Distincţia operată de dispoziţiile art. 2539 al. 2 Cod civil în privinţa acordării beneficiului de a introduce o nouă cerere pentru care prescripţia să fie considerată întreruptă de cererea anterioară respinsă sau anulată

Hotărâre _____ din 20.12.2019


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ... din data de 13.11.2018, reclamanţii … au chemat în judecată pârâta S.C …..., solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume pentru folosirea fără drept a invenţiei nr. ...... ai cărei autori sunt:

- 437.911 lei reprezentând despăgubiri civile pentru anul 2011;

- 663.759 lei reprezentând despăgubiri civile pentru anul 2012, împreună cu dobânzile legale aferente acestor sume, precum şi cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Au motivat reclamanţii că, în calitate de salariaţi ai pârâtei, au realizat invenţia având ca obiect o instalaţie automată de călire a ţevilor. Ulterior, au încheiat în calitate de cedenţi, cu pârâta în calitate de cesionar, contractul de cesiune nr. 1/23.05.2001 prin care au transmis cesionarei dreptul de depunere a cererii de brevet de invenţie, dreptul la acordarea şi eliberarea brevetului şi dreptul de proprietate convenţională a invenţiei. Prin art. 9 lit. c din contract, părţile au convenit suma anuală cuvenită inventatorilor la nivelul de 10% din eficienţa economică anuală postcalculată. Pentru anii 2001, 2002, 2005 şi 2006, pârâta a plătit de bună voie, pentru anii 2003 şi 2004 plăţile s-au efectuat în urma unor somaţii de plată necontestate de pârâtă. Pentru anul 2007, prin sentinţa civilă nr. .../25.01.2010 rămasă definitivă şi irevocabilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 428.482,58 lei despăgubiri civile şi dobânda legală aferentă.

Drepturile patrimoniale aferente anilor 2008, 2009 şi 2010 fac obiectul dosarului nr. ... aflat în rejudecare pe rolul Curţii de Apel B. Drepturile pentru anul 2013 fac obiectul dosarului nr. ... suspendat până la soluţionarea dosarului nr. ..., iar drepturile pentru anii 2014 şi 2015 fac obiectul dosarului nr. ..., de asemenea suspendat până la soluţionarea dosarului nr. ....

Pentru drepturile aferente anilor 2011 şi 2012 au avut înregistrate dosarele nr. ..., respectiv nr. ..., cel din urmă conexat la primul, acţiunea fiind suspendată ca urmare a decesului unuia dintre reclamanţi, iar ulterior acţiunea s-a perimat conform sentinţei civile nr. .../22.02.2018 a Tribunalului N, definitivă prin decizia civilă nr. .../14.05.2018 a Curţii de Apel B. Au arătat reclamanţii că îşi întemeiază acţiunea prezentă pe dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 64/1991, art. 969 Cod civil de la 1864 şi art. 2539 al. 2 noul Cod civil, întrucât în termen de 6 luni de la data când hotărârea de perimare a rămas definitivă au introdus prezenta cerere, prescripţia fiind considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată anterioară, cu condiţia ca noua cerere să fie admisă. Conform art. 204 din Legea nr. 71/2011, „dispoziţiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică şi în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a Codului civil.” Prin urmare, acest caz de întrerupere se aplică şi pentru prescripţiile începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, fiind o excepţie de la art. 6 al. 4 noul Cod civil şi art. 3 din Legea nr. 71/2011. Legiuitorul conferă o a doua şansă creditorului pentru realizarea dreptului său întrucât nu a rămas în pasivitate ci a introdus o acţiune dar, din diferite motive, aceasta i-a fost respinsă. Tocmai pentru că nu a rămas în pasivitate, sancţiunea prescripţiei dreptului material la acţiune pentru creditorul lipsit de diligenţă nu-şi mai atinge scopul.

În dovedire, reclamanţii au depus înscrisuri şi au solicitat efectuarea unei expertize specialitatea contabilitate pentru constatarea volumului folosirii invenţiei în anii 2011 şi 2012 şi drepturile cuvenite inventatorilor, precum şi ataşarea dosarului nr. ... al Tribunalului N.

