deoarece casa mea se afla într-o stare avansată de degradare aceasta fiind construită din chirpic, acoperită cu tablă, care era deja ruginită, geamurile și ușile vechi de peste 20 de ani, imobilul nu valora mai mult de 2000 de lei. Începând cu anul 2010, am început să construiesc o casă în comuna S.., pe care am finalizat-o în toamna anului 2012 când m-am mutat definitiv din imobilul din str. .. nr. ..…” (f.27 – 28 dos. u.p.)

Martorul M. a precizat că ,,În vara anului 2012 am fost solicitat de către domnul A. să-l ajut la măsurat pentru intabulare, pe str. ... nr. .. o suprafață de teren cu clădire și anexe aferente, unde a fost proprietar S.C. C. SRL, iar în prezent este numitul B.. Fac mențiunea că la data menționată mai sus la adresa respectivă se aflau clubul .., o casă locuită și un beci, fiind în stare perfectă de funcționare și nu era nimic demolat…La data măsurării și intabulării acelor construcții erau pe terenul respectiv, în stare perfectă de folosință și anexele C2 și C3….”

Faptul că pentru cele două construcții nu i-au fost puse la dispoziție acte de proprietate și că inculpatul B. i-a spus că urmează să le dărâme nu are nici o relevanță, inculpatul A. având obligația de înscrie cele două corpuri de construcție în planul de amplasament. În acest sens este adresa nr. 1237/3.03.2016 a OCPI, ,,Cu privire la obligația PFA A. de a menționa în planul de amplasament și delimitare cele trei construcții ce se aflau pe terenul din str. ..., nr. 27 mun. D. situat în p.c. 2757, p.c. 2756, p.c. 2765:

- în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin.1 lit. b din Ordinul nr. 634/2006 – Regulamentul privind conținutul, modul de întocmire și recepție a documentațiilor cadastrale în vedere înscrierii în cartea funciară: ,,pentru construcțiile situate în interiorul imobilelor să se determine limitele construcțiilor permanente la nivelul solului. Se va calcula suprafața construită desfășurată, stabilită conform prevederilor Codului fiscal, prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, …”

- conform art. 12 alin.5 din același regulament: ,,În cadrul fiecărui imobil, construcțiile se identifică printr-un cod atașat numărului cadastral, alcătuit din litera C, formată de un nr. de la 1 la n. Tipul și componența construcției, pe destinații și tronsoane, se evidențiază în planul de amplasament și delimitare.”

Din interpretarea prevederilor menționate rezultă că în cadrul etapei de execuție a lucrărilor de cadastru persoanele fizice autorizate trebuie să determine și să evidențieze, în planul de amplasament al imobilului, construcțiile permanente, astfel cum era și imobilul în discuție, casă de locuit a martorului J.. Caracterul permanent al construcțiilor rezultă din expertizele tehnice privind stabilirea valorii acestora care au fost dispuse în dosarul civil nr. ../40/2013 aflat pe rolul Tribunalului Botoșani, având ca obiect cererea în pretenții formulată de SC C. SA, prin lichidator, împotriva S:C. H. S.R.L. ca urmare a demolării nelegale a corpurilor de clădire

Se impune a se preciza și faptul că pe parcursul verificării documentației depuse de către inculpat la BCPI D. și a emiterii încheierii de intabulare, ce a avut loc în perioada 2 – 11.11.2012, la data de 5.11.2012, inculpatul A. a depus la OCPI o cerere de anulare a vechiului număr cadastral al imobilului 2465 obținut în baza documentației întocmite anterior de către expert F. (astfel cum s-a menționat și în actul de sesizare a instanței), aducând ca justificări faptul că numărul nu a fost înscris definitiv în cartea funciară, iar suprafața măsurată este mai mare decât în acte. Altfel spus, ambii inculpați, la data întocmirii documentației, aveau cunoștință de planul de amplasament întocmit de celălalt expert, în care figurau și corpurile de construcții C2 și C3.

Astfel cum a susținut și parchetul, Curtea apreciază că, în acest context, este evident că înțelegerea dintre cei doi inculpați a fost ca, în timp ce se întocmea acel plan de amplasament, fără imobilele C2 și C3, inculpatul B. să le demoleze, fără a clarifica situația lor juridică și fără a obține, în mod legal autorizația de demolare.

Prin urmare, faţă de probatoriul administrat şi analizat, Curtea constată că faptele inculpaților A. și B. sunt dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil și întrunesc din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Având în vedere că de la data săvârșirii faptelor și până la soluționarea definitivă a cauzei au intervenit modificări legislative, se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabilă, conform prevederilor art.5 C.pen. Ca urmare, având în vedere cele statuate cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C.pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și realizând o comparare din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, instanța de control judiciar constată că legea penală mai favorabilă inculpaților este în cauză, Codul penal anterior.

Astfel, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată era prevăzută în art. 290 C.pen. anterior, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani, însă, în noua reglementare, respectiv art. 322 C.pen. care, instituie aceleași condiții de incriminare a faptei, limita minimă a fost majorată la 6 luni închisoare, iar cea maximă la 3 ani închisoare, situație în care Codul penal anterior apare ca fiind mai favorabil inculpaților, prevăzând limite speciale al pedepsei mai reduse decât cel stabilit de legea în vigoare.