Pârâta S.C AMTPR S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

A motivat că instalaţia la care se referă brevetul nr. ...... nu a fost utilizată în forma brevetată, fiind înlocuită, instalaţia actuală fiind diferită constructiv de cea din brevet, astfel cum a confirmat o comisie tehnică întrunită în cadrul pârâtei, precum şi expertiza specialitatea proprietate intelectuală – proprietate industrială administrată în dosarul nr. ... al Tribunalului N care a avut ca obiect pretenţiile pe care reclamanţii la invocă şi în prezenta cauză pentru anii 2011-2012, precum şi expertiza întocmită în dosarul nr. ... având ca obiect pretenţiile aceloraşi reclamanţi aferente perioadei 2008-2010.

Acţiunea de faţă este prescrisă, conform art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 al. 4 din noul Cod civil. Termenul de prescripţie a început să curgă în temeiul vechiului Cod civil, astfel că i se aplică dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă chiar dacă se împlineşte sub imperiul noului Cod civil în vigoare. Termenul de prescripţia a început să curgă la data de 1.01.2012 pentru pretenţiile aferente anului 2011 şi la data de 1.01.2013 pentru pretenţiile aferente anului 2012. Termenul de prescripţie este cel de 3 ani, potrivit prevederilor art. 2517 noul Cod civil, în cauză punându-se problema unei răspunderi civile contractuale. Prescripţia începe să curgă de la data la care dreptul subiectiv este negat sau trebuie exercitat/valorificat, astfel că termenele de prescripţie s-au împlinit la data de 1.01.2015 pentru pretenţiile aferente anului 2011 şi la data de 1.01.2016 pentru pretenţiile aferente anului 2012. În aceste condiţii, promovarea acţiunii abia în noiembrie 2018 trebuie sancţionată cu respingerea ca prescrisă.

Dispoziţiile art. 2539 al. 2 Cod civil invocate de reclamanţi sunt inaplicabile în cauză. În dosarul nr. ...* şi dosarul nr. ... conexat la cel dintâi, cererile reclamanţilor având acelaşi obiect precum cel de faţă s-au perimat, cauza fiind lăsată în nelucrare mai bine de 1 an şi 4 luni din culpa părţilor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile privind arătarea moştenitorilor unei părţi decedate. Termenul de 6 luni la care fac referire dispoziţiile legale indicate devine incident în ipoteza în care prima cerere de chemare în judecată este respinsă sau anulată prin hotărâre definitivă. Norma legală nu vizează şi ipoteza perimării, fiind paradoxal a i se oferi părţii sancţionate pentru lăsarea cauzei în nelucrare încă o posibilitate de a-şi valorifica aceleaşi drepturi de care nu s-a interesat prima oară. Această interpretare este confirmată de doctrină şi jurisprudenţă, posibilitatea promovării unei noi acţiuni nefiindu-i recunoscută reclamantului şi atunci când a renunţat la judecata acţiunii iniţiale ori judecata acesteia s-a perimat, în aceste situaţii considerându-se că intenţia de valorificare a unui drept nu a fost una serioasă, efectivă, făcută în scopul obţinerii unui titlu executoriu. Întrucât în cauză nu este incident cazul de întrerupere a termenului de prescripţie, termenul special de 6 luni este inaplicabil, astfel că se impune respingerea acţiunii ca prescrisă.

Pe fondul pretenţiilor, a solicitat pârâta respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât în intervalul de timp vizat, instalaţia la care se referă reclamanţii nu a fost utilizată în procesul de producţie derulat de pârâtă. Expertiza efectuată în dosarul nr. ...* ce s-a perimat confirmă că instalaţia utilizată în prezent şi care s-a utilizat şi în perioada 2011-2012 este o soluţie tehnică nouă şi originală, care nu formează obiectul unui brevet şi care este diferită de cea protejată prin brevetul de invenţie RO ...... B1. În consecinţă, orice eficienţă economică realizată în această perioadă de pârâtă nu le dă reclamanţilor dreptul la plata vreunei sume de bani întrucât nu a fost realizată cu instalaţia la care se referă pretenţiile acestora şi care este vizată de contractul de cesiune. Singurul temei care ar putea da naştere unor pretenţii ale reclamanţilor ar fi utilizarea de către pârâtă a instalaţiei obiect al brevetului şi al contractului de cesiune, ceea ce nu este cazul în speţă.