De asemenea, nu poate fi omis faptul că dispozițiile codului penal anterior reglementau ca modalitate de executare a pedepsei și suspendarea condiționată a acesteia, potrivit art. 81 C.pen., anterior, modalitate ce nu se mai regăsește în noua reglementare, care conține în această materie, prevederi mult mai severe, ca și conținut și efecte.

Solicitarea inculpaților, prin apărător, de a constata intervenită prescripția răspunderii penale, în contextul Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, privind declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin.1 Cod penal și a pasivității legiuitorului, nu poate fi primită. Prescripția răspunderii penale presupune în mod esențial stingerea raportului juridic penal după trecerea unui anumit interval de timp de la data săvârșirii faptei sancționate penal, drept consecință a nesoluționării cauzei în mod definitiv.

Înlăturarea răspunderii penale se produce în condițiile dispozițiilor art. 153 și urm. Cod Penal, legiuitorul limitând dreptul statului de a trage la răspundere persoanele care săvârșesc infracțiuni, respectiv de a aplica pedepse, la împlinirea termenelor de prescripție prevăzute de legea penală. Cursul prescripției răspunderii penale poate suporta întreruperi sau poate fi suspendat.

Întreruperea se produce, sub imperiul actualului Cod Penal în forma anterioară intervenției Curții Constituționale prin Decizia nr. 297/26 aprilie 2018, „prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”. Soluția legislativă din noua lege penală este vizibil distinctă de cea reținută în cuprinsul vechiului Cod Penal, potrivit căreia întreruperea se produce „prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal”.

Efectul întreruptiv de prescripție se produce in rem, față de toate persoanele vizate și presupune, alături de ignorarea din calculul duratei prescripției a timpului scurs deja anterior îndeplinirii actului procedural care a produs întreruperea (indiferent dacă legea prevede comunicarea acestuia către suspect sau inculpat), curgerea unui nou termen de prescripție. Întreruperea prescripției răspunderii penale, ca instituție de drept penal material în configurația anterioară admiterii excepției de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) Cod Penal, în accepțiunea Curții Constituționale, presupunea pentru persoana care a săvârșit o faptă de natură penală „o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite”, încălcând principiul legalității incriminării.

Analizând prevederile criticate din legea penală din perspectiva principiului legalității incriminării și a pedepsei, reglementat de art. 23 alin. (12) din Constituție, precum și a exigențelor calității legii, conform art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, judecătorul constituțional a apreciat că previzibilitatea dispozițiilor analizate este îndeplinită în măsura în care persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat i se asigură posibilitatea „de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție” (a se vedea paragraful 28 din Decizie). Curtea Constituțională a admis finele de neconstituționalitate și, pe cale de consecință, a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională.

Conform dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție: „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”. Însă, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, atât dispozitivul, cât și considerentele pe care se sprijină acesta se bucură de putere de lucru judecat (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/17 ianuarie 1995, Decizia nr. 1415/4 noiembrie 2009) fiind general obligatorii și impunându-se cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.

Potrivit literaturii de specialitate, diversitatea sub care se pot înfățișa deciziile Curții Constituționale face aproape imposibilă aplicarea acestora în litera și spiritul Constituției fără o atentă examinare a motivării instanței de contencios constituțional și fără a da eficiență chiar considerentelor pe care se sprijină dispozitivul deciziei pronunțate. Chiar și în cadrul controlului a posteriori, în multe cazuri, efectul deciziei Curții Constituționale nu presupune doar stricta și literala aplicare a prevederilor art. 147 alin. 1 din Constituție (…) ci și de a desluși, prin examinarea motivării soluției pronunțate, motivul neconstituționalității și sensul desprins din dispozițiile Legii fundamentale care trebuie avut în vedere, precum și consecințele atât asupra activității de legiferare, cât și asupra celei de aplicare a legii, lato sensu. Cum considerentele expuse îndeosebi în paragraful 28 și urm. din decizia supusă analizei fundamentează însăși soluția dată criticii de neconstituționalitate, rezultă în mod evident caracterul obligatoriu al acestora, respectiv, în prezent întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se produce în condițiile reținute la paragraful 34 din Decizia nr. 297/2018, doar „prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal”, în mod asemănător soluției legislative anterioare, prevăzute la art. 123 alin. (1) din Codul Penal din 1969, care, în opinia judecătorului constituțional, „îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză”. În speța de față, numeroase acte în desfășurarea procesului penal au fost comunicate inculpaților și au fost susceptibile să întrerupă cursul termenului de prescripție, care s-ar fi împlinit după 10 ani (art. 155 alin.4 rap. la art. 154 alin.1 lit. d C.pen. actual) socotiți de la data săvârșirii faptei, respectiv noiembrie 2022.