Reclamanţii nu sunt titularii unor creanţe în cuantum de 437.911 lei şi de 663.759 lei, obligaţia din art. 9 lit. c al contractului de cesiune fiind afectată de condiţia existenţei unei eficienţe economice rezultând din utilizarea instalaţiei la care se referă brevetul. Reclamanţii nu au depus nicio modalitate de calcul al sumelor solicitate, iar metoda de calcul folosită de reclamanţi în dosarele ce au ca obiect pretenţii aferente anilor 2008-2013 este eronată, făcându-se prin raportare la comparaţia cu o situaţie neechivalentă – alt cuptor decât cel vizat de brevet şi consumuri din ani diferiţi decât cei relevanţi. Metoda de calcul realizată de reclamanţi în alte dosare (cea a economiilor realizate/estimate) este complet diferită de cea agreată conform art. 9 lit. c din contractul de cesiune (cea de raportare la eficienţa economică). Părţile nu au agreat vreo modificare a art. 9 lit. c din contract, o astfel de modificare trebuind a se regăsi concretizată într-un act adiţional.

Se impune şi respingerea pretenţiilor constând în acordarea dobânzii legale, întrucât acestea sunt un accesoriu al debitului principal care nu este datorat.

În dovedire, pârâta a depus înscrisuri şi a solicitat efectuarea unei expertize specialitatea contabilitate şi a unei expertize specialitatea proprietate intelectuală – proprietate industrială.

În răspuns la întâmpinare, reclamanţii au reluat apărările din cererea introductivă, considerând că dispoziţiile art. 2539 al. 2 teza a doua Cod civil sunt aplicabile, legiuitorul oferind o a doua şansă creditorului pentru realizarea dreptului său, întrucât nu a rămas în pasivitate, astfel că sancţionarea cu prescripţia a creditorului lipsit de diligenţă nu-şi mai atinge scopul. Legiuitorul nu a făcut vreo distincţie privitor la cauzele intervenirii prescripţiei extinctive, iar pârâta nu are abilitarea să o facă. Instanţa trebuie să analizeze dacă acţiunea a fost introdusă în termenul de 6 luni, după care să stabilească dacă fondul cauzei este întemeiat, iar în situaţia în care constată că fondul cauzei este întemeiat, procesul anterior întrerupe prescripţia, iar dacă nu este întemeiat, se discută excepţia prescripţiei.

Pentru a constata dacă fondul cauzei este întemeiat sunt de analizat aspecte privitoare la împrejurarea dacă instalaţia brevetată a fost utilizată în procesul de producţie (din acest punct de vedere impunându-se suspendarea judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. ... aflat pe rolul Curţii de Apel B unde se administrează o expertiză privind această împrejurare susţinută de pârâtă) şi dacă utilizarea invenţiei a avut eficienţă economică.

Atât timp cât brevetul este în perioada de protecţie, cumulat cu faptul că invenţia este utilizată continuu, nu intervine prescripţia extinctivă.

Se afirmă că nu ar avea vreo creanţă faţă de pârâtă, însă prin contractul de cesiune a invenţiei pârâta s-a obligat să le achite un preţ, adică 10% din eficienţa economică anuală a invenţiei. Ca orice drept de creanţă ajuns la scadenţă şi neachitat, provoacă creditorului o pagubă cuantificabilă legal la nivelul dobânzii, astfel că şi această pretenţie este întemeiată.

La primul termen de judecată, instanţa a pus în discuţie excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ce face obiectul dosarului, invocată de pârâtă, precum şi apărările reclamanţilor legate de intervenţia unui caz legal de întrerupere a prescripţiei reglementat de art. 2539 al. 2 Cod civil.

Reclamanţii au susţinut că se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. ... aflat pe rolul Curţii de Apel B, însă instanţa consideră că prevalenţă are analizarea incidenţei sau nu a instituţiei prescripţiei, dat fiind că această sancţiune nu recunoaşte dreptul titularului pretenţiei deduse judecăţii de a mai obţine intervenţia instanţei de judecată pentru a constrânge debitorul la executarea unei obligaţii. Or, dacă dreptul la acţiune s-a stins prin prescripţie, nu se justifică temporizarea judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a altui litigiu în care se vor tranşa chestiuni legate de însuşi modul de calcul al pretenţiilor solicitate.

După închiderea dezbaterilor şi rămânerea în pronunţare a instanţei (14.02.2019), până la momentul la care pronunţarea a fost iniţial amânată (21.02.2019), pârâta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei / cerere de recuzare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, considerând că există o situaţia de incompatibilitate reglementată la art. 42 al. 1 pct. 1 teza I şi pct. 13 Cod de procedură civilă. S-a solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea exercitării de către judecător a dreptului de a formula declaraţie de abţinere, iar în subsidiar, dacă nu se va formula o astfel de cerere, pârâta a formulat cerere de recuzare a judecătorului.

Instanţa nu a considerat necesar a formula o cerere de abţinere în cauză şi, de altfel, dacă ar fi considerat acest lucru, ar fi procedat, astfel cum obligă dispoziţiile art. 43 al. 3 Cod de procedură civilă, la formularea declaraţiei de abţinere de îndată ce a comparat coordonatele prezentei speţe cu cea anterioară soluţionată.

În vederea soluţionării cererii de recuzare, pronunţarea a fost din nou amânată, pentru data de 28.02.2019.

Cererea de recuzare a fost soluţionată în sensul respingerii ca neîntemeiate prin încheierea de cameră de consiliu din data de 21.02.2019 pronunţată în dosarul nr. .../a1. În consecinţă, apreciind că în cauză nu există motive care să determine repunerea cauzei pe rol, judecătorul neconsiderând necesara formula cerere de abţinere de la judecată, iar cererea de recuzare fiind respinsă, cererea pârâtei S.C AMTPR S.A. de repunere a cauzei pe rol va fi respinsă ca neîntemeiată.

Având în vedere dispoziţiile art. 248 al. 1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, Tribunalul va admite excepţia prescripţiei invocată de pârâtă.

Obiectul prezentului dosar îl formează anumite pretenţii băneşti solicitate cu titlul de despăgubiri contractuale derivând din contractul de cesiune nr. 1/23.05.2001 încheiat între părţi, prin care pârâta, în calitate de cesionar, s-a obligat a le plăti reclamanţilor, în calitate de cedenţi, anumite sume anual, pe o durată de 20 de ani începând cu data înregistrării la OSIM a cererii de brevet de invenţie, sume derivând dintr-o invenţie pentru care reclamanţii au cesionat pârâtei dreptul la depunerea cererii de brevet de invenţie, la acordarea şi eliberarea brevetului de invenţie şi dreptul la invocarea priorităţii convenţionale. În concret, prin cererea de chemare în judecată de faţă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor patrimoniale care consideră că li se cuvin pentru anii 2011 şi 2012.

Drepturile băneşti solicitate de reclamanţi derivă dintr-un contract de cesiune încheiat cu pârâta, astfel că pretenţiile se situează pe tărâmul unei răspunderi civile contractuale, termenul de prescripţie fiind cel general, de drept comun, de 3 ani – conform art. 2517 noul Cod civil pentru sumele aferente anilor 2011 şi 2012.

Prin acţiunea introductivă, înşişi reclamanţii acceptă că sumele solicitate sunt supuse prescripţiei, invocând în apărare o împrejurare pe care o consideră de natură a întrerupe termenul de prescripţie, pentru ca prin răspunsul la întâmpinare să susţină că pretenţiile lor sunt imprescriptibile extinctiv câtă vreme brevetul de invenţie este în perioada de protecţie. Reclamanţii nu au invocat un temei juridic în susţinerea acestei abordări ulterioare a problemei prescripţiei, mărginindu-se la a adăuga „potrivit jurisprudenţei ÎCCJ”. Din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. ..../2007 ataşată de reclamanţi la filele 28-29 vol. II dosar, se prezumă că reclamanţii au dorit să facă referire la dispoziţiile art. 30 şi art. 31 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie. Conform art. 30 al. 1, „durata brevetului de invenţie este 20 de ani, cu începere de la data de depozit”, iar conform art. 31 al. 1, „brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată.” Decizia de speţă ataşată de reclamanţi priveşte anumite pretenţii solicitate de reclamantul din acea cauză în calitate de „autor recunoscut al invenţiei” (fila 28 verso). Or, în prezenta speţă, reclamanţii nu sunt titulari de brevet. Pretenţiile reclamanţilor nu derivă din brevetul de invenţie pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 64/1991, ci din contractul de cesiune încheiat cu pârâta care este titulara brevetului de invenţie, reclamanţii cesionând pârâtei dreptul la eliberarea brevetului de invenţie, astfel că pretenţiile faţă de pârâtă îşi au temeiul în principiile care reglementează răspunderea contractuală, iar nu în dispoziţiile speciale ale Legii nr. 64/1991.