Trecând la procesul de individualizare legală şi judiciară a pedepsei la care urmează să fie condamnați inculpații, ce trebuie să respecte principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate ale acestora, Curtea va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal din 1968 şi anume: dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea generală, gradul de pericol social mediu al faptei comise (cel abstract şi generic, evaluat antefactum de legiuitorul penal prin determinarea regimului de represiune şi prin stabilirea minimului şi maximului posibil de sancţionare, dar în corelaţie cu cel concret ce se stabileşte post factum de organele judiciare prin analiza datelor privind conţinutul şi condiţiile concrete de realizare a infracţiunii şi cele referitoare la gradul de antisociabilitate al făptuitorului), împrejurările şi modalitatea în care a fost săvârşită, descrisă detaliat mai sus, urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce, persoana infractorului, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În spiritul legii, în cadrul operei de individualizare şi proporţionalizare a pedepsei, vor fi luate în considerare toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, evaluate împreună în mod plural fără preeminenţa vreunuia dintre ele şi, după caz, se va acorda fiecăruia o pondere deosebită, determinată de propriul lor conţinut, pentru a aplica o sancţiune penală aptă atât prin cuantumul stabilit, cât şi prin modalitatea de executare pentru care se va opta, de a se solda cu reinserţia socială a inculpaților, cu remodelarea comportamentului lor într-un sens pozitiv, aşadar cea mai corespunzătoare, de natură să satisfacă scopul definit de art. 52 Cod penal din 1968.

Pentru cunoaşterea gravităţii faptei săvârşite, trebuie să se cerceteze modul în care s-a realizat concret acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii şi împrejurările care îl particularizează, caracterul şi importanţa obiectului material lezat sau pus în pericol prin săvârşirea faptei, caracterul şi gravitatea urmărilor acesteia, modul cum s-a înfăţişat raportul de cauzalitate, forma şi gradul vinovăţiei şi în genere elementul subiectiv al infracţiunii. Gravitatea concretă a infracţiunii depinde, în mod firesc, mai întâi de obiectul juridic specific infracţiunii, adică de tipul de relaţii sociale pe care le ocroteşte legea penală şi de valorile sociale în jurul cărora se dezvoltă aceste relaţii şi cărora li se aduce atingere (umane, patrimoniale, economice, etc.) ca şi de intensitatea acţiunii exercitate asupra acestor valori. Importanţa relaţiilor sociale ocrotite relevată de importanţa valorilor sociale aferente determină aşadar şi gradul de pericol social al faptei prin care li se aduce atingere. În contextul abordat se notează prin relaţionare la cazul examinat că, ceea ce este specific acestei infracțiuni sub aspectul ocrotirii juridice, este faptul că obiectul special principal îl constituie relaţiile sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire înscrisurile sub semnătură privată.

Instanţa are desigur în vedere şi că în favoarea inculpaților se poziţionează, lipsa antecedentelor penale (cu toate că o conduită bună manifestată anterior privită din această perspectivă, nu se constituie într-un „titlu de glorie” atâta timp cât starea de normalitate este ca fiecare individ să aibă un comportament ordonat raportat la ordinea de drept iar nu unul mai presus de lege), sunt bine integrați social, elemente de ordin personal ce urmează a fi valorificate așadar în procesul de dozare a pedepsei, ce va fi stabilită într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.

 Prin prisma criteriilor examinate, Curtea, pentru a asigura reeducarea inculpaților şi a-i face să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale, îi va condamna pe fiecare dintre ei, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea pentru care se va angaja răspunderea lor penală.

Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, instanţa, constatând totodată îndeplinite condiţiile obiective (relativ la condamnare) şi subiective (privind persoana inculpatului), în baza art. 81 Cod penal anterior, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, ce va constitui termen de încercare pentru fiecare dintre inculpați, calculat în conformitate cu prevederile art. 82 Cod penal.

Instanţa apreciază că pronunţarea acestei soluţii de condamnare va constitui un avertisment pentru cel în cauză şi, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenţie, nu vor mai săvârşi pe viitor alte infracţiuni, conştientizând în acelaşi timp că în situaţia în care nu vor înţelege clemenţa legii, vor suporta consecinţele ce decurg din nerespectarea art. 83 Cod penal (revocarea suspendării executării pedepsei, ca urmare a săvârşirii din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare), dispoziţii legale asupra cărora li se va atrage atenţia.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi împotriva sentinţei penale nr. 113/25.04.2018 a Judecătoriei Dorohoi.

Va desfiinţa, în totalitate, sentinţa penală apelată, şi, în rejudecare:

Va condamna pe inculpatul A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 va aplica inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II a, şi lit. b din Codul penal din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 alin. 1 din Codul penal din 1969.

În baza art. 81 alin. 1 din Codul penal din 1969 va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat potrivit art. 82 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. Va atrage atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Va condamna pe inculpatul B. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 va aplica inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II a, şi lit. b din Codul penal din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 alin. 1 din Codul penal din 1969.

În baza art. 81 alin. 1 din Codul penal din 1969 va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat potrivit art. 82 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. Va atrage atenţia inculpatului B. asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 25 alin.3 C.pr.pen., va dispune desființarea planului de amplasament și delimitare a imobilului situat în mun. D. str. ... nr. .., PC .., întocmit de inculpatul A..

Domenii speta

Spete similare