Analizând prescripţia dreptului la acţiune din perspectiva dispoziţiilor de drept comun, Tribunalul reţine că termenul de prescripţie pentru pretenţiile aferente anului 2011 a început să curgă la data de 1.01.2012, iar pentru pretenţiile aferente anului 2012 a început să curgă la data de 1.01.2013. Pentru aceste pretenţii, termenul de 3 ani s-a împlinit la data de 1.01.2015 pentru pretenţiile aferente anului 2011, respectiv la data de 1.01.2016 pentru pretenţiile aferente anului 2012. În interiorul acestui interval de timp, reclamanţii au introdus acţiuni având ca obiect aceste sume de bani, înregistrate sub nr. ... şi sub nr. .... Cele două acţiuni au fost conexate, fiind soluţionate definitiv prin sentinţa pronunţată într-un al doilea ciclu procesual în dosarul nr. ...*. Astfel, prin sentinţa civilă nr. .../C/22.02.2018 pronunţată de Tribunalul N în dosarul nr. ...*, definitivă prin decizia civilă nr. .../2018 pronunţată de Curtea de Apel B la data de 14.05.2018 în dosarul având acelaşi număr, s-au constatat perimate acţiunile în pretenţii conexate, ce au făcut obiectul celor două dosare (nr. ... şi nr. ...).

Prezenta acţiune, vizând aceleaşi pretenţii băneşti pentru anii 2011 şi 2012, ce au făcut şi obiectul dosarelor nr. ... şi nr. ... conexate, a fost introdusă pe rolul instanţei de judecată la data de 13.11.2018, la mai puţin de 6 luni de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei civile nr. .../C/22.02.2018 pronunţată de Tribunalul N în dosarul nr. ...*, prin care s-a constatat perimată acţiunea. Din acest motiv, reclamanţii consideră că se află în ipoteza reglementată la art. 2539 al. 2 teza a doua noul Cod civil. Potrivit acestui text, „Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.”

Consideră reclamanţii că şi în situaţia în care acţiunea iniţială s-a perimat legiuitorul le conferă o a doua şansă pentru realizarea dreptului, fără a face vreo distincţie privitor la cauzele intervenirii prescripţiei extinctive, astfel că nici pârâta nu poate face distincţii peste lege, între situaţia respingerii sau anulării unei cereri, pe de o parte, şi situaţia perimării unei cereri sau a renunţării la judecată, pe de altă parte. Reclamanţii nu vor să accepte că însuşi legiuitorul operează o astfel de distincţie. Astfel, teza întâi a art. 2539 al. 2 noul Cod civil nu dă efect întreruptiv de prescripţie situaţiilor în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă, anulată, s-a perimat ori titularul ei a renunţat la ea, însă teza a doua a aceluiaşi articol de lege acordă un beneficiu titularului unei cereri cu toate că a fost respinsă sau anulată printr-o hotărâre definitivă, cu condiţia ca noua cerere să fie introdusă în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă şi cu condiţia ca noua cerere să fie admisă. Prin urmare, deşi teza întâi enumeră 4 situaţii posibile (cerere respinsă, anulată, perimată sau la judecata căreia s-a renunţat), teza a doua enumeră doar două situaţii (cerere respinsă sau anulată). Fiind vorba despre un beneficiu recunoscut cu titlu de excepţie de legiuitor, acesta nu poate fi decât de strictă interpretare, în acord cu dispoziţiile art. 10 noul Cod civil: „legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.”

Legiuitorul a ţinut să facă această distincţie între regimul cererilor enumerate limitativ în teza întâi a art. 2539 al. 2 şi regimul cererilor enumerate limitativ în teza a doua a art. 2539 al. 2. Distincţia este explicabilă prin aceea că o cerere respinsă sau anulată presupune din partea titularului cererii urmărirea finalizării demersului său judiciar, în vreme ce o cerere perimată sau la judecata căreia s-a anulat presupune o desistare a titularului cererii de demersul iniţiat. Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată. Dacă legiuitorul ar fi dorit să acorde beneficiul reglementat la teza a doua a art. 2539 al. 2 noul Cod civil tuturor situaţiilor pe care le-a enumerat la teza întâi a aceluiaşi articol, astfel cum susţin reclamanţii, nu era necesar să reia doar parţial enumerarea situaţiilor pentru care a înţeles să reglementeze situaţia de excepţie, putând să fi folosit fie o exprimare la modul general care să facă referire la situaţia reglementată anterior la teza întâi, fie să reia în totalitate enumerarea celor patru situaţii.

Adăugând tezei a doua situaţia perimării, se ajunge la situaţia paradoxală în care, pe de-o parte, legea îl sancţionează pe reclamant pentru lipsa de diligenţă procesuală, dar pe de altă parte, îl „iartă” ulterior pentru aceeaşi faptă imputabilă.

De altfel, înşişi reclamanţii acceptă că acest beneficiu al legii este recunoscut titularului unei acţiuni „întrucât nu a rămas în pasivitate ci a introdus o acţiune dar, din diferite motive, aceasta i-a fost respinsă. Tocmai pentru că nu a rămas în pasivitate, sancţiunea prescripţiei dreptului material la acţiune pentru creditorul lipsit de diligenţă nu-şi mai atinge scopul.” Or, în cazul perimării sau renunţării la judecata unei cereri, situaţi ce nu sunt vizate de dispoziţiile tezei a doua a art. 2539 al. 2 noul Cod civil, reclamantul rămâne în pasivitate.

Nu poate fi reţinută, în speţa dată, nici varianta susţinută de reclamanţi, cum că instanţa ar trebui să analizeze dacă acţiunea a fost introdusă în termenul de 6 luni, după care să analizeze fondul cauzei dacă este întemeiat, şi numai dacă ajunge la concluzia că fondul cauzei nu este întemeiat, să discute excepţia prescripţiei. În situaţia din speţă, Tribunalul consideră că reclamanţilor nu li se aplică dispoziţiile art. 2539 al. 2 teza a doua noul Cod civil, ci dispoziţiile art. 2539 al. 2 teza întâi noul Cod civil, întrucât în cazul lor, prin perimarea cererii iniţiale, prescripţia nu a fost întreruptă, astfel încât nu se impune a se ajunge la analizarea fondului cauzei, faţă de dispoziţiile art. 248 al. 1 Cod de procedură civilă.

Speţa depusă de reclamanţi tot ca practică judiciară (filele 25-27) are în vedere situaţia în care reclamantului i-a fost respinsă o primă cererea de chemare în judecată, astfel că dispoziţiile art. 2539 al. 2 teza a doua sunt perfect aplicabile, situaţie neincidentă în speţa de faţă, unde cererea iniţială a reclamanţilor s-a perimat.

În consecinţă, Tribunalul va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta S.C AMTPR S.A. şi va respinge ca prescrisă acţiunea în pretenţii formulată de reclamanţi în contradictoriu cu menţionata pârâtă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, însă până la închiderea dezbaterilor nu a făcut dovada existenţei şi întinderii lor, astfel cum cer dispoziţiile art. 452 Cod de procedură civilă, astfel că, deşi pârâta a câştigat procesul, din perspectiva art. 453 Cod de procedură civilă, cererea sa de obligare a reclamanţilor la plata de cheltuieli de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei S.C AMTPR S.A. de repunere a cauzei pe rol.

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta S.C AMTPR S.A.

Respinge ca prescrisă acţiunea în pretenţii formulată de reclamanţi, toţi cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat „GG” din …, în contradictoriu cu pârâta S.C AMTPR S.A. cu sediul procedural ales la S.C.A. ȚZA, cu sediul în ….

Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul N – Secţia I civilă şi de contencios administrativ.

Pronunţată azi, 28.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